miercuri, 26 august 2009

Voronin părăseşte Condriţa. Democraţii cred că vila prezidenţială trebuie folosită în scopuri mai bune

Acesta este câinele lui Vladimir Voronin, comunistul nr.1 şi preşedintele din ultimii 8 ani al Republicii Moldova. Astăzi, câţelul a aflat o veste proastă: după ce şi-a marcat cu abnegaţie vastul imperiu de peste 500 de hectare al vilei prezidenţiale de la Condriţa, va fi nevoit să se mute în alt loc, pentru că îşi pierde titlul de „câine nr.1 al Republicii Moldova”.
„Jurnal de Chişinău” informează că, în dimineaţa acestei zile de 26 august, familia Voronin a început să-şi evacueze bunurile de la reşedinţa de stat din Condriţa.
Se spune că familia Voronin îşi mută lucrurile de la Condriţa la Molovata, pe malul Nistrului, unde a luat în concesiune o bucată de pădure.

Potrivit unor informaţii oferite sub acoperirea anonimatului de surse din Guvern, peste 170 de angajaţi erau plătiţi din banii statului pentru a-i asigura lui Voronin (foto) un trai de ţar la vila din Condriţa. Este vorba despre bucătari, grădinari, pădurari, îngrijitori de animale, oameni care aveau grijă de curăţenie etc .
Ziarul „Timpul” semnala anterior că între anii 2001 şi 2008 de la Bugetul de Stat au fost alocate 33 de milioane de lei pentru vila din Condriţa. La 33 de milioane de lei se ridică doar cheltuielile oficiale, cele făcute publice şi de care au putut lua act opoziţia şi presa.
În cei 8 ani cât a fost preşedinte, Voronin
a prins mare drag de respectiva reşedinţă de stat. Pe lângă drumul de acces, ajustările şi îmbunătăţirile luxoase pe care le-a dispus pe banii Bugetului, a obţinut şi o extindere impresionantă a teritoriului vilei: în 2002, la un an de la învestirea lui Voronin în funcţia de preşedinte al RM, Guvernul Tarlev a emis Hotărârea 666 (!) din 27.05.2002, prin care a transmis în „folosinţa” Complexului „Condriţa" tocmai 507 hectare din fondul forestier al Agenţiei de Stat pentru Silvicultură „Moldsilva". (Cunoaştem că generalul Voronin este pasionat de vânătoare şi pescuit.) Imediat, „pădurea prezidenţială” a fost împrejmuită cu sârmă ghimpată.

„Afacerile Familiei prezidenţiale sunt estimate la miliarde de dolari. Este binecunoscută proverbiala slăbiciune a preşedintelui comunist pentru lux, dovadă fiind reparaţiile şi reutilările de milioane care se fac anual în palatul prezidenţial, precum şi în vila prezidenţială de la Condriţa”, comentează publicaţia „Timpul”.

La mijlocul lunii august, juristul şi deputatul PLDM Alexandru Tănase declara pentru acelaşi ziar: „De mai multă vreme se aud discuţii că V. Voronin ar intenţiona să-şi treacă în proprietate vila de la Condriţa. (...) Ţinând cont de lăcomia proverbială a lui V. Voronin, nu este exclus ca, pe ultima sută de metri, să încerce să pună mâna şi pe acest bun al statului. Vreau să vă asigur că noi nu vom accepta un asemenea târg. Indiferent de intenţiile guvernului, vila de la Condriţa este şi va rămâne proprietate de stat. Problema constă în utilizarea ulterioară a acestui complex. Am spus-o şi în campanie, o spun şi acum: este imoral să cheltuieşti zeci de milioane de lei din banii publici pentru confortul unei singure persoane. Ar fi util ca acest complex să fie transferat la balanţa Ministerului Sănătăţii, pentru înfiinţarea unui centru de tratament a copiilor bolnavi de cancer sau cu alte maladii grave. După instituirea noului guvern, vom veni cu un proiect de lege în acest sens”.


Foto: echo.msk.ru

Un comentariu:

  1. e timpul ca voronin sa sterga putina,vila a partine moldovenilo intregului popor nu unui bosorsg ca voronin .

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului