duminică, 22 noiembrie 2009

O lecţie de viaţă povestită de Aurelian Silvestru: Medalistul


Aurelian Silvestru

Am avut deja câteva editoriale la acest post de radio. Auzindu-le pe toate, unul din părinţii care are doi copii la „Prometeu" mi-a zis:
- Toate bune, domnule director. Dar de ce nu invocaţi ceva şi din viaţa liceului pe care îl conduceţi?
Ideea mi s-a părut interesantă şi tot atunci mi-am amintit un caz destul de sugestiv pentru aşa ceva...

Organizasem odată un concurs pentru elevii exemplari din şcoală. Învingător a ieşit un băiat din clasele primare.

În acordurile fanfarei, băiatului i s-a pus pe cap o coroniţă de flori, iar la piept i-a fost atârnată o medalie improvizată de noi, cu inscripţia că este cel mai bun elev din şcoală.

Dar, fie că cei din jur l-au lăudat prea mult, fie că el prea repede s-a molipsit de „boala stelelor", însă lucrurile s-au schimbat din rău în mai rău. Eroul nostru, în loc să fie în continuare „cel mai bun", s-a lăsat pe tânjală, a devenit lenos, obraznic, îngâmfat şi egoist. Acum întârzia la ore, nu se saluta cu colegii, răspundea urât profesorilor. Dacă cineva încerca să-i facă observaţie, sărea ca fript şi se apăra:

- Cum îndrăzniţi? Nu ştii că eu sunt cel mai bun din şcoală? Iată dovada!

Şi scotea din buzunar medalia care confirma că este într-adevăr aşa cum zice...

Nici învăţătoarea, nici părinţii nu mai ştiau cum să-l readucă la normal.

În vacanţa de vară, părinţii l-au trimis la ţară, sperând că, poate, buneii vor găsi ac de cojoc. Dar, oricât s-au străduit şi ei să-l dea la brazdă, nepotul sfida cu încăpăţânare buna cuviinţă.

Într-o zi de duminică, de cum s-a trezit, medalistul nostru a fost pus în faţa unei mese copioase, încărcată cu cele mai alese bucate, din care a servit pe săturate ca un răsfăţat.

„În sfârşit, şi-a spus el în gând, au înţeles şi buneii mei cine sunt eu şi, de azi încolo, o să mă trateze ca atare!"

A doua zi, însă, nimeni nu l-a servit cu nimic nici la dejun, nici la prânz, nici la cină. Băiatul a răbdat cât a răbdat, dar când s-a convins că nici în ziua următoare nimeni nu are de gând să-l hrănească, a intrat în panică.

- Măi bunele, s-a interesat el agitat, da nu ţi se pare că aş putea muri de foame?

- Vai de mine! Cum se poate! l-a „jelit" bunelul. Oare nu te-am servit noi duminică cu cele mai alese bucate din lume?

- Da, dar asta a fost alaltăieri, s-a tânguit nepotul, iar omul, ca să fie sănătos, trebuie să mănânce în fiecare zi!

- Ai dreptate, l-a asigurat bunelul surâzând. Acelaşi lucru se referă şi la suflet: după cum nu poţi mânca odată pentru totdeauna, tot aşa nu poţi fi bun odată pentru totdeauna. Ca să fii bun cu adevărat, trebuie să fii bun în fiecare zi!

Ruşinat de lecţia primită, băiatul şi-a îndesat în buzunar medalia pe care tocmai atunci voia s-o scoată în apărarea sa şi, din ziua ceea, a devenit din nou un copil modest şi exemplar.

* * *

Asta e: Talentul n-are zile de odihnă! Calităţile alese se demonstrează permanent, cu verticalitate, zi de zi!

(Un editorial scris de Aurelian Silvestru (foto) pentru „Vocea Basarabiei")

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului