duminică, 2 august 2009

Părintele Petroniu de la Mănăstirea Prodromu (Athos) despre statura duhovnicească a poporului român şi despre frica de moarte


Despre statura duhovnicească a poporului român:
"Poporul român a beneficiat, ca rădăcini etnice, de neamuri cu o spiritualitate deosebită. Spiritualitatea sciţilor, a dacilor, nu era atât de idolatră ca cea a grecilor. Grecia a fost ţara idolilor. Exista la daci, în munţii din jurul Sarmisegetuzei, un fel de pustnicie sau, în orice caz, se puteau întâlni oameni care duceau o viaţă asemănătoare cu a pustnicilor creştini de mai târziu.
A fost o temelie sănătoasă, din punct de vedere spiritual. Asta contează mult!”


Despre gândul la moarte:
"Oamenii se sperie de moarte, le e teamă, le e frică. Dar moartea este un fenomen natural. Oamenii nu-s veşnici pe pământ. Într-o zi se sfârşeşte viaţa şi omul care a trăit o viaţă creştinească, frumoasă, ştie că ea nu s-a încheiat cu mormântul, ştie că de-acuma începe o noua viaţă, cea adevărată, cea veşnică. Şi dacă s-a străduit să ducă o viaţă frumoasă aicea, pe pământ, atuncea bunurile, simţămintele, trăirile care sunt imprimate în existenţa lui le duce cu dânsul. Şi intră cu ele în noua viaţă, în viaţa cea veşnică. O viaţă care va fi însă mult mai bogată. Pe lângă ceea ce duce omul cu dânsul, acelea vor fi mult amplificate. Şi fericirea cu care omul intră în viaţa veşnică este incomparabilă cu toate fericirile de pe pământ. Este ceea ce a întrezărit Apostolul Pavel, când a fost răpit la al treilea cer, lucruri despre care spune că nu le poate descrie în grai omenesc. Formele noastre de exprimare, noţiunile, cuvintele, toate acestea sunt firesc legate de condiţiile naturale în care trăim. Or, acolo lucrurile sunt aşa de deosebite, aşa de minunate, încât noi, aicea, nu avem nici un element cu care să putem exprima cum se cuvine ceva din ele. Creştinul care a trăit aici o viaţă în slujba binelui şi are nădejde că s-a mântuit, adică a pregustat în această fericire, nu se sperie de moarte. Ştie că abia de-acuma înainte se începe. El chiar aşteaptă moartea. Este ceea ce se întâmplă cu sfinţii. Ei sunt bucuroşi că ea vine. Oamenii se sperie de moarte când simt că materialul pe care l-au strâns în lumea aceasta nu-i satisfăcător. Trăiri păcătoase, vrăjmăşii, dezbinări, ură, beţie, lăcomie, toate păcatele astea, dacă omul nu s-a curăţit de ele, le are imprimate în fiinţa lui şi în sufletul lui. Şi când va învia, trupul lui va fi impregnat de aceste multe materiale negative. Şi va trebui să se târască cu ele în vecii vecilor. Şi aia-i nefericirea şi nenorocirea veşnică. Şi, atunci, sigur că omul se înspăimântă de moarte. Hristos a înviat cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le. Dumnezeu a desfiinţat spaima de moarte. Şi a reorientat moartea, făcând din ea trecere de la viaţa aceasta terestră la viaţa cea veşnică. Să ne ajute Dumnezeu să trăim cu lucruri bune, de care să ne bucurăm în viaţa veşnică. Părintele Stăniloae spune că realizarile frumoase artistice ne însoţesc viaţa veşnică şi la nivel de neam. Bunuri precum Voroneţul, Moldoviţa, Suceviţa, Curtea de Argeş şi toate celelalte asemenea, poporul român le va avea şi în viaţa veşnică. Aşadar, cei care au făcut lucruri frumoase artistice se vor bucura de ele şi în viaţa veşnică."

Citiţi mai multe despre călătoria la Muntele Athos a lui Costion Nicolescu (Formula AS) şi despre Mănăstirea românească Prodromu aici.

Un comentariu:

  1. Tem mais um Prêmio Virtual para você no meu Blog.
    http://resistenciaeliberdade.blogs.sapo.pt/319961.html

    Beijos....

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului