joi, 5 martie 2009

Legislatura în care PCRM şi PPCD şi-au dat mâna

La 7 martie 2009, expiră mandatul Parlamentului Republicii Moldova, ales la 6 martie 2005. Este un prilej potrivit pentru a trece în revistă deciziile de mare rezonanţă şi impact luate de parlamentarii din legislatura a 16-a.


BMD s-a scindat din start

Aşadar, actuala componenţă a forului legislativ s-a întrunit în prima sa şedinţă joi, 24 martie 2005. Din cele 3 formaţiuni care au intrat în Legislativ au rezultat 4 grupuri, deoarece liderul Partidului Democrat, Dumitru Diacov, împreună cu alţi 7 colegi de partid, veniţi în Parlament pe listele Blocului electoral „Moldova Democrată” (BMD), au constituit un grup parlamentar distinct, pentru „a promova mai eficient doctrina social-democrată”. Iată cum arăta configuraţia forului cu cele 4 grupuri parlamentare formal constituite: Partidului Comuniştilor - 56 de mandate, BMD (ulterior AMN) - cu 26 de mandate, Partidului Popular Creştin Democrat - 11 mandate, Partidul Democrat - 8 mandate.
Se presupunea că liderul BMD, Serafim Urechean, va renunţa la mandatul de deputat, pentru a-l exercita în continuare pe cel de primar al Chişinăului. Acest lucru nu s-a întâmplat.


Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului

Preşedinte al forului legislativ a fost ales Marian Lupu, 39 de ani, care până atunci ocupase funcţia de ministru al Economiei. Deşi nu era încă membru de partid, el candidase pe lista comuniştilor. Lupu a fost propus de comunişti, iar celelalte grupuri parlamentare nu au avansat alte candidaturi. Alegerea preşedintelui Parlamentului a fost secretă, parlamentarii votând în cabine instalate pe hol. Lupu a acumulat 65 de voturi „pro” şi 24 „împotrivă”. Cei 11 deputaţi PPCD nu au participat la alegerea şefului Legislativului, iar un simplu calcul matematic ne arată că deputaţii BMD au votat împotriva lui Lupu.
Alegerea lui Marian Lupu în respectiva funcţie a fost văzută de politicienii şi analiştii de la Chişinău ca o încercare a preşedintelui Voronin de a convinge opinia publică locală şi cancelariile occidentale că îmbrăţişează cu adevărat principiile democratice şi că PCRM îşi propune să promoveze funcţionari tineri, de factură europeană. Pănă şi deputaţii din opoziţie, care au votat împotriva lui Lupu, au salutat candidatura acestuia. Deputatul BMD Anatol Ţăranu l-a felicitat în plen pentru faptul că este “primul preşedinte de parlament care vorbeşte cu accent bucureştean”. Deputaţii “mai atenţi” au comentat însă pe seama faptului că Lupu confundă, bunăoară, “distins” cu “distinct” şi tot cu “accent bucureştean”, vorba dlui Ţăranu, zice “să primim o hotărâre” (calchiere din limba rusă), în loc de “să adoptăm”.
În prima sa şedinţă, Parlamentul a decis ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc la 4 aprilie şi, totodată, aşa cum prevede legislaţia, a acceptat demisia Guvernului Tarlev-1.


„Parteneriat politic” acceptat unanim

Chiar în prima şedinţă, preşedintele Parlamentului le-a distribuit deputaţilor proiectul unei „declaraţii de parteneriat politic în scopul integrării europene” a R. Moldova. Lupu a argumentat că adoptarea acesteia va asigura un climat de cooperare între comuniştii şi opoziţia din Parlament, necesar pentru atingerea obiectivelor majore pe plan intern şi extern. Declaraţia a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
Ulterior, au fost aleşi vicepreşedinţii – Maria Postoico, din partea comuniştilor, şi Iurie Roşca, „din partea opoziţiei”. De asemenea au fost formate cele 9 comisii parlamentare. Preşedinţii de comisii, 5 comunişti şi 4 reprezentanţi ai opoziţiei, au devenit membri ai Biroului Permanent al forului legislativ.




Preşedintele Voronin, reales

Preşedintele Vladimir Voronin a fost reales în funcţie la 4 aprilie, din primul tur, cu 75 de voturi favorabile – cu 14 mai multe decât minimul necesar de 61 de voturi “pro”. La alegeri nu au participat doar parlamentarii din grupul condus de Serafim Urechean. Acest grup a rămas cu doar 23 de deputaţi, iar denumirea i-a fost schimbată din BMD în AMN – Alianţa “Moldova Noastră”, aşa cum se numea grupul parlamentar condus de Dumitru Braghiş în legislatura anterioară, a 15-a.
Pentru Voronin au votat deputaţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), dar şi deputaţii din Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), Partidul Democrat (PD) şi 3 parlamentari din Partidul Social Democrat (PSL), în frunte cu Oleg Serebrian, care în ajun au părăsit grupul parlamentar BMD, pe listele căruia au ajuns în Parlament.
În ultimele zile ale lunii martie, grupul PPCD, condus de Iurie Roşca, declara că va boicota alegerile, iar Serebrian susţinea că "este ilogic să se voteze candidatul comuniştilor”. A fost rândul liderului PD, Dumitru Diacov, să ironizeze pe seama lui Roşca şi Serebrian. Diacov a declarat în plen că cei 8 deputaţi PD au decis cum anume vor vota în chiar ziua scrutinului, dar nu în ajun, cum au făcut-o parlamentarii creştin-democraţi şi social-liberali.
La alegeri au participat doar 78 de parlamentari, 75 dintre care şi-au dat votul pentru Voronin. Un singur parlamentar l-a votat pe contracandidatul Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe, iar două buletine au fost declarate nevalabile, fiind, probabil, compromise deliberat.


PPCD face pace cu Voronin

Alegerile au fost secrete, deputaţii exercitându-şi votul în 2 cabine instalate pe holul din faţa sălii de şedinţe. Preludiul surprizei oferite de PPCD a început în momentul în care presa a remarcat că deputaţii creştin-democraţi intră şi ei, unul câte unul, în cabinele de vot, contrar declaraţiilor anterioare că vor “boicota alegerile”. Asistenţa se aşteapta, mai degrabă, la un vot negativ al lor. Momentul anunţării rezultatelor a fost un K.O. care da de ştire că “revoluţia” sau “marea alianţă” tocmai s-a produs.
“De azi înainte, vechile relaţii de ostilitate şi neîncredere între preşedintele Voronin şi PPCD rămân în trecut. Noi am hotărât să constituim între Putere şi Opoziţie nişte relaţii de dialog constructiv, de parteneriat, de cooperare, de complementaritate. În numele intereselor naţionale ale ţării, în numele concordiei sociale, în numele viitorului european al Republicii Moldova”, a declarat Iurie Roşca.
La 7 aprilie, în cadrul unei şedinţe solemne comune a Parlamentului şi Curţii Constituţionale, convocată în sala mare a Palatului Republicii, s-a desfăşurat ceremonia de învestire în funcţie, pentru un al doilea mandat de 4 ani, a preşedintelui Vladimir Voronin.
De la Palatul Republicii, Vladimir Voronin s-a deplasat în automobilul prezidenţial până la Monumentul lui Ştefan cel Mare, la care a depus flori.


Regia şi numerologia: Vladimir Voronin

Revenit în biroul său prezidenţial, după o campanie electorală solicitantă, preşedintele Voronin, probabil, a răsuflat uşurat. Pentru că lucrurile au ieşit aşa cum şi-a dorit. În 2001, Voronin a fost ales preşedinte, tot de către Parlament, la 4 aprilie, iar la 7 aprilie, când creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul vechi sărbătoresc Buna Vestire, a fost învestit în funcţie. Poate că ziua învestiturii i-a fost recomandată atunci chiar de Mitropolitul Vladimir, pentru a conferi o încărcătură simbolică evenimentului politic.
Oricum or sta lucrurile, se pare că în 2005 Vladimir Voronin a fost tentat să-şi forţeze buna şansă. El a aranjat lucrurile în aşa mod, încât a fost ales tot într-o zi de 4 aprilie şi a fost învestit tot la 7 aprilie, de Buna Vestire. Înainte de ceremonia de învestitură, preşedintele a participat la Liturghia oficiată în Catedrala mitropolitană, la sfârşitul căreia Mitropolitul Vladimir i-a dăruit o icoană ce reprezintă momentul în care Arhanghelul Gavriil îi aduce Fecioarei Maria vestea Naşterii lui Hristos.
Singura deosebire între anul 2001 şi 2005 ar fi că Voronin a câştigat primul mandat exclusiv cu voturile comuniştilor, în timp ce al doilea l-a obţinut cu sprijinul parlamentarilor PPCD, PD şi PSL.



Voronin era dispus să renunţe la şefia PCRM

În discursul pe care l-a rostit în calitate de candidat de la tribuna centrală a Parlamentului, preşedintele Vladimir Voronin a declarat că, în principiu, este dispus să propună modificări legislative care să stabilească în mod expres că funcţia de şef al statului este incompatabilă cu statutul de lider de partid.
“S-ar putea, însă, să aibă dreptate cei cărora le trezeşte anumite suspiciuni politizarea excesivă a funcţiei de şef al statului, apartenenţa preşedintelui la un partid politic concret şi cei care consideră că anume aceasta îl împiedică pe preşedinte să poarte răspundere în faţa întregii societăţi. Este o teză discutabilă, deoarece nici partidele politice, în ultimă instanţă, nu luptă pentru propriile interese, ci pentru cele publice. Eu, însă, sunt gata să discut această problemă, pentru ca, împreună cu Dvs., să operăm modificările necesare în legislaţie, conform cărora funcţia de preşedinte va fi incompatibilă cu apartenenţa la un partid sau altul. Sunt convins că voi fi înţeles corect şi de către tovarăşii mei de partid şi că, oricât de discutabil ar fi acest mod de abordare a problemei, câştigurile vor fi mai mari decât pierderile. Nici un cetăţean al ţării noastre nu trebuie să aibă impedimente de ordin politic sau moral pentru ca în ziua inaugurării să-şi poată spune: „Acesta este Preşedintele meu! Acesta este Preşedintele ţării mele!” ”, a spus în discursul său preşedintele Voronin.
Iurie Roşca: Discordiile dintre Opoziţie şi Putere pe planul politicii externe au fost depăşite

Liderul PPCD a spus în discurs său că din momentul în care preşedintele Vladimir Voronin a respins “Memorandumul Kozak”, care ameninţa cu federalizarea statului, sub paravanul soluţionării diferendului transnistrean, şi a reorientat politica externă pe traseul integrării europene, “discordiile tradiţionale între Putere şi Opoziţie, pe temeiul unor viziuni opuse în domeniul orientării strategice a ţării pe plan extern, au fost depăşite”.
“Marea noastră controversă între Putere şi Opoziţie, care ne-a menţinut pe poziţii diferite, a fost politica internă a guvernanţilor, viziunile noastre diferite asupra modului de funcţionare a instituţiilor democratice, asupra felului în care trebuie să fie asigurate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. În săptămânile care s-au scurs din ziua alegerilor parlamentare ne-am frământat mult. Întrebarea care ne-a măcinat mereu a fost care este calea optimă de depăşire a crizei politice din ţară? (…) Ne-am consultat îndelung în interiorul partidului nostru, ne-am consultat cu partenerii noştri externi. Am discutat personal cu prietenii mei de la Bucureşti, Tbilisi, Kiev, Washington şi Bruxelles. Am pus pe cântar timpul restrâns pe care îl are de valorificat din plin Republica Moldova pentru realizarea planului de acţiuni RM-UE. Ieri, am recitit din nou integral acest document pentru care ţării noastre i se rezervează trei ani. Am luat compartimentul care ţine de reforma politică şi care înşiruieşte toate, fără excepţie, preocupări majore ale Partidului Popular Creştin Democrat, preocupări care au fost formulate în documentele noastre politice, în iniţiativele noastre parlamentare, în rezoluţiile adoptate de APCE şi Parlamentul European cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova. Le-am sintetizat în 10 puncte şi am mers ieri la preşedintele Voronin. I le-am prezentat în calitate de propuneri care urmează să fie realizate până la sfârşitul acestei sesiuni a Parlamentului noastru. Martor şi participat activ la această discuţie a fost colegul nostru, domnul deputat Oleg Serebrian. Preşedintele Voronin a acceptat integral şi fără rezerve propunerile noastre”, a declarat Iurie Roşca.

Termen de 4 luni pentru Voronin

Potrivit lui Iurie Roşca, Voronin acceptase să îndeplinească cele 10 obiective care i-au fost trasate de PPCD în termen de 4 luni. Cerinţele formulate de creştin-democraţi vizau adoptarea unei noi legi a audiovizualului; formarea unui nou consiliului coordonator al audiovizualului, din care să facă parte şi reprezentanţi ai opoziţiei şi societăţii civile; încetarea editării pe bani publici a ziarelor "Nezavisimaia Moldova" şi "Moldova Suverană"; adoptarea unei noi legi a Curţii de Conturi şi instituirea controlului asupra gestionării fondurilor publice; reformarea sistemului judecătoresc; operarea unor modificări în Codul Electoral şi asigurarea independenţei Comisiei Electorale Centrale; perfecţionarea legislaţiei cu privire la serviciile speciale şi instituirea controlului societăţii asupra acestora, prin intermediul Parlamentului.
Guvernul Tarlev – 2
În şedinţa Parlamentului din 8 aprilie 2005, preşedintele Voronin l-a desemnat pe premierul Vasile Tarlev în calitate de candidat la funcţia de şef al viitorului cabinet de miniştri. Voronin a enumerat printre „obiectivele strategice” ale viitorului guvern transpunerea în fapt a Strategiei naţionale de creştere economică şi eradicare a sărăciei, a Planului de cooperare UE – RM, aprobat pentru 3 ani, reducerea corupţiei în organele de stat. Voronin a optat şi pentru o reducere drastică, cu 70%, a personalului din instituţiile statului, care ar face posibilă şi creşterea salariilor, iar angajarea funcţionarilor să fie făcută pe bază de concurs. În aceeaşi şedinţă, preşedintele Voronin a anunţat că-şi depune mandatul de deputat.
Cu cele 56 de voturi câte mandate deţineau în Parlament, deputaţii comunişti au aprobat, la 19 aprilie 2005, componenţa nominală şi programul de guvernare al Cabinetului de Miniştri condus de Vasile Tarlev. Împotrivă au votat 21 de parlamentari din AMN, iar parlamentarii din PPCD, PD şi cei trei social-liberali desprinşi din AMN s-au abţinut. La 20 aprilie, membrii Guvernului Tarlev-2 au depus jurământul în faţa preşedintelui Voronin.


Rusia era chemată să-şi retragă armata până la sfarşitul lui 2006

Cu unanimitate de voturi exprimată de cei 96 de deputaţi prezenţi în şedinţa specială din 10 iunie 2005, la care a rostit un discurs şi preşedintele Vladimir Voronin, Parlamentul a adoptat o Declaraţie cu privire la Planul de reglementare a problemei transnistrene avansat de preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko. Federaţia Rusă a fost chemată să se retragă complet din R. Moldova până la sfârşitul anului 2006, iar Voronin a declarat că „retragerea trupelor ar constitui o contribuţie importantă a Federaţiei Ruse la reglementarea diferendului transnistrean”.

Transmisiunea în direct a şedinţelor – exclusă

În 2007, la 23 martie, în două lecturi consecutive, a fost modificat Regulamentul Parlamentului, renunţându-se la articolul care prevedea obligativitatea transmisiunii în direct a şedinţelor plenare la posturile publice de radio şi TV.
Propunerea a fost avansată de Iurie Roşca, Ştefan Secăreanu şi Victor Stepaniuc şi adoptată cu voturile a 58 de deputaţi din PCRM şi PPCD. În semn de protest, Gheorghe Susarenco a abandonat grupul parlamentar PPCD.
Deputaţii din opozitie au criticat dur modificarea. În opinia lor, adevăratul scop al acesteia era de „a închide gura opoziţiei” şi de a nu le permite oamenilor să cunoască „fărădelegile comuniştilor şi aliaţilor lor”.


Prag electoral de 6% şi interzicerea alianţelor

În 2005, pragul electoral pentru un partid a fost de 6%. Odată intrată în exerciţiul funcţiunii, legislatura a 16-a a coborât acest barem până la 4%. Apoi, în aprilie 2007, deputaţii comunişti şi cei din PPCD s-au răzgândit şi au ridicat din nou pragul de accedere în Parlament până la 6%, iar alianţele electorale au fost interzise.
Comisia de la Veneţia şi OSCE au apreciat că interzicerea blocurilor electorale reprezintă o încălcare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi au recomandat autorităţilor de la Chişinău să elimine această restricţii până la alegerile parlamentare din 2009. Fără rezultat.

Filtre pentru accederea în funcţii publice

Pe parcursul anului 2008, guvernarea comunistă de la Chişinău a instituit filtre dure pentru accederea în funcţii publice. Una dintre legi le interzice persoanelor care au o a doua cetăţenie să ocupe funcţii importante în stat şi să exercite atribuţii de interes public. Iată pentru ce categorii a fost instituit „filtrul”: preşedintele RM, parlamentarii, membrii Guvernului, primarii, preşedinţii de raioane, membrii Curţii de Conturi, cei din Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale, din Comisia Electorală Centrală, angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, angajaţii Serviciului de Informaţii şi Securitate, ai Centrului pentru Combaterea Infracţiunilor Economice şi Coruptiei, poliţiştii, judecătorii, avocaţii parlamentari, vameşii, procurorii şi diplomaţii.
CEDO a constatat că legea constituie “o măsură anti-democratică şi disproporţionată, fiind adoptată în ajunul alegerilor parlamentare din 2009” şi că RM “este singurul stat care, deşi permite multipla cetăţenie (din 2003 – n.n.), interzice persoanelor care o deţin să acceadă şi să fie alese în funcţii publice”.
Guvernarea nu s-a conformat verdictului CEDO, ci, dimpotrivă, speră să i se dea câştig de cauză după o acţiune în recurs. Guvernul argumentează că funcţionarii publici cu o a doua cetăţenie nu ar fi suficient de loiali statului.

Verificaţi de SIS

Un alt “filtru” statuat recent prin lege de comunişti constă în verificarea titularilor şi candidaţilor la funcţii publice de către SIS. Dacă cercetările vor arăta că persoana verificată “atentează la securitatea statului”, ea urmează a fi demisă (trasă la răspundere). Sub incidenţa legii cad următoarele categorii: miniştrii adjuncţi, angajaţii misiunilor diplomatice, membrii Curţii de Conturi, consilierii prezidenţiali, parlamentari şi guvernamentali, anumiţi militari. Toţi aceştia trebuie să răspundă la un chestionar al SIS cu întrebări referitoare la trecutul personal, profesional, cetăţenia, ultimele locuri de trai ş.a., dar şi despre viaţa personală şi profesională a rudelor apropiate, inclusiv a socrilor - un chestionar tipic unui formular al KGB-ului sovietic.
La sfârşitul anului 2008 a mai fost adoptată o lege cu scop apropiat - doritorii de a lucra în Poliţie, Securitate şi Departamentul Vamal vor fi testaţi în regim obligatoriu cu detectorul de minciuni.

Cine va lua deciziile după alegerile din 2009?

Primăvara lui 2009 va fi un test cu implicaţii hotărâtoare pentru viitorul singurului stat european care în primii 8 ani ai mileniului trei a stat sub o guvernare comunistă.
Soarta unui neam este decisă de majoritatea componenţilor săi, dar preţul dramei este plătit de mai puţinii nevinovaţi. Cine va lua hotărârile după 5 aprilie? Decisivă va fi cota opţiunilor de vot exprimate cu demnitate şi luciditate în ziua alegerilor.

Eleonora LISNIC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului