sâmbătă, 7 martie 2009

Emisarii APCE şi-au încheiat vizita de 4 zile la Chişinău



În perioada 4-7 martie, Republica Moldova a fost vizitată de o delegaţie a misiunii pre-electorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care a avut scopul să se documenteze la faţa locului. Din delegaţie au făcut parte deputaţii Ioannis Banias, din Grecia, şi Andres Herkel, din Estonia, precum şi funcţionari de la Secretariatul APCE.
Delegaţia misiunii pre-electorale a APCE a avut un program încărcat la Chişinău. Membrii acesteia s-au întâlnit cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, liderii grupurilor parlamentare, ministrul Justiţiei, Vitalie Pârlog, şeful Misiunii OSCE, Philip N. Remler, şeful Misiunii OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului, Nikolai Vulchanov, reprezentanţi ai partidelor înscrise în campania electorală, preşedintele Companiei „Teleradio-Moldova”, Valentin Todercan, preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Gheorghe Gorincioi, membrii Comisiei Electorale Centrale. De asemenea, la „masa rotundă”, ei au discutat despre mersul campaniei electorale şi reflectarea acesteia în mass-media cu reprezentanţii ONG-urilor şi presei publice şi private.

Întrebări fără ocolişuri pentru concurenţii electorali

Potrivit surselor mele, deputaţii APCE Ioannis Banias şi Andres Herkel şi funcţionarii de la Secretariatul APCE au avut întrevederi separate cu reprezentanţii concurenţilor electorali. Acest format restrâns le-a permis să adreseze întrebări foarte directe şi să obţină răspunsuri pe măsură. Pe reprezentanţii APCE i-a interesat părerea concurenţilor electorali despre modul în care se desfăşoară campania, viziunile lor în domeniile-cheie ale politicii interne şi externe, dar şi opiniile despre acţiunile şi opţiunile politice ale contracandidaţilor. Emisarii APCE au mai dorit să afle amănunte despre contextul şi posibilele motive pentru care organele de drept au deschis dosare penale împotriva unor politicieni din opoziţie.
Consiliul Europei şi APCE monitorizează cu mare atenţie campania electorală – 2009, reamintind constant că “alegerile parlamentare vor constitui un indicator foarte important al nivelului de democraţie”. Mai mult, încă de la începutul anului 2008, în parteneriat cu Comisia Europeană, CoE a desfăşurat în Republica Moldova un program cu genericul “Suport pentru alegeri libere şi corecte”. Acesta a inclus seminare, “mese rotunde”, dar şi alte forme de discuţie şi instruire de care au beneficiat reprezentanţi ai instituţiilor de stat, sectorului nonguvernamental şi mass-media.

Terry Davis, decorat cu „Ordinul de Onoare”

Terry Davis, Secretarul general al Consiliului Europei (CoE), a efectuat o vizită de lucru la Chişinău în zilele de 5 şi 6 martie.
La 6 martie, după întâlnirea cu preşedintele Vladimir Voronin, Terry Davis a fost decorat cu “Ordinul de Onoare" al Republicii Moldova. Distincţia i-a fost conferită “în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la integrarea Republicii Moldova în structurile europene şi la promovarea unei imagini favorabile a ei pe arena internaţională”. În cadrul ceremoniei de decorare, şeful statului a relevat că Terry Davis a contribuit substanţial la realizarea mai multor proiecte de importanţă majoră pentru Republica Moldova, inclusiv la formarea Institutului Naţional de Justiţie.
Secretarul general al CoE s-a referit la progresele obţinute de Republica Moldova pe durata celor 14 ani care s-au scurs de la admiterea ei în Consiliul Europei, dar a subliniat că “succesele obţinute nu trebuie să ne ofere un motiv de relaxare”. Şi după alegerile parlamentare din 5 aprilie “autorităţile moldoveneşti urmează să acţioneze cu multă fermitate în direcţia realizării reformelor democratice, consolidării statului de drept şi asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, a menţionat Terry Davis, citat de Serviciul de presă al Preşedinţiei.
Înaltul oficial european ne-a asigurat că va rămâne şi pe viitor “prietenul Republicii Moldova”.

Eleonora Lisnic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului