vineri, 17 iulie 2009

Românii, cei mai credincioşi din toată Europa

Într-o analiză realizată de „Grupul românesc pentru studiul valorilor sociale” se arată că, în 2008, Biserica a avut cel mai mare nivel de încredere în rândul populaţiei.
Astfel, 85% dintre români au încredere mare sau foarte mare în această instituţie. În 2008, aproape jumătate dintre români declarau că merg la biserică cel puţin o dată pe lună. Procentul este unul foarte ridicat, dacă ne raportăm la media europeană. Conform datelor culese în 2005 în cadrul studiului World Values Survey, 25% dintre cetăţenii statelor europene declarau, în medie, că asistă la serviciile religioase lunar.
În România, practica religioasă a înregistrat o creştere constantă în ultimii 15 ani, procentul celor care merg la biserică lunar crescând de la 30% în 1993, la 48% în 2008. Spre deosebire de studiile anterioare, care indicau o incidenţă mai crescută a practicii religioase în rândul populaţiei rurale, datele culese în 2008 arată o egalizare a frecventării bisericii în cele două medii rezidenţiale. În timp ce în 1999, 53% dintre rezidenţii din mediul rural afirmau că participă la serviciile religioase lunar, în 2008 ponderea acestora se reduce cu 5%. În schimb, orăşenii devin mai „bisericoşi“ în aceeasi perioada, procentul înregistrat în 2008 fiind cu 7% mai ridicat decât cel din 1999.
Pe parcursul perioadei postcomuniste, ponderea celor care declară că merg la biserică cel puţin o dată pe lună a crescut în toate grupele de vârstă. Creşterea cea mai marcantă este înregistrată însa la generaţiile socializate în timpul comunismului. De exemplu, daca în 1993, 30% dintre cei născuţi între 1940 şi 1949 declarau că frecventează biserica lunar, în 1999 şi 2008 ponderea celor care merg la biserică cel puţin o dată pe lună este de aproape 60%, dublându-se practic.
România este ţara ortodoxă cu practica religioasă cea mai crescută din Europa. Celelalte state majoritar ortodoxe înregistrează valori mult sub cea a României, practica religioasă declarată fiind aproape de două ori mai redusă în Serbia şi Republica Moldova şi cam de trei ori mai scazută în Bulgaria.
În 2005, statele europene în care frecventarea bisericii este cea mai redusă sunt ţările nordice, adică Suedia, Norvegia şi Finlanda, alături de Franţa şi Rusia.
În aceste societăţi, cam 10% din populaţie declară că participă la serviciile religioase cel puţin o dată pe lună.
România deţinea în 2005 prima poziţie între ţările incluse în cercetarea World Values Survey. Astfel, ţara noastră devansează statele catolice Polonia şi Italia, binecunoscute pentru fervoarea religioasă deosebită.
Dumitru Manolache
“Gardianul”
17-07-2009

Un comentariu:

  1. Eleonora :o mundo passa por um momento muito ruim .Se as pessoas não tiverem fé ,fica muito difícil suportar a vida.Sem Deus nós não somos nada .Abraços

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului