luni, 27 iulie 2009

PL, PLDM, AMN: “Chemăm cetăţenii Republicii Moldova să voteze ÎMPREUNĂ, pentru a aduce SCHIMBAREA şi să devenim STĂPÂNI LA NOI ACASĂ

Liderii Partidului Liberal, Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Alianţei Moldova Noastră, însoţiţi de ceilalţi 38 de deputaţi, s-au adunat dis-de-dimineaţă în scuarul Europei, de la intrarea în Grădina Publică "Ştefan cel Mare şi Sfânt".
În boxe răsunau cântecele regretaţilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici, iar deputaţii şi-au dat mâna şi s-au îmbrăţişat ca nişte adevaraţi prieteni, ce luptă pentru o cauză comună – viitorul european al Republicii Moldova.
“Suntem în faţa dumneavoastră, cele trei partide de opoziţie, care am refuzat la mandatul de deputat în numele viitorului european. Noi ne asumăm să scoatem ţara din impas, să ne integrăm treptat în Uniunea Europeană, ca fiecare cetăţean, indiferent de naţionalitate, să simtă că e cetăţean al unui stat cu viitor”, a declarat, de la tribuna amplasată în scuar, liderul PL, Mihai Ghimpu.
“Vom depune un efort, prin vot, pentru a trimite în istorie gruparea criminală a lui Voronin,un vot care să ne aducă un viitor, o speranţă, o guvernare democratică. Noi suntem împreună în acţiunile noastre. Doar împreună noi vom reuşi. Facem o chemare către cetăţeni ca pe data de 29 iulie să fim împreună într-o acţiune pentru copiii noştri, pentru ţara noastră Republica Moldova”, a spus preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat.
“Mă mândresc foarte mult cu aceşti 41 de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, care şi-au depus mandatele pentru a nu participa la actele de corupţie propuse de echipa tovarăşului Voronin. Pentru prima dată opoziţia nu şi-a trădat alegătorii şi aşa vom proceda şi pe viitor. 29 iulie poate că este ultima şansă. Noi trebuie să alegem între întuneric şi viitor, între sărăcie şi bunăstare, să alegem viitorul european al Republicii Moldova. Opoziăţia va fi unită până când nu vom soluţiona toate problemele ţării noastre, a declarat, la rândul său, liderul AMN, Serafim Urechean.

PL, PLDM şi AMN au lansat astăzi un nou apel către toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de etnie, vârstă, religie şi domeniu de activitate.
“Să asigurăm un trai decent în Republica Moldova, iar dacă vom acţiona Împreună, dacă vom fi într-un gând şi într-o simţire, Schimbarea în Bine se va produce şi vom deveni Stăpâni la noi Acasă”, a declarat vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, citând astfel sloganele electorale ale celor trei formaţiuni.
“Chemăm cetăţenii să respingă hotărât frica, sărăcia şi dictatura, şi la 29 iulie să voteze pentru viitorul european al ţării noastre. Să facem aşa încât după alegeri să privim în ochii copiilor noştri cu simţul datoriei împlinite. Dumnezeu să binecuvânteze ţara noastră, Republica Moldova!”, a spus vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase.
Deputatul AMN,Victor Osipov, a citit apelul opoziţiei unite în limba rusă pentru toti reprezentanţii etniilor din Republica Moldova.
Sursa:
www.stireazilei.md

4 comentarii:

  1. ...şi totuşi au furat hoţii de "comunişti" voturille Opoziţiei depe data de 29 iulie, incă inainte de de 5 aprilie !!!! (din surse " demne de încredere" şi dela Gurile rele).... Help !!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut,
    cineva poate sa-mi zica adresa mail al Cristimei Ursol ?

    RăspundețiȘtergere
  3. D-na Elenora v-am trimis un mail

    RăspundețiȘtergere
  4. Eleonora ,boa noite .Está chegando o dia mais importante do ano .Eu desejo a você e a todos que lutam pela liberdade e pela democracias que tenham sucesso nessas eleições .Que seus candidatos possam vencer e derrotar os comunistas .Abraços

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului