duminică, 8 martie 2009

Odysseas Elytis: Monogramă

(cap. 3 şi 4)

Cernit voi fi mereu, m-auzi,
Singur, după tine-n Paradis.

Astfel vorbesc de tine şi de mine,
Pentru că te iubesc şi în iubire
Ştiu să intru ca o lună plină, deoriîncontro.

Şi pentru micul tău picior, în nemăsuratele cearşafuri
Să-mprăştii flori de iasomie.
Şi sunt în putere, adormit,
Să suflu şi să mi te duc
Prin sclipitoare treceri
Şi ascunse portice ale mării.

Arbori hipnotizaţi cu painji care se-argintează.

Au auzit de tine valurile
Cum mângâi, cum săruţi, cum spui în şoaptă “ce” şi “hei”,
În jurul gâtului, în radă,
Mereu noi doi, lumina şi cu umbra,
Mereu tu steluţa, iar eu mereu întunecata corabie,
Mereu tu limanul, iar eu în dreapta farul
Şi cheiul ud, şi sclipătul de vâsle.
Iar sus, în casa cu cercei de viţă,
Cu trandafiri în buchet, cu apa care se răceşte,
Mereu tu statuia de piatră, mereu eu umbra care creşte.
Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care o deschide eu,
Pentru că te iubesc şi te iubesc mereu.

Tu esti moneda, eu religia ce-o schimbă -
Atâta noaptea, atâta vuietul de vânt,
Atâta roua din cer, atât tăcerea,
Marea jur împrejur împărţită,
Odaie a văzduhului cu stelele,
Atâta răsuflarea ta nespus de mică,
Încât nimica nu mi-a mai rămas
Între cei patru pereţi, tavan, duşumea.

Strigăt să fiu, iar glasul meu să mă lovească,
Să-ţi fiu mireasmă, iară oamenii să turbe,
Căci nemaîncercatul şi de aiurea adusul
Nu-l rabdă oamenii.

Şi-i încă devreme, m-auzi,
Devreme e încă în lumea aceasta, iubito,
Să vorbesc de mine şi de tine.
Devreme e încă, în lumea aceasta, m-auzi,
Nu-s îmblânzite încă fiarele, m-auzi,
Nici sângele-mi vărsat, nici ascuţitul, m-auzi, cuţit.
Precum berbecele care aleargă pe cer sălbaticit
Şi stinge ramurile stelelor, m-auzi,
Astfel sunt eu, m-auzi,
Şi te iubesc, m-auzi?

Te ţin şi te port şi te-nveşmânt
În straiul alb al Ofeliei, m-auzi,
Unde mă laşi, unde te duci şi cu cine, m-auzi?
Vă ţineţi în potop de mână, uzi.

Enormele liane şi apele vulcanilor,
Va veni ziua, m-auzi, să ne-ngroape,
Iar miile de ani ce vor trece pe urmă,
În sclipitoarele roci ce ne vor preface,
Asupra-le sticlească nemila, m-auzi, a oamenilor
Şi-n mii de ţăndări să ne zvârle, în ape una după alta.
Amarul meu pietriş în prenumăr, m-auzi?

Iar timpul…
Nu mă mai duc nicăieri, m-auzi,
Amândoi sau niciunul, m-auzi?
Această floare a furtunii şi, m-auzi, a iubirii
Odată pentru totdeauna am cules-o.
Nu-i cu putinţă astfel să înfloreasca
Pe alt pământ, pe altă stea,
Nu mai este ţărâna, nu mai este văzduhul de noi atins acelaşi.

Şi nici un grădinar n-a norocit într-acele vremi,
Dintru atâta crivăţ şi dintre-atâtea ierni
Să scuture o floare,
Ci numai noi doi, în mijlocul mării,
Din însăşi voinţa iubirii,
Ivit-am o insulă întreagă,
Plină cu peşteri şi stânci submarine şi râpi înflorite.

Ascultă, ascultă,
Cine vorbeşte în ape, cine plânge, auzi?
Cine pe celălalt caută, cine strigă, auzi?
Eu sunt cel care plânge, tot eu cel care strigă, m-auzi?
Te iubesc, te iubesc,
M-auzi?

Odysseas Elytis (Οδυσσέας Ελύτης) - poet grec, a luat Premiul Nobel pentru Literatură în 1979.
S-a născut la 2 noiembrie 1911 şi a decedat la 18 martie 1996.

2 comentarii:

  1. Frumoase, atat de frumoase versurile acestea....Si ce dragostea adevarata.....

    Acum 25 de ani am auzit-o pentru prima data si sincer cred ca in fiecare si si in fiecare mi-a fost dor sa o aud.....

    Nu mai retin si nu gasesc prima si a doua parte.........stiu ca am avut-o copiata....In ziua cand am renuntat la amintiri, am aruncat caietul cu copia ei....

    Daca o aveti undeva, va rog sa mi-o expediati pe eusta15@yahoo.com...

    Multumesc pentru amintirile reintoarse!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eusta15, mulţumesc mult pentru mesaj, pentru că m-am bucurat şi eu că aţi găsit ceva plăcut pe acest blog. :) M-au "zguduit" şi pe mine aceste versuri când le-am auzit recitate la televizor, îmi tot răsunau în minte, iar când am ajuns să am textul eram foarte, foarte fericită. :)
    Să vă spun şi eu de unde am fragmentul. Prin 1990-1991, un actor de la Bucureşti (Florin... nu mai ţin minte cum...) le recita. Când a venit la Chişinău, o amică de-a mea i-a cerut textul şi a obţinut o copie dactilografiată, iar eu le-am transcris de pe acele foi. Din păcate, nu ştiu cine a tradus poemul în română, i-aş fi indicat numele.
    Un poem care exprimă forţă şi fragilitate concomitent... Asta e iubirea :)
    Toate cele bune şi gânduri senine!

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului