sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Politologul Stanislav Belkovski vorbeşte din nou despre reunificarea celor două state româneşti


Câţiva analişti de la Moscova, despre care se spune că orbitează mai mult sau mai puţin ocult în jurul Kremlinului, au lansat în anii trecuţi următorul scenariu: Chişinăul trebuie să accepte independenţa Transnistriei, iar Federatia Rusă, la schimb, nu se va împotrivi Unirii R. Moldova cu România.
Intermitent, ideea a fost readusă în atenţia publicului. Chiar în martie 2009, politologul Mihail Remizov, declara pentru presă, după o întâlnire „Medvedev – Voronin – Smirnov”, că, mai mult, decidenţii europeni de la Bruxelles ar fi împotriva acestei reunificări, iar „Moscova doar formal nu este de acord”. Dacă UE ar accepta acest fapt, Rusia nu s-ar opune, susţinea Remizov.
Încă în iunie 2004, imediat după aderarea României la NATO şi după eşecul tentativei ruseşti („planul Kozak”) de federalizare a Republicii Moldova, politologul Stanislav Belkovski
(foto) a lansat un plan de alipire a R. Moldova la România, urmând ca Transnistria (în care mai staţionează trupe ruseşti) să fie recunoscută ca stat, iar ulterior să devină parte a Ucrainei.
Planul lui Belkovski, preşedinte al Institutului de Strategie Naţională a Rusiei, a fost mult comentat şi în presa de la Bucureşti, şi în cea de la Chişinău. În mare, analiştii politici apreciau că propunerea lui Belkovski este o provocare şi o cursă întinsă României în pragul aderării la UE. În loc să-şi retragă armata din stânga Nistrului, Federaţia Rusă părea că testează posibilitatea de a-şi permanentiza pe faţă prezenţa în enclava transnistreană din coasta NATO. Un lucru care, în mod evident, nu ar fi nici pe placul Alianţei Nord-Atlantice, nici al UE. Aceste două organizaţii dau impresia că, în situaţia în care eforturile de soluţionare a diferendului transnistrean nu dau roade, ar prefera ca lucrurile să râmână cel puţin aşa cum sunt.

Între timp, România a aderat la UE, iar la Chişinău a căzut guvernarea comunistă. Stanislav Belkovski a hotărât să ne împrospăteze în memorie vechiul său plan.
Ieri, 27 noiembrie, Radio Europa Liberă (studioul de la Chişinău) a pus pe post fragmente dintr-un interviu acordat de politolog jurnalistei Natalia Morari. Interviul tradus din rusă în română a fost postat în variantă text şi pe site-ul postului de radio. Chiar în titlul materialului, Stanislav Belkovski este citat cu următoarele aprecieri: „Aprilie 2009 - începutul procesului de revenire a Moldovei în componenţa României” şi „Moldova poate deveni membră UE doar prin filiera României şi după unirea cu România”.
Belkovski exprimă părerea că, din 2004 şi până acum, s-a diminuat influenţa Rusiei în regiune şi că Tiraspolul ar încerca să iasă de sub tutela Moscovei, dar că, în rest, planul a rămas „perfect valabil”. Belkovski apreciază că planul său „exclude ciocnirea frontală a jucatorilor geopolitici şi face posibilă edificarea unei construcţii interesante şi favorabile pentru toţi”.

Probabil, la fel ca în 2004, ideile politologului din Federaţia Rusă vor fi comentate pe larg în zilele următoare. Un lucru a fost şi rămâne valabil: dacă nu ne vom stabili noi înşine un plan real şi favorabil pentru viitorul Republicii Moldova, se vor găsi în exterior forţe care să umple acest gol. Şi nu se ştie pe cât de favorabile se vor dovedi a fi schemele ce ne vor fi impuse.

Iată fragmente din interviul acordat de Stanislav Belkovski:

„Mai întâi vă sunt dator cu o precizare: eu nu am spus că în curând Moldova va intra în componenţa României. Eu am spus că evenimentele din aprilie au făcut ireversibil acest proces. Eu cred că Moldova nu are cum să intre în Uniunea Europeană de sine stătător. În primul rând pentru că nici acum şi nici într-un viitor previzibil Uniunea Europeană nu vrea să se extindă. Ea are o mulţime de probleme acumulate din rundele precedente de extindere. Există multe controverse între noua şi vechea Europă. Ele sunt atenuate, dar nu şi depăşite. Şi nu cred că UE este gata să îşi asume noi probleme pe care le-ar aduce noi membri din statele postsovietice. Prin urmare, Moldova poate deveni membru al Uniunii Europene doar prin filiera României şi după unirea cu România”.

„Actualmente, există două state româneşti – România şi Moldova. Şi eu pornesc de la premisa că unirea lor era şi rămâne logică. La fel cum logică a fost unirea celor două state germane, în urmă cu două decenii, chiar dacă s-a produs în alte condiţii istorice. Dar sunt convins că o extindere formală a UE în următorul deceniu nu se va produce. Prin urmare, dacă Moldova îşi propune sarcina integrării în UE, atunci unirea cu România este un preludiu inevitabil al acestei integrări. Uniunea Europeană ar putea fi convinsă că unirea celor două state româneşti este o necesitate obiectivă pentru toată lumea şi este mai lesne de realizat decât integrarea Moldovei în UE”.

„În cazul punerii în aplicare a scenariului despre care vorbim, adică a unirii Moldovei cu România, cu acordarea independenţei pentru Transnistria, Rusia va îndeplini condiţiile, întrucât nu va avea de ales. Ea nu va fi în stare să se opună tuturor celorlalţi jucători geopolitici. Cât priveşte un scenariu care derivă din păstrarea stării de lucruri actuale, e lesne de înţeles că Rusia se va agăţa de prezenţa militară. Chiar dacă trupele staţionate în Transnistria nu îi sunt de mare folos, ea nu poate renunţa la ele pe gratis, ea vrea să obţină în schimb o compensare de la Moldova şi UE. Dar, deocamdată, nu este clar ce anume ar fi în măsură să compenseze o eventuală evacuare a trupelor”.
(Interviul integral îl găsiţi aici.)
Un alt interviu difuzat de Radio Europa Liberă în aceeaşi zi, 27 noiembrie 2009:

5 comentarii:

  1. ce-ar fi să-i organizăm o cină cu Chirtoacă? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mai pot dormi politologii de la Moscova de grija să ne fie nouă bine :)

    Cât priveşte Unirea, ca să continuăm dialogul mai vechi, nu există o părere unică nici la nivelul conducerii PL:

    Mihai Ghimpu declară într-un interviu recent:

    “- E posibilă revenirea Basarabiei la Ţara Mamă ?

    Am spus-o de mai multe ori – sunt unionist. Dacă aceasta ar fi şi dorinţa majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova, atunci nimeni nu va putea opri realizarea acesteia şi, ulterior, nimeni nu va putea contesta această decizie.”

    (http://sprevest.ro/2009/11/%E2%80%9Esunt-roman-vorbesc-romaneste-iar-istoria-noastra-adevarata-%E2%80%93-cea-a-moldovenilor-ardelenilor-muntenilor-etc-este-istoria-romanilor-%E2%80%9E/)

    Iar Dorin Chirtoacă declara, zilele acestea, pentru “Adevărul”:

    “Statul este recunoscut la nivel internaţional şi integritatea teritorială este sprijinită unanim la nivel internaţional. Prin urmare, redeschiderea acestui subiect ar însemna mai multă instabilitate în regiune şi convulsii la nivelul a cel puţin trei state - România, Ucraina, Republica Moldova - cu luări de poziţii, extindere şi la nivelul Federaţiei Ruse, din cauza problemei transnistrene.”

    (http://adevarul.ro/international/Dorin_Chirtoaca-_-Anexarea_Basarabiei_va_fi_reparata_in_UE_0_160184412.html)

    RăspundețiȘtergere
  3. Tocmai din acest motiv, consider important:
    dacă nu ne vom stabili noi înşine un plan real şi avantajos pentru viitorul Republicii Moldova, se vor găsi în exterior forţe care să umple acest gol. Şi nu se ştie pe cât de favorabile se vor dovedi a fi schemele ce ne vor fi impuse.

    Vezi ultimul citat din interviul cu Belkovski. Potrivit lui, Transnistria trebuie cedată, proclamată independentă, iar ruşii încă şi plătiţi pentru o simulare a retragerii lor din respectivul teritoriu. Simulare, pentru că Tiraspolul este condus de agenţi şi cetăţeni ai Rusiei.

    În paralel, am observat o tendinţă a unor analişti de la Moscova şi Chişinău de a acredita ideea că Rusia nu mai controlează chiar aşa de mult ca înainte regiunea separatistă. Că influenţa Rusiei la Tiraspol s-a redus, că Tiraspolul nu prea mai ascultă de Kremlin spune şi Belkovski.
    Recent, Grigore Maracuţa şi Evgheni Şevciuk i-au cerut liderului separatist Igor Smirnov să demisioneze. Şi ce dacă Moscova nu mai vrea să tolereze "autoritarismul lui Smirnov"? Maracuţa şi Şevciuk sunt la fel oamenii Moscovei. Dacă schimbă o marionetă cu alta, suma factorilor nu se schimbă.

    RăspundețiȘtergere
  4. fiecare partid serios ar trebui să se pună de acord asupra liniei de conduictă vis a vis de declarațiile proprilor membri.

    Chirtoacă era cel care la ziua orașului din anul acesta incita lumea să strige ”trăiască trăiască ardealul, moldova și etc” iar acum iese cu declarațiile astea. Mai ales că nici nu-s de competența sa asemenea declarații el fiind doar primar. Atunci tot mai bine era să tacă.

    Era mai înteresantă propunerea lui Băsescu: Transnistria Ucrainiei iar Bucovina și Basarabia de sud rep. Moldova :D care apoi se va uni cu România. :PP

    RăspundețiȘtergere
  5. ... pentru că vezi ce propun politologii de la Moscova: independenţa Transnistriei + bani, iar nouă nimic în schimb.
    Sper că-ţi aminteşti de posterul cela sovietico-bolşevic pe care l-am postat pe blog şi care spunea că "2+2=5". :)

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului