miercuri, 16 septembrie 2009

La 17 septembrie, Ghimpu îl va desemna pe viitorul premier. Guvernul va avea 16 ministere şi 8 agenţii


Preşedintele interimar al Republicii Moldova, preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a anunţat că joi, 17 septembrie, va semna decretul de numire în funcţie a prim-ministrului. „Noi avem agenda noastră. Vom examina joi demisia Guvernului, modificarea legii cu privire la Guvern, iar ulterior voi semna un decret de desemnare a candidaturii prim-ministrului”, a precizat Ghimpu, citat de Unimedia.
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de premier este deputatul Vlad Filat, preşedintele PLDM.

Ştirea Zilei
relatează:
Parlamentul va lua act la 17 septembrie de demisia Guvernului Greceanîi - 2 şi va aproba structura noului Guvern, care va fi compus, la fel ca precedentul, din 16 ministere, însa unele diferite ca titulatură. Totodată, numărul autorităţilor administrative centrale va fi redus de la 13 la 8.
Ministerul Reintegrării va fi lichidat, iar funcţiile sale vor fi transmise unui birou naţional din cadrul Cancelariei Guvernului, condus de un viceprim-ministru pe problemele reintegrării ţării.
Şi Ministerul Administraţiei Publice Locale va fi lichidat, funcţiile de control al legalităţii actelor fiind transmise oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat. Funcţiile ce ţin de dezvoltarea regională vor fi preluate de către Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale.
Va fi înfiinţat Ministerul Tineretului, Sportului şi Turismului, iar, în consecinţă, Agenţia Sporturilor se lichidează.
Totodata, noua guvernare a decis să revină la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, dizolvat de către comunişti.
Serviciul Vamal va fi trecut în subordinea Ministerului Finanţelor, Camera de Licenţiere - în subordinea Ministerului Economiei, Agenţia “Apele Moldovei” - în gestiunea Ministerului Mediului, iar Agenţia “Moldova-Vin” – va ţine de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Pentru organizarea activităţii interne a Executivului, va fi format Prezidiul Guvernului. De asemenea, pregătirea proiectelor de hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii, precum şi verificarea executării acestora, va reveni Cancelariei de Stat a Guvernului. Aceasta va fi condusă de un Ministru de Stat, membru al Guvernului.
Astfel, Guvernul va fi compus din următoarele ministere:
1. Ministerul Economiei
2. Ministerul Finanţelor
3. Ministerul Justiţiei
4. Ministerul Afacerilor Interne
5. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
6. Ministerul Apărării
7. Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale
8. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
9. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor
10. Ministerul Mediului
11. Ministerul Educaţiei
12. Ministerul Culturii
13. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
14. Ministerul Sănătăţii
15. Ministerul Tineretului, Sportului şi Turismului
16. Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor

Alte autorităţi administrative centrale:
- Biroul Naţional de Statistică
- Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru
- Biroul Relaţii Interetnice
- Serviciul Grăniceri
- Agenţia Moldsilva
- Agenţia Rezerve Materiale
- Agenţia Proprietăţii Publice
- Centrul pentru Combaterea Infracţiunilor Economice şi Corupţiei.
După adoptarea noii structuri, Guvernul urmează să se reorganizeze în termen de o lună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului