luni, 4 mai 2009

De ce să fi riscat Natalia Morari?


Natalia Morari recunoaşte că a fost printre organizatorii protestelor paşnice, dar îşi declină orice responsabilitate pentru violenţele produse. Jurnalista a fost anchetată „sub arest la domiciliu timp de 10 zile”, până la 24 aprilie. Procuratura a tot încercat să obţină prelungirea arestului.


Părerea mea: când vorbim despre rolul Nataliei Morari în organizarea protestelor, ar trebui să ţinem cont de următorul aspect: este o persoană foarte vulnerabilă.
La Moscova, tânăra era reporter al publicaţiei de opoziţie „The New Times” şi a fost expulzată din Federaţia Rusă la intervenţia Serviciului Federal de Securitate (FSB), în februarie 2008, în timp ce revenea dintr-o deplasare în Israel.
Pentru Natalia Morari (născută la 12 ianuarie 1984, în RSSM, căsătorită cu un cetăţean rus), Republica Moldova a devenit un refugiu.
De ce ar fi riscat să-l piardă şi pe acesta?

(E.L.)

10 comentarii:

  1. Eleonora,
    Natalia Morari poate, dupa parerea mea, fi o persoana suspecta. Nu o cunosc si nu am ceva cu ea, o "judec" numai dupa ce am citit pe net despre ea si un reportaj urmarit la un post de radio din Germania. In timp ce sute de copii erau batuti prin beciurile politiei, Natalia Morari era arestata la domiciliu (!) (un lucru foarte "ne tipic" pentru politia moldoveneasca). A mai fost cineva arestat la domiciliu in RM? Dupa cite stiu eu toti "infractorii regimuluiu" sint imediat dusi la "racoare" si nu sint interogati acasa... "Baiatul in galben" si prietenul lui au fost interogati la ministerul de interne (?), dar de asemenea in conditii foarte "prielnice". Si un ultim gind: Expulzarea Nataliei Morari din Rusia... nu a fost oare inceputul operei FSB-ului pentru "revolutia din Moldova", pentru a face mai credibila o persoana care ulterior sa fie "interogata la domiciliu"? Poate tu o cunosti personal si ai alta parere despre ea (cunoscind mai multe), parerea mea este, insa, mai degraba negativa decit pozitiva. Vorbeste Natalia Morari romaneste? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu n-o cunosc personal. Dar încă în 2008, când a fost expulzată, mi s-a părut suspect cazul şi toată publicitatea care a urmat, toată notorietatea care i-a fost construită.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vorbeşte româneşte, dar stâlcit.

    RăspundețiȘtergere
  4. un PR bun pentru ea, si in primul caz si in al doilea. Dupa publicatiile ei din Rusia, am avut senzatia ca I SE RUPE de Moldova! Buna intrebare, ce cauta ea atunci in fruntea multimii?

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai de fapt Natalia Morari de ce nationalitate este daca nu vorbeste romaneste? Ca ea peste tot in presa e prezentata ca mare patriot moldovean persecutat de regimul voronin. De ce tot le place la astfel de indivizi sa se declare moldoveni , sa vina sub aceasta umbrela a nationalitatii moldovenesti desi stiu ca din punctul de vedere al identitatii etnice si culturale nu au legatura si nici nu simt ca atare ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Este un "cetatean al lumii" - crezul ei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ha ha da bine spus! Desi nu stiu daca se considera asa cred ca se considera "pamintean de-al nostru" ( expresia am auzit-o la Mesagerul de la Moldova 1 retransmis de TVR)

    RăspundețiȘtergere
  8. „Moldova 1” îşi propune să evite confuzia, pentru că de multă vreme emite mai mult pentru extratereştri, decât pentru pământeni. :) Am fost şi eu prezentată drept „pământeanca mea” de un blogger din Chişinău. Tare am râs, gândindu-mă la posibile interpretări! Băiatul, însă, dorea să sublinieze astfel că ne cunoaştem, că am copilărit în sate învecinate. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Da in ziua de azi o astfel de expresie nu poate sa stirneasca decat risul pe un blog nu e o problema dar sa fie folosita intr-un jurnal de stiri e prea de tot.In schimb in trecut se folosea si chiar cu sensul asta exemplu : domnitori paminteni in opozitie cu domnitorii fanarioti .

    RăspundețiȘtergere
  10. O ştire interesantă, de pe Deca-press, pentru cei care nu au văzut-o:

    TRM oferă explicaţii Europarlamentului

    Compania publică „Teleradio-Moldova” (TRM) susţine că a fost determinată din cel puţin patru motive să nu transmită în direct evenimentele din 7 aprilie, când la Chişinău au avut loc dezordini în masă ce au condus la devastarea sediilor Parlamentului şi Presedinţiei.
    Potrivit unei scrisori adresate presedintei delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu R. Moldova, Marianne Mikko, preşedintele TRM, Valentin Todercan, invocă faptul că nu s-a putut asigura conectarea carelor de reportaje la o sursă de energie, cu atât mai mult că evenimentele s-au desfăşurat simultan în mai multe locuri.
    În scrisoarea citată, Todercan susţine că exista un pericol real de a fi distruse carele mobile ale TRM, aşa cum s-a întâmplat cu o maşină a postului Eu TV. Conducerea companiei “a evitat să-i supuna pericolului pe jurnaliştii instituţiei, în faţa protestatarilor care au demonstrat acte de agresivitate şi intoleranţă”. Todercan aminteşte în context că protestatarii au distrus camere de luat vederi a TV „Moldova 1”, fiind agresat fizic un operator.
    Valentin Todercan notează în scrisoarea sa adresată Mariannei Mikko că „la reflectarea evenimentelor au fost agreaţi de organizatori doar reporterii de la „Pro TV, o filială a unui post de televiziune privat român, ai postului de radio „ Vocea Basarabiei”, finanţat de fundaţii din România, şi ai posturilor străine de radio şi televiziune”.
    Preşedintele TRM susţine că acuzaţiile şi criticele formulate la adresa Companiei pentru activitatea din zilele de 7 şi 8 aprilie sunt nefondate. TV „Moldova 1” şi „Radio Moldova” au reflectat evenimentele în buletinele de ştiri, care apăreau din oră în oră, scrie Todercan.
    După cum precizează Agenţia Monitor Media, la finele lunii aprilie, Marianne Mikko, a formulat critici privitoare la activitatea postului public de televiziune „Moldova 1” în perioada campaniei electorale şi postelectorale. Mikko se arătase dezamăgită de activitatea TRM, declarând că „lupta pentru libertatea de exprimare pentru postul public „Moldova 1” este una pierdută”.
    Delegaţia Parlamentului European s-a aflat la Chişinău în perioada 26-29 aprilie, documentându-se pe marginea situaţiei postelectorale din Republica Moldova.

    Sursa: Deca-press

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului