vineri, 29 mai 2009

“Financial Times” despre rivalităţile economice din Republica Moldova

Publicaţia britanică „The Financial Times” publică un articol intitulat „Guvernanţii moldoveni intensifică presiunea asupra businessului”. Autorul descrie felul în care puterea de la Chişinău îşi face loc în domeniul afacerilor, utilizând Justiţia.
„Pentru Gabriel Stati, criza
(politică – n.r.) nu s-a sfârşit. Fiul de 33 de ani al unuia dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Moldova stă în puşcărie de câteva săptămâni, după ce a fost arestat sub învinuirea că ar fi organizat protestele din 7 aprilie”.
Anatol Stati
(foto), tatăl lui Gabriel, pretinde că feciorul său a fost arestat într-o campanie desfăşurată de preşedintele Vladimir Voronin şi care are “drept scop preluarea activelor familiei Stati, prin metode criminale”.
Arestarea lui Gabriel Stati, renumit pentru predilecţiile sale pentru maşini şi restaurante scumpe, dă în vileag luptele economice care, în Republica Moldova, sunt strâns legate de politică.
Majoritatea locuitorilor din cea mai săracă ţară a Europei trăiesc din agricultură şi lucru peste hotare. Dar există o mână de antreprenori care au făcut averi mari din monopoluri locale, afaceri cu imobile sau din comerţul cu regiunea transnistreană.
Afacerea principală a lui Anatol Stati este “Ascom”, o companie de extragere a petrolulului care activează în Asia Centrală, Irak şi Sudan. El şi-a retras afacerea din Moldova cu un an în urmă, dând vina pe mediul politic. Apoi, s-a stabilit cu traiul în România.
Gabriel Stati a respins chemările tatălui său de a pleca peste hotare, scrie “Financial Times”. Gabriel îşi trăia viaţa din plin în Chişinău, atrăgând atenţia presei de scandal.
Publicaţia britanică îl citează pe un asociat al lui Anatol Stati cu următoarea afirmaţie: „L-am întrebat pe tatăl, un businessman serios, de ce îi permite fiului să se comporte ca un playboy şi mi-a răspuns: Nu pot să-l controlez. E tânăr şi prost”.
După Info-Prim Neo
Varianta originală a ştirii aici.


Poze de la Palatul Republicii, unde au loc şedinţele plenare ale Parlamentului:


Foto: Mircea Zatuşevschi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului