luni, 20 iulie 2009

Răpiţi în Somalia. Românii nimănui

Cinci cetăţeni români, membri ai echipajului unui remorcher abordat de piraţii somalezi, sunt ţinuţi în condiţii subumane de aproape patru luni.
Nava pe care au fost angajaţi, devenită acum propria lor închisoare, este păzită de aproximativ 40 de piraţi. Ţinuţi legaţi pe punte, la 50 de grade Celsius, cu proviziile pe terminate, bând apă din condens, bolnavi şi lipsiţi de asistenţă medicală şi medicamente, marinarii români de pe “Buccaneer” aşteaptă zadarnic ajutor din ţară.

Autorităţile române nu se ostenesc nici măcar să mimeze preocuparea faţă de soarta celor cinci cetăţeni români. Nici un reprezentant al statului nu a luat legătura cu familiile marinarilor, iar diplomaţia română le spune să stea liniştiţi, că alţii au fost sechestraţi o perioadă mult mai lungă. Preşedinţia României a ignorat apelurile disperate ale familiilor membrilor echipajului, iar diplomaţii români din Italia le-au recomandat să evite a lua legătura cu presa.

Moralul marinarilor este la pământ, ultimele convorbiri ale acestora cu familiile (din când în când, piraţii îi obligă să sune acasă, pentru a spori tensiunea şi presiunea asupra negociatorilor) arată că au ajuns la capătul puterilor. Dacă până în data de 1 iulie, cand au avut loc ultimele convorbiri telefonice cu familiile, marinarii încercau să le insufle curaj celor de-acasă, ultima oară când au sunat au cerut soţiilor, plângând, să ceară autorităţilor române să-i salveze.



Piraţii somalezi au luat, în ultimii doi ani, peste 1.000 de ostatici, alături de navele pe care se aflau. Numai în perioada 2007-2008, pe coastele Somaliei s-au înregistrat 239 de atacuri, în urma cărora piraţii au capturat 889 de oameni (navigatori şi pasageri), dintre care 21 au fost daţi dispăruţi, iar alţi 11 au murit. Teroriştii au adunat, în aceeaşi perioadă, peste 250 de milioane de dolari din răscumpărările obţinute din eliberarea ostaticilor. În acest moment, în mâinile piraţilor sunt cel puţin 20 de nave şi peste 300 de marinari. Deşi a fost creată o forţă navală specială a Uniunii Europene şi în ciuda avertismentelor date de preşedintele Barack Obama, piraţii somalezi continuă atacurile asupra navelor ce traversează Golful Aden.

Sursa:
“Gardianul” (citiţi articolul complet)

Un comentariu:

  1. Eleonora :isto só vai acabar qundo materem todos os piratas .Pessoas assim não precisam de cadeia mas de enforcamento .Abraços

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului