joi, 6 august 2009

Brazilienii, încurajaţi să urineze la duş pentru salvarea pădurilor tropicale


Brazilienii sunt încurajaţi să urineze la duş pentru a reduce cât mai mult posibil irosirea apei, relatează site-ul Ananova.
Organizaţia pentru protejarea mediului înconjurător SOS Mata Atlantica a închiriat spaţiu publicitar la mai multe posturi TV locale pentru difuzarea ineditului mesaj.
Reprezentanţii organizaţiei au precizat că au apelat la umor pentru a-i convinge pe oameni să tragă cât mai rar apa la WC. Ei au precizat că o familie care renunţă măcar o dată pe zi să tragă apa poate salva 4.380 de litri anual.
Clipurile publicitare sunt realizate sub forma desenelor animate, reprezentând un trapezist, un jucător de baschet şi chiar un extraterestru urinând la duş. Narate de voci de copii, clipurile se încheie cu: “Faceţi pipi la duş! Salvaţi pădurile tropicale”.
Sursa:
Agerpres

Să nu fie înţeles greşit apelul. În fotografia postată de Agenţia „Agerpres”, bunăoară, vedem un havuz dintr-un spaţiu public. :)
Dacă şi sistemul „eco-stop” de tragere a apei li se pare generator de risipă, cei din Brazilia ar putea obţine sfaturi preţioase din spaţiul nostru geografic. O femeie din Iaşi mi-a povestit cum economiseşte apa (din cauza tarifelor mari, evident, nu din raţiuni ecologice). Iată metoda ei: când face duş, lasă ca apa să se acumuleze în cadă. Ulterior, apa din cadă o foloseşte pentru veceu. În plus, face duş doar dacă aude că vecinul de sus îl face – aceasta înseamnă că a ajuns apa caldă şi în robinetul ei, nefiind nevoie să plătească pentru apa rece care a curs până a fi încălzită ţeava.
Dna Lenuţa, ieşeanca, ar salva pădurile tropicale la sigur! În cazul oamenilor din Chişinău, nu am întâlnit un sistem de economisire atât de bine pus la punct. Probabil, tarifele sunt suportabile încă. Nu mai spun de „Apă-Canal Chişinău”, care ne lasă să „admirăm” cu zecile de minute sau chiar cu orele havuzuri de câţiva metri înălţime şi râuri cât cuprinde drumul până repară ţevile sparte.
(E.L.)

2 comentarii:

  1. Înlocuirea toaletelor cu vidanjare pe bază de apă cu toalete ecologice ar salva şi mai mult planeta. Plus că s-ar obţine sol fertil de cea mai bună calitate.

    Femeia din Iaşi dovedeşte că românul este foarte inventiv ...

    RăspundețiȘtergere
  2. sa vina aceasta organizatie pentru protejarea mediului in Chisinau sa vada cita apa curge pe starzile Chisinaului (care mai apoi locatarii o achita....)

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului