miercuri, 16 decembrie 2009

A început campania de vaccinare împotriva gripei noi. Femeile gravide vor fi vaccinate cu un alt preparat. Dorin Chirtoacă se bazează pe imunitate

La 16 decembrie, în Republica Moldova a început Campania de vaccinare împotriva gripei porcine.

Campania începe prin administrarea primului lot de 150 de mii de doze de vaccin, din totalul de 500 de mii de doze oferite de Guvernul României. Acest vaccin este fabricat de Institutul de Seruri şi Vaccinuri “Dr. I. Cantacuzino”, din Bucureşti, România fiind unul dintre puţinele state ale lumii care au produs un vaccin împotriva gripei noi.

50 de mii de vaccinuri vor fi administrate în Chişinău, iar restul vor fi distribuite în celelalte localităţi ale republicii. Preparatul va fi utilizat pentru vaccinarea cadrelor medicale, angajaţilor din instituţiile de învăţământ şi centrele sociale, angajaţilor structurilor de forţă, a celor din Serviciul Vamal şi Serviciul de Grăniceri.

Totodată, astăzi, în cadrul unui seminar pentru medicii de familie şi imunologi, ministrul adjunct al Sănătăţii, Mihai Magdei, a anunţat că vor fi vaccinaţi vânzătorii, judecătorii, militarii şi jurnaliştii.

La acelaşi seminar, potrivit agenţiilor de ştiri, s-a anunţat că vaccinul românesc va fi administrat persoanelor care au împlinit 16 ani. Altă noutate este că femeile însărcinate nu vor fi vaccinate acum, ci cu un alt preparat, aşteptat de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. OMS va acorda R. Moldova 950 de mii de doze de vaccin, primul lot find aşteptat către sfârşitul lunii ianuarie.

Prima persoană vaccinată în Republica Moldova este ministrul Sănătăţii, Vladimir Hotineanu. Vaccinul i-a fost administrat la 14 decembrie, în prezenţa presei.

Info-Prim Neo relatează că primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a spus că nu se vaccinează acum. Primarul a explicat: „Mă voi vaccina la urmă, după ce vor reuşi să se vaccineze toţi cei supuşi riscului. Pentru a evita îmbolnăvirea, voi respecta igiena, voi evita aglomeraţiile şi mă voi adresa la medicul de familie. Sper să nu mă îmbolnăvesc”.

Totuşi, “Dorin Chirtoacă a îndemnat populaţia să se vaccineze, declarând că are toată încrederea în acest vaccin”, menţionează Serviciul de presă al Primăriei.


Foto Chişinău.md: Primarul Dorin Chirtoacă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la 1 decembrie, când s-a dat startul Sărbătorilor de Iarnă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului