sâmbătă, 25 aprilie 2009

Să recapitulăm: sfaturi în caz de cutremur

IMPORTANT: Specialiştii spun că nu este cazul să intrăm în panică. De obicei, seismele vrâncene adânci nu dau replici, iar cutremurul din această seară a avut loc la adâncimea de 120 de kilometri.


Specialiştii susţin că ora cea mai gravă la care poate surveni un cutremur este 12 noaptea. Şi asta deoarece aproape toţi oamenii se află în acel moment în interiorul clădirilor. 
Mai jos - câteva sfaturi de la "Gardianul", pe care este bine să le cunoaştem:

Cum să vă pregătiţi pentru cutremur


Mai întâi trebuie să aveţi un plan de urgenţă pentru familia şi casa dvs. Învăţaţi metode de prim ajutor medical, inclusiv resuscitare cardio-pulmonară. Aflaţi care sunt locurile cele mai sigure în casa dvs. în caz de cutremur şi exersaţi refugierea dvs. în acele zone.

Locuri sigure: sub mese sau birouri grele, pe holuri, în colţul camerelor şi lângă stâlpii de rezistenţă.
Locuri periculoase: lângă ferestre sau oglinzi, lângă obiecte grele ce ar putea să cadă, bucătăria, uşile, unde şocul poate provoca uşile să vă lovească.

Învăţaţi membrii familiei cum să închidă conductele principale de apă şi cum să oprească electricitatea.


Ancoraţi bine boilerele şi orice alte aparate care, prin cădere sau mişcare, ar putea rupe ţevi de gaz sau apă.

Ancoraţi bine piesele grele de mobilier şi nu agăţaţi tablouri sau oglinzi grele deasupra paturilor.

Împachetaţi proviziile de urgenţă în pungi de plastic sau cutii rezistente de plastic şi plasaţi-le în locuri sigure din casă: în debara, sub o scară.

Pregătiţi un pachet de urgenţă în maşină în cazul în care va trebui să evacuaţi locuinţa şi nu vă veţi mai putea întoarce. Aceste provizii trebuie să fie suficiente pentru supravieţuirea timp de 3 zile.

Apa este esenţială, stocaţi cel puţin 4 litri de apă/persoană/ zi. În cazul în care sunteţi blocat în toalete sau în baie, iar reţeaua de apă nu funcţionează, puteţi folosi pentru băut apa care se afla în boilere sau în rezervoarele de apă de deasupra toaletelor.

Alegeţi mâncare care nu trebuie păstrată în frigider, care nu trebuie gătită, care este uşor de transportat şi care poate fi mâncată de toată familia. Cele mai potrivite sunt conservele de mâncare preparată: fasole fiartă, mazăre, peşte, carne, fructe, vegetale, cereale, bomboane; laptele pasteurizat, sucuri, cafea, ceai; zahăr, sare, piper, ness; mâncare specială pentru copii sau pentru persoane care necesită un regim special, precum diabeticii.

Păstrati un deschizător de conserve exact în locul unde aţi depozitat conservele. 

Totodată, trebuie să aveţi pregătit câte un schimb de încălţăminte şi îmbrăcăminte. Pulover, tricou, pantaloni rezistenţi, căciulă, îmbrăcăminte de ploaie, adidaşi sau bocanci rezistenţi la apă, mănuşi de protecţie.

Un sac de dormit sau două pături călduroase sunt necesare pentru fiecare persoană.

De asemenea, trebuie să existe rezerve de baterii, lumânări şi lanterne, ciocane, cuie, chibrituri, sfoară, bandă adezivă, pixuri, marker, carneţel, briceag, fluier. 

Păstraţi-le lângă pat, în maşină şi la locul de muncă.

Actele familiei, precum testamente, poliţe de asigurare, contracte, acţiuni, actele de identitate, bani, numere de telefon importante, certificate de naştere şi căsătorie trebuie să fie depozitate ăn pungi de plastic care se închid ermetic.


Sursa: Gardianul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului