miercuri, 15 iulie 2009

Cum se produc salturile evolutive

Iată o teorie în valabilitatea căreia îmi place să cred: există un câmp informaţional colectiv al omenirii, în cadrul căruia toţi oamenii comunică la nivel subconştient, fac schimb de idei. Aşa sunt explicate salturile evolutive. Când o anumită idee este împărtăşită de o masă critică de indivizi, balanţa înclină, numărul adepţilor respectivei idei creşte progresiv şi se produce o schimbare.
Carl Gustav Jung (1875 - 1961), psiholog şi psihiatru elveţian, fondatorul psihologiei analitice, a numit “subconştient colectiv” respectivul câmp informaţional. Toate speciile au un asemenea camp, susţin cercetătorii care pretind că fenomenul a şi fost demonstrat.
Între anii 1950 - 1960, primatologii din Japonia au constatat cum ideile novatoare se transmit de la o comunitate de maimuţe la alta. Efectul a fost constatat chiar şi în cazul unor animale ce locuiau pe două insule diferite. A fost suficient ca pe una dintre insule o maimuţă să spele mai întâi în râu un cartof înainte de a-l consuma, ca ulterior „tabietul” să fie preluat de întreaga comunitate. Uluitor este că, peste un timp, maimuţele de pe cealaltă insulă au început şi ele să spele de nisip cartofii ce le erau aruncaţi din elicopter.

Apropo, maimuţa inventivă, „revoluţionară”, era una foarte tânără, de 18 luni. Dar unele maimuţe bătrâne au continuat, cu îndărătnicie, să consume cartofii murdari de nisip. Aşa au relatat savanţii: doar primatele deschise către nou au progresat, făcându-şi mâncarea mai gustoasă.
Prin respectiva teorie s-a încercat şi explicarea invenţiilor făcute concomitent, în ţări diferite, de către savanţi care nu se cunoşteau şi nu comunicau între ei.
În perspectiva alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie, eu cred şi sper că principiul descris este valabil. Vreau ca efectul lui să fie mai puternic decât dezinformările din presa subordonată guvernării comuniste. Mai ales că, spre deosebire de maimuţe, alegătorilor li se vorbeşte şi le sunt oferite explicaţii.

4 comentarii:

  1. Eleonora :macacos são animais inteligentes ,mas políticos são criaturas desprezaveis .Não se pode esperar aprendizado de po´liticos para coisas boas . Só para coisas más.Abraços

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt aproape sigur că acel "subconştient colectiv" este o speculaţie a psihanaliştilor ce nu are nicio bază în realitate (fie ea a maimuţei sau a omului).

    Cazul acelor macaci poate fi explicat astfel:
    1) dacă macacii au văzut pe un macac spălând şi apoi au făcut la fel, nu arată decât că macacii au abilităţi imitationale. Adică, un rudiment de inteligenţă.
    2) dacă macacii de pe altă insulă au ajuns să facă la fel, arată că au explorat o realitate fizică în acelaşi mod cu macacii de pe insula vecină. Explicabil, ţinând cont că este vorba de aceeaşi specie. Deci, e vorba de inteligenţă exploratorie comună între cele două grupuri de macaci.

    Aşa s-a întâmplat şi cu o mulţime de invenţii omeneşti, de la roata olarului până la piua de piatră. Nu trebuie să ne închipuim un "subconştient colectiv" sau o transmisie de informaţie din Europa până în Sumatra pentru aşa ceva. Aceleaşi nevoi şi aceeaşi realitate neurală dă naştere la soluţii asemănătoare.

    S-ar zice că este valabil şi chiar şi în lucruri mai evoluate precum politica sau dezvoltarea socială.

    Japonezii şi europenii au dezvoltat o nobilime deşi e aproape sigur că n-au împrumutat aceste forme sociale unii de la alţii.

    În altă ordine de idei, mult succes în alegeri!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred că este speculaţie. Mai ales că există şi fenomenul telepatiei, cercetat şi utilizat de serviciile secrete din întreaga lume. Nu cred că ar pierde timpul aiurea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din perspectivă creştină: Creştinismul ne spune că "toţi suntem una în Dumnezeu".
    Există o legătură tainică între noi. Astfel, orice rău provocat altei persoane se întoarce înapoi, pentru că din start este îndreptat şi împotriva "emiţătorului". Comunicăm între noi în Mintea lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului