joi, 9 iulie 2009

Informaţii generale despre alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009


10 concurenţi electorali înregistraţi pentru scrutinul din 29.07.2009:
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova
Partidul Popular Creştin Democrat
Alianţa “Moldova Noastră”
Partidul Liberal
Partidul Liberal Democrat din Moldova
Partidul Democrat din Moldova
Partidul Naţional Liberal
Partidul Social Democrat

Mişcarea “Acţiunea Europeană”
Partidul Ecologist “Alianţa Verde”
(Analiştii politici cred că unii concurenţi s-ar putea retrage din cursă aprope de finiş.)
Deoarece Parlamentul ales la 5 aprilie 2009 a fost dizolvat, pe motiv că nu a reuşit alegerea Preşedintelui Republicii Moldova, la 29 iulie 2009 în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare (anticipate), în cadrul cărora urmează să fie aleasă noua componenţă a Parlamentului — organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului. Alegerile din iulie 2009 vor fi cea de a VI-ea competiţie electorală de acest fel după proclamarea independenţei Republicii Moldova.
Ca şi anterior, alegerile parlamentare se vor desfăşura în baza sistemului electoral proporţional absolut, întregul teritoriu al ţării constituind o singură circumscripţie electorală naţională în care urmează a fi aleşi cei 101 deputaţi.
Dreptul de a desemna candidaţi pentru alegerile parlamentare îl au partidele politice înregistrate pînă la stabilirea datei alegerilor şi cetăţenii Republicii Moldova care îşi înaintează propria candidatură — candidaţii independenţi. Partidele politice pot desemna drept candidaţi atît pe membrii lor de partid, cît şi persoanele fără apartenenţa politică, iar candidatul independent, pentru a fi înregistrat în calitate de concurent electoral, trebuie să prezintă liste de subscripţie care conţin semnăturile a cel puţin 2000 şi cel mult 2500 de susţinători cu drept de vot.

Modificările legislative cele mai importante pentru acest scrutin vizează:
Alegerile anticipate vor avea loc miercuri, în zi de lucru (anterior, toate tipurile de alegeri în Republica Moldova au avut loc în zi de odihnă, duminica).
Toate procedurile electorale se vor desfăşura în termen mai restrâns, de 44 de zile (conform unei formule stabilite printr-o lege specială de aplicare a prevederilor Codului electoral);
Pragul electoral pentru partide a fost redus de la 6% la 5%;
Pragul de participare la alegerile anticipate a fost redus de la 1/2 la 1/3 din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale;
Pragul în cazul dacă alegerile vor fi declarate nevalabile din cauza participării reduse a electoratului, la alegerile repetate nu va mai exista nici un prag de participare (validare).
Campania electorală începe, pentru fiecare concurent electoral, la data înregistrării acestuia de către Comisia Electorală Centrală şi se încheie la data excluderii concurentului electoral din alegeri sau în ziua votării.
Sursa: www.alegeri.md
Noul start electoral şi raportul de forţe - click, un articol pe care l-am publicat în “Capitala” din 30 iunie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului