luni, 31 august 2009

31 august 1989 – o zi în care normalitatea a devenit legală


Cu 20 de ani în urmă, la 31 august 1989, când limba română a fost adoptată ca limbă de stat şi s-a decis trecerea de la grafia chirilică (rusească) la cea latină, societatea deja era pregătită pentru această schimbare, promovată şi cerută la mitinguri şi în presă.
Încă în 1988 eu şi colegii mei de clasă începusem să ne scriem conspectele cu grafie latină – ne foloseam cunoştinţele de la lecţiile de franceză, dar nu aveam unde găsi alfabetul românesc şi regulile ortografice. Ne-au ajutat fraţii noştri din România, cu care începusem să corespondăm, găsindu-le adresele în revista “Orizontul”, de la Chişinău. Eu am corespondat cu un elev din Braşov, Paul Voinea, care mi-a reprodus într-un răvaş alfabetul românesc, mi-a explicat când se scrie “h” după “c” şi “g” şi mi-a semnalat greşelile gramaticale pe care le făceam în scrisori.
Tot în 1988, prima carte pe care am citit-o în grafie latină a fost un volum de versuri de Lucian Blaga, pe care mi l-a împrumutat unul dintre unchii mei. Îmi mai aduc aminte cum a apărut primul ziar în grafie latină de la Chişinău – în martie 1989, “Glasul” a fost tipărit la Riga (Letonia) şi Vilnius (Lituania). Mare bucurie! Părinţii mei au spus să păstrăm ziarul, pentru că “va intra în istorie”.
Apoi, din 15 iunie 1989, revista “Literatura şi Arta” a început să apară săptămână de săptămână în grafie latină, cu două luni şi jumătate până la adoptarea Legii cu privire la trecerea la grafie latină. De acum încolo, ne-a fost mai uşor să învăţăm a scrie şi a vorbi corect.
La 1 septembrie 1989, şi elevii, şi profesorii au avut un început de an şcolar absolut deosebit: toţi, în cadru legal, în caiete şi pe tablă, începusem să scriem româneşte. Abia în 1990 elevii au avut manuale cu litere latine.

7 comentarii:

  1. Eu ma uitam la televizor la ce se intampla la Chisinau caci noi prindeam TVM deoarece TVR pe vremea aceia avea programul redus la trei ore pe zi !

    Cum o duceam rau pe vremea aia (ultimul an al regmul Ceausescu) i-am intrebat pe parinti daca, acum ca nu se mai vorbeste ruseste in Basarabia, am putea imigra acolo :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Your report is very interesting indeed.
    I invite You to visit htto://www.pillandia.blogspot.com , a great collection of large views of political borders, from all the world.
    Helping text in 32 languages.
    Best wishes from Italy!

    RăspundețiȘtergere
  3. Scrierea în chirilic era proastă, sovieticii nici măcar nu adaptaseră bine alfabetul rusesc la română (de ex. nu surprindea bine diftongii, etc) ...

    Ţin minte că şi eu mă uitam cu familia la televizor şi plângeam de ce se întâmplă în Basarabia. Plângeam de bucurie şi mândrie, basarabenii erau un model pentru noi. România era în urmă faţă de deschiderea din URSS, la Bucureşti încă era stăpân N. Ceauşescu, aveam grafia românească şi limba neîngrădită dar nu aveam atât de multe lucruri, lucruri pe care basarabenii şi le câştigaseră într-un atât de scurt timp prin hotărâre şi curaj.

    Felicitări şi să nu uităm nicicând că suntem fraţi. Trăiască limba noastră cea română!

    RăspundețiȘtergere
  4. Încă la începutul anilor 80, nouă ne plăceau desenele animate şi filmul (unul pe zi era) de la TVR.
    Aveam un nivel de viaţă mai bun, în sensul că era carne, unt, smântână în magazine. Dar şi noi stăteam la cozi, iar produse nu ajungeau pentru toţi, mai ales la sate.
    Pe timpul URSS, românii cu rude aici aveau dreptul la o vizită sau două pe an. Şi când veneau, tot satul era curios să-i vadă, era mare eveniment şi-i admiram că vorbesc frumos. Ne plăcea să-i ascultăm şi ne uitam la ei ca la extratereştri. ;) Mai încercam să cumpărăm câte ceva de la musafiri, pentru că aduceau hăinuţe şi încălţăminte frumoase pentru copii. Unul dintre musafirii rudelor mele ne-a reproşat prin 1985 că „sovieticii iau tot untul produs în România (contra datoriilor) şi-l ambalează, dându-l drept al lor”.
    Dar iată că voi sunteţi acum cu mult înaintea noastră. Prin voi, ne simţim şi noi în rând cu ţările civilizate. Eu aşa simt. Parcă e mai uşor să ţii piept greutăţilor, ştiind că există România, găsindu-ţi un sprijin şi un adăpost moral în ea. În mintea şi inima mea nu există nici un hotar. Eu percep spaţiul românesc ca pe un tot întreg şi acest lucru încercam să-l exprim prin emisiunea matinală zilnică pe care o moderam la „Vocea Basarabiei”, în care prezentam ştiri şi vorbeam despre evenimentele de la Chişinău de rând cu cele de la Bucureşti.
    Mircea-Gabriel şi Marius, vă mulţumesc mult pentru receptivitate, pentru faptul că vă pasă de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, pentru sprijin şi dragostea frăţească.
    Marius, ţie îţi mai mulţumesc pentru faptul că nu-i pui pe toţi basarabenii în aceeaşi oală, nu generalizezi şi că, în comentariile tale, ţii cont de nuanţe.

    RăspundețiȘtergere
  5. Elena

    Unul din lucrurile ce dorim să le facem (eu şi familia mea) este să mergem în locurile de dincolo de Prut, unde n-am fost niciodată dar care locuri le simţim, după cum ai spus, fără a fi realmente separate de cele din România.

    Tatăl meu s-a născut la Bolgrad, jud. Ismail (azi în Ucraina), în locurile scăldate de lacul Ialpug ...

    RăspundețiȘtergere
  6. 01 septembrie 2009 15:54
    Eleonora Lisnic spunea...

    În anii '80 nu era câte un film pe zi. Erau mai rare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eleonora : Deve ser muito difícil mudar de idioma depois que já se está acostumado com outro .Para uma criança é facil ,mas um adulto sofre mais para aprender regras de gramática e outros detalhes .Abraços

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului