duminică, 19 iulie 2009

Cum va arăta buletinul de vot?


Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat sâmbătă, 18 iulie, modelul buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie.
Buletinul va fi divizat în 9 patrulatere în care vor fi înscrişi concurenţii electorali şi va avea 26,5 cm lungime şi 14 lăţime. Concurenţii electorali vor fi înscrişi cu litere majuscule, în ordinea stabilită de CEC prin tragere la sorţi. Partidul Comuniştilor (PCRM) va figura cu numărul 1, Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) va fi nr. 2, iar Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) - nr.3.
Pe poziţia nr.4 va fi Partidul Liberal (PL), iar pe nr.5 – Partidul Liberal Democrat (PLDM).
Urmează Partidul Democrat (PDM), Partidul Social Democrat (PSD), Mişcarea „Acţiunea Europeană” (MAE) şi Partidul Ecologist „Alianţa Verde” din Moldova (PEMAVE). În cadrul aceleeaşi şedinţe, CEC a acceptat cererea Partidului Naţional Liberal de a se retrage din cursa electorală. În cazul în care până la alegeri vor mai parveni astfel de cereri şi din partea altor formaţiuni, acestea vor figura în buletinul de vot, însă în dreptul lor va fi aplicată ştampila „Retras”. În total, CEC va tipări peste 2,5 milioane de buletine de vot. Deocamdată, acest număr nu este foarte precis, deoarece nu toate circumscripţiile electorale au definitivat şi trimis la Comisie numărul exact de alegători. De asemenea, la 18 iulie, Comisia a operat modificări pe listele candidaţilor din partea PLDM şi a PSD. Astfel, PLDM l-a exclus de pe lista sa pe Vladimir Bodean, de pe poziţia a 54-a, iar candidatul PSD Semion Toporovschi, care până acum era ultimul pe listă (102), a fost mutat pe poziţia a 4-a.
Sursa:
Info-Prim Neo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului