vineri, 17 iulie 2009

MAI neagă că se implică în campania electorală. PL şi PLDM susţin că Poliţia le sparge roţile la maşini

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a difuzat o declaraţie prin care îşi exprimă "îngrijorarea în legătură cu creşterea numărului încercărilor de discreditare intenţionată a organelor de poliţie, şi difuzării unor învinuiri în adresa poliţiei privind implicarea în procesul electoral”.
În acest context, MAI respinge categoric orice forme de implicare în susţinerea unor sau altor concurenţi electorali.
Potrivit textului declaraţiei, de la începutul campaniei electorale, MAI a înregistrat 14 cazuri de încălcare a legislaţiei electorale ce se referă la afişarea materialelor de agitaţie electorală în alte locuri decât cele stabilite şi deteriorarea acestora, deteriorarea panourilor electorale, etc. În aceste cazuri au fost documentate 18 persoane, inclusiv 2 minori, fiind întocmite 20 de procese verbale.
Totodată, cu referire la cazurile de implicare a poliţiştilor în campania electorală, MAI susţine că s-a autosesizat şi întreprinde măsuri de verificare în cadrul unei anchete de serviciu pe cazurile semnalate de PL şi PLDM la Orhei.
Sursa:
“Jurnal de Chişinău”



La 16 iulie, Mihai Ghimpu a povestit presei că „Poliţia Orhei i-a aruncat scoabe sub roţile maşinii”, încercând să-l împiedice să ajungă la întâlnirile cu alegătorii. Din câte a povestit Ghimpu, scoabele erau „profesioniste”, de care are au în dotare poliţiştii din întreaga lume: oricum ai călca pe ea, ţepii funcţionează şi sparg anvelopele.
Martorii de la Clişova, unde s-a produs primul incident, au povestit că au văzut înainte de a ajunge Ghimpu la Clişova o maşină a Ministerului de Interne, în care era şi poliţistul de sector.
“Porţiunea de drum Orhei-Clişova a fost împânzită cu scoabe, cu intenţia deschisă de a împiedica ajungerea candidaţilor electorali ai PL la întâlnirile cu alegătorii din satele Clişova şi Pelivan, prin deteriorarea maşinilor în care se aflau Mihai Ghimpu şi Sergiu Miron, preşedintele Filialei Teritoriale Orhei şi, respectiv, spargerea anvelopelor. Parţial, şi-au atins scopul: au spart roţile celor două maşini. Cu toate acestea, candidaţii au ajuns la timp şi au reuşit să se întâlnească cu alegătorii”, se spune într-un
comunicat al PL.

Anterior, la 11 iulie, aceeaşi păţanie cu scoabele, tot la Orhei, a avut-o vicepreşedintele PLDM Vitalie Nagacevschi.
Din comunicatul
PLDM: “Pe segmentul de şosea Vatici – Morozeni, pe care se deplasa Nagacevschi, au fost aruncate scoabe care au deteriorat automoblilul, iar calea de acces spre Casa de cultură era blocată de un tractor. În pofida acestor obstacole, candidatul Nagacevschi a ajuns la Casa de cultură, dar şi aici un grup de provocatori a încercat să împiedice desfăşurarea acţiunii. Şi de această dată incidentul a fost aplanat cu sprijinul participanţilor la întâlnire”.
Caricatura: Аleksandr Sergheev (caricatura.ru)

2 comentarii:

  1. Eleonora : os comunistas da Moldávia são mais agressivos que os do Brasil .Na realidade os daqui só estão interessados em ter poder e dinheiro ,e como somos um povo ignorante fica fácil enganar e vencer eleições fazendo promessas que nunca serão cumpridas .Abraços

    RăspundețiȘtergere
  2. Na Moldávia, de 8 anos, o governo é o Partido Comunista.
    Líder comunista, Vladimir Voronin, é o presidente da Moldávia para 8 anos. Ele controla o poder judiciário, polícia, economia. Em 8 anos, sua família reunida 2 mil milhões de euros (2.000.000.000 EURO).
    Seu filho, um banqueiro, se tornou o homem mais rico na Moldávia. Ele tem grandes empresas em todos os sectores da economia.
    Na Moldávia, existem 5 grandes canais de televisão. Três, o mais poderosos, com enorme abrangência, são controladas pelo Partido Comunista. Incluindo a televisão pública estação – „Moldova1”. Nestas canais são só disse coisas positivas para o Partido Comunista. Pessoas de aldeias estão mal informados. Oposição representantes não sejam admitidos à televisão pública - a verdadeira ditadura.
    Mas agora é campanha para eleições legislativas antecipadas de 29. Julho. Direito partes têm reuniões com os eleitores e muitas pessoas consideram a verdade.

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului