miercuri, 1 iulie 2009

Violenţa determină supunerea - din învăţătura secretă a comuniştilor

„Nu ne este frică de comunişti", a spus un episcop polonez. Cei ce ne umplu de teamă sunt „FALŞII FRAŢI".

Sergiu Grossu: “Un lucru ţin să nu se neglijeze: comunismul n-a murit. Au dispărut regimuri comuniste, dar tentaţia viziunii leniniste a rămas aceeaşi, deoarece reziduurile partidelor comuniste din occident, ca şi din România post-decembristă, respectiv actualii promotori ai unui comunism cu „faţă omenească", încearcă să îmbrace, peste cangrena lor doctrinară, haina unui idealism ideologic, simulând refuzul comunismului sângeros, practicat în U.R.S.S. şi promiţând, demagogic unica posibilitate de realizare a unei societăţi cu adevărat democratice, în care cetăţenii să se bucure de o totală libertate. Să nu-i credem.

Biblia ne avertizează: „Bea şi mănâncă îţi va zice el, dar inima lui nu este cu tine". Ca duşman al lui Dumnezeu, comunismul îşi are rădăcinile în Satana, în „Balaurul cel mare", care - ne învaţă Apocalipsa - a fost înfrânt în războiul din cer şi aruncat pe pământ, unde nu încetează să se războiască zi şi noapte cu cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui lisus Hristos"
Voia Tatălui ceresc a fost ca să cunoaştem lumea comunistă şi să trecem prin cuptorul ei de foc. Cei mai mulţi, fie de teamă, fie ademeniţi de privilegii şi de scaune înalte, au făcut parte din această lume şi n-au putut rezista ispitei. Alţii, totuşi, au vegheat, au rezistat şi s-au opus, cu tărie, răului comunist. Să ne rugăm, aşa cum s-au rugat şi ei:
- Tatăl nostru, izbăveşte-ne de cel rău. Izbăveşte-ne de răul ideologic, care ne-a împuţinat fiinţa, otrăvindu-ne sufletul, denaturându-ne mintea şi îndepărtându-ne de Tine. Scapă-ne de răul din noi şi din afara noastră. Amin!"



Fragmente din manualul sovietic de psihopolitică:


"Folosirea Psihopoliticii în răspândirea comunismului. Naţiunile reacţionare sunt făcute în aşa fel încât atacă un cuvânt fără ca măcar să-i cunoască înţelesul. Acţiunea de cucerire a unei naţiuni bazându-se pe inducerea principiilor comuniste în mintea oamenilor, nu este necesar ca termenul de „comunism" să fie asociat, de la început, cu măsurile educative folosite.
Astfel, realizarea unei bune îndoctrinări comuniste a straturilor educate ale populaţiei devine relativ mai uşoară; când li se va da prilejul să aleagă între sistemul capitalist şi cel comunist, cei îndoctrinaţi vor considera că sistemul comunist este mult mai echilibrat şi mai echitabil decât cel capitalist, pe care îl vor judeca prin prisma noastră.”

Recrutarea acoliţilor psihopolitici. Acolitul psihopolitic este un individ bine pregătit, care acţionează în slujba agentului psihopolitic de care ascultă fără să crâcnească. (…)Tânărul vizat pentru recrutare poate fi implicat în mai multe legături sexuale compromiţătoare, ale căror probe, bine întocmite, vor putea fi utilizate ca material de şantaj. (...) Promiţând tinerilor că vor avea prilejuri nenumărate de a face sex, că vor fi stăpâni absoluţi pe trupurile şi minţile pacienţilor şi că vor putea face orice fără să fie descoperiţi, vom putea atrage de partea noastră mulţi tineri buni pentru o astfel de muncă, care vor fi încântaţi să se conformeze activităţilor psihopolitice indicate.”

Problema obedienţei. Obedienţa este rezultatul folosirii forţei. În întreaga istorie a pământului, oriunde ne-am îndrepta privirile, vom descoperi că obedienţa faţă de conducătorii noi vine din faptul că aceşti conducători au dovedit că sunt mai puternici decât cei de dinaintea lor. O populaţie, îngenuncheată şi cucerită prin război, se supune cuceritorului ei. Ea este supusă faţă de cel care a cucerit-o pentru că învingătorul ei a arătat că e capabil de mai multă forţă.
Forţa seamănă cu brutalitatea, pentru că în aceasta din urmă sunt implicate trăsături umane reprezentative şi pentru forţă. Cea mai barbară, mai neînfrânată şi mai brutală folosire a forţei, dacă este dusă până suficient de departe, atrage după sine obedienţa celui împotriva căruia e îndreptată. Orice individ, supus unei forţe sălbatice un timp îndeajuns de lung, ajunge să accepte orice principiu sau orice ordin. (…)
Oamenii se vor supune oricărei organizaţii care are tăria şi curajul să-şi manifeste faţă de ei cruzimea, sălbăticia, brutalitatea şi lipsa totală de omenie. Această folosire a forţei constituie, în sine, elementul esenţial al măreţiei. Este destul să ne gândim la numeroasele exemple date de marii noştri lideri comunişti care, în momente de mare tensiune şi de grea încercare, având de înfruntat puterea ţaristă, au continuat să lupte peste capetele unei populaţii înrobite şi au arătat suficient curaj pentru a nu se opri nici un moment din acţiunea lor de transformare a statului rus într-un stat comunist. (…)
Omul este un animal. În ultimă analiză, el înţelege numai lucrurile pe care le înţelege un animal.
Un exemplu în acest sens îl constituie un individ ce refuză să se supună. Este bătut şi, după asta, refuzul său de a se supune devine mai puţin vehement. Este bătut din nou şi rezistenţa sa scade şi mai mult. Dacă i se administrează bătaie după bătaie, la un moment dat, sigurul său gând rămâne acela de a se supune persoanei de la care a emanat forţa. Principiul eficienţei forţei este un principiu verificat;”

Eficienţa hipnotismului asupra unei persoane nu poate fi garantată decât dacă acea persoană a fost în prealabil bătută, supusă unor pedepse grele şi maltratată fără milă. O serie de autorităţi în materie de hipnotism din Occident au stabilit că numai 20% din oameni pot fi hipnotizaţi. Această afirmaţie nu este de loc adevărată. Dacă li se administrează un număr suficient de bătăi şi de pedepse, toţi oamenii, din orice timp şi de oriunde, devin receptivi la hipnoză. Cu alte cuvinte, cu ajutorul forţei, hipnotismul este eficient în toate cazurile. Când starea de inconştienţă nu poate fi indusă printr-o simplă concentrare a hipnotizatorului, ea poate fi indusă prin droguri, lovituri, şocuri electrice sau alte mijloace. (…)
Mecanismul hipnotismului demonstrează limpede că oamenii pot fi făcuţi să creadă în anumite lucruri, în ceea ce îi înconjoară sau în politică, prin administrarea forţei. Iată de ce psihopoliticianul trebuie să fie un expert în administrarea regimurilor de forţă. (…)
Primii psihiatri ruşi, pionieri ai ştiinţei psihiatriei, au înţeles ca hipnoza este indusă de o stare acută de teamă. Ei au descoperit ca ea poate fi indusă şi de un şoc de natură emoţională, de o stare de extremă privaţiune, ca şi de bătaie şi droguri.
Pentru a induce o puternică stare de hipnoză într-un individ, într-un grup de indivizi sau într-o populaţie, prezenţa unui element de teroare venit din partea celor ce vor sa stăpâneasca este întotdeauna obligatorie. Psihiatrul este foarte potrivit pentru a-şi asuma acest rol, deoarece brutalităţile sale se săvârşesc în numele ţintei, sunt inexplicabil de complicate şi depăşesc cu totul puterea oamenilor de a le înţelege. O teamă suficient de mare, inspirată de psihiatru, va induce în mulţi indivizi o stare de demenţă. Agentul psihopolitic poate ca apoi, protejat de autoritatea sa recunoscută, să înceapă şi să continue o campanie de propagandă, descriind diferite „tratamente" care se administrează bolnavului. Agentul psihopolitic trebuie să insiste mereu asupra faptului că aceste tratamente sunt terapeutice şi necesare.”

Din punctul de vedere al profanului, Psihopolitica se bazează pe lucruri stranii, ce nu pot fi uşor înţelese. Acestea reprezintă cea mai bună apărare a sa, dar deasupra tuturor mijloacelor de apărare se află starea de totală obedienţă a oficialităţilor şi a populaţiei, la care se ajunge prin munca operatorului psihopolitic în domeniul însănătoşirii mentale.”

Text preluat din cartea lui Sergiu Grossu „Spălarea creierului. Complotul psihopolitic al comunismului”, Editura „Duh şi Adevăr”, Bucureşti, 1998.
Cartea pe Internet -
aici.
Pe aceeaşi temă: Comuniştii aplică masiv metode de prelucrare psihologică

Un comentariu:

  1. Scriitorul Sergiu Grossu a decedat la 25 iulie 2009.

    http://eleonora-lisnic.blogspot.com/2009/07/decedat-scriitorul-sergiu-grossu-un.html

    Născut la Cubolta, în Basarabia, Sergiu Grossu (14 noiembrie 1920 - 25 iulie 2009) este autorul a numeroase lucrări dedicate istoriei recente a României, văzute prin prisma unui luptător pentru libertate, a unui anticomunist militant.
    Condamnat în iunie 1959 la 12 ani de închisoare pentru activitate religioasa "ilegală" şi pentru refuzul de a colabora, în plan literar, cu un regim ateist, Sergiu Grossu s-a expatriat împreună cu soţia, continuând lupta în Franţa.
    Recăpătându-şi cetăţenia română, Sergiu Grossu a creat Fundaţia Foştilor Deţinuţi Politici "Nicoleta-Valeria Grossu", cu scopul de a ajuta material victimele nevoiaşe ale comunismului, a înfiinţat editura de spiritualitate creştină, "Duh şi Adevăr" şi Centrul de Cultură Creştină "Nicoleta-Valeria Grossu".
    În Franţa, a fondat asociaţia "Le Devoir du Souvenir", pentru a nu se uita ce a însemnat comunismul pe plan mondial, iar la Chişinău, la îndemnul şi cu sprijinul său, istoricul literar Iurie Colesnic a pus bazele unui Centru Internaţional pentru Copii şi Tineret, care urmăreşte "beneficiul public, prin iluminare culturală, ameliorarea învăţamântului şi educarea copiilor şi tineretului în spirit creştin şi patriotic."
    Dumnezeu să-l odihnească!
    Sursa: www.jurnal.md

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului