vineri, 10 aprilie 2009

Şeful SPP: Arborarea drapelului a fost un compromis

Şeful Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, Igor Bodorin, a recunoscut că tinerii au fost lăsaţi de către Paza clădirii Parlamentului să urce pe acoperiş şi să arboreze drapelul UE.
Bodorin a spus că acesta a fost „un compromis”, pentru a se evita escaladarea violenţelor. Şeful SPP a spus că s-a negociat cu un grup de reprezentanţi ai protestatarilor, „din vreo 10 persoane”. „Deşi unii dintre subalternii mei propuneau să deschidem focul”, a povestit şeful SPP, într-un reportaj difuzat astăzi, 10 aprilie, la Ştirile de la ora 19.00, de postul public de televiziune „Moldova 1”.
Şeful SPP mai spune că individul în tricou galben avea cărţi în rucsac. Din imaginile video şi pozele disponibile pe Internet, vedem că individul purta un rucsac în spate în faţa sediului Preşedinţiei, iar în faţa Parlamentului deja nu-l mai avea.
Prin urmare, SPP-ul recunoaşte că i-a lăsat pe tineri să ajungă pe acoperiş, dar afirmă că acesta a fost „un compromis”, în scopul evitării deschiderii focului.
E.L.
Pe aceeaşi temă: Poză prim-plan băiatul în galben şi ortacii lui

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului