marți, 22 decembrie 2009

În premieră, Republica Moldova şi UE au adoptat o Declaraţie comună

Pentru prima dată în istoria relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, părţile au adoptat, la 21 decembrie, o Declaraţie comună, în care sunt susţinute aspiraţiile Republicii Moldova de integrare europeană şi menţionate acţiuni în vederea apropierii ei de UE.

De la Serviciul de presă al Guvernului:

Pe data de 21 decembrie 2009, la Bruxelles s-a desfăşurat reuniunea a XI-a a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană

Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de Vlad FILAT, Prim-ministru al Republicii Moldova. Din delegaţie au mai făcut parte Iurie LEANCĂ, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi Natalia GHERMAN, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Părţile au discutat cooperarea moldo-comunitară în domeniul democraţiei şi drepturilor omului, colaborarea economică şi sectorială, aspecte legate de justiţie, libertate şi securitate. Consiliul a salutat agenda Guvernului Republicii Moldova orientată spre reforme europene şi a apreciat primele acţiuni ale Guvernului în reformarea democratică şi social-economică a ţării.
La reuniune, pentru prima dată în istoria relaţiilor RM-UE, a fost adoptată o declaraţie comună în care sînt susţinute eforturile Republicii Moldova şi menţionate acţiuni în vederea apropierii ţării noastre de UE. Printre acestea se numără lansarea negocierilor privind Acordul de Asociere şi, în acest context, determinarea părţilor de a face paşi concreţi în vederea creării zonei de liber schimb cuprinzător şi aprofundat. Părţile au declarat intenţia de a lansa în anul 2010 dialogul cu privire la liberalizarea regimului de vize. UE va detaşa la începutul anului viitor o misiune de evaluare a condiţiilor necesare pentru iniţierea dialogului în acest sens.
În declaraţia comună, UE a recunoscut aspiraţiile europene ale Republicii Moldova.
De asemenea, a fost discutată problematica transnistreană şi confirmată continuarea cooperării în căutarea unei soluţii viabile pentru conflictul transnistrean.
Pe parcursul vizitei la Bruxelles, Prim-ministrul Republicii Moldova Vlad FILAT a semnat cu Benita FERRERO-WALDNER un Memorandum de înţelegere cu privire la acordarea de către UE a asistenţei consultative Guvernului Republicii Moldova. În acest scop, UE va delega un grup de consilieri de rang înalt în instituţiile-cheie ale Republicii Moldova, care vor ajuta autorităţilor moldoveneşti să elaboreze şi să implementeze politici sectoriale în domeniul integrării europene.


Prim-ministrul Vlad FILAT şi Secretarul de stat pentru afaceri externe al Suediei, Frank BELFRAGE, ţara căruia deţine Preşedinţia UE, au susţinut la Bruxelles o conferinţă de presă

Conferinţa de presă a avut loc imediat după ce s-a desfăşurat reuniunea a XI-a a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană, în cadrul căreia părţile au semnat o Declaraţie comună.
La conferinţa de presă au participat vicepremierul Iurie LEANCĂ, ministrul al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Kalman MIZSEI, Reprezentantul special al Uniunii Europene în Republica Moldova, alţi oficiali europeni.
Frank BELFRAGE a declarat că Republica Moldova se află pe calea reformelor democratice şi s-a arătat convins de faptul că echipa condusă de Prim-ministrul Vlad FILAT va face faţă provocărilor.
“Declaraţia semnată astăzi este un nou punct de pornire în relaţia dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, care va fi una ambiţioasă şi constructivă”, a precizat Frank BELFRAGE.
Oficialul european a spus că Republica Moldova este vecinul Uniunii Europene şi este firesc ca relaţia UE-RM să se consolideze.
Vlad FILAT a declarat că, în cadrul Reuniunii, Republica Moldova a obţinut ce şi-a dorit cel mai mult - o nouă relaţie cu Uniunea Europeană.
„Republica Moldova şi Uniunea Europeană vor iniţia în 2010 negocierile pe marginea unui Acord de asociere şi privind liberalizarea regimului de vize, ceea ce pentru noi este foarte important”, a spus Premierul.
Vlad FILAT s-a arătat convins de faptul că, într-un viitor previzibil, cetăţenii Republicii Moldova vor beneficia de toate drepturile cetăţenilor europeni.
Premierul a apreciat înalt activitatea Centrului comun de vize, deschis la Chişinău cu suportul Uniunii Europene. Vlad Filat a spus că activitatea Centrului este extrem de utilă şi necesită să fie redimensionată în vederea aderării mai multor state europene.


Prim-ministrul Vlad FILAT a avut o întrevedere cu Herman VAN ROMPUY, Preşedinte al Consiliului European

Întrevederea a avut loc la Bruxelles unde Premierul se află pentru a participa reuniunea Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană.
Prim-ministrul a menţionat, în cadrul întrevederii, că noua guvernare a Republicii Moldova s-a angajat într-un amplu proces de reforme şi acţiuni concrete în vederea modernizării instituţiilor statului şi implementării standardelor şi valorilor europene.
Vlad FILAT a spus că este recunoscător Uniunii Europene pentru deschiderea fără precedent faţă de Republica Moldova, ceea ce determină guvernarea de la Chişinău să fie şi mai fermă în procesul de integrare europeană.
Prim-ministrul a menţionat importanţa asistenţei financiare acordate de Uniunea Europeană Republicii Moldova, precum şi a suportului în vederea consolidării capacităţilor administrative.
Vlad FILAT a făcut şi o trecere în revistă a relaţiilor cu ţările vecine, menţionînd îmbunătăţirea considerabilă a acestora în ultimul timp.
Herman VAN ROMPUY a spus că pentru viitorul Republicii Moldova este extrem de important angajamentul pro-european şi pro-reformist al Guvernului de la Chişinău.
Oficialul a declarat că determinarea şi voinţa politică a Guvernului de a avansa pe calea reformelor şi a integrării europene va contribui la soluţionarea problemelor cu care se confruntă ţara în prezent.
Preşedintele Consiliului European a menţionat că UE trebuie să susţină Republica Moldova în realizarea perspectivei de integrare europeană, inclusiv prin acţiuni concrete care ar materializa voinţa politică de ambele părţi.

Sursa:
Serviciul de presă al Guvernului Republicii Moldova
21 decembrie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului