miercuri, 9 decembrie 2009

Sorin Ovidiu Vântu devine acţionarul majoritar al portalului “Unimedia” şi deschide la Chişinău “TV Publika”


"Compania Ştiri Media Grup din Chişinău, parteneră a grupului Realitatea-Caţavencu din România, a semnat un acord privind demararea procesului de preluare a pachetului majoritar de acţiuni al New Media Group din R. Moldova, pornind, astfel, un parteneriat strategic pentru dezvoltarea comună a unui portofoliu complex de produse new media, în cadrul unei companii unice, dedicate Internetului", informează “Unimedia”.

Potrivit sursei, portalul Publika.md, care se va lansa la începutul anului viitor, odată cu postul de televiziune Publika TV, va fi operat de noua companie, alături de site-urile Unimedia (portalul de ştiri nr. 1 din R. Moldova), LadyClub (singurul site dedicat femeilor din RM), Vesti.md (un nou produs de ştiri, în limba rusă), la care se adaugă regia de publicitate online AdCenter şi produsele viitoare, care vor fi lansate atât în Republica Moldova, cât şi în România, în parteneriat cu F5, divizia new media a companiei Realitatea Caţavencu.

Postul de televiziune “Publika TV” se va lansa în jurul datei de 14 februarie 2010, a anunțat proprietarul trustului media Realitatea-Cațavencu, Sorin Ovidiu Vântu. Într-un interviu acordat “Capital”, Vântu a declarat că şi-a extins afacerile în presă în R. Moldova, proces care va continua în Ungaria şi în Serbia. Întrebat de HotNews cum a ales aceste ţări, Sorin Ovidiu Vântu a răspuns că "sunt ţări dragi inimii mele".

Sorin Ovidiu Vantu a negat informaţiile vehiculate in ultima vreme, conform cărora ar fi vandut omului de afaceri Dinu Patriciu o parte din acţiunile postului Realitatea TV.
“Eu sunt cel care poate să-l cumpere pe Dinu Patriciu, şi nu invers. Eu nu sunt peştele mic în piaţa românească. Am fost pirahna în anii '90. Acum sunt somn”, declara, la 8 decembrie, Sorin Ovidiu Vântu într-un interviu acordat
Hotnews.ro. (foto)

Presa de la Bucureşti a informat, la 9 decembrie, că Vântu este dat în consemn la frontieră. Aceasta “nu implică o eventuală reţinere la graniţă”, potrivit unor surse citate de “Mediafax”.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este dat în consemn la frontieră pentru ca autorităţile judiciare să fie anunţate când acesta părăseşte România, aceasta nefiind o măsură preventivă, au declarat surse judiciare. Poliţia de Frontieră nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această măsură, precizând că informaţia intră în categoria celor clasificate, mai relatează “Mediafax”.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a constituit un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la cei care l-au ajutat pe Nicolae Popa, fostul director Gelsor, să se sustragă executării pedepsei.

HotNews precizează că Nicolae Popa, considerat mâna dreaptă al lui Vântu, numit "părintele FNI", a fugit din România în urmă cu nouă ani, după prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.

Întrebat, într-un interviu pentru HotNews, dacă se teme că Nicolae Popa - arestat la 2 decembrie, în Indonezia - va depune mărturie împotriva sa, omul de afaceri afirmă că "orice este posibil".

3 comentarii:

  1. Pai numai Vintu putea sa cumpere unimedia. Dupa cum spune un proverb romanesc "pr... la pr... trage"!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aoleu, asta nu cred ca e o veste imbucuratoare!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Grupul media Realitatea-Cațavencu va investi în mass-media din R. Moldova peste 4,5 milioane euro. Lansarea staţiei Publika TV este planificată pentru jumătatea lunii februarie 2010. În acest proiect au fost angrenaţi peste 150 de jurnalişti moldoveni, numeroşi experţi în business şi analişti politici, 100 de tehnicieni şi echipamente tehnice de ultimă generaţie" - de pe Unimedia.

    Ne rămâne să sperăm că vor fi obiective mediile lui SOV din R. Moldova şi că nu vor căuta să facă imagine unor politicieni, iar pe alţii să-i anihileze. :)
    Bine că vor fi create noi locuri de muncă pentru jurnalişti. Şi poate că această investiţie îi va determina şi pe alţii să investească în presă.

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului