joi, 31 decembrie 2009

Patriarhul Daniel oficiază în noaptea de Revelion o slujbă de Te Deum


Patriarhul Daniel oficiază în noaptea de Revelion, la Catedrala Patriarhală, o slujbă de Te Deum de aproape o oră, în semn de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în 2009 şi pentru îmbogăţirea în fapte bune în 2010, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

"În noaptea de 31 decembrie 2009 spre 1 ianuarie 2010, toţi suntem chemaţi să înălţăm rugăciuni de mulţumire (Te Deum) pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2009 şi să-I cerem ajutorul Său pentru a ne îmbogăţi cu faptele bune ale credinţei în anul nou 2010. Să nu uităm în rugăciunile noastre nici pe românii din afara hotarelor, care se bucură când simt preţuirea şi dragostea noastră a tuturor celor din ţară", arată Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala de Crăciun, citată de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.

Totodată, Patriarhul Daniel i-a îndemnat pe români ca în 2010 să cultive darul unităţii naţionale şi al păcii între oameni.

Anul 2010 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române "Anul omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române".

"Ca atare, în anul următor 2010 suntem chemaţi să înţelegem mai bine şi să mărturisim mai mult credinţa ortodoxă, ca lumină a vieţii creştine şi temelie a mântuirii noastre, ca arvună a vieţii şi a fericirii veşnice.De asememea, în anul 2010, cu preţuire şi recunoştinţă, vom pomeni pe toţi slujitorii sfintelor altare şi ai instituţiilor noastre bisericeşti, clerici şi mireni, care au contribuit timp de 125 de ani, din 1885, anul recunoaşterii Autocefaliei Bisericii noastre, până acum la păstrarea şi promovarea credinţei ortodoxe în poporul român, la dezvoltarea culturii creştine româneşti, la întărirea unităţii noastre naţionale, la dialogul şi cooperarea Bisericii noastre cu alte Biserici şi popoare creştine, precum şi la cultivarea demnităţii româneşti", a mai spus PF Daniel, citat de părintele Stoica.

Patriarhul Daniel a mai amintit că la începutul anului 2010 va fi publicată o "Enciclopedie a Ortodoxiei Româneşti" şi mai multe cărţi dedicate Crezului ortodox, istoriei vieţii Bisericii Ortodoxe Române, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Sursa: Mediafax
Foto: Patriarhia.ro

Din calendarul Bisericii Ortodoxe Române:
Joi, 31 decembrie 2009: Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Odovania Praznicului Naşterii Domnului).
Vineri, 1 ianuarie 2010: (†) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare (Anul Nou) (Harţi).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului