vineri, 31 iulie 2009

Scrutinul ultimei şanse la Chişinău. Comuniştii au pierdut alegerile, Opoziţia liberală nu a învins, iar criza continuă

Viorel Patrichi
Basarabenii au ales un nou Parlament. Dacă am accepta că alegerile au fost libere şi corecte, atunci se poate constata că tot spectrul politic este reprezentat: de la comuniştii mafioţi şi fundamentalişti, care au cele mai multe voturi, la comuniştii vopsiţi în “democraţi” şi până la opţiunile pro-europene deschise, dar vag şi implicit unioniste.
Partidul Democrat, condus de Marian Lupu şi Dumitru Diacov, va face diferenţa în aceste zile. Dacă Marian Lupu se ţine de cuvânt, atunci Opoziţia ar putea forma Guvernul, fără să poată alege un nou preşedinte. Dacă Marian Lupu va fi calul troian al lui Voronin, aşa cum se bănuia, atunci Partidul Comuniştilor va impune un premier şi va putea alege un preşedinte. Indiferent de variantă însă, criza politică va continua, fiindcă Opoziţia este obligată de un electorat mult mai radical să spargă zidul lagărului.
Voronin şi Lupu ar putea conduce detaşat
Partidul Comuniştilor a obţinut 45,1%, adică 48 de mandate de deputat. Partidul Liberal Democrat, condus de Vlad Filat, a obţinut cel mai bun rezultat din Opozitie: 16,4%, adică 17 deputaţi. Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, a fost creditat cu 14,4% din sufragii, deci cu 15 mandate. Partidul Democrat al lui Marian Lupu, pe care unii îl consideră tot de opoziţie, a luat 12,5% din voturi, deci are 13 deputaţi. Alianţa Moldova Noastră, condusă de Serafim Urechean, despre care toate sondajele arătau că nu va intra în Parlament, a obţinut totuşi 7,8%, care înseamnă 8 deputaţi. Cea mai simplă aritmetică ar cere adunarea celor 48 de deputati ai lui Voronin cu cei 13 ai lui Marian Lupu, rezultând astfel 61 de deputaţi. Adică strictul necesar pentru alegerea unui premier şi a unui preşedinte. Pare o variantă făcută din calculator. A dracu’ coincidenţă! Dacă Lupu nu vrea să se sinucidă şi, deci, dacă nu trădează, atunci PLDM+PL+PD+AMN=53 de voturi. Insuficient pentru alegerea preşedintelui, dar această coaliţie pestriţă ar putea impune un premier. Pe cine? Pe acelaşi Marian Lupu? Altfel, de ce şi-ar fi schimbat părul?

Un stat artificial, ocupat parţial de Rusia
“Alegerile au fost, în ansamblu, bine gestionate, permiţând competiţia între partide politice care reprezintă un pluralism de vederi. Observatorii au subliniat că perioada de campanie a fost afectată negativ de intimidări subtile şi de lipsa de imparţialitate a presei”, arată raportul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care se arată “satisfăcută în general”. Libertatea şi corectitudinea alegerilor se cuantifică însă pornind de la legislaţia electorală, de la desfăşurarea campaniei, de la procesul electiv propriu-zis şi până la numărarea şi redistribuirea voturilor. Dacă vom lua în considerare toate aceste aspecte, situaţia este dramatică. Transnistria, un teritoriu care aparţine Republicii Moldova, este controlat de mafia statului rus, care foloseşte acolo structuri paramilitare ilegale. Scrutinul a fost interzis acolo şi atunci despre ce alegeri libere vorbim? Ironia face că nici ţăranii din Corjova, satul tătucului Voronin, să nu poate vota din cauza bandelor lui Igor Smirnov, care au înconjurat secţia de votare, au spart uşile şi au confiscat urnele. Activiştii de la OSCE nu văd până acolo? Un comunist a tras asupra unui simpatizant al Alianţei Moldova Noastră chiar în ziua votului. Pe listele electorale s-au regăsit iarăşi morţi sau persoane fictive, care aveau domiciliul în casele unor oameni cât se poate de concreţi. Comuniştii au folosit resursele bugetare pentru campania electorală într-un stat extrem de sărăcit.

„Alegerile nu au fost nici libere, nici corecte“
Observatorii basarabeni din “Coaliţia 2009”, care au monitorizat scrutinul din 29 iulie, avertizează că procesul electoral nu a fost nici complet liber, nici corect. “Luând în considerare în special situaţia alegătorilor din Transnistria, acelor de peste hotare şi situaţia studenţilor, alegerile nu au fost libere în totalitate. Este vorba de utilizarea masivă a resurselor administrative, mai mult decât în campania precedentă, şi de manipularea opiniei publice prin intermediul mass-media. Întâlnirile unor candidaţi cu alegătorii au fost zădărnicite de persoane necunoscute, iar organele de forţă nu au luat atitudine în majoritatea cazurilor”, afirmă Nicolae Panfil, secretarul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte – Coaliţia 2009. Campania electorală a fost mai murdară şi mai agresivă decât precedenta. Reamintim că “organele de forţă” au fost controlate de Iurie Roşca, liderul Partidului Popular Creştin Democrat. Cel mai mare învins al acestui scrutin este chiar Iurie Roşca, şeful PPCD, care nu a mai intrat în Parlament, chiar dacă Voronin a impus reducerea pragului electoral de la 6% la 5%.

Kremlinul a mizat eronat pe aceeaşi gloabă
Este doar o iluzie că ar fi fost învinşi comuniştii. Sam Greene, director adjunct la Carnegie Moscow Center, apreciază corect statutul acestui clan politic: “Partidul Comuniştilor este cel mai mare din Parlament şi cea mai puternică forţă politică din ţară. Chiar dacă vor pierde dominaţia în Parlament şi Preşedinţia, reţeaua lor şi priceperea în ceea ce priveşte aparatul statului arată că vor fi o forţă formidabilă de opoziţie. Nu ar fi pentru prima dată în opoziţie. Realitatea este că, oricine ajunge la putere, orice coaliţie, va trebui să găsească un acord cu comuniştii, iar acest lucru va influenţa, până la un punct, cum va fi formată coaliţia”. Voronin a pierdut din influenţa enormă pe care dorea s-o perpetueze.
Konstantin Zatulin, vicepreşedintele Comitetului pentru problemele CSI din cadrul Dumei de Stat, l-a sfătuit pe Marian Lupu să meargă înapoi la Voronin: “Spre deosebire de alegerile anterioare din aprilie, când în Parlament au reuşit să intre patru partide politice, de această dată sunt cinci partide. S-a adăugat Partidul Democrat al lui Marian Lupu şi eu cred că cel mai probabil democraţii vor putea să intre într-o alianţă cu comuniştii. Bineînţeles, în baza unei împărţiri a responsabilităţilor”. Dacă onorabilul Lupu ar primi de la Voronin funcţia de preşedinte, ar accepta sigur să faca pasul înapoi. Opoziţia nu ar mai crâcni fiindcă a apucat să accepte că alegerile au fost libere şi corecte. Aşa cum au glăsuit cei 66 observatori ai misiunii Comunităţii Statelor Independente.

Diaconescu: “Alegerile par în regulă”
“Din punctul nostru de vedere, situaţia pare în regulă. Nu pot să trag concluzii, această calitate revine celor care au monitorizat direct alegerile. Ministerul de Externe a avut 8 reprezentanţi în comisiile de evaluare a alegerilor, de monitorizare, au fost şi organizaţii neguvernamentale, aşteptăm punctul lor de vedere. Este prematur să mă pronunţ dacă va rezulta un guvern legitim. Fără să intrăm într-o polemică inflamatorie, inutilă, practic am lăsat liber procesul decizional acolo unde este mult mai important, şi anume în zona UE şi a Parteneriatului Estic, atunci când vorbim de alternative privind energia sau includerea Moldovei alături de România în proiectele subregionale.”

„Iată care e preţul democraţiei în estul Europei!“
În Irlanda lucrează peste 7000 de basarabeni. Ca să voteze, ei trebuiau să meargă tocmai la Londra. Ion Stamati l-a rugat pe patron să-l învoiască pentru a vota în capitala Marii Britanii. Un bilet dus-intors cu avionul Dublin-Londra costă 200 de euro, adică 3000 de lei moldoveneşti. O sumă enormă. Patronul l-a învoit, dar le-a spus celorlalţi lucrători: “Uitaţi-vă care este preţul democraţiei în estul Europei. Se duce la vot cu avionul, la o distanţă de 200 de kilometri”.

Vlad Filat: Vrem o coaliţie funcţională
Cele trei partide de opoziţie exclud negocierile cu Partidul Comuniştilor. “Vrem o coaliţie funcţională, bazată pe principii democratice. Sper că PCRM va accepta înfrângerea şi, în mod democratic, se va retrage în opoziţie pentru a permite forţelor învingătoare să guverneze ţara”, a spus Vlad Filat, liderul PLDM. El aminteşte că R. Moldova este un stat parlamentar, iar rolul preşedintelui este minor. “Cu aceste 53 de mandate, Opoziţia ar putea crea Guvernul, să aleagă preşedintele Parlamentului, astfel încât să avem o situaţie de alt gen, fără comunişti. Este adevărat că va fi mai complicat să alegem preşedintele ţării”, recunoaşte Serafim Urechean. Analistul rus Radion Konkin, din Transnistria, crede că Mark Tkaciuk i-a făcut praf partidul lui Voronin prin pretenţiile lui paranoice, iar Lupu nu va reveni în tabăra comuniştilor.

Traian Băsescu: Voronin nu poate spera la sprijinul meu
Traian Basescu a spus că Opoziţia democratică a câştigat alegerile. El i-a reamintit lui Voronin că l-a ajutat cu patru ani în urmă să formeze o majoritate, dar acum să nu se mai aştepte să-i întindă mâna. Generalul de miliţie mai să-şi pună cenuşă în cap: “Dar noi nici nu am făcut război cu preşedintele Băsescu, dumnealui este aşa agresiv împotriva noastră, dar noi nu avem niciun fel de pretenţii faţă de România, faţă de cetăţenii din România. Poftim, suntem deschişi pentru colaborare, cea mai strânsă colaborare”, a dârdâit Voronin. Răspunsul nu a mai lăsat loc de întoarcere. “Am înţeles că eu am expulzat ambasadorul Moldovei de la Bucureşti şi nu Voronin pe-al nostru de la Chişinău. Am înţeles că noi am modificat regimul de vize, şi nu Voronin. Mă rog, propagandă bolşevică şi, probabil, preşedintele Voronin şi-a adus aminte că, la un moment dat, i-am dat o mână de ajutor să formeze majoritatea de după alegerile trecute. Probabil este un mesaj care să arate că ar vrea să coopereze. Nu, de data aceasta preşedintele Voronin nu poate spera la sprijinul meu pentru a face majoritatea de care are nevoie ca să desemneze preşedintele”, a ripostat Traian Băsescu.

Mircea Druc: „Voronin să fugă la Zidul Plângerii!“
“Vladimir Voronin nu se poate refugia la Moscova fiindcă acolo îl aşteaptă Pasat, care a făcut peste doi ani de puşcărie fără vină, li Anatolii Ciubais, despre care preşedintele spunea că este campionul mafiei ruse. El mai poate să fuga doar la Zidul Plângerii. Mark Tkaciuk îl va îndemna să nu-l accepte pe Lupu ca preşedinte. Marian Lupu
(foto) este omul Washingtonului şi al Bruxellesului, nu al ruşilor. Acum Opoziţia poate cumpăra mult mai uşor câteva voturi de aur, în timp ce comuniştii nu au găsit măcar unul. Mulţi comunişti îşi vor arde iar carnetele de partid. Îi ştiu din 1990. Transnistria controlează Găgăuzia şi s-a văzut că doar 44% din găgăuzi au votat. Ceilalţi au boicotat. Conducerea de la Moscova a mizat prost din nou”, a spus Mircea Druc, primul şef de guvern anticomunist de la Chisinau (1990-1991). Ruşii vor să-l atragă totuşi pe Lupu. “Serghei Lebedev, care a venit la Chişinău pentru a urmări derularea scrutinului, a fost tocmai în circumscripţia electorală unde a votat Lupu”, scrie “Kommersant”.
“Gardianul”

Un comentariu:

  1. OFF-TOPIC:
    Tem um Prêmio para você no meu Blog!
    Beijinhos....
    Worf

    http://resistenciaeliberdade.blogs.sapo.pt/314971.html

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului