luni, 23 noiembrie 2009

90,7% dintre românii din Republica Moldova l-au preferat pe Băsescu

Traian Băsescu: “Votul electoratului a fost unul profund de dreapta. Cea mai mare bucurie este că referendumul a fost validat.”


Traian Băsescu, actualul preşedinte al României, a fost votat de 90,7% (7.963 voturi) dintre românii care au participat la vot în Republica Moldova.
În Republica Moldova, pe locul doi s-a clasat Crin Antonescu, cu 3,7% (323 voturi), iar pe locul trei Mircea Geoană, cu 3,5% (308 voturi).
În cursa pentru Preşedinţie s-au aflat 12 candidaţi.

La cele 13 sectii de votare din Republicii Moldova au votat 8.777 de cetateni – un număr record, comparativ cu scrutinele din anii trecuţi. Unii au renunţat să participe la vot, vâzând că vor fi nevoiţi să stea la rând ore în şir.
Potrivit Unimedia şi Ştirea Zilei, cei mai mulţi alegători, 4.779 de persoane, au votat la cele 4 secţii din Chişinău, iar cei mai puţini s-au prezentat la Giurgiuleşti – 139 de alegători. La Bălţi au votat 835 de persoane.
Nu uitaţi că foarte mulţi cetăţeni români originari din RM se află la muncă peste hotare!

Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor confrunta în turul doi.
Conform rezultatelor parţiale anunţate de Biroul Electoral Central (BEC) după centralizarea a 96,55% din procesele verbale, Traian Băsescu a acumulat 32,52% din voturile valabil exprimate, iar Mircea Geoană - 30,77%.

Rezultatele parţiale la referendum: 77,74% pentru unicameral şi 88,85% pentru mai puţini parlamentari.
Foto: Mediafax

2 comentarii:

  1. Este un vot polarizat, oarecum de înţeles. Ar fi interesant de văzut cum au votat moldovenii cetăţeni români aflaţi înafara României sau a Rep. Moldova.

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului