miercuri, 25 noiembrie 2009

Dorin Chirtoacă: “De ce există zidul de la Prut?”


Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat, miercuri, 25 noiembrie, la Facultatea de Drept din Bucureşti (la care a studiat), că nu înţelege de ce există în continuare zidul de la Prut, vize pentru România şi Republica Moldova.

El s-a întrebat dacă există forţa necesară pentru a rezolva această problemă pe care o are naţiunea română, potrivit Unimedia, care citează NewsIn.
Dorin Chirtoacă a rostit un discurs cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Drept din Bucureşti.
Chirtoacă a precizat că, în urmă cu o săptămână, a participat la o întrunire în Catalonia, Spania, alături de oficiali ai Uniunii Europene, europarlamentari, în care s-a vorbit deschis despre democraţie şi eliberare naţională.
"M-am întrebat: dacă aşa ceva se poate face în sânul Europei Unite şi nimeni nu are nicio obiecţie, noi de ce avem în continuare zidul de la Prut, vize pentru România şi vize pentru Republica Moldova? Oare nu avem forţa necesară pentru a putea şi rezolva această problemă, pe care o are în prezent naţiunea română?", a declarat Chirtoacă, susţinând că apreciază sprijinul primit până acum din partea şefului statului român în această problemă.
(Ştirea – aici.)

11 comentarii:

  1. Omul acesta e paradoxal, eu nu-l mai înțeleg. E unionist sau ba?? Eleonora zi-ne tu. :P

    RăspundețiȘtergere
  2. Dacă l-am înţeles corect din luările de atitudine de pe parcursul carierei sale :), este unionist, dar vezi că nu-i aşa simplu să declari public când eşti într-o funcţie importantă - poţi fi tras la răspundere penală, ca duşman al statului, persoană care-i doreşte dispariţia. :)

    Cam asta am găsit acum:

    Art 337 Cod Penal:
    Trădare de Patrie
    „fapta ... în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale...”

    Art. 341 Cod Penal
    „Chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi difuzarea prin diferite forme, în acest scop, de materiale cu asemenea chemări... ”

    Dacă s-ar dori foarte mult tragerea la răspundere a unei persoane, s-ar găsi şi probe.
    Era destul de mare riscul să faci declaraţii pro Unire mai ales pe timpul guvernării comuniste. Poţi vorbi despre Unire, dar contează cum formulezi.

    Unii, care ţipă tare şi sunt extremişti, ori n-au habar de legislaţie, ori au spatele asigurat.

    Codul Penal: http://www.irp.md/item.php?text_id=515

    RăspundețiȘtergere
  3. Eleonora, prevederilea alea legale sunt nişte gogoşi. Cum bine ai spus, au fost folosite de comunişti pentru a transforma subiectul Unirii într-un tabu în Rep. Moldova.

    Orice stat are definiţii similare cu privire la trădarea de Patrie ori atentarea la suveranitatea Ţării, ori lucrul acesta nu a împiedicat nici proiectele de uniune liberă între state (Senegal şi Gambia - deşi proiectul a căzut în cele din urmă; cele două Yemenuri; cele două Corei, care au vorbit deschis despre unire, chiar şi sub Kim Ir Sen, uniunea Rusia-Belarus, şamd), nici schimburile de populaţie şi/sau teritorii (schimbul greco-turc, împărţirea zonei Trieste/Istria între Italia şi Yugoslavia, nişte modificări teritoriale între statele arabe, etc) şi nici măcar secesiunea recunoscută internaţional (Eritreea, Timorul de Est).

    La noi a venit fostul premier ungar Gyurcsanyi şi a vorbit în faţa tuturor oficialilor români despre o UNIRE ROMÂNO-UNGARĂ şi nu a sărit nimeni în sus (proiectul este mai vechi, a fost avansat prin 1920 prima oară). Dacă ar fi existat mentalitatea lui Voronin, l-ar fi legat şi băgat la beci pe ungur că atentează la statalitatea României!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, Marius, ai dreptate. Toate ţările au asemenea prevederi, dar în RM chiar au fost deschise dosare în baza lor şi operate reţineri.
    De ex., la 27 martie 2007, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, alţi vreo 15 membri ai Partidului Liberal au fost reţinuţi în timp ce se deplasau în coloană spre cimitirul în care îşi au mormintele membrii Sfatului Ţării. Ei mergeau să depună flori în ziua în care comemorau împlinirea a 89 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. 5 echipaje de Poliţie au tăbărât pe ei şi i-au băgat în dubiţe.

    http://pl.md/libview.php?l=ro&idc=69&id=842

    Au fost loviţi şi intimidaţi până şi jurnaliştii care filmau – le-au fost sechestrate casetele sau spartă camera video.
    În acea zi au fost reţinute şi alte persoane din sectorul nonguvernamental care comemorau evenimentul.

    De teamă că se vor alege cu dosar penal, “pentru subminarea statalităţii”, mulţi oameni se temeau să vorbească despre Unire. Deşi, clar lucru, este dreptul cetăţeanului să-şi exprime opinia cu privire la viitorul pe care şi-l doreşte.
    Politicienii se fereau să se declare unionişti din acelaşi motiv. Vobeau despre frăţietate, bune relaţii, întîlnire în UE şi cam atât.
    Acum, sper că cei care nu s-au temut să vorbească despre Unire pe vremea comuniştilot, nu vor tăcea nici acum.

    Scriam într-un articol pentru ziar de acum două luni:
    "Pentru ca societatea să scape de „sperietoarea unirii” şi să nu dezbatem subiectul cu frică sau în şoaptă, perpetuându-l ca instrument de denigrare şi şantaj, este cazul să recunoaştem deschis că o parte a societăţii doreşte Unirea cu România, o alta este împotrivă, iar unii oameni nu au nici o părere pe acest subiect sau preferă să nu şi-o spună. Guvernările Republicii Moldova sunt datoare să respecte Legea, să ţină cont de doleanţele cetăţenilor şi să ia exact deciziile care ne asigură armonia în societate, un trai demn şi prosper."

    Şi vezi că opinia mea nu cade sub incidenţa Codului Penal. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eleonora, nu m-am iluzionat niciodată că anti-unionismul din Rep. Moldova a fost o opţiune liber exprimată a oamenilor şi nu ceva menţinut cu forţa. Deşi mici elemente am avut iar evenimentele din aprilie au fost grăitoare, ce scrii tu este confirmarea realităţii doar intuite.

    Tristeţea este că există ziarişti români care susţin cu sfântă auto-suficienţă că "trebuie să respectăm opţiunea identitară a moldovenilor" - unul din aceştia este dl. Petru Clej, fost ziarist la BBC.

    Întrebarea mea e care "opţiune identitară", cea menţinută cu ciomagul? Putem vorbi de "opţiune" când singurele ştiri despre România de la emisiunea Mesager erau despre nişte contrabandişti români de pe Prut (urmăream emisiunea destul de des într-o vreme)?

    Există "opţiune identitară" când televiziunile din România nu au acces la spaţiul media moldovenesc (mă întreb dacă cele din Rusia au parte de asemenea oprelişti).

    Ca o paranteză, la noi în Ardeal se difuzează 8 (opt) canale de televiziune din Ungaria pentru populaţia de limbă maghiară - în schimb, în Moldova, TVR nu are acces.

    Deci, câtă vreme nu există informare liberă, nici "opţiune identitară" liberă nu poate exista, deci nici încrederea că acele prevederi legale de prezervare a fiinţei statale - fireşti dealtfel pentru orice ţară din lume - nu sunt decât instrumente de forţă şi dictat, contrare oricărui spirit democratic.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ca o precizare, pe malul Prutului, oamenii recepţionează TVR cu antenă simplă. Pro TV are acoperire pe o bună parte a teritoriului. La Chişinău, prin cablu, avem TVR 1, Realitatea, Acasă, National. Pe frecvenţele posturilor Antena,B1 se includ cu emisiuni proprii, inclusiv în rusă şi subtitrate în română, studiouri de la Chişinău.
    Dar există multe raioane în care oamenii nu pot privi nici un post românesc - cu antenă simplă este imposibil, iar cablu şi antenă parabolică nu au.

    RăspundețiȘtergere
  7. Şi dacă ai posibilitatea, încearcă să asculţi pe Internet "Vocea Basarabiei" - www.voceabasarabiei.net
    De luni până vineri, de la 20.30, ascultătorii postului participă în direct la "Forum". Poţi afla din prima sursă cum gândesc oamenii.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eleonora, mulţumesc pentru informaţii, în special pentru www.voceabasarabiei.net.

    Deci TVR şi alte posturi româneşti se pot urmări în Rep. Moldova? Noutate pentru mine. Şi atunci de ce s-a făcut atâta tevatură cu privire la fecvenţele pentru TVR? Auzisen că voiau să ajungă şi la instanţe internaţionale cu problema aceasta.

    Există chiar şi o iniţiativă pentru internet, TVR pt. Moldova - am semnat şi eu.

    Aceste iniţiative la ce se refereau? Mulţumesc în avans pt. lămuriri.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eleonora, chiar acum ascult VoceaBasarabiei. Este vorba despre ce poate face guvernul Moldovei să-i determine pe tinerii ruşi komsomolişti să vorbească româneşte şi să accepte limba de stat.

    Multe gânduri îmi trec dar nu pot să spun decât atât: este o RUŞINE că în România se vorbeşte atât de puţin despre Rep. Moldova şi despre problemele românilor de acolo. Aici se aude mai des despre ce se întâmplă în capitalele europene decât ce se petrece la Chişinău.

    No more comment.

    RăspundețiȘtergere
  10. Marius, uite cum e situaţia TVR1: Comuniştii l-au lipsit de frecvenţa prin care emitea prin eter, pe tot teritoriul RM - postul putea fi recepţionat din orice sat, cu antena "din copac" sau de pe acoperişul casei.

    Ambii copii ai lui Marian Lupu (moldoveanul care vorbeşte "moldoveneşte") învaţă la Liceul “Prometeu”, cel despre care se spune că educă “patrioţi români”.
    Mai pe larg - aici, în cel mai recent material: http://eleonora-lisnic.blogspot.com/2009/11/eforturile-lui-marian-lupu-si.html

    Copiii din acest liceu cântă: “E greu să ai o ţară dezbinată, e greu să fii în casa ta străin (…) Nu, nu mai suportăm jugul ce ni-l pun cei lipsiţi de neam. Hai să ne ridicăm şi să-nfăptuim Unirea”.

    “Ambii mei copii învaţă la acest liceu, iar acest fapt mă bucură foarte mult” şi
    “Ei obţin nişte cunoştinţe deosebite, care-i ajută să se lanseze în viaţă”, aprecia Lupu recent, la 9 octombrie 2009. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Prin iniţiativa (petiţia) de pe Internet se cere crearea unui studio al TVR la Chişinău.

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului