luni, 27 iulie 2009

Opoziţia Unită: Au mai rămas două zile până la victorie!



Opoziţia Unită - Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Alianţa „Moldova Noastră” – a susţinut luni, 27 iulie, cu începere la ora 10.00, o conferinţa de presă comună în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Scuarul Europei.
“Jurnal de Chişinău” remarcă, în ediţia sa on-line, că la conferinţă au fost prezenţi jurnalişti, simpatizanţi ai celor trei partide, dar şi... mulţi securişti.


Iată câteva declaraţii ale liderilor PL, PLDM şi AMN publicate de www.jurnal.md:

„Au mai rămas două zile până la victorie. Numai opoziţia unită poate scoate R.Moldova din impas. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că odată la 4 ani au şansa, prin votul lor, să schimbe ceva în R.Moldova. Îi îndemn pe toţi să meagră la vot, astfel încât R.Moldova să devină un stat al cetăţeanului”, a declarat în cadrul ultimei conferinţe din această campanie, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

„Împreună am luptat împotriva unei maşinării diabolice a lui Voronin. Victoria de la 3 iunie nu a fost de ajuns. Trebuie să depunem un ultim efort ca să aducem victoria clară pentru R. Moldova. Am avut până acum acţiuni comune, pentru că numai aşa putem reuşi”, a spus la rândul său, liderul PLDM, Vlad Filat.

„Faptul că am ieşit împreună demonstrează fidelitatea noastră pentru viitorul R.Moldova. Mă mândresc cu cei 41 de deputaţi care nu au participat la acţiunile de corupţie ale lui Voronin. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că la 29 iulie este ultima noastră şansă. Această campanie a fost cea mai scurtă, dar şi cea mai murdară de până acum”, a spus şi liderul AMN, Serafim Urechean.

2 comentarii:

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului