sâmbătă, 19 septembrie 2009

Statele Unite ne-au vândut Rusiei!


Viorel Patrichi

Aşa titrează marele cotidian “Fakt” din Polonia. “Trădare! Statele Unite ne-au vândut Rusiei, ne-au înfipt cuţitul pe la spate”, anunţă ziarul.
Lipsit de tact, Obama a anunţat că SUA renunţă la scutul antirachetă chiar în ziua de 17 septembrie, când se împlineau 70 de ani de la invadarea Poloniei de către Uniunea Sovietică. Este limpede că polonezii şi-au legat mari speranţe de umbrela americană contra unor posibile atacuri aeriene dinspre Rusia. Ei nu pot uita că ţara lor a fost desfiinţată prin cârdăşia dintre Stalin şi Hitler, iar reacţia de-acum este perfect justificată. Aşa au început marile laşităţi din istoria modernă, prin “acorduri” aparent nevinovate, cum a fost şi cel semnat de Barack Obama şi Dmitri Medvedev.
“America a trădat Polonia. Această măsură poate deschide o epocă de răceala în relaţiile polono-americane. Chiar dacă Barack Obama ne propune un premiu de consolare, modul în care americanii au renunţat la scut şi data aleasă sunt dezgustătoare”, anunţă şi ziarul de dreapta “Rzeczpospolita”.
“Pentru americani, 17 septembrie este o zi ca oricare alta… Pentru noi, este o dovadă de rea-voinţă, o lipsă de subtilitate, faptul că s-a renunţat la un proiect defensiv, important pentru noi, la exact 70 de ani de la invazia bolşevică a Poloniei”, scrie şi cotidianul conservator “Dziennik”.
Să fie doar lipsă de tact din partea “preşedintelui planetar” sau o lecţie devastatoare pentru Varşovia, care vrea doar să se apere de un nou coşmar declanşat de Moscova, să nu mai fie rasă de pe suprafaţa pământului, cum s-a întâmplat după bombardamentele naziste? Oricare va fi răspunsul Casei Albe, gestul lui Obama rămâne o gafă monumentală. Pentru Polonia, America a fost singura speranţă decenii la rând, iar acum, din nefericire, nu are altă opţiune în faţa ranchiunilor Kremlinului.
“Relaţiile dintre Varşovia şi Washington vor trebui să se schimbe. Anul 2009 a adus sfârşitul unei alianţe apropiate, care dura deja de nouă ani, destul de mult timp”, subliniază “Gazeta Wyborcza”.
Drept consolare, Casa Albă promite că va desfasura totusi rachete sol-aer “Patriot” în Polonia.
Cotidianul “The New York Times” apreciază că “Războiul Stelelor”, anunţat de Ronald Reagan în 1983, a fost mai mult o idee politică, o protecţie pentru Europa şi Orientul Mijlociu decât un sistem de apărare pentru America. Ziarul admite că scutul era o idee politică, folosită de George W. Bush pentru extinderea NATO, luând ca pretext un posibil atac din partea Coreii de Nord. Viziunea lui Obama ar fi coborât de la stele spre nivelul mărilor, mai ales că începe negocieri cu Teheranul. În schimb, senatorul republican John McCain spune că decizia preşedintelui vine “într-un moment în care naţiunile est-europene sunt tot mai preocupate în legătură cu aventurismul reînnoit al Rusiei”.
Obama a precizat că a renunţat la scutul antirachetă în favoarea unui sistem mai puternic, mai inteligent şi mai rapid.

S-a frânt şi axa Washington-Londra-Bucureşti
Aşa apreciază unii observatori. Traian Băsescu şi-ar fi pus prea mari speranţe în Washington.
Eu cred totuşi că America va avea nevoie de o Românie docilă în regiune, însă nu va trebui să conteze prea mult pe devoţiunea totală, dezinteresată. Cu o Uniune Europeană încă imatură şi inhibată, nici o decizie majoră nu se poate lua în sud-estul Europei fără intervenţia Statelor Unite. Obama a vândut regiunea la troc cu Iranul pentru a convinge Rusia să devină mai flexibilă faţă de politica sancţiunilor economice.
În Uniunea Europeană nu apar nici măcar tresăriri la nivelul conducătorilor. Adunaţi la Bruxelles pe 17 septembrie, ei chiar au salutat decizia lui Obama. Campionii entuziasmului au fost Germania şi Franţa. “Considerăm că decizia este un semnal de speranţă. Vom putea depăşi dificultăţile cu Rusia”, a spus cancelarul Angela Merkel. “Este o decizie excelentă din toate punctele de vedere. Şi sper că prietenii noştri ruşi vor da importanţa cuvenită acestei schimbări de direcţie. Este extrem de pozitiv şi înţelept”, a glăsuit şi Nicolas Sarkozy. Premierul britanic Gordon Brown s-a aliniat şi el: “Susţin total decizia luată de preşedintele Obama. Cred că decizia dovedeşte că se dezvoltă mai multă încredere între puterile nucleare. Cred că avem şansa să facem progrese în această chestiune internaţională importantă în următoarele luni”.
Donald Tusk, şeful Guvernului polonez, a preferat să reacţioneze rezervat: “Este o decizie autonomă a preşedintelui Statelor Unite şi a guvernului său”.
Premierul ceh Jan Fischer se arată mulţumit: “Nu există nici un motiv pentru a schimba relaţiile perfecte cu SUA”.
Într-un interviu pentru “Nezavissimaia Gazeta”, generalul rus Viktor Esin, fost şef al Statului Major al Armatei de la Moscova, crede că americanii ar putea instala elemente ale unui scut antirachetă în Turcia, Israel, Bulgaria şi România.

Vladimir Putin jubilează şi cere mai mult
“Este o idee bună şi sper că, după această decizie corectă şi curajoasă, vor urma altele, inclusiv anularea absolută a oricăror restricţii în cooperarea cu Rusia în ceea ce priveşte transferarea către Rusia a unor înalte tehnologii şi reluarea lucrărilor privind creşterea numărului membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului prin alăturarea Rusiei, Belarusului şi a Kazahstanului”, a spus premierul Vladimir Putin. Kremlinul renunţă la proiectul desfăşurării rachetelor “Iskander” lângă Kaliningrad. Ruşii au cerut americanilor să renunte la scut pentru a accepta reducerea arsenalelor nucleare, înainte de expirarea tratatului START, la sfârşitul anului.

Praga pune condiţii post-factum
O delegaţie americană a vizitat Praga. Jan Kohout, ministrul ceh de externe, a solicitat Statelor Unite să susţină trimiterea unui cosmonaut ceh pe Staţia Spaţială Internaţională şi deschiderea unei filiale a Academiei “West Point” la Praga.
“Am fi mulţumiţi să vedem că acest spaţiu gol, care rămâne aici, va fi umplut cu proiecte concrete. Am propus înfiinţarea unei filiale central-europene a Academiei militare “West Point”, destinată ţărilor membre NATO din Europa Centrală şi Balcani, şi trimiterea unui om de ştiinţă ceh pe Staţia Spaţială Internaţională, la bordul unei navete americane”, a declarat Kohout.
Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai promiţătoare, Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a propus interconectarea sistemelor de apărare antirachetă ale Statelor Unite, ale Alianţei Nord-Atlantice şi Rusiei.
Cu acelaşi scop: exercitarea unor presiuni maxime asupra Iranului.

Gardianul
19-09-2009
Statele Unite renunţă la desfăşurarea scutului antirachetă la presiunile exercitate de Kremlin

Un comentariu:

  1. Eleonora :Acredito que Obama está sendo uma grande decepção ,tanto nos Estados Unidos quanto no resto do mundo ,pois eu governo não tem firmeza nas opiniões ,e demonstra uma tendência socialista .Já fizeram uma grande manifestação contra êle ,e é possível que o povo americano peça o "impeachment" de Obama
    Vamos aguardar para ver o que acontecerá .Beijos

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului