joi, 19 noiembrie 2009

Uniunea Europeană are de astăzi un preşedinte: belgianul Herman Van Rompuy


Premierul belgian Herman Van Rompuy a fost desemnat în această seară de 19 noiembrie primul preşedinte al Uniunii Europene, iar Catherine Ashton a fost aleasă drept reprezentatul UE în Afaceri Externe. Salariul lunar al primului preşedinte UE va fi de 24.000 de euro net.


Liderii europeni reuniţi la Bruxelles l-au desemnat în această seară pe premierul belgian Herman Van Rompuy (foto) preşedinte al Uniunii Europene.
Anterior, analiştii apreciau că britanicul Tony Blair şi luxemburghezul Jean-Claude Juncker sunt candidaţii cu cele mai multe şanse.
Înfiinţarea unui post de preşedinte, consolidarea competenţelor Parlamentului European şi eficientizarea procesului decizional sunt principalele schimbări prevăzute de Tratatul de la Lisabona, al cărui scop este eficientizarea funcţionării Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona înlocuieşte proiectul Constituţiei europene, abandonat în 2005.

De pe Mediafax:
“Liderii UE continuau, în jurul orei 20.15 (21.15, ora României), să discute despre titularul celui de-al doilea post aflat în joc, cel de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe. Catherine Ashton (Marea Britanie) este considerată favorită pentru acest post.
O sursă diplomatică europeană a declarat anterior că ambii "par asiguraţi" că vor fi desemnaţi de cei 27 de lideri europeni, reuniţi în summit la Bruxelles şi care trebuie să analizeze aceste propuneri.
Potrivit aceleiaşi surse, nominalizarea lor a fost decisă în urma unui acord între preşedinţia suedeză a Uniunii Europene, pe de o parte, şi Franţa, Germania, Marea Britanie şi Italia, de cealaltă parte.
Summitul extraordinar al şefilor de state şi guverne din cadrul Uniunii Europene a început joi, 19 noiembrie, la Bruxelles, la scurt timp după ora 18.00 (19.00, ora României), pentru a decide cine va fi primul preşedinte al UE şi şeful diplomaţiei.”

Herman Van Rompuy este un om cunoscut pentru abilitatea sa de a nu supăra pe nimeni, mascând o puternică determinare.
Van Rompuy va fi la cârma UE pentru doi ani jumătate şi înlocuieşte sistemul actual în care preşedintele se schimbă o dată la şase luni dând astfel dreptul tuturor ţărilor.
Preşedintele UE este un creştin-democrat flamand, în vârstă de 62 de ani, care a fost parlamentar încă din 1988. A devenit premierul Belgiei în decembrie 2008, după ce a fost rugat insistent.
Noul preşedinte UE este cunoscut în Belgia pentru capacitatea sa de a realiza compromisuri între diferitele comunităţi lingvistice, cea francofonă şi cea flamandă.
Van Rompuy este pasionat de literatură (mai ales de cea franceză şi germană) şi continuă să publice pe blogul său haiku-uri, mici poezii japoneze, în limba olandeză.
Catherine Ashton, membră în Partidul Laburist din Marea Britanie, va prelua rolul de şef al diplomaţiei europene de la Javier Solana, însă va avea puteri sporite. Ea va fi în acelaşi timp vice-preşedinte al Comisiei Europene.
Ashton, în vârstă de 53 de ani, este nou-venită în acest domeniu şi nu este foarte cunoscută nici în ţara ei, însă este foarte apreciată la Bruxelles unde şi-a făcut un renume drept comisar european la Comerţ.”

Din arhiva blogului:
Conform unor documente cu circulaţie restrânsă, Uniunea Europeană a schiţat, în secret, planul pentru a deveni o putere de vârf la nivel global, scrie “The Telegraph”.
Mai mult, aceeaşi sursă vorbeşte despre faptul că, odată pus în aplicare acest plan, UE va putea să semneze tratate şi acorduri internaţionale, fie ele de politică externă, apărare sau de altă natură, în numele celor 27 de ţări membre.
De asemenea, negocierile asupra implementării Tratatului de la Lisabona prevăd şi deschiderea unor ambasade UE în toată lumea. Primele astfel de ambasade ar urma să fie deschise în New York, Kabul şi în capitala Etiopiei, Addis Ababa. UE ar urma, deci, să aiba personalitate juridică deplina, iar un viitor serviciu diplomatic comunitar va fi recunoscut ca negociator cu drepturi complete, în plan mondial. (Sursa: “Gardianul”)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului