marți, 21 iulie 2009

“Gardianul” despre sondajul lui Barbăroşie (IPP)


După ce l-a invitat la Moscova pentru a asista la cursa de echitaţie, Medvedev nu a discutat cu Voronin (foto). Generalul de miliţie a vorbit cu iapa care a concurat pentru R. Moldova, apoi a citit meniul de la masa lui Medvedev. Kremlinul îl abandonează pe Voronin pentru că a găsit un nou pion prin intermediul unui mai vechi tovarăş - Dumitru Diacov, care a renunţat şi la funcţia de preşedinte al Partidului Democrat. Iată de ce liderii Opoziţiei au primit cu indignare acest sondaj măsluit pentru a induce dezămagire în rândurile alegătorilor.
“Partidul Comuniştilor este în scădere continuă, iar Opoziţia, în creştere. Opoziţia unită are toate şansele să învingă fiindcă PCRM a ajuns să fie ucigaş numai pentru a rămâne la putere, iar fotoliile preşedintelui statului sunt pătate de sângele tinerilor nevinovaţi”, a spus Dorin Chirtoaca, vicepreşedintele Partidului Liberal.
Primarul Chişinăului a fost reţinut la sediul Poliţiei din Băcioi pentru că a stat de vorbă prea mult cu alegătorii. În consecinţă, pe 19 iulie a fost chemat din nou la sediul Comisariatului Botanica din Chişinău. După ce supuşii lui Voronin au confiscat brazii şi jucăriile de Crăciun sau de Paşti pentru copii, numai fiindcă fuseseră oferite de Dorin Chirtoacă, edilul de la Chişinău poate păţi orice.
“Noi muncim pentru rezultat, şi nu pentru sociologi. Sondaje sunt multe, rezultatele sunt diferite. Le fac invitaţie acestora ca pe 29 iulie să vină la sediul PLDM pentru a se bucura împreună cu noi de rezultatele obţinute. Mă voi uita atunci la aceşti sociologi”, a spus Vlad Filat, preşedintele PLDM, pentru UNIMEDIA.
“IPP a indus în eroare electoratul. Nu e deloc un sondaj corect. Dacă AMN accede în Parlament, îi fac lui Barbăroşie un apel de onoare să se dezica de efectuarea sondajelor pe viitor, fiindcă ei pregătesc teren pentru comunişti”, a ripostat Serafim Urechean, despre care acelaşi barometru susţine că nu va intra în Parlament. Acelaşi IPP a realizat un sondaj în martie, iar cifrele vehiculate erau radical diferite de rezultatele alegerilor din 5 aprilie.
Dacă în România aceste sondaje manipulează grosolan alegerile democratice, să ne imaginăm ce se întâmplă în Republica Molotov. Constantin Tănase îl acuză pe Marian Lupu că nu spune adevărul despre diversiunea din 7 aprilie nici acum, când, chipurile, este adversarul lui Voronin. Pentru a fi crezut de oameni că nu este o lamentabilă unealtă, Lupu trebuie să facă dezvăluiri despre cel mai corupt regim din Europa. Dar, fiindcă tace, el rămâne un pion pe tabla de şah a strategului Mark Tkaciuk, după cum arată şi Boris Asarov, preşedintele asociaţiei Pro Europa. Scenariul este realizat pentru fraieri de un individ pentru care “Ubi bene patria”.
Se dezvoltă la Chişinău o strategie care apără interesele unor grupări criminale transnaţionale.
Ar fi timpul ca ruşii să priceapă că alte forţe, străine de Europa şi de Moscova, încearcă să abată apa Nistrului în altă parte.
Viorel Patrichi

Articolul integral:
Un sondaj de opinie arată că şeful comuniştilor de la Chişinău nu va mai fi în capul trebii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului