duminică, 5 iulie 2009

Victorie a partidului GERB al primarului Sofiei, la alegerile din Bulgaria – estimări

Partidul de centru-dreapta al primarului Sofiei, Boiko Borisov, a câştigat alegerile legislative din Bulgaria, devansându-i pe socialiştii premierului în exerciţiu, Serghei Stanişev, dar fără a obţine majoritatea absolută, potrivit estimărilor a patru institute de sondaje.
Partidul GERB al lui Borisov este creditat cu 38,5 la sută până la 41,8 la sută din voturi, în timp ce socialiştii din PSB s-au clasat pe locul al doilea cu un procentaj cuprins între 17,11 şi 18,5 la sută, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne de patru institute de sondare a opinie publice.
Borisov, care şi-a concentrat campania pe lupta împotriva corupţiei, aproape că şi-a dublat scorul obţinut la alegerile europene. În schimb, socialiştii aflaţi la guvernare, care au pierdut 4 puncte procentuale la europene, au reuşit duminică, potrivit acestor estimări, să îşi menţină scorul din 7 iunie (18,5 la sută).
"Bulgaria va fi de acum un membru demn al Uniunii Europene. Nu va mai fi o guvernare a PSB şi MDL (minoritatea turcă)", a declarat preşedintele GERB Ţvetan Ţvetanov.
El a evitat totuşi să precizeze care vor fi partenerii GERB pentru formarea unui Guvern de coaliţie.
Un purtător de cuvânt al Partidului Socialist, Kornelia Ninova, a recunoscut înfrângerea zdrobitoare suferită de socialişti în raport cu alegerile legislative din 2005, când au câştigat 34 la sută din voturi.
Partidul minorităţii turce MDL a obţinut între 11,3 şi 13,5 la sută, potrivit aceloraşi surse, ultranaţionaliştii din Ataka între 8,8 şi 9,2 la sută, iar Coaliţia Albastră, potenţial partener al GERB, între 7,5 şi 8,2 la sută.
Alte două partide, populiştii din RZS şi partidul de dreapta Leader au trecut pragul de 4 la sută, potrivit institutelor Gallup, Alpha Research şi Sova-Harris.
Potrivit unei estimări a repartizării mandatelor, difuzate de institutele Alpha Research şi Sova-Harris, partidul de centru-dreapta GERB ar obţine între 115 şi 117 locuri din totalul de 240 ale Parlamentului, PSB între 39 şi 42, MDL între 29 şi 35, Ataka 20-21, Coaliţia Albastră 17, iar RZS zece locuri.


Bulgarii şi-au ales un nou Parlament şi intră în criză politică

Bulgarii s-au prezentat în număr mare la vot, duminică, 5 iulie, pentru a-şi alege noul Parlament. Cele mai mari şanse pentru a ajunge pe primul loc le avea GERB (Cetăţeni pentru o dezvoltare europeană a Bulgariei), partidul de opoziţie de centru-dreapta condus de Boiko Borisov, primarul Sofiei. Partidul Socialist, condus de premierul Serghei Stanisev, a ocupat poziţia a doua. Pe locul al treilea este Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (MDL), urmată de ultranaţionaliştii de la Ataka. Conform aceloraşi sondaje, nici un partid nu întruneşte majoritatea absolută. De aceea, formarea unui guvern nou va fi dificilă. Bulgaria se poate confrunta cu un nou impas politic, în plina criză economică. Din cei 240 de parlamentari, 31 vor fi aleşi, pentru prima dată, prin sistem majoritar cu un singur tur de scrutin. Sistemul proporţional va fi aplicat celorlalte 209 mandate. Naţionaliştii protestau sâmbătă, 4 iulie, la frontiera de sud faţă de întoarcerea etnicilor turci care locuiesc în Turcia şi care se întorceau la vot.
Preşedintele Gheorghi Pîrvanov crede că singura soluţie ar fi o coaliţie dreapta-stânga pentru a depăşi criza economică. Adică aşa cum s-a procedat în România. Iată de ce românii sunt mai fericiţi ca bulgarii, după cum arată un studiu realizat de o asociaţie ecologistă britanică. Noi suntem pe locul 70 de la fericire, iar bulgarii – pe 82 din 143 de ţări. Americanii sunt mai nefericiţi ca bulgarii – ocupă locul 114.
“Gardianul”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului