joi, 19 martie 2009

Doar Voronin şi Smirnov au semnat declaraţia, supravegheaţi de Medvedev

La 18 martie, la Moscova, după semnarea „declaraţiei comune”, Igor Smirnov i-a înmânat lui Vladimir Voronin proiectul unui „acord despre principiile sistemului de garanţii în reglementarea relaţiilor moldo-transnistrene”.
Serviciul de presă al liderului separatist de la Tiraspol informează că preşedintele Voronin a acceptat să studieze documentul. Anterior, acelaşi text i-a fost înmânat ambasadorului rus cu misiuni speciale, Valeri Nesteruşkin.
În textul proiectului de acord, Tiraspolul propune, între altele, menţinerea actualului format al forţelor de pacificare de pe Nistru până la soluţionarea definitivă a diferendului. Acest aspect a fost convenit şi în declaraţia comună semnată miercuri, 18 martie, la Moscova, de către Vladimir Voronin şi Igor Smirnov. Părţile îşi asumă
responsabilitatea de a înlocui trupele “pacificatoare” ruse cu un contingent de trupe sub egida OSCE doar "la sfârşitul reglementării conflictului transnistrean".
Într-un comunicat al Preşedinţiei de la Chişinău se precizează că „preşedintele Vladimir Voronin şi liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, au semnat declaraţia în cauză în prezenţa preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev”. Miercuri, mai multe agenţii de ştiri susţineau că şi Medvedev ar fi semnat documentul.
Iată ce a declarat Igor Smirnov, citat de Olvia-press, despre declaraţia comună de la Moscova: „Mi-am pus semnatura pe un document ce garantează misiunea de pacificare a Federaţiei Ruse pe întreaga perioadă a reglementării relaţiilor cu Republica Moldova”.
La rândul său, Vladimir Iastrebciak, „şeful diplomaţiei” autoproclamatei „rmn”, a spus că „Transnistria a reconfirmat principiul egalităţii în procesul de negocieri cu Republica Moldova”.
Vladimir Voronin a apreciat drept “simbolic” faptul că prima (în 2001) şi ultima sa vizită în calitate de preşedinte al Republicii Moldova le-a efectuat la Moscova.
Analiştii şi politicienii de la Chişinău apreciază că vizita lui Voronin la Moscova a avut un caracter electoral şi, de fapt, nu va avea niciun rezultat.

Eleonora LISNIC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului