sâmbătă, 9 mai 2009

Două ocazii, un singur monument



Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt a primit flori şi de “Ziua Victoriei”, şi de Ziua Europei.

Oamenii s-au adunat în dimineaţa zilei de 9 mai la monumentul conducătorului medieval al Moldovei, domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pentru a-l onora, prin depuneri de flori, cu prilejul a două sărbători diferite: Ziua Victoriei şi Ziua Europei.

Primele coroane de flori au fost depuse de preşedintele în exerciţiu al R. Moldova, Vladimir Voronin, şi deputaţi Marian Lupu şi Zinaida Greceanîi, relatează Info-Prim Neo.
Însoţiţi de un alai numeros, alcătuit din alţi oficiali, precum şi veterani ai celui de-al doilea război mondial, cei trei au celebrat astfel Ziua Victoriei împotriva Fascismului, zi marcată cu roşu în calendarul R. Moldova.





La monumentul domnitorului au mai depus flori miniştri, reprezentanţi ai corpului diplomatic, veterani.





Preţ de o jumătate de oră cât a durat ceremonia, pe străzile din preajma monumentului circulaţia a fost blocată.
După depunerea de flori, oficialii au urcat în maşini şi au mers spre Memorialul Eternitate, pentru a participa la un miting solemn consacrat Zilei Victoriei.
După plecarea suitei oficiale, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, au depus flori şi membrii Mişcării „Acţiunea Europeană” (MAE).


Anatol Petrencu, liderul MAE, a declarat pentru Info-Prim Neo că formaţiunea marchează Ziua Europei, „aşa cum sărbătoresc şi statele membre ale Uniunii Europene”.
„Întrucât R. Moldova pretinde să adere la UE, mişcarea noastră sărbătoreşte Ziua Europei, ceea ce înseamnă 9 mai 1950, nu anul 1945, ce sărbătoresc oficialităţile de aici”, a spus liderul MAE. Depunând flori la monumentul domnitorului, Anatolo Petrencu a specificat că „Ştefan cel Mare a stat la hotarele Europei şi a păzit-o de invaziile din est”.
Marcată la 9 mai în majoritatea fostelor ţări URSS, inclusiv în R. Moldova, Ziua Victoriei vine să comemoreze capitularea Germaniei în cel de-al doilea război mondial, semnată la Berlin seara târziu la 8 mai 1945.
Din cauza diferenţei de ore, Moscova, pe atunci capitala URSS, a aflat despre capitulare în primele ore ale zilei de 9 mai.
Cinci ani mai târziu, la 9 mai 1950, omul de stat francez Robert Schuman, ulterior supranumit „tatăl Europei”, şi-a prezentat memorabila propunere de a forma o Europă unită.
Ziua Europei este astăzi marcată în toate ţările membre ale UE.

Foto: Info-Prim Neo

Un comentariu:

  1. Pt Angy:
    Din cat am citit in postul sau domnul Weber nu s-a referit la romanii basarabeni cu apelativul de scursuri.Eu inteleg ca e trist si chiar jignitor pentru un roman din Basarabia sa fie privit cu neincredere de romanii din tara.E trist ca romanului basarabean i se spune moldovean la Bucuresti sau Cluj , ar trebui sa existe mai multa unitate intre noi.Insa aceasta atitudine neincrezatoare a romanilor din tara este cauzata de unii dintre con-cetatenii tai care desi au origini romanesti si vorbesc romaneste( ma rog moldoveneste) acasa deci ar trebui sa se simta romani cam jongleaza cu aderenta la identitatea romaneasca.Adica se culca seara moldovean si dimineata se trezeste roman si invers.Or asta cumva le repugna romanilor din tara , nu inteleg aceasta afinitate pe care unii moldoveni o au si catre cultura, identitatea rusa.Sa stii ca daca s-ar face un referendum privitor la o eventuala unire a Basarabiei cu Romania nu stiu daca absolut toti romanii ar fi interesati de asa ceva si asta nu pentru ca nu ar fi de acord ci pentru ca cei mai multi (printre care ma numar si eu) ar dori nu atit disparitia granitei politice de pe Prut cat mai ales disparitia granitei culturale , identitare.Odata ce aceasta granita etnica care din pacate opereaza acum v-a disparea granita politica practic nu v-a mai conta.Deci repet marea majoritate a romanilor nu ii privesc rau pe basarabeni ba chiar au un foarte puternic appeal emotional cind e vorba de romanii basarabeni insa unele manifestari care vin de peste Prut ii fac sa aiba aceasta reactie de respingere.Bine nu trebuie confundate reactiile regimului lui voronin care tot ii onoreaza pe eroii sovietici si tot vorbeste de statalitatea de 650 de ai a Moldovei( oare nu-si da seama a e ridicol cu chestiile aste ? doar Moldova a fost intemeiata de Bogdab din Cuhea voievodul romanilor maramureseni deci ce treba are voronin un mic parazit rusofil cu asta? ) cu sentimentele populatiei din republica .

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului