vineri, 11 decembrie 2009

Aflat în vizită la Bonn şi Bruxelles, Traian Băsescu a cerut din nou să nu fie uitată Republica Moldova

Foto: 10 decembrie 2009 - Participarea preşedintelui României, Traian Băsescu, la Congresul Statutar al Partidului Popular European (Bonn, Germania)


Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat joi, 10 decembrie, în calitate de invitat, la Bonn, la lucrările Congresului Statutar al Partidului Popular European, alături de preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, precum şi de alţi şefi de stat şi de guvern.
La congres, Wilfried Martens a fost ales în funcţia de Preşedinte al PPE, pentru un termen de 3 ani.
La Bonn, Băsescu a avut o întrevedere şi cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, care, de asemenea, a participat la congres, în calitate de preşedinte al Partidului Liberal-Democrat (PLDM).
(foto 2)

Filat a solicitat ca PLDM să devină membru cu statut de observator al PPE.
În discursul rostit la congres, Traian Băsescu s-a referit şi la Republica Moldova.
Iată contextul:
“Doresc să salut deschiderea PPE pentru operaţionalizarea Parteneriatului Estic şi al Politicii de Vecinătate la Marea Neagră. Sunt convins că liderii populari vor continua să acorde atenţia cuvenită proceselor de reformă în zona Mării Negre şi să susţină implicarea Uniunii Europene în proiectele destinate extinderii spaţiului democraţiei şi prosperităţii.Ţin să remarc, de asemenea, deschiderea dumneavoastră de a sprijini apropierea şi mai mult a Balcanilor de Vest de Uniunea Europeană, prin decizia de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii sârbi, macedoneni şi muntenegreni, începând cu ianuarie 2010. Sunt convins că acest drum trebuie continuat şi în privinţa Republicii Moldova”.

Un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale pe această temăaici.

(Mai multe poze - aici.)

În zilele de 10 şi 11 decembrie, preşedintele Traian Băsescu a participat, la Bruxelles, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.
Declaraţia de presă a preşedintelui României la finalul lucrărilor Consiliului European de iarnă şi răspunsurile sale la întrebările preseiaici.

Acest articol a fost preluat de portalul "Unimedia".

Un comentariu:

  1. Partidul Popular European (PPE) este formaţiunea de centru-dreapta care îi reuneşte pe creştin-democraţi în cadrul Parlamentului European. PPE este cel mai mare partid european, la care sunt afiliate 74 de partide din 39 de state, şi are cel mai numeros grup politic din Parlamentul European, cu 265 de membri.

    La congres a participat şi Iurie Roşca, preşedintele PPCD, formaţiune care face parte din PPE de 3 ani.
    Chiar dacă are cuvântul „liberal” în titulatură, formaţiunea lui Vlad Filat nu are doctrină liberală, ci populară.
    Filat a solicitat ca PLDM să devină, în primăvară, membru cu statut de observator al PPE. Într-un interviu acordat „Europei Libere”, Filat a declarat că nu este interesat să coopereze şi cu PPCD, în pofida „avansurilor lansate în mass media” de Iurie Roşca.

    La Bonn, premierul Republicii Moldova a avut întrevederi bilaterale cu oficialii europeni Jose Manuel Barroso, Herman Van Rompuy, Jerzy Buzec, precum şi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, Silvio Berlusconi, premierul Italiei, Donald Tusk, premierul Poloniei, Iuşlia Timoşenco, premierul Ucrainei, cu deputaţi din Bundestagul german.
    Revenit la 11 decembrie la Chişinău, premierul a declarat că a fost invitat să viziteze Germania şi Polonia în 2010, iar el, la rândul său, l-a invitat pe premierul Belgiei, ţară care va prelua presedinţia Uniunii Europene în a doua jumatate a anului viitor, să viziteze Rpublica Moldova.
    Vlad Filat a apreciat că, la ora actuală, ţările europene arată o deschidere fără precedent faţă de R. Moldova. Între altele, premierul Poloniei a reconformat disponibilitatea ţării sale de a ne oferi un credit de 15 milioane de dolari, iar Angela Merkel a dat asigurări că şi Germania va sprijini Republica Moldova în procesul de integrare europeană şi de depăşire a crizei economice.

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului