vineri, 25 septembrie 2009

Cotaţii speculative pe piaţa valutară: 18 lei pentru un euro


Astăzi, 25 septembrie, în ziua în care a fost învestit Guvernul forţelor democrate, la unele case de schimb valutar din Chişinău, un euro a depăşit pragul de 18 lei la vânzare, în timp ce preţul afişat la cumpărare a fost de aproximativ 17 lei, cu tocmai un leu mai mic. Cotaţia de 18 lei pentru un euro este un record.
Mediile de informare loiale comuniştilor au relatat că încă de ieri era dificil să cumperi sume mai mari de câteva sute de euro. Dacă nu existau euro pentru vânzare, înseamnă că oamenii nu s-au grăbit să vândă. În lipsa tranzacţiilor, casele de schimb valutar nu au cum să realizezeze mari profituri, dar, totuşi, au ridicat brusc preţurile.
Analiştii spun că fenomenul este consecinţa unor speculaţii şi că situaţia va reveni la normal în următoarele zile.
Comuniştii şi-au dorit să compromită şi pe această cale guvernarea democrată.
În România, euro a coborât astăzi la minimul ultimelor doua luni: 4.2046 lei.

Tot astăzi, a expirat mandatul de 7 ani al lui Leonid Talmaci în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM ). Talmaci se află la conducerea BNM din 19 martie 1992.
Actuala majoritate parlamentară va desemna un alt guvernator.

Foto de pe stireazilei.md

Gheorghe Mihai, noul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate


Majoritatea parlamentară (AIE) l-a numit astăzi, 25 septembrie, pe Gheorghe Mihai (foto) în funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), la propunerea preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

Gheorghe Mihai are 59 de ani, este de profesie inginer-mecanic, a deţinut funcţii în cadrul SIS între anii 1989 şi 2007, după care a fost trecut în rezervă. S-a născut la 20 noiembrie 1950, în satul Colibaşi, Cahul. Este căsătorit şi are două fiice adulte.
În hotărârea Parlamentului se spune că fostul şef al SIS, Artur Reşetnicov, „prin comportamentul său, a încălcat normele deontologice şi nu a respectat principiile şi normele enumerate de Legea privind SIS”.
Între altele, noul director al SIS a promis că serviciile speciale nu vor asculta telefoanele fără aprobarea judecătorului de instrucţie.

Bună promisiune, dar s-a afirmat în repetate rânduri că în Republica Moldova există echipamente de interceptare în afara controlului SIS.
Prin urmare, continuăm să vorbim puţin şi frumos! :)

Foto: Unimedia

Programul de activitate şi biografiile membrilor Cabinetului de Miniştri

Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” (2009-2013) îl găsiţi pe pagina web a PLDM.


Biografiile membrilor Guvernului Filat (Vlad Filat, Victor Osipov, Iurie Leancă, Valeriu Lazăr, Ion Negrei, Victor Bodiu, Veaceslav Negruţă, Alexandru Tănase, Vladimir Hotineanu, Victor Catan, Vitalie Marinuţa, Ion Cebanu, Gheorghe Şalaru, Anatol Şalaru, Valeriu Lazăr, Marcel Răducan, Boris Focşa, Valentina Buliga, Valeriu Cosarciuc, Leonid Bujor, Alexandru Oleinic) sunt prezentate de Ştirea Zilei la aceste linkuri:
Miniştrii din partea PLDM
Miniştrii din partea PL
Miniştrii din partea AMN
Miniştrii din partea PD
Foto: Info-Prim Neo

Forţele de centru-dreapta la guvernare: noul Guvern al Republicii Moldova, condus de Vlad Filat, a fost învestit la 25 septembrie

Foto "Timpul": Mihai Ghimpu şi Vlad Filat la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a noului Cabinet.
La orele 12.36, Parlamentul a învestit Cabinetul de Miniştri, cu voturile celor 53 de deputaţi din "Alianţa pentru Integrarea Europeană".
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Artur Reşetnicov (numit de comunişti), a fos demis astăzi de către Parlamentul dominat de democraţi. Noul director al SIS este Mihai Gheorghe.

Cu începere de la ora 14.00, membrii Guvernului Filat au depus jurământul de învestitură în faţa preşedintelui în exerciţiu al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

Articolul 98 al Constituţiei:
(4) În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul.
(5) Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova.

Cabinetul de Miniştri:
Premier – Vlad Filat
Vicepremier responsabil pentru reintegrarea ţării (problema transnistreană) - Victor Osipov, AMN, fără portofoliu
Vicepremier responsabil pentru integrarea europeană - Iurie Leancă, PLDM, ministrul Afacerilor Externe şi Integrarii Europene
Vicepremier responsabil pentru dezvoltarea economică a ţării, Valeriu Lazăr, PDM, ministrul Economiei
Vicepremier responsabil pentru problemele sociale – Ion Negrei, PL, fără portofoliu

Ministru de Stat - Victor Bodiu

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene – Iurie Leancă
Ministrul Finanţelor – Veaceslav Negruţă
Ministrul Justiţiei – Alexandru Tănase
Ministrul Sănătăţii – Vladimir Hotineanu
Ministrul de Interne – Victor Catan
Ministrul Apărării – Vitalie Marinuţa
Ministrul Tineretului şi Sportului – Ion Cebanu
Ministrul Mediului – Gheorghe Şalaru
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor – Anatol Şalaru
Ministrul Economiei – Valeriu Lazăr
Ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale – Marcel Răducan
Ministrul Culturii – Boris Focşa
Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei – Valentina Buliga
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare – Valeriu Cosarciuc
Ministrul Educaţiei – Leonid Bujor
Ministrul Tehnologiilor Informaţionale si Comunicaţiilor – Alexandru Oleinic

Membri ai Guvernului din oficiu: Guvernator al UTA Găgauz-Yeri - Mihail Formuzal
Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei - Gheorghe Duca



Alianţa pentru Integrarea Europeană (coaliţia de guvernare) este formată din 4 formaţiuni politice: Partidul Liberal-Democrat (PLDM), Partidul Liberal (PL), Partidul Democrat (PDM), Alianţa "Moldova Noastră" (AMN).
În ultimii 8 ani, la guvernare în Republica Moldova s-a aflat Partidul Comuniştilor.
Biografia lui Vitalie Marinuţă, ministrul Apărării

marți, 22 septembrie 2009

Anonimatul internauţilor pe cale de dispariţie: Kaspersky propune paşaportizarea navigatorilor pe Internet


Eugen Kaspersky, celebrul creator de antiviruşi şi sisteme de securitate pentru calculatoare, propune instituirea paşapoartelor pentru internauţi, crearea unei poliţii internaţionale şi a unui guvern mondial pentru spaţiul virtual.
Adoptate şi în lumea virtuală, regulile din lumea reală ar spori siguranţa pe Internet, argumentează Kaspersky. “Dacă avem aceste reguli în Internet, nu înseamnă că nu există libertate în Internet”, a explicat el.
În opinia lui Kaspersky, toate atacurile informatice (viruşi, viermi, troieni sau alte forme de agresiune)
sunt posibile din cauza anonimatului internauţilor.
Apropo, atenţie cu cine vă împrieteniţi pe Internet. Potrivit unor statistici acceptate la nivel internaţional, 20% dintre internauţii care-şi caută “iubirea” pe site-uri sau reţele de socializare suferă de afecţiuni psihice.
Pornind de la aceleaşi date statistice, nu vă întristaţi şi, cu atât mai mult, nu vă enervaţi din cauza comentariilor agresive şi insultătoare lăsate pe bloguri.
Îi va paşaportiza “guvernul mondial virtual”, iar “Interpolul virtual” îi va ţine sub control. :)

Internet gratuit în liceele din Chişinău


Direcţia generală educaţie a municipiului Chişinău şi compania "StarNet" au lansat astăzi, 22 septembrie, un proiect social care prevede conectarea la Internet gratuit a liceelor din capitală. Pentru început, cinci licee municipale – „M. Sadoveanu”, M. Eminescu”, „I. Creangă”, „S. Haret” şi „C. Sibirsky” - vor beneficia de acest proiect, care, ulterior, se va extinde şi în alte instituţii.
Internet liber (oferit de "StarNet") există în şase locuri publice din Chişinău, inclusiv Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Sursa: Pagina de internet a Primăriei Chişinău

duminică, 20 septembrie 2009

“Gardianul”: În «jocul» lui Obama. România ar putea găzdui rachete americane


Viorel Patrichi

După abandonarea scutului antirachetă din Polonia, strategii americani mută “jocul” în ţara noastră.

“Statele Unite nu au abandonat ideea de a descuraja orice riscuri şi ameninţări. America nu s-a retras din joc, are o abordare mult mai deschisă şi mult mai flexibilă şi cu o adresare mult mai directă tuturor partenerilor, mai ales Rusiei. Pot să vă spun că România este în joc”, susţine ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu. Fără să explice totuşi ce vrea să însemneze “România este în joc”, ministrul Diaconescu pune degetul pe obiectivul strategic al americanilor: “SUA au interese foarte importante la Marea Neagră”. Robert Gates a spus că este vorba de rachete mobile şi mult mai flexibile. Care ar fi aici grija noastră? Să nu rămânem pe falia dintre Est şi Vest, dar nici să primim loviturile de ghiulea în cap.
“Ceea ce eram obişnuiţi să credem – anume că graniţa de securitate euroatlantică coincide exact cu graniţa NATO – pare a nu mai fi valabil. Din acest punct de vedere, Bucureştiul caută să nu fie pe o falie. Căutăm să nu fim într-o zonă de confruntare. Bineînţeles că noi sperăm că această confruntare nu se va întâmpla”, a subliniat Cristian Diaconescu.
Strategii americani au elaborat un nou plan de apărare, prin instalarea unor rachete sol-aer în Turcia, Grecia, Bulgaria sau România. Mult mai verosimil în faţa ruşilor, care tot mai cred că vor americanii să-i invadeze. Şi ca să nu mai fie ruşii stresaţi, ţările din estul Europei nu au dreptul să se apere.

“Ar fi bine ca SUA să bată palma cu ruşii”

Cu alte cuvinte, Barack Obama nu renunţă la estul Europei de frica Rusiei şi nici din cauza fondurilor prea mari, necesare pentru instalarea scutului din Polonia şi Cehia. Obama nu anulează un program de apărare, el schimbă doar… paradigma. Şi pentru ca toată lumea să fie fericită, ar fi tare bine dacă americanii şi ruşii s-ar prinde într-un kazaciok.
“Nimeni nu va fi lăsat în urmă, ar fi foarte bine să bată palma cu ruşii”, a adăugat Cristian Diaconescu.
Obama a bătut deja palma cu Medvedev şi cu Putin, încă din primavară, cu prilejul tratativelor de la Moscova. În marele joc geostrategic, România şi Polonia contează mai puţin. Frontul s-a mutat în Ucraina, în Caucaz şi în Asia Centrală. Acolo ţintesc americanii. Iată de ce nici la întrunirea de la Moscova, nici la reuniunea NATO de la Bucureşti nu s-a amintit măcar de armata rusă de ocupaţie de pe Nistru, despre pericolul acestei prezenţe pentru pacea din toată regiunea.
Cehia şi Polonia au cerut să se menţioneze explicit în protocolul NATO de la Bucureşti instalarea scutului antirachetă, dar doleanţa lor a fost eludată. În schimb, se menţiona destul de ferm primirea Georgiei şi a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică atunci când vor fi pregătite. Aşa că nu trebuie să ne îngrijorăm prea mult: americanii chiar au bătut palma cu ruşii. Noi trebuie să discutăm foarte serios din nou cu Polonia, fiindcă destinele noastre se apropie iar, în condiţiile în care Germania şi Rusia se înţeleg perfect. Iar în siajul Germaniei, vin foarte uşor Italia, Franţa, Spania, Ungaria. Ca pe vremuri…
“Jocul” se anunţă interesant şi plin de figuri necunoscute pentru ageamii.
Citeşte continuarea în “Gardianul” din 21-09-2009

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Leonard Cohen a leşinat pe scenă

Artistul Leonard Cohen a leşinat, vineri seara, 18 septembrie, pe scenă, în timp ce susţinea un concert la Valencia, Spania, şi a fost dus la spital şi diagnosticat cu toxinfecţie alimentară, potrivit BBC.
Cântăreţul şi poetul canadian este în prezent în convalescenţă după ce a primit îngrijiri medicale, mai întâi de la personalul medical al stadionului pe care cânta la Valencia, apoi la un spital local, unde a fost dus preventiv într-o ambulanţă. Sâmbătă dimineaţa, Leonard Cohen a fost externat cu diagnosticul de toxinfecţie alimentară.
În timp ce cânta "Bird On The Wire", în concertul de vineri seară, Cohen s-a prăbuşit pe scenă, făcând semn formaţiei să se oprească din cântat şi să îl ajute. Un muzician din trupa sa a spus publicului că solistul avea crampe şi vomita.
Organizatorii turneului lui Leonard Cohen au spus că artistul va susţine următorul concert programat, ce va avea loc tot în Spania, la Barcelona, luni, când artistul împlineşte 75 de ani. Cohen urmează să cânte apoi în Florida, pe 17 octombrie.
Legendarul Leonard Cohen şi-a reluat turneele anul trecut, după 15 ani de absenţă de pe scene.
Leonard Cohen a început să cânte la chitară la vârsta de 13 ani. A urmat cursurile Universităţii McGill, unde a câştigat premiul McNaughton pentru creaţie, înainte de absolvire. Şi-a publicat primul volum de poezie, "Let Us Compare Mythologies" la un an după aceea, cu un succes răsunător. Judy Collins, nume de top al folk-ului anilor '60, înregistrează o versiune a piesei "Suzanne", care ajunge rapid un hit. Solista îi propune lui Cohen să o urmeze în turnee şi astfel debutul lui are loc în vara anului 1967, la The Newport Folk Festival.
Leonard Cohen a concertat pe 4 septembrie şi la Bucureşti, pe stadionul Iolanda Balas Soter. Spectacolul pe care l-a prezentat a fost aproape identic cu acela susţinut în 2008, la Bucureşti, artistul aflându-se în turneu cu acelaşi show.
Sursa:
Mediafax

Statele Unite ne-au vândut Rusiei!


Viorel Patrichi

Aşa titrează marele cotidian “Fakt” din Polonia. “Trădare! Statele Unite ne-au vândut Rusiei, ne-au înfipt cuţitul pe la spate”, anunţă ziarul.
Lipsit de tact, Obama a anunţat că SUA renunţă la scutul antirachetă chiar în ziua de 17 septembrie, când se împlineau 70 de ani de la invadarea Poloniei de către Uniunea Sovietică. Este limpede că polonezii şi-au legat mari speranţe de umbrela americană contra unor posibile atacuri aeriene dinspre Rusia. Ei nu pot uita că ţara lor a fost desfiinţată prin cârdăşia dintre Stalin şi Hitler, iar reacţia de-acum este perfect justificată. Aşa au început marile laşităţi din istoria modernă, prin “acorduri” aparent nevinovate, cum a fost şi cel semnat de Barack Obama şi Dmitri Medvedev.
“America a trădat Polonia. Această măsură poate deschide o epocă de răceala în relaţiile polono-americane. Chiar dacă Barack Obama ne propune un premiu de consolare, modul în care americanii au renunţat la scut şi data aleasă sunt dezgustătoare”, anunţă şi ziarul de dreapta “Rzeczpospolita”.
“Pentru americani, 17 septembrie este o zi ca oricare alta… Pentru noi, este o dovadă de rea-voinţă, o lipsă de subtilitate, faptul că s-a renunţat la un proiect defensiv, important pentru noi, la exact 70 de ani de la invazia bolşevică a Poloniei”, scrie şi cotidianul conservator “Dziennik”.
Să fie doar lipsă de tact din partea “preşedintelui planetar” sau o lecţie devastatoare pentru Varşovia, care vrea doar să se apere de un nou coşmar declanşat de Moscova, să nu mai fie rasă de pe suprafaţa pământului, cum s-a întâmplat după bombardamentele naziste? Oricare va fi răspunsul Casei Albe, gestul lui Obama rămâne o gafă monumentală. Pentru Polonia, America a fost singura speranţă decenii la rând, iar acum, din nefericire, nu are altă opţiune în faţa ranchiunilor Kremlinului.
“Relaţiile dintre Varşovia şi Washington vor trebui să se schimbe. Anul 2009 a adus sfârşitul unei alianţe apropiate, care dura deja de nouă ani, destul de mult timp”, subliniază “Gazeta Wyborcza”.
Drept consolare, Casa Albă promite că va desfasura totusi rachete sol-aer “Patriot” în Polonia.
Cotidianul “The New York Times” apreciază că “Războiul Stelelor”, anunţat de Ronald Reagan în 1983, a fost mai mult o idee politică, o protecţie pentru Europa şi Orientul Mijlociu decât un sistem de apărare pentru America. Ziarul admite că scutul era o idee politică, folosită de George W. Bush pentru extinderea NATO, luând ca pretext un posibil atac din partea Coreii de Nord. Viziunea lui Obama ar fi coborât de la stele spre nivelul mărilor, mai ales că începe negocieri cu Teheranul. În schimb, senatorul republican John McCain spune că decizia preşedintelui vine “într-un moment în care naţiunile est-europene sunt tot mai preocupate în legătură cu aventurismul reînnoit al Rusiei”.
Obama a precizat că a renunţat la scutul antirachetă în favoarea unui sistem mai puternic, mai inteligent şi mai rapid.

S-a frânt şi axa Washington-Londra-Bucureşti
Aşa apreciază unii observatori. Traian Băsescu şi-ar fi pus prea mari speranţe în Washington.
Eu cred totuşi că America va avea nevoie de o Românie docilă în regiune, însă nu va trebui să conteze prea mult pe devoţiunea totală, dezinteresată. Cu o Uniune Europeană încă imatură şi inhibată, nici o decizie majoră nu se poate lua în sud-estul Europei fără intervenţia Statelor Unite. Obama a vândut regiunea la troc cu Iranul pentru a convinge Rusia să devină mai flexibilă faţă de politica sancţiunilor economice.
În Uniunea Europeană nu apar nici măcar tresăriri la nivelul conducătorilor. Adunaţi la Bruxelles pe 17 septembrie, ei chiar au salutat decizia lui Obama. Campionii entuziasmului au fost Germania şi Franţa. “Considerăm că decizia este un semnal de speranţă. Vom putea depăşi dificultăţile cu Rusia”, a spus cancelarul Angela Merkel. “Este o decizie excelentă din toate punctele de vedere. Şi sper că prietenii noştri ruşi vor da importanţa cuvenită acestei schimbări de direcţie. Este extrem de pozitiv şi înţelept”, a glăsuit şi Nicolas Sarkozy. Premierul britanic Gordon Brown s-a aliniat şi el: “Susţin total decizia luată de preşedintele Obama. Cred că decizia dovedeşte că se dezvoltă mai multă încredere între puterile nucleare. Cred că avem şansa să facem progrese în această chestiune internaţională importantă în următoarele luni”.
Donald Tusk, şeful Guvernului polonez, a preferat să reacţioneze rezervat: “Este o decizie autonomă a preşedintelui Statelor Unite şi a guvernului său”.
Premierul ceh Jan Fischer se arată mulţumit: “Nu există nici un motiv pentru a schimba relaţiile perfecte cu SUA”.
Într-un interviu pentru “Nezavissimaia Gazeta”, generalul rus Viktor Esin, fost şef al Statului Major al Armatei de la Moscova, crede că americanii ar putea instala elemente ale unui scut antirachetă în Turcia, Israel, Bulgaria şi România.

Vladimir Putin jubilează şi cere mai mult
“Este o idee bună şi sper că, după această decizie corectă şi curajoasă, vor urma altele, inclusiv anularea absolută a oricăror restricţii în cooperarea cu Rusia în ceea ce priveşte transferarea către Rusia a unor înalte tehnologii şi reluarea lucrărilor privind creşterea numărului membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului prin alăturarea Rusiei, Belarusului şi a Kazahstanului”, a spus premierul Vladimir Putin. Kremlinul renunţă la proiectul desfăşurării rachetelor “Iskander” lângă Kaliningrad. Ruşii au cerut americanilor să renunte la scut pentru a accepta reducerea arsenalelor nucleare, înainte de expirarea tratatului START, la sfârşitul anului.

Praga pune condiţii post-factum
O delegaţie americană a vizitat Praga. Jan Kohout, ministrul ceh de externe, a solicitat Statelor Unite să susţină trimiterea unui cosmonaut ceh pe Staţia Spaţială Internaţională şi deschiderea unei filiale a Academiei “West Point” la Praga.
“Am fi mulţumiţi să vedem că acest spaţiu gol, care rămâne aici, va fi umplut cu proiecte concrete. Am propus înfiinţarea unei filiale central-europene a Academiei militare “West Point”, destinată ţărilor membre NATO din Europa Centrală şi Balcani, şi trimiterea unui om de ştiinţă ceh pe Staţia Spaţială Internaţională, la bordul unei navete americane”, a declarat Kohout.
Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai promiţătoare, Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a propus interconectarea sistemelor de apărare antirachetă ale Statelor Unite, ale Alianţei Nord-Atlantice şi Rusiei.
Cu acelaşi scop: exercitarea unor presiuni maxime asupra Iranului.

Gardianul
19-09-2009
Statele Unite renunţă la desfăşurarea scutului antirachetă la presiunile exercitate de Kremlin

vineri, 18 septembrie 2009

Mihai Ghimpu şi Vlad Filat despre viitorul Guvern, relaţiile cu FMI şi Rusia

Parlamentul a aprobat astăzi în lectură finală structura viitorului Guvern, operand unele modificări: vom avea un minister al Tineretului şi Sportului (nu şi al turismului, cum era prevăzut iniţial), iar de turism se va ocupa Agenţia Turismului.
Chiar în dimineaţa zilei, un grup de tineri de la Centrul Naţional al Tineretului, a protestat împotriva comasării domeniului tineretului cu cel al sportului şi al turismului.
De asemenea, Parlamentul a renunţat la formarea unei agenţii pentru proprietatea publică, astfel încât numărul ministerelor şi autorităţilor administrative centrale a rămas cel iniţial: 16 şi, respectiv, 8.
Potrivit premierului desemnat, Vlad Filat (foto), componenţa nominală a Cabinetului de Miniştri va fi dată publicităţii săptămâna viitoare.

Vlad Filat despre relaţiile cu FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a anunţat disponibilitatea de a acorda sprijin financiar Republicii Moldova după numirea în funcţie a noului guvern. Prin acest mesaj, FMI a răspuns invitaţiei la colaborare ce i-a fost adresată de preşedintele Parlamentului, preşedintele interimar al RM, Mihai Ghimpu, la începutul lunii septembrie.
Vlad Filat a calificat răspunsul FMI drept un prim semnal de relansare a relaţiilor guvernului de la Chişinău cu instituţia internaţională financiară.
„Creditarea va fi rezultatul unor negocieri la baza cărora vor fi parametrii economici. Asta e misiunea FMI, însă trebuie să menţionăm că numai şi numai după un acord cu FMI urmează să accedem şi la alte surse. Mă refer şi la granturile la care urmează să acceadă RM, şi la ajutorul financiar din partea Comisiei Europene, care deja e preconizat în sumă de 30 de milioane de euro care urmează să vină în acoperirea deficitului bugetar”, a declarat Filat, citat de Radio Europa Liberă. Premierul desemnat crede că un nou acord de colaborare cu FMI poate fi semnat până la sfârşitul lunii octombrie.

Mihai Ghimpu despre viitorul relaţiilor cu Rusia
Tot într-un interviu acordată astăzi “Europei Libere”, Mihai Ghimpu a menţionat că “Guvernul trebuie să vină imediat să înceapă lupta cu sărăcia, să vedem de unde găsim bani pentru pensii şi salarii, că ieri deputaţii comunişti ne-au asigurat că au lăsat banii, însă acestea sunt adevărate minciuni”.
Referitor la relaţiile cu Federaţia Rusă, Mihai Ghimpu a spus că acestea “trebuie să fie bune” şi a menţionat următoarele principii: “În primul rând noi trebuie să vedem interesele Republicii Moldova, problemă pe care am abordat-o şi cu Excelenţa sa, Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, este problema transnistreană şi prezenţa armatei. Moscova trebuie să-şi retragă armata. Unde e soldat străin, miroase a praf de puşcă. Daca miroase a praf, reiese instabilitate politică, lipsă de investiţii străine şi lipsa controlului teritoriului, intrarea cetăţenilor cu contrabandă şi cu tot ce doriţi. Eu cred că Federaţia Rusa îşi va schimba poziţia şi vom soluţiona problema transnistreană”.
Întrebat dacă “există şanse să plece armata rusă de pe teritoriul Republicii Moldova”, Mihai Ghimpu a răspuns: “Ei trebuie să plece, acest teritoriu ne aparţine nouă şi noi decidem cine să deţină armament aici, armata ş.a.m.d. Până acum a decis Kremlinul, pentru că din păcate aşa au fost conducătorii noştri. Moscova tot se uită şi la cine e în fruntea statului. Rusia trebuie să ne respecte aşa cum respectăm noi drepturile Federaţiei Ruse. Noi suntem un stat mic, dar avem aceleaşi drepturi. Dacă noi spunem nu, înseamnă că noi nu dorim să avem armată străină pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent că e a Federaţiei Ruse sau a altcuiva. Nu vrem şi atât. Noi am trecut prin ocupaţie, războaie, deportări, colectivizări. Vai şi amar de destinul nostru. Aşa că avem şi noi dreptul la o viaţă liniştită, liberă şi cred că Rusia aceasta trebuie să înţeleagă.”.

Serviciul Grăniceri s-a grăbit să se conformeze: încă de aseară cetăţenii români puteau intra fără viză în Republica Moldova


Încă din seara zilei de 17 septembrie, de la ora 17.00, cetăţenii României puteau intra în Republica Moldova fără viză.
Declaraţia a fost făcută pentru Pro TV şi Unimedia de ofiţerul de gardă al Serviciului Grăniceri.
Aşadar, „chipiul invers!” la ordinea zilei, ca într-un cunoscut film sovietic care ilustra reacţia oamenilor la schimbarea puterii.

Decretul lui Mihai Ghimpu prin care a fost anulată obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români a fost semnat ieri, la ora 16.00, urmând să intre în vigoare astăzi, 18 septembrie. Astăzi, decretul a fost publicat în „Monitorul Oficial”.

"Decretul preşedintelui este obligatoriu pentru toate organele puterii din stat. Dacă vameşii nu-l vor respecta, vor fi traşi la răspundere. Un stat de drept nu poate trăi în afara legii. Am trăit opt ani aşa, ajunge!", avertiza preşedintele interimar, preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu.
(foto)

Ministerul de Externe de la Bucureşti a salutat anularea vizelor într-un comunicat: „Anunţul făcut reprezintă începutul revenirii la normalitate şi la principiile de bună vecinătate, în concordanţă cu normele şi spiritul european. Acest gest reprezintă în acelaşi timp un semnal privind interesul administraţiei de la Chişinău de a debloca dialogul cu Uniunea Europeană privind noul acord-cadru de cooperare UE – Republica Moldova”.

Deocamdată, Serviciul Grăniceri nu a comunicat presei numărul cetăţenilor români care au intrat astăzi în Republica Moldova.

Vizele pentru cetăţenii României au fost instituite la 8 aprilie, la iniţiativa ex-preşedintelui Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor. El susţinea că România şi cetăţenii săi ar fi fost implicaţi în protestele violente de la 7 aprilie şi că ar fi sprijinit „o lovitură de stat” în Republica Moldova. Tot atunci, Vladimir Voronin a dispus expulzarea ambasadorului României.

Comuniştii îşi cheamă simpatizanţii la „rezistenţă organizată şi democratică”


Tactica din opoziţie a comuniştilor este să dezinformeze, să inventeze pericole, să creeze panică şi să denigreze, să-şi pună simpatizanţii pe picior de război, chemându-i la „rezistenţă organizată şi democratică” faţă de noua guvernare.
Într-un apel difuzat la 17 septembrie prin intermediul mediilor de informare ce-i sunt loiale, Partidul Comuniştilor (PCRM) le spune oamenilor că “această guvernare este capabilă să existe, să conducă şi să funcţioneze, doar pe baza jefuirii sociale, lichidării programelor de asistenţă şi susţinere, pe baza golirii buzunarelor simplilor cetăţeni ai Moldovei”.
PCRM „îi cheamă pe cetăţeni - tineretul, studenţii, bugetarii, pensionarii – să dea dovadă de solidaritate reciprocă, să nu se lase intimidaţi de forţele de reacţiune, să nu permită înjosirea propriei demnităţi umane şi cetăţeneşti”.
„Partidul Comuniştilor vă cheamă la o rezistenţă organizată şi democratică faţă de noul regim”, se spune în apelul cu titlul „Reacţiunea liberal-democrată a iniţiat atacurile asupra drepturilor sociale!”

Pe de altă parte, într-un mesaj adresat cetăţenilor, Partidul Democrat, una dintre cele 4 formaţiuni din Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE), „îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu răspândirea informaţiei premeditat eronate, care conduce spre destabilizare în societate şi creare a unei ambianţe de neîncredere şi nesiguranţă a cetăţenilor în viitorul statului nostru şi cheamă societatea să nu se lase provocată de zvonuri şi insinuări”.
„Îndeplinindu-şi programul electoral, Partidul Democrat determină, în comun cu colegii din AIE, căile de dezvoltare şi consolidare a mecanismelor existente de protecţie socială şi susţinere a veteranilor. Scupul nostru este crearea condiţiilor, în care cei mai onorabili membri ai societăţii să beneficieze de susţinere nu o dată sau de două ori pe an cu prilejul sărbătorilor şi zilelor de comemorare, dar în permanenţă şi în volumul, care să le permită veteranilor noştri să dispună de toate cele necesare, să aibă o viaţă decentă şi activă. Aceeaşi abordare este şi în raport cu pensionarii – nu vom admite diminuarea pensiilor şi anularea facilităţilor”, anunţă Partidul Democrat.

Scriitorul anticomunist Sergiu Grossu (14 noiembrie 1920 - 25 iulie 2009):
“Un lucru ţin să nu se neglijeze: comunismul n-a murit. Au dispărut regimuri comuniste, dar tentaţia viziunii leniniste a rămas aceeaşi, deoarece reziduurile partidelor comuniste din occident, ca şi din România post-decembristă, respectiv actualii promotori ai unui comunism cu „faţă omenească", încearcă să îmbrace, peste cangrena lor doctrinară, haina unui idealism ideologic, simulând refuzul comunismului sângeros, practicat în U.R.S.S. şi promiţând, demagogic unica posibilitate de realizare a unei societăţi cu adevărat democratice, în care cetăţenii să se bucure de o totală libertate. Să nu-i credem."
(Din cartea lui Sergiu Grossu „Spălarea creierului. Complotul psihopolitic al comunismului”, Editura „Duh şi Adevăr”, Bucureşti, 1998)

Renunţarea la scutul antirachetă: NATO încearcă să liniştească Praga şi Varşovia



Bruxelles, 18 sep /Agerpres/ - Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a încercat vineri să înlăture temerile suscitate în Polonia şi Republica Cehă de renunţarea Statelor Unite la proiectul privind instalarea unor elemente ale scutului american antirachetă pe teritoriul celor două ţări europene, afirmând că apărarea aliaţilor va fi întărită - informează AFP.Decizia preşedintelui SUA, Barack Obama, nu constituie 'o abolire a apărării antirachetă (în Europa)', a declarat Anders Fogh Rasmussen în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Bruxelles pe tema securităţii, organizată de Fundaţia Carnegie.Din contră, a estimat el, noile proiecte vor permite instituirea unui sistem de protecţie 'mai larg'.'Prin urmare, nu există niciun motiv pentru a crede că aceste proiecte vor slăbi apărarea vreunui aliat, din contră', a mai spus Anders Fogh Rasmussen.Proiectul precedentei administraţii americane prevedea instalarea până în 2013 a unui puternic radar în Republica Cehă şi a zece interceptoare de rachete balistice cu rază lungă de acţiune în Polonia.Casa Albă a decis să înlocuiască acest proiect - care se baza pe ameninţarea cu rachete iraniene cu rază lungă de acţiune contra SUA - cu un sistem care îi protejează mai degrabă pe europeni de tirurile balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune. Anders Fogh Rasmussen a reafirmat, de altfel, că noul proiect american constituie 'un avans pozitiv' pentru că va permite implicarea tuturor aliaţilor.Joi seară, 18 septembrie, ministrul ceh al afacerilor externe, Jan Kohout, a cerut ca Washingtonul să 'umple spaţiul gol' după renunţarea la proiect.Presa poloneză a primit foarte prost decizia SUA, pronosticând o răcire a relaţiilor cu Washingtonul, iar unele ziare au vorbit chiar de 'trădare'.

Rusia renunţă la desfăşurarea de rachete în enclava Kaliningrad /sursă militaro-diplomatică/
Moscova, 18 sep /Agerpres/ - Rusia renunţă la proiectul privind desfăşurarea de rachete în enclava Kaliningrad, după ce Statele Unite ale Americii au anunţat abandonarea planului scutului antirachetă în Europa de Est, a declarat vineri o sursă militaro-diplomatică rusă, citată de agenţia Interfax, preluată de AFP.
'Măsurile luate /de Rusia/ ca răspuns la proiectul scutului antirachetă american vor fi îngheţate şi poate chiar abandonate complet', a indicat sursa, cu referire la planul Moscovei de a desfăşura rachete Iskander în Kaliningrad.
La începutul lunii iulie, preşedintele rus Dmitri Medvedev a reafirmat intenţia Moscovei de a desfăşura rachete Iskander în enclava rusă Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania, dacă SUA îşi vor amplasa scutul antirachetă în Polonia şi Cehia.

SUA cer Rusiei unele concesii în schimbul renunţării la scutul antirachetă – surse
Washingtonul vrea ca Moscova să adopte o poziţie fermă în privinţa programului nuclear iranian, în schimbul restructurării proiectului său de scut antirachetă, a declarat o sursă diplomatică rusă pentru ediţia de vineri a cotidianului Kommersant.
Potrivit acestei surse, Statele Unite cer, de asemenea, Rusiei să renunţe la a mai vinde Teheranului sistemul de apărare antiaeriană S-300, care ar putea fi amplasat în apropierea instalaţiilor nucleare iraniene.
"Americanii insistă asupra a două probleme cheie. Ni se cere să nu mai livrăm Iranului rachete S-300 şi să susţinem o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care să includă sancţiuni împotriva Teheranului", a declarat acest diplomat "de rang înalt" pentru Kommersant.
Ruşii şi americanii au dezminţit oficial, joi, că restructurarea proiectului american antirachetă în Europa este rezultatul unui acord de schimb între cele două ţări.
Proiectul precedentei administraţii americane prevedea instalarea, până în 2013, a unui radar puternic în Cehia, asociat unui sistem de zece interceptoare format din rachete balistice cu rază lungă de acţiune în Polonia.
Destinat oficial contracarării oricăror eventuale tiruri de rachetă cu rază lungă de acţiune provenind din Iran, acest program suscita nemulţumirea Moscovei, care îl privea drept o ameninţare la propria sa securitate.
Statele Unite au anunţat joi că noul proiect prevede de acum amplasarea în Polonia şi Cehia a unor rachete concepute pentru a distruge proiectilele cu rază de acţiune scurtă şi medie.
Cehia vrea ca Statele Unite "să umple un spaţiu gol", după abandonarea proiectului său iniţial al scutului antirachetă, incluzând un puternic radar pe teritoriul ceh, a declarat, joi seară, la Praga, ministrul ceh al Afacerilor Externe, Jan Kohout.
(AFP, Mediafax)

Statele Unite renunţă la desfăşurarea scutului antirachetă la presiunile exercitate de Kremlin

Barack Obama a anunţat că Pentagonul nu va mai instala scutul antirachetă în Polonia şi în Cehia fiindcă Iranul nu mai este o ameninţare evidentă pentru regiune. El neagă astfel că ar fi făcut o concesie regretabilă Moscovei la întâlnirea cu Dmitri Medvedev şi cu Vladimir Putin, dar ruşii jubilează.
Gardianul

O delegaţie americană s-a întâlnit joi dimineaţă cu oficiali polonezi la Varşovia pentru a discuta despre scut. Participanţii la convorbiri au refuzat însă să facă orice fel de comentarii.
Moscova aşteaptă o confirmare oficială a deciziei administraţiei americane de a suspenda desfăşurarea de elemente ale scutului antirachetă în Europa de Est, a declarat joi un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, după informaţiile în acest sens apărute în cotidianul american Wall Street Journal.
"Aşteptăm confirmarea acestor informaţii. În principiu, această turnură a evenimentelor răspunde intereselor relaţiilor bilaterale cu Statele Unite", a indicat purtătorul de cuvânt, citat de RIA Novosti şi Itar-TASS.
"Dacă SUA au efectiv intenţia de a abandona planurile de desfăşurare a unor elemente ale scutului anti-rachetă în Polonia şi Cehia, aceasta este, desigur, o veste bună", a afirmat un responsabil din minister, citat de Interfax.
Potrivit ediţiei de joi a Wall Street Journal, SUA prevăd suspendarea proiectului scutului antirachetă în Europa de Est, în urma unei analize ce arată că programul iranian privind dezvoltarea de rachete cu rază lungă de acţiune nu prezintă un pericol imediat pentru continentele european şi american.
Proiectul american, pus la punct de administraţia George W. Bush, a tensionat relaţiile cu Rusia, care vede în el o ameninţare pentru securitatea sa.
Concluziile analizei urmează să fie finalizate săptămâna viitoare, precizează WSJ, citând foşti şi actuali responsabili de la Washington.
Agerpres

Purtătorul de cuvânt al şefului Guvernului ceh declarase anterior că preşedintele american, Barack Obama, l-a sunat pe prim-ministrul Jan Fischer, în noaptea de miercuri spre joi, pentru a discuta pe tema scutului antirachetă.
Cotidianul american Wall Street Journal a relatat joi că Statele Unite prevăd abandonarea proiectului lor de mobilizare a acestui scut în Europa, adăugând că această decizie ar urma să "încânte" Moscova.
Potrivit unui diplomat al Alianţei Nord-Atlantice, oficiali americani urmează să informeze în după-amiaza zilei ţările NATO în legătură cu decizia luată de Statele Unite privind viitorul proiectului scutului antirachetă în Polonia şi Cehia.
În 2008, Varşovia şi Washingtonul încheiaseră un acord în legătură cu mobilizarea până în 2013 în Polonia a zece interceptoare de rachete balistice cu rază lungă de acţiune, cuplate cu un puternic radar în Cehia, generând nemulţumirea Moscovei.
Acordul a fost însoţit de mobilizarea în Polonia a unei baterii de rachete americane sol-aer Patriot, ceea ce a nemulţumit şi mai mult Rusia.
Mediafax

joi, 17 septembrie 2009

Cetăţenii români pot intra liber în Republica Moldova! Ghimpu a anulat vizele

Chiar de mâine, 18 septembrie, cetăţenii români nu mai au nevoie de viză pentru a intra în Republica Moldova.
În calitatea sa de preşedinte interimar al RM, Mihai Ghimpu a emis un decret de suspendare a deciziei Guvernului din 8 aprilie 2009, prin care fosta guvernare comunistă a introdus obligativitatea vizelor pentru cetăţenii României.
Tot astăzi, Mihai Ghimpu a semnat un decret prin care l-a desemnat pe deputatul Vlad Filat (liderul PLDM) în funcţia de premier.

Curtea Constituţională confirmă: Mihai Ghimpu este preşedintele interimar al Republicii Moldova


Curtea Constituţională a constatat că Mihai Ghimpu a fost desemnat legal preşedinte interimar al Republicii Moldova.
La 11 septembrie, cu voturile deputaţilor din cele 4 partide care au format Alianţa pentru Integrarea Europeană, Parlamentul a decis ca preşedintele forului legislativ, Mihai Ghimpu, să asigure interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova. Comuniştii au contestat această decizie şi au atacat-o la Curtea Constituţională. Astăzi, însă, CC a răspuns sesizării depuse de preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, referitoare la existenţa circumstanţelor care au justificat interimatul.
Prim-vicepreședintele Parlamentului, Serafim Urechean, a anunțat decizia Curţii Constituţionale în plenul şedinţei forului legislativ. Majoritatea parlamentară democrată a aplaudat la aflarea acestei veşti.
Parlamentul a luat act de demisia Guvernului Greceanîi - 2 şi a aprobat structura noului Guvern, care va fi compus, la fel ca precedentul, din 16 ministere.
Următoarea şedinţă plenară a Parlamentului - mâine, 18 septembrie.
Aici – relatare din şedinţa Parlamentului pe Unimedia.

miercuri, 16 septembrie 2009

La 17 septembrie, Ghimpu îl va desemna pe viitorul premier. Guvernul va avea 16 ministere şi 8 agenţii


Preşedintele interimar al Republicii Moldova, preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a anunţat că joi, 17 septembrie, va semna decretul de numire în funcţie a prim-ministrului. „Noi avem agenda noastră. Vom examina joi demisia Guvernului, modificarea legii cu privire la Guvern, iar ulterior voi semna un decret de desemnare a candidaturii prim-ministrului”, a precizat Ghimpu, citat de Unimedia.
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de premier este deputatul Vlad Filat, preşedintele PLDM.

Ştirea Zilei
relatează:
Parlamentul va lua act la 17 septembrie de demisia Guvernului Greceanîi - 2 şi va aproba structura noului Guvern, care va fi compus, la fel ca precedentul, din 16 ministere, însa unele diferite ca titulatură. Totodată, numărul autorităţilor administrative centrale va fi redus de la 13 la 8.
Ministerul Reintegrării va fi lichidat, iar funcţiile sale vor fi transmise unui birou naţional din cadrul Cancelariei Guvernului, condus de un viceprim-ministru pe problemele reintegrării ţării.
Şi Ministerul Administraţiei Publice Locale va fi lichidat, funcţiile de control al legalităţii actelor fiind transmise oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat. Funcţiile ce ţin de dezvoltarea regională vor fi preluate de către Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale.
Va fi înfiinţat Ministerul Tineretului, Sportului şi Turismului, iar, în consecinţă, Agenţia Sporturilor se lichidează.
Totodata, noua guvernare a decis să revină la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, dizolvat de către comunişti.
Serviciul Vamal va fi trecut în subordinea Ministerului Finanţelor, Camera de Licenţiere - în subordinea Ministerului Economiei, Agenţia “Apele Moldovei” - în gestiunea Ministerului Mediului, iar Agenţia “Moldova-Vin” – va ţine de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Pentru organizarea activităţii interne a Executivului, va fi format Prezidiul Guvernului. De asemenea, pregătirea proiectelor de hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii, precum şi verificarea executării acestora, va reveni Cancelariei de Stat a Guvernului. Aceasta va fi condusă de un Ministru de Stat, membru al Guvernului.
Astfel, Guvernul va fi compus din următoarele ministere:
1. Ministerul Economiei
2. Ministerul Finanţelor
3. Ministerul Justiţiei
4. Ministerul Afacerilor Interne
5. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
6. Ministerul Apărării
7. Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale
8. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
9. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor
10. Ministerul Mediului
11. Ministerul Educaţiei
12. Ministerul Culturii
13. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
14. Ministerul Sănătăţii
15. Ministerul Tineretului, Sportului şi Turismului
16. Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor

Alte autorităţi administrative centrale:
- Biroul Naţional de Statistică
- Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru
- Biroul Relaţii Interetnice
- Serviciul Grăniceri
- Agenţia Moldsilva
- Agenţia Rezerve Materiale
- Agenţia Proprietăţii Publice
- Centrul pentru Combaterea Infracţiunilor Economice şi Corupţiei.
După adoptarea noii structuri, Guvernul urmează să se reorganizeze în termen de o lună.

PCRM condiţionează votarea viitorului preşedinte, inclusiv prin puncte ce vizează regiunea transnistreană şi autonomia găgăuză

(O sinteză după ştirile Agenţiei Infotag)

Cele 4 partide care au constituit Alianţa pentru Integrarea Europeană au împreună 53 de mandate în Parlament, iar comuniştii deţin 48 de mandate. Pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova sunt necesare 61 de voturi. AIE speră să obţină de la comunişti cele 8 voturi care nu-i ajung pentru alegerea şefului statului.

În conferinţa de presă de la 15 septembrie, ex-preşedintele Vladimir Voronin a declarat că deputaţii PCRM ar putea participa la alegerea preşedintelui, dacă Alianţa pentru Integrarea Europeană va accepta două seturi de propuneri ale comuniştilor – “pentru combaterea crizei economice şi de reglementare a problemei transnistrene".
PCRM propune majorarea salariului o dată la doi ani, indexarea anuală a salariilor, pensiilor, compensaţiilor şi plăţilor sociale, cere să nu fie majorat cenzul vârstei de pensionare, alte garanţii sociale.
PCRM propune majorităţii de la guvernare "să-şi declare disponibilitatea de a soluţiona problema transnistreană prin acordarea Transnistriei a statului de republică în componenţa Moldovei". Comuniştii mai cer AIE să-şi ia angajamentul că va menţine neutralitatea Moldovei, că statul nu va adera la blocuri politico-militare şi că va rămâne în componenţa CSI.
"Transnistriei şi autonomiei găgăuze trebuie să li se acorde dreptul la autodeterminare şi la ieşire din componenţa Moldovei, în cazul în care ţara îşi pierde statutul de independenţă şi de subiect al dreptului internaţional", a declarat liderul PCRM.
Voronin a spus, totodată, că deputaţii comunişti nu vor vota candidatura lui Marian Lupu pentru funcţia de preşedinte, deşi anume Lupu ar urma să fie candidatul oficial al Alianţei pentru Integrarea Europeană.
"Cred că CC al PCRM nu ne va permite nouă, deputaţilor din partid, să votăm trădătorii”, a spus Voronin. Comuniştii îl consideră “trădător” pe Lupu, care la 10 iunie a părăsit rândurile PCRM şi conduce PD. Dacă majoritatea parlamentară nu va accepta propunerile PCRM, atunci "comuniştii nu vor înainta candidatura la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, pe care coaliţia a lăsat-o vacantă pentru Partidul Comuniştilor", a anunţat Voronin.

AIE: “Condiţiile sunt inacceptabile”


Condiţiile PCRM sunt inacceptabile şi nu au nimic comun cu interesele naţionale, consideră Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE).
Candidatul AIE la funcţia de prim-ministru, liderul PLDM, Vlad Filat, a spus că "e timpul ca comuniştii să se trezească şi să conştientizeze două lucruri: situaţia deplorabilă pe care au lăsat-o în republică şi starea reală a lucrurilor".
"Au avut la dispoziţie opt ani să soluţioneze problemele social-economice şi problema transnistreană. Însă PCRM nu a reuşit să o facă. În ceea ce priveşte problema transnistreană, situaţia chiar s-a înrăutăţit faţă de 2001. Trebuie să fii deosebit de obraznic ca acum să vii cu asemenea declaraţii", consideră Filat.
Potrivit lui, decât să vină cu asemenea propuneri, comuniştii mai bine nu ar împiedica transmiterea puterii în mod civilizat şi democratic.
Liderul grupului parlamentar al Alianţei "Moldova Noastră", Veaceslav Untilă, a apreciat că propunerile comuniştilor vor fi discutate în cadrul fracţiunii şi în cadrul Alianţei. "Straniu că comuniştii încearcă să ne impună cum să soluţionăm problemele pe care ei nu au putut să le rezolve în opt ani de conducere", a spus Untilă.
Preşedintele Parlamentului, preşedintele interimar Mihai Ghimpu, a spus că coaliţia de guvernare va studia propunerile PCRM. "Sunt bucuros că PCRM, în sfârşit, are un program anticriză şi că ei recunosc că ţara este în criză", a spus el.
Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, susţine că propunerile PCRM ar putea servi ca bază pentru discuţii. "Din 11 septembrie, avem la dispoziţie două luni pentru a alege preşedintele. Acesta este un termen suficient pentru negociatorii normali", a menţionat el.
Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urechean, a spus că PCRM şi liderii săi studiază două variante posibile: "Ei doresc să complice situaţia din ţară sau să pătrundă pe porţile deschise pentru a vota noul preşedinte".
Urechean nu exclude că toţi cei 48 de deputaţi comunişti vor vota preşedintele, pentru a preveni scindarea partidului.


marți, 15 septembrie 2009

Voronin ne sperie că „terasele din Chişinău s-au umplut cu bandiţi”

În conferinţa de presă de astăzi, liderul comuniştilor Vladimir Voronin, ex-preşedinte al RM, a declarat că în ultimele zile elementele criminale şi-au „înviorat” activitatea şi că „terasele din Chişinău s-au umplut cu bandiţi”. Voronin încearcă să-i sperie pe oameni că acesta ar fi rezultatul plecării de la guvernare a comuniştilor.
("Bandiujnici", a spus Voronin, dar eu am tradus prin "bandiţi", ca să înţeleagă toţi vizitatorii.)
În mod constant, comuniştii se laudă că pe parcursul celor 8 ani de guvernare au reuşit să anihileze grupările criminale. Cum se face, dar, că aşa repede acestea au ridicat capetele? Că doar tot ministrul de Interne, conducerea SIS şi procurorii comuniştilor se mai află în funcţii în aceste zile. Şi dacă i-au văzut pe „bandiţi” stând la terasele din Chişinău, de ce poliţiştii lui Papuc nu i-au reţinut, să ne ştim în siguranţă? I-a legitimat cineva şi a aflat că sunt „bandiţi”? De unde au ieşit atât de mulţi „bandiţi” încât „să umple terasele”? Unde au stat până acum şi cine i-a slobozit de acolo de unde se aflau? Mai pregătesc „duşmanii RM” vreo „lovitură de stat”?
„Cele patru partide (PLDM, PL, PDM şi AMN) s-au dovedit a fi solidare, dar asta nu e tragic”, a spus Voronin, în aceeaşi conferinţă de presă. Ce-o fi dorind să spună cu “nu e tragic”?
Liderul comuniştilor a avut o rugăminte către jurnalişti: „Rog să ne criticaţi, rog să ne certaţi. Principalul e să scrieţi despre noi, să nu ne uitaţi.”.
Dacă Justiţia îşi va onora angajamentele, presa nu va avea cum să-i uite.

Google ne sugerează să fim atenţi la „cercurile din lanuri” :)


Destul de des, Google îşi modifică logo-ul, pentru a ne aminti de anumite evenimente istorice sau personalităţi.

La 7 septembrie, Google şi-a incitat de-a binelea utilizatorii. Internauţii şi unele medii de informare au tot făcut presupuneri ce doreşte să sugereze compania prin logo-ul din acea zi - îl vedeţi în imagine. Link-ul spre care ducea logo-ul era termenul “fenomene inexplicabile”.

“Nu a mai rămas decât un pas de aici şi până la cele mai îndrăzneţe speculaţii. Să însemne acest lucru că Google ştie ceva ce noi nu ştim, au interceptat cei de acolo vreun soi de activitate extraterestră răsfrântă asupra motorului de căutare?”, comentau Dailygalaxy şi Descopera.ro.

Astăzi, Google afişează logo-ul de mai sus, tot cu imaginea unui ozn, dar cu link spre “Cercuri în lanuri”.

Apropo, în martie 2008, un ozn a putut fi văzut în aplicaţia Google Maps.

Obiectul neidentificat

putea fi observat deasupra apei, la circa 800 de metri de ţărmul Ţării Galilor, în apropierea oraşului Barry. Vedeţi imaginea de mai jos.

Avril Thirst, unul dintre cercetătorii fenomenului OZN în Marea Britanie, declara atunci că o asemenea apariţie este de-a dreptul şocantă şi că Ministerul Apărării a fost contactat de urgenţă.

Nu te plictiseşti cu Google!

Din arhiva blogului: NASA ne pregăteşte moral. Pentru ce?

„Citeşte mai mult” pe Blogspot – cum să eviţi o problemă

De curând, Blogger-Blogspot a introdus funcţia „Read more” – „Citeşte mai mult”.

Este foarte uşor să treci la această formă de postare, dar când am setat funcţia pe blog, toate elementele pe care le vedeţi pe bara din dreapta au trecut la subsol. Doar după ce apăsam pe „Citeşte mai mult” şi deschideam întreaga postare, bara din dreapta blogului putea fi vizualizată în mod normal. Aşa că, am renunţat la noua funcţie.

Mai mulţi bloggeri au avut o asemenea problemă, iar specialiştii spun că aceasta apare numai în cazul unor şabloane şi poate fi prevenită prin modificarea unui cod.

Instrucţiuni foarte clare cu privire la setarea noii funcţii şi prevenirea erorii la care m-am referit găsiţi acum pe blogul „Totul despre Blogger”, aici şi aici.

Chiar dacă am aflat cum pot preveni „catastrofa” cu bara din dreapta, eu nu mai încerc această schimbare, pentru că m-am obişnuit deja cu aspectul actual al blogului, cu postările afişate integral.

duminică, 13 septembrie 2009

Putin revine la Kremlin, iar Medvedev va fi „succesorul“ lui

Vladimir Putin a spus că e posibil să candideze la alegerile din 2012.

“Mandatul meu va expira şi cred că Medvedev este cea mai potrivită persoană să fie succesorul meu. În 2012, noi vom reflecta împreună şi vom lua măsurile cuvenite, în funcţie de realităţile momentului şi de proiectele noastre personale”, a spus Vladimir Putin. Medvedev a fost la Ashabad (la 13 septembrie), unde a discutat cu preşedintele turcmen Gurbangulî Berdîmuhamedov despre proiectele energetice comune.

Kremlinul exercită o mare presiune asupra celei mai mari producătoare de metan din Asia Centrală pentru a submina participarea la realizarea gazoductului Nabucco, în favoarea proiectului rus South Stream.

Sursa: „Gardianul”

Francois Mitterrand şi Margaret Thatcher au fost contra reunificării Germaniei

Din articol: “Este interesant însă că Doamna de Fier i-a recomandat lui Gorbaciov să nu uite că Basarabia aparţine României şi că ţările baltice au dreptul la autodeterminare, la fel ca toate naţiunile din Uniunea Sovietică. Astăzi, declaraţiile cele mai vituperante contra reunificării României vin din Rusia, din Ucraina şi din… Germania.”

Viorel Patrichi

Franţa şi Marea Britanie nu au dorit reunificarea Germaniei, iată o informaţie reconfirmată oficial. Pe data de 11 septembrie, Londra a desecretizat documente din care rezultă că preşedintele francez Francois Mitterrand o avertizase pe Margaret Thatcher că o Germanie reîntregită ar putea “dobândi mai mult teren decât Hitler”, arată “Financial Times”.

Documentele relevă adânca preocupare din Marea Britanie şi Franţa că Germania reunificata s-ar putea reîntoarce la trecutul nazist. În ianuarie 1990, la câteva săptămâni după căderea Zidului de la Berlin, preşedintele Mitterrand o avertiza pe Margaret Thatcher în legătură cu primejdia reunificării germane, eveniment care a avut loc în octombrie 1990. Conform celor 500 de pagini publicate, doamna Thatcher a calificat drept alarmante opiniile ambasadorului britanic la Bonn, Sir Christopher Mallaby. Ea şi-a exprimat uimirea că ambasadorul se arată favorabil reunificării.

The Foreign and Commonwealth Office (Foreign Office sau FCO) a desecretizat documentele pentru a demonstra Berlinului că diplomaţii britanici au aplaudat reunificarea Germaniei, chiar dacă doamna Thatcher era contra acestui proces firesc.

La acea vreme, Mihail Gorbaciov nu mai ştia ce atitudine să adopte faţă de Bonn, văzând repulsia lui Mitterrand şi Thatcher faţă de reîntregirea naţională a Germaniei. Eduard Şevardnadze, şeful diplomaţiei sovietice, propusese chiar ca URSS să participe la demolarea Zidului Berlinului, un simbol al rivalităţii dintre Est şi Vest. Gorbaciov şi un ofiter KGB au respins imediat propunerea de teamă că FG va asimila RDG.

Thatcher şi Mitterrand jucau duplicitar, încercând să convingă URSS să se opună reunificării germane, arată alte documente declasificate de Rusia. Gorbaciov chiar a recunoscut atunci că unii lideri occidentali nu doreau unirea. Thatcher s-a dus la Moscova special ca să-l convingă pe Gorbaciov să nu accepte reîntregirea naţională a Germaniei.

“Reunificarea Germaniei nu este în interesul Marii Britanii şi nici al Europei Occidentale. Uitaţi ce aţi citit în comunicatele NATO! Nu dorim o Germanie reunificată. Ar conduce la contestarea frontierelor statelor europene. Nu putem permite aşa ceva pentru că o astfel de situaţie ar submina stabilitatea internaţională şi securitatea noastră”, i-a spus Thatcher lui Mihail Gorbaciov.

Este interesant însă că Doamna de Fier i-a recomandat lui Gorbaciov să nu uite că Basarabia aparţine României şi că ţările baltice au dreptul la autodeterminare, la fel ca toate naţiunile din Uniunea Sovietică. Mitterrand şi Thatcher au pus până la urmă o condiţie gravă pentru Germania: renunţarea la marcă, valuta naţională extrem de bine impusă pe piaţa mondială atunci.

Astăzi, declaraţiile cele mai vituperante contra reunificării României vin din Rusia, din Ucraina şi din… Germania.

Mai aşteptăm 50 de ani să vedem cine a jucat şi aici la două capete.

Sursa: “Gardianul”

sâmbătă, 12 septembrie 2009

“Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea patria?” – o întrebare adresată la 1 septembrie elevilor din clasa întâi




Iată o înregistrare video care ne arată cum o învăţătoare din Republica Moldova discută la 1 septembrie 2009 cu elevii din clasa întâi despre patrie şi admite doar părerile pe care ea le consideră corecte.
Copiii „care-şi iubesc patria” sunt îndemnaţi să se ridice în picioare. Un băieţel, Sandu, rămâne aşezat şi învăţătoarea începe „reeducarea micului duşman al poporului”. „Numai Sandu nu-şi iubeşte patria?”, întreabă ea, fixând atenţia clasei asupra celui care a îndrăznit să aibă o altă părere.
Sandu spune că patria este „slabă”. Are cineva curajul să-l contrazică? Învăţătoarea îl pune la punct, spunându-i că este „prea mic” pentru a da asemenea aprecieri. Dar nu era "prea mic" dacă spunea că-şi iubeşte patria şi că este puternică?
Mai bine l-ar fi întrebat de ce crede un asemenea lucru şi l-ar fi încurajat să se exprime, iar mai târziu să-i spună că ne iubim patria chiar dacă este slabă şi că trebuie să contribuim cu toţii pentru a o face puternică şi pe placul nostru.
“Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea patria?”, îi mai întreabă învăţătoarea pe copiii din clasa întâi. Dar oare nu sunt "prea mici" pentru a se gândi la geopolitică? Învăţătoarea le spune că “dacă ar dispărea patria”, “am fi străini peste tot”. Probabil, avea în vedere "pericolul" unirii cu România. Celor care au această fobie, le-a răspuns reuşit o fetiţă: "Se poate trăi şi la Moscova". Apoi, un copil răspunde că echivalentul cuvântului "patria" este "România". Poate avea copilul cetăţenie românească, la urma urmei?! Nu, dna îndoctrinatoare nu poate presupune aşa ceva, nu acceptă răspunsul şi le spune copiilor că "la moment suntem ţări diferite". Ea repetă de trei ori această afirmaţie, ca s-o întipărească la sigur în memorie.
“La moment" înseamnă "la ţanc", "la timpul potrivit". În Republica Moldova, expresia este folosită greşit în loc de “pentru moment”, “acum”, “actualmente”, “la ora actuală”, “în prezent”.



Înregistrarea video a fost postată pe YouTube de Vitalicuss, iar eu am văzut-o mai întâi pe blogul lui Ştefan Căliman.

vineri, 11 septembrie 2009

Astăzi, „Moldova 1” l-a bocit şi l-a ridicat în slăvi pe Voronin. Câte episoade o fi având „telenovela”?

În debutul emisiunii informative în limba rusă de la ora 19.00, postul public TV „Moldova 1” a difuzat integral discursul de vreo 10 minute prin care Vladimir Voronin şi-a anunţat demisia de la şefia Republicii Moldova. În mod normal, într-o emisiune de ştiri se include un fragment din discurs, mai ales că mesajul video a fost difuzat integral de dimineaţă şi precis că va mai fi pus pe post până la miezul nopţii. A doua ştire pusă pe post în cadrul „Mesager”-ului de la ora 19.00 a fost o anchetă realizată în stradă, oamenii fiind întrebaţi „ce părere au despre demisie” (îl citez pe prezentator) şi despre activitatea lui Voronin pe perioada celor două mandate. Vreo 8 persoane au fost lăsate să vorbească în cadrul reportajului. Toate acestea, fără excepţie, au exprimat opinii favorabile lui Voronin, regretând plecarea sa de la conducerea statului şi lăudându-i activitatea. Nici un cuvânt de rău despre Voronin nu a fost lăsat în material, nici o părere critică. Unui telespectator mai puţin informat, reportajul îi putea crea falsa impresie că Republica Moldova a îmbrăcat straie de doliu şi plânge în batistă. Al treilea subiect a fost despre şedinţa Parlamentului şi, ca de obicei, întreaga relatare a fost construită de pe poziţia comuniştilor. Lucrurile au fost prezentate în deplin acord cu mesajul lui Voronin – s-a dorit crearea impresiei că statul intră pe o fâşie neagră, se pomeneşte în haos.

Nici pomină de obiectivitate jurnalistică la ştirile de la „Moldova 1”! Cea mai mare parte a contribuabililor – oamenii care nu i-au votat pe comunişti şi care sunt bucuroşi că se schimbă guvernarea – nu au fost deloc reprezentaţi în emisiune. Cei care fac ştiri la „Moldova 1” nu doresc, dar nici nu mai sunt apţi să intre într-o stare de normalitate. Le-ar sta cel mai bine în suita lui Voronin, filmând pentru arhiva personală a Familiei.

În aceeaşi emisiune, „Moldova 1” a afirmat că în curtea blocului în care locuieşte Mihai Ghimpu, preşedinte al Parlamentului, preşedinte interimar al Republicii Moldova, a fost turnat un petec de asfalt şi au fost montate câteva felinare. „Moldova 1” a afirmat că lucrările for fi acoperite din Bugetul Primăriei Chişinău. Ghimpu nu a confirmat informaţiile şi nu a comentat ştirea, dar observ că „Moldova 1” a prezentat lucrurile astfel de parcă ar fi vorba despre vila lui Ghimpu, nu despre o curte ce aparţine unei asociaţii de locatari. Foarte bine că s-a asfaltat în acea curte. Ar fi bine să fie astupate cât mai grabnic toate gropile din oraş. Cred că dacă Ghimpu ar fi căutat foloase personale, curtea ar fi fost amenajată cu doi ani urmă, pentru că asemenea lucrări au fost efectuate în alte cartiere ale oraşului.

Moldova 1” nu a văzut când Eugenia Ostapciuc s-a ales cu apartament în centrul Chişinăului şi când Vladimir Voronin s-a lăfăit în lux la Condriţa. Ar mai fi o listă foarte lungă de fenomene şi întâmplări pe care nu le-a văzut şi nu le vede „Moldova 1”.

P.S.:Moldova 1” a reluat toate subiectele în emisiunea de ştiri în limba română, de la ora 21.00. Iar la „Pro TV”, Ghimpu a precizat că lucrările din curtea blocului în care locuieşte vor fi plătite de Asociaţia de locatari.


Mesajul de adio al lui Voronin - text şi video.
Alt link.
Foto Info-Prim Neo din 28 august: Vladimir Voronin şi Valentin Todercan (preşedintele Companiei „Teleradio-Moldova”) beau şampanie în PMAN, în finalul raliului.

Mihai Ghimpu este preşedintele interimar al Republicii Moldova. Comuniştii recunosc că au trecut în Opoziţie


Cu voturile deputaţilor din cele 4 partide care au format coaliţia “Alianţa pentru Integrarea Europeană”, Parlamentul a decis ca preşedintele forului legislativ, Mihai Ghimpu (foto), să asigure interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova.
Articolul 91 din Constituţie se referă la interimatul funcţiei de preşedinte al RM: „Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.”.
Deputaţii comunişti s-au pronunţat împotriva acestui interimat şi cereau ca chestiunea să fie decisă ulterior. La rândul lor, deputaţii majoritari au replicat că statul nu poate fi lăsat cu un “vacuum de putere”, în situaţia în care atât Guvernul, cât şi preşedintele republicii şi-au încheiat mandatele.
Comuniştii au refuzat să voteze până şi pentru declararea vacanţei funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova, deşi liderul comunist Vladimir Voronin
(foto) şi-a prezentat astăzi demisia.
Vladimir Voronin şi-a anunţat demisia vineri, 11 septembrie, în cadrul unui mesaj televizat adresat cetăţenilor şi transmis de postul public de televiziune “Moldova 1”, deşi legislaţia prevede ca demisia să fie anunţată în faţa Parlamentului.
"Părăsesc postul de preşedinte şi trec cu toată echipa mea în opoziţie", a anunţat Voronin în mesajul său televizat. „Le cedez puterea oponenţilor mei fără tragere de inimă şi fără încrederea că ei sunt capabili să conducă ţara!”, a mai mărturisit el, citat de Agenţia rusă de ştiri “RIA-Novosti”.
Astăzi, liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, care a fost şef al statului timp de 8 ani, a devenit simplu deputat care face parte din Comisia parlamentară pentru securitatea naţională, apărare şi ordine publică.

Dmitri Medvedev: Rusia este coruptă şi primitivă


Preşedintele rus a făcut pentru “Gazeta.ru” o analiză fără precedent a “marelui suflet al Ursului”, o şarjă pe care unii o cred îndreptată spre premierul Vladimir Putin.
“Oare trebuie să ducem spre viitor o economie primitivă, bazată pe materii prime, o corupţie endemică, obişnuinţa noastră de a ne baza pe stat, pe străinătate, pe o “doctrină universală’’, pe orice, dar nu pe noi? Are vreun viitor o Rusie încărcată cu astfel de poveri?”, se întreabă Medvedev, care face aici dovada unui spirit fin de observaţie.
“Rusia nu a reuşit să scape de dependenţa umilitoare de materiile prime. La fel ca în epoca sovietică, economia rusă ignoră nevoile omului. Societatea civilă e slabă, iar poporul este lipsit de iniţiativă. Toate acestea arată că nu am făcut ce era necesar în anii precedenţi”, spune Medvedev în articolul “Rusia, înainte!”.
El a cerut înarmarea Rusiei “astfel ca nimănui să nu-i vină ideea să ne ameninţe ţara sau aliaţii”. Rusia a fost vârf de lance de două ori în lume: în sexolul XIX contra lui Napoleon şi în secolul XX contra lui Hitler.
În ce priveşte combaterea primitivismului Rusiei, Medvedev a primit vizita lui Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei, la reşedinţa din Barviha, Moscova. “Venezuela recunoaşte de astăzi Osetia de Sud şi Abhazia. Foarte curând vom lua măsuri pentru a stabili relaţii diplomatice cu aceste state”, a spus Chavez. “Mulţumesc, Hugo, ai făcut nişte declaraţii serioase şi importante. Soarta acestor state nu ne este indiferentă şi vreau să-ţi mulţumesc pentru această decizie”, a răspuns Medvedev.
Sursa: „Gardianul”
11-09-2009

joi, 10 septembrie 2009

Medvedev şi dictatorul Chavez au fost pe aceeaşi undă şi au făcut declaraţii “serioase şi importante”


Chavez vrea arme ruseşti şi recunoaşte cele două regiuni separatiste din Georgia

Moscova, 10 sep /Agerpres/ - Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a anunţat joi că ţara sa recunoaşte independenţa regiunilor separatiste din Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud, spre marea satisfacţie a Moscovei, cu ocazia unei întâlniri cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, relatează AFP.
“Venezuela recunoaşte de astăzi Osetia de Sud şi Abhazia”, a declarat Hugo Chavez la reşedinţa preşedintelui rus, promiţând să stabilească “cât de curând” relaţii diplomatice cu cele două. Venezuela este astfel a treia ţară care recunoaşte suveranitatea celor două teritorii georgiene, după Rusia şi Nicaragua. Moscova a recunoscut independenţa lor după conflictul ruso-georgian din august 2008 pentru controlul Osetiei de Sud.
Georgia a contestat acest anunţ, considerând că Chavez este o figură “marginală”, şi decizia sa, o “anomalie” care nu va avea “consecinţe politice importante”, potrivit premierului georgian, Temur Iakobaşvili.
“Mulţumesc, Hugo, faci o serie de declaraţii serioase şi importante”, i-a răspuns Medvedev preşedintelui venezuelean. “A fost exprimată ideea recunoaşterii celor doua noi state”, a adăugat el.
Şi liderul abhaz, Serghei Bagapş, i-a mulţumit omului forte de la Caracas şi a spus că va face tot posibilul pentru “dezvoltarea celor mai strânse relaţii politice şi economice”.
Potrivit cotidianului Kommersant de joi, Kremlinul dorea să obţină de la Chavez recunoaşterea celor două teritorii, în contextul în care Venezuela are nevoie de un credit de la Moscova pentru achiziţionarea de armament rusesc. Presa rusă scrie că Venezuela vrea să achiziţioneze tancuri T-72 şi T-90, elicoptere, transportoare de luptă blindate, submarine şi sisteme antirachetă. Niciun contract în domeniul militar nu urma totuşi să fie semnat în cursul acestei vizite.
Rusia, care vrea să se asocieze cât mai strâns la exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din Venezuela, a semnat în timpul acestei vizite mai multe contracte cu Caracasul în acest domeniu.
Hugo Chavez, aflat în a opta sa vizită în Rusia, a salutat sfârşitul lumii unipolare, axate în jurul puterii americane. “Am vorbit despre o lume multipolară. Lumea unipolară s-a sfârşit”, a spus el. “Rusia este astăzi o superputere; în pofida crizei, ea se descurcă foarte bine”, a încheiat Chavez, citat de AFP.


Hugo Chavez compară SUA cu un şarpe Boa care înghite naţiuni mai mici

Mediafax / 10.09.2009
Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, aflat în vizită la Moscova, s-a lansat într-o nouă critică la adresa Statelor Unite, pe care le-a comparat cu un şarpe Boa care înghite naţiuni mai mici.
Chavez şi-a început vizita miercuri seara printr-un discurs în faţa studenţilor moscoviţi, în cadrul căruia a comparat Statele Unite cu un şarpe Boa care înghite naţiuni mai mici, după care a calificat puterea americană drept "principalul terorist al lumii".
"Statele Unite vor să controleze lumea întreagă, dar imperiul yankeu este pe cale de a eşua. Se va prăbuşi (...) în anii, deceniile care urmează", a declarat acesta în discursul rostit la Universitatea prieteniei între popoare, potrivit Interfax.
Chavez a lăudat apoi acţiunile premierului rus, Vladimir Putin şi ale lui Dmitri Medvedev. "Cred că Putin şi Medvedev vor lăsa în urma lor o mare moştenire, nu numai pentru Rusia, ci pentru întreaga lume", a precizat acesta.
Pasional ca de obicei, Chavez a cântat împreună cu publicul.


Chavez îi propune lui Lukaşenko să-şi unească ţările într-o "nouă republică"

Mediafax/9.09.2009
Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, i-a propus, miercuri, la Minsk, omologului său belarus, Aleksandr Lukaşenko, să unească cele două ţări într-o "nouă republică", drept dovadă a relaţiilor lor excelente.
"Trebuie să creăm o nouă uniune a republicilor" Venezuelei şi Belarusului, a declarat Chavez, în urma unei întrevederi cu Lukaşenko în capitala fostei republici sovietice.
"Aceasta nu va fi o uniune ca aceea a republicilor socialiste sovietice (URSS, n.red.), ci a unor republici libere regrupate într-o uniune", a adăugat Chavez, potrivit serviciului de presă al preşedinţiei belaruse.
La rândul său, Lukaşenko şi-a exprimat intenţia de a merge în Venezuela, cu scopul de a aprofunda cooperarea bilaterală care s-a dezvoltat foarte repede.
"În urmă cu câţiva ani, nu ne cunoşteam deloc şi în prezent schimburile noastre comerciale ating sute de milioane de dolari", a subliniat Lukaşenko.
Chavez a mers în Belarus pentru prima oară în 2006 şi a promis atunci să fondeze o "echipă combativă" cu "noul său prieten" Lukaşenko.


De atunci, liderul venezuelan a revenit în fiecare an în Belarus şi l-a invitat pe Lukaşenko să facă acelaşi lucru. Viitoarea vizită în Venezuela va avea loc probabil în noiembrie sau decembrie, potrivit lui Chavez.
Cu această ocazie, a declarat Lukaşenko, "vom traversa toată Venezuela, începând cu marea şi munţii, apoi vom examina minele de aur, depozitele de petrol şi gaz", a spus el.
Cele două ţări au semnat deja mai multe acorduri în domeniul energetic.


Manifestaţii de amploare împotriva lui Hugo Chavez


Mediafax / 5.09.2009
Mii de persoane au defilat împotriva preşedintelui Hugo Chavez, în special în Columbia, dar şi în Venezuela şi alte ţări, ca răspuns la un apel lansat pe Internet de columbienii care i se opun şefului statului venezuelan.
La Bogota, câteva sute de persoane au defilat către centrul istoric, arborând panouri pe care se putea citi "Chavez dictator".
"Din cauza lui Chavez, Venezuela şi Columbia sunt inamici. Sper că vom fi auziţi în ţările democratice", a declarat în acest oraş o pensionară participantă la marş, Mariela Sanchez.
Preşedintele socialist Hugo "Chavez se înscrie într-un curent de stânga foarte distructiv", declara, la rândul său, William Vargas, un avocat în vârstă de 32 de ani, care a profitat de manifestaţie pentru a vinde tricouri pe care scrie "No mas Chavez" (Ajunge cu Chavez), la preţul de trei dolari bucata.
În capitala columbiană, o manifestaţie a adepţilor preşedintelui venezuelan a fost deviată de poliţie de la traseul iniţial, pentru a evita confruntările între cele două tabere. În pofida măsurilor, câteva ciocniri au avut loc în centrul capitalei , a constatat un jurnalist al AFP.
La Caracas, câteva sute de opozanţi ai lui Chavez s-au reunit pentru a respinge politica sa de "diviziune", de "sărăcire" şi "manipulare" a venezuelanilor, potrivit lor.
La Madrid, în Paza Mayor, circa 100 de persoane au cerut, de asemenea, plecarea lui Hugo Chavez, la fel ca şi la New York, în faţa sediului ONU.

Imagini: Mediafax Foto/AFP

La începutul blogului