duminică, 13 decembrie 2009

13 decembrie 1991 — pe Nistru au căzut 4 poliţişti din “Fulger”, “primii eroi” ai Republicii Moldova


La 13 decembrie 1991, gardiştii transnistreni (mercenari, în mare parte) au atacat Comisariatul de Poliţie din Dubăsari. Noaptea, Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger” a început operaţiunea de eliberare a Podului şi Comisariatului din Dubăsari.
În timpul operaţiunii, patru poliţişti au fost ucişi - Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut, Valentin Mereniuc şi Gheorghe Caşu.

“Primii eroi” ai luptelor pentru integritatea Republicii Moldova au fost înmormântaţi la Cimitirul Armenesc din Chişinău, după ce cortegiul funerar, la care au aderat sute de persoane, a traversat principalele artere ale oraşului.

Deoarece Republica Moldova încă nu reuşise să-şi formeze armata, statul, care-şi proclamase Independenţa cu doar câteva luni în urmă, la 27 august 1991, a fost apărat de poliţişti şi voluntari.

În lupta din acea noapte de la Podul Dubăsari au murit şi 20 de gardişti, cazaci şi alţi mercenari.
Gardiştii regimului separatist de la Tiraspol foloseau arme din dotarea Armatei a 14-a ruse, staţionată pe teritoriul R. Moldova. Presa vremii scria că trupele paramilitare separatiste s-au înarmat din depozitul militar, “cu acordul personalului”, cu 1.100 de arme “Kalaşnikov”, 1,5 milioane de cartuşe, 1.300 de grenade.

În stânga Nistrului erau doar două comisariate de poliţie controlate de către autorităţile constituţionale – la Tighina şi Dubăsari. În repetate rânduri, separatiştii le-au atacat.

În decembrie 1991, după tratative, forţele transnistrene s-au retras. Însă, în următoarele două luni, situaţia a devenit şi mai încordată.

În noaptea de 1 spre 2 martie 1992, poliţiştii din “Fulger” au traversat râul Nistru pe gheaţă, la Dubăsari, pentru a veni în ajutorul Comisariatului de poliţie şi a locuitorilor din satele Cocieri şi Corjova. Astfel a început “conflictul armat de pe Nistru” sau “războiul de pe Nistru”, cum îl numesc foştii combatanţi.

De partea Chişinăului, la lupte au participat aproximativ 32 de mii de ofiţeri şi voluntari, dintre care 287 şi-au pierdut viaţa, iar alţi 400 au rămas invalizi.

La 21 iulie 1992, la Moscova, a fost semnat un acord de încetare a focului.
Mircea Snegur, preşedintele de atunci al Republicii Moldova, apreciază că “războiul de pe Nistru a fost plămădit la Kremlin” şi a fost un “război moldo-rus”.
Conflictul dintre Republica Moldova şi regiunea transnistreană, din stânga Nistrului, a început în 1989, când limba română a fost declarată limbă de stat. Acest lucru n-a fost acceptat de sovietele locale din Tiraspol, Tighina şi Râbniţa, unde s-au format “colective unificate de muncă” (OSTK), care luptau împotriva introducerii limbii române, alfabetului latin şi reformelor democratice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului