31 august 1989 – o zi în care normalitatea a devenit legală

Cu 20 de ani în urmă, la 31 august 1989, când limba română a fost adoptată ca limbă de stat şi s-a decis trecerea de la grafia chirilică (rusească) la cea latină, societatea deja era pregătită pentru această schimbare, promovată şi cerută la mitinguri şi în presă.
Încă în 1988 eu şi colegii mei de clasă începusem să ne scriem conspectele cu grafie latină – ne foloseam cunoştinţele de la lecţiile de franceză, dar nu aveam unde găsi alfabetul românesc şi regulile ortografice. Ne-au ajutat fraţii noştri din România, cu care începusem să corespondăm, găsindu-le adresele în revista “Orizontul”, de la Chişinău. Eu am corespondat cu un elev din Braşov, Paul Voinea, care mi-a reprodus într-un răvaş alfabetul românesc, mi-a explicat când se scrie “h” după “c” şi “g” şi mi-a semnalat greşelile gramaticale pe care le făceam în scrisori.
Tot în 1988, prima carte pe care am citit-o în grafie latină a fost un volum de versuri de Lucian Blaga, pe care mi l-a împrumutat unul dintre unchii mei. Îmi mai aduc aminte cum a apărut primul ziar în grafie latină de la Chişinău – în martie 1989, “Glasul” a fost tipărit la Riga (Letonia) şi Vilnius (Lituania). Mare bucurie! Părinţii mei au spus să păstrăm ziarul, pentru că “va intra în istorie”.
Apoi, din 15 iunie 1989, revista “Literatura şi Arta” a început să apară săptămână de săptămână în grafie latină, cu două luni şi jumătate până la adoptarea Legii cu privire la trecerea la grafie latină. De acum încolo, ne-a fost mai uşor să învăţăm a scrie şi a vorbi corect.
La 1 septembrie 1989, şi elevii, şi profesorii au avut un început de an şcolar absolut deosebit: toţi, în cadru legal, în caiete şi pe tablă, începusem să scriem româneşte. Abia în 1990 elevii au avut manuale cu litere latine.

“Gardianul”: La 20 de ani de la oficializarea limbii române în Basarabia, Ivan e mai tare ca Ion

Republica Molotov marchează astăzi două decenii de la adoptarea limbii române drept limbă de stat şi trecerea la grafia latină. Acum, la plecarea lui Vladimir Voronin din fruntea ţării, pe stradă şi în marile magazine se vorbeşte rusa. Panourile şi documentele abundă în greşeli gramaticale, iar numele cetăţenilor moldoveni sunt stâlcite în acte şi devin un fel de struţo-cămilă lingvistică. De asemenea, presa basarabeană este predominant rusească. Cât despre oameni, majoritatea declară că vorbesc limba moldovenească (circa 60%), în timp ce doar 16,5% spun că vorbesc în limba română. Comparativ, 11,2% spun că sunt vorbitori de rusă. Tinerii preferă, şi ei, rusismele şi mulţi politicieni nu cunosc limba statului lor.
Acum 20 de ani, sub presiunea cetăţenilor, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti adopta legile cu privire la statutul limbii de stat, dar şi cea care prevedea reintroducerea alfabetului latin. Azi, situaţia Basarabiei în domeniul lingvistic este foarte incertă, iar istoria limbii române de aici arată cumplita nevoie de o conducere a ţării suficient de inteligentă încât să schimbe ceea ce s-a dorit schimbat la 31 august 1989.
În timpul perioadei de stăpânire rusească, s-a trecut de la bilingvism la decretarea limbii ruse limbă oficială, chiar dacă româna era limba majorităţii populaţiei. În 1924, sovieticii au dispus crearea RSSA Moldoveneşti, în cadrul RSS Ucrainene. În încercarea ruşilor de a diferenţia clar Basarabia de România, autorităţile sovietice au numit limba vorbită de oamenii de aici “limbă moldovenească” şi s-a trecut la alfabetul chirilic după al Doilea Război Mondial. Cei 20 de ani trecuţi de la cele două legi lingvistice din ’89 pot fi împărţiţi în două etape. Până în anul 2001, se vorbea despre o dispoziţie a populaţiei de a învăţa normele literare. Apoi, odata cu venirea comuniştilor la putere, a început perioada de regresiune. Voronin a instalat, odata cu regimul său, nostalgia lingvistică şi o interzicere de facto a limbii române.
Acum, toată lumea aşteaptă de la noua putere o revenire la normalitate şi autorităţi care să ştie ce este identitatea limbii.

Alina Matiş,
Gardianul, 31 august 2009

Argument juridic: un singur deputat nu poate lua decizii în numele întregului Parlament

Deputaţii democraţi au expus în presă o serie de argumente în favoarea legalităţii acelei părţi a şedinţei Parlamentului în care Mihai Ghimpu a fost ales preşedinte. Cel mai uşor de înţeles îmi pare următorul: decanul de vârstă care prezida şedinţa, comunistul Ivan Calin, nu era în drept să anunţe o pauză şi să le impună celorlalţi 100 de deputaţi data următoarei şedinţe. După ce preşedintele Curţii Constituţionale a anunţat că Parlamentul a fost „legal constituit”, Calin, moderatorul şedinţei, trebuia să supună votului orice propunere.
După ce comuniştii au abandonat şedinţa, cei 53 de deputaţi din cele 4 partide democrate care constituie majoritatea au decis ca aceasta să fie continuată, desemnându-l ca nou preşedinte al şedinţei pe Ion Hadârcă, decanul de vârstă rămas în sală.
Partidul Comuniștilor anunţă că va contesta la Curtea Constituțională legalitatea continuării şedinţei Parlamentului de către democraţi şi, implicit, alegerea lui Mihai Ghimpu în funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Potrivit unei versiuni, comuniştii îşi propuneau să tragă de timp pentru a încerca să facă rost de 4 voturi din tabăra democraţilor şi să-l aleagă preşedinte al Parlamentului pe Vladimir Voronin, liderul PCRM, preşedinte al Republicii Moldova pe parcursul ultimilor 8 ani.


În poză: deputaţii comunişti Dodon, Greceanîi, Voronin în şedinţa inaugurală a Parlamentului. Este un moment de până la înjurătura lui Voronin sau de după?

300 de poliţişti păzesc Televiziunea, informează Ştirea Zilei

Lângă sediul Televiziunii au fost dislocaţi 200 de ofiţeri din Brigada de poliţie cu destinaţie specială "Fulger" şi 100 de poliţişti din Detaşamentul "Scut".
Ştirea Zilei informează că aceste date i-au fost oferite de surse din cadrul Televiziunii, dar că persoanele din conducerea Companiei “nu au fost de gasit pentru a comenta”.
În şedinţa din 28 august a Parlamentului, cei 53 de deputaţi democraţi au votat o solicitare către conducerea companiei publice „Teleradio Moldova” pentru ca aceasta să le ofere spaţiu de emisie, în seara zilei de 28 august, la o oră de maximă audienţă, "pentru ca deputaţii să poată comunica cu cetăţenii şi să le transmită mesajul obiectiv, nu aşa cum doreşte Voronin”.
Conducerea “Teleradio-Moldova” a refuzat, spunând că “grila de emisie nu poate fi modificată”.

Foto Info-Prim Neo din 28 august: Vladimir Voronin, liderul comunist, preşedintele în exerciţiu al RM, şi Valentin Todercan, preşedintele Companiei „Teleradio-Moldova”, beau şampanie în PMAN, în finalul raliului la care au participat 18 bolizi, după numărul de ani de la Proclamarea Independenţei.

Serviciul Pază de Stat către Ghimpu: „Dle preşedinte, suntem la ordinul Dumneavoastră!”

„Dle preşedinte Mihai Ghimpu, suntem la ordinul Dumneavoastră!” – aşa i s-au adresat reprezentanţii Serviciului Pază de Stat lui Mihai Ghimpu, noul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, relatează Unimedia.
Aceştia s-au prezentat în faţa Palatului Republicii cu un “Mercedes” al Pazei de Stat.
"Mai vedem cum vom proceda. Sunt liberal, îmi place libertatea. Dar legea este lege!", a declarat Ghimpu referitor la maşina care i-a fost pusă la dispoziţie.
Mihai Ghimpu a urcat în automobil.
Vedeţi aici imaginile video postate de Unimedia.

Mai mulţi specialişti în drept constituţional, între care Victor Popa şi Ion Creangă, susţin că şedinţa în care Mihai Ghimpu a fost ales preşedinte al Parlamentului a fost perfect legală. Comuniştii, însă, au declarat că vor ataca decizia la Curtea Constituţională.

Cele patru partide din Alianţa pentru Integrarea Europeană (PL, PLDM, AMN, PDM) au anunţat în şedinţa de astăzi constituirea grupurilor lor parlamentare, în timp ce comuniştii au afirmat că au nevoie de o pauză până la 4 septembrie. Ei pretind că, după ieşirea lor din sală, şedinţa şi-ar fi pierdut caracterul legal, pentru că nu a fost anunţată constituirea grupului parlamentar al comuniştilor. Jurişti consacraţi care au comentat situaţia pentru presă afirmă că argumentul comuniştilor nu ţine.

Alegerea lui Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, în funcţia de preşedinte al Parlamentului a fost o surpriză. Mass-media nu prevăzuse această posibilitate.

Candidatura lui Ghimpu a fost anunţată de Vlad Filat, preşedintele PLDM: "Candidatura solidară a AIE pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului este Mihai Ghimpu".

Agerpres: "Imediat după ce majoritatea parlamentară de la Chişinău l-a ales cu 53 de voturi pe liderul liberal Mihai Ghimpu preşedinte al noului parlament al Republicii Moldova, unele institutii media din Federaţia Rusă au readus în atenţia publicului ''pericolul unirii cu România''.
Agenţia de presă rusă RIA Novosti titrează "Un adept al unirii cu România a fost ales preşedinte al parlamentului Republicii Moldova", adăugând că Mihai Ghimpu a făcut adesori declaraţii rusofobe. "Noi năzuim spre Uniunea Europeană, iar ocupanţii ruşi ne-au distrus trecutul şi continuă să ne distrugă prezentul şi viitorul", îl citează spre exemplificare agenţia menţionată pe Mihai Ghimpu."
Agerpres a relatat pe larg despre şedinţa inaugurală a Parlamentului de legislatura a 18-a de la Chişinău şi publică şi reacţii ale politicienilor de la Bucureşti. Accesaţi site-ul de aici.

Mihai Ghimpu a fost ales preşedinte al Parlamentului

Cei 53 de parlamentari din Alianţa pentru Integrarea Europeană l-au ales unanim pe Mihai Ghimpu (liderul PL) preşedinte al Parlamentului.
La vot au participat doar deputaţii democraţi, şedinţa fiind continuată de ei după ce comuniştii au anunţat-o închisă. Parlamentarii AIE au luat decizia prin vot, iar şedinţa a fost prezidată de Ion Hadârcă, decanul de vârstă din cadrul alianţei.
Comunistul Ivan Calin (decanul de vârstă) care prezida şedinţa a anunţat „o pauză în şedinţa Parlamentului” până la 4 septembrie, iar AIE a fixat pentru 2 septembrie următoarea şedinţă a Parlamentului.
Cele 4 partide care au constituit Alianţa pentru Integrarea Europeană au împreună 53 de mandate, iar comuniştii deţin 48 de mandate.
Mihai Ghimpu i-a chemat pe comunişti la conciliere, spunând că prima şedinţă "este mai emotivă, pentru că fiecare, când merge la alegeri, vrea să fie câştigator". El şi-a exprimat speranţa că deputaţii comunişti "îşi vor depăşi emoţiile şi vor reveni în sala de şedinţe pentru a soluţiona probleme ţării".
Deputaţii democraţi au votat o solicitare către conducerea companiei publice „Teleradio Moldova” pentru ca aceasta să le ofere spaţiu de emisie, în seara zilei de 28 august, la o oră de maximă audienţă, "pentru ca deputaţii să poată comunica cu cetăţenii şi să le transmită mesajul obiectiv, nu aşa cum doreşte Voronin”.
AIE a anunţat într-o conferinţă de presă că Vlad Filat este candidatul său la funcţia de premier, iar Marian Lupu la cea de preşedinte al Republicii Moldova.

Noul preşedinte al Parlamentului, Mihai Ghimpu, s-a născut la 19 noiembrie 1951, în com. Coloniţa, Chişinău. Este jurist şi politician, preşedinte (din 1998) al Partidului Liberal (fostul Partidul Reformei). A fost fondator al mişcării democratice Frontul Popular din Moldova, membru al biroului executive, deputat în primul parlament.


Vladimir Țurcan: PCRM va contesta la CC legalitatea ședinței Parlamentului
Vlad Filat: Şedinţa este legală
Deputatul comunist, Vladimir Țurcan a declarat pentru JURNAL, că Partidul Comuniștilor va contesta la Curtea Constituțională legalitartea ședinței Parlamentului, continuată de cele patru partide parlamentare, în lipsa comuniștilor.
”Conform Constituţiei am anunţat pauză, pentru a constitui formaţiunea noastră. Toate aceste cum ar fi alegerea președintelui Legislativului, pot fi luate, doar după ce se constituie fracțiunea noastră. Iar faptul că AIE a demarat procedura de vot este o acțiune ilegală şi anticonstituţională. Este o provocare directă la alegeri anticipate, vedem bine cine doreşte aruncarea ţării în noi alegeri. Procedura de votare din cadrul Parlamentului trebuie pusă în limita legii, iar în cazul de faţă, când nu este formată încă fracţiunea noastră, celor 48 de deputaţi le-au fost lezate drepturile lor”, a conchis Țurcan.
Pe de altă parte, Vlad Filat, liderul PLDM, a declarat presei că “şedinţa este legală”.
Sursa: Jurnal.md

Vladimir Voronin l-a înjurat şi l-a ameninţat în rusă pe Vlad Filat
Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, l-ar fi înjurat în limba rusă pe liderul PLDM, Vlad Filat, în timp ce acesta susţinea un discurs în cadrul şedinţei parlamentare, relatează PRO TV Chişinău.
În timp ce Filat îşi susţinea discursul, Vladimir Voronin i-ar fi strigat din sală în limba rusă: "Du-te la mama dracului. Tu o să ne ameninţi, băiete?", conform traducerii realizate de site-ul Unimedia.md.
Potrivit PRO TV Chişinău, afirmaţia este susţinută de parlamentarii coaliţiei care se aflau lângă Voronin în momentul respectiv.
Sursa: Mediafax
Replica lui Voronin în original: "Пошёл ты нахрен. Tы что, нам угрожаешь, пацан? Мы с тобой будем разбираться другими методами!"
Aici - un reportaj de la eveniment pe Unimedia

28 august – prima şedinţă a Parlamentului ales la 29 iulie

Vineri, 28 august, Parlamentul Republicii Moldova ales la 29 iulie 2009 se întruneşte în şedinţă inaugurală.
Electoratul celor 4 partide care au constituit Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) speră că cei 53 de parlamentari democraţi vor reuşi să aleagă un reprezentant al lor în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi astfel să facă primul pas în procesul de preluare a puterii în stat.
S-au făcut multe speculaţii în presă referitoare la posibilul candidat, dar, oficial, liderii PL, PLDM, AMN şi PDM nu au dat nici un nume. Agenția Infotag relata că Partidul Democrat ar fi cerut pentru liderul său, Marian Lupu, funcția de președinte al Parlamentului, deşi iniţial s-ar fi stabilit ca aceasta să-i revină liderului PLDM, Vlad Filat. Şi această versiune a fost negată de liderii PL, AMN şi PDM, iar Vlad Filat a declarat astăzi că el personal nu pretinde nici o funcţie, de dragul păstrării coaliţiei celor 4 partide.
"Nu este adevărat că avem probleme în alianţă. Sunt nişte zvonuri lansate de comunişti", a declarat astăzi Serafim Urechean, liderul AMN.
În presă au apărut şi informaţii potrivit cărora alegerea preşedintelui Parlamentului ar putea fi lăsată pentru o altă zi. În această seară, aproape de ora 23.00, Unimedia a postat o ştire în titlul căreia afirmă că mâine "vor fi anunţate candidaturile pentru funcţiile de şef al statului, preşedinte al Parlamentului şi premier”.
Postul de radio „Vocea Basarabiei”, care poate fi ascultat şi pe Internet (voceabasarabiei.net), a anunţat că va transmite în direct şedinţa inaugurală a Parlamentului din 28 august (de la ora 10.00).

Unimedia va transmite comentariu-live.

Pentru ca postul public de televiziune „Moldova 1” să transmită în direct şedinţa, este nevoie ca deputaţii să decidă acest lucru prin vot. Sunt suficiente 52 de voturi (majoritatea simplă).
Vom vedea mâine ce se întâmplă.

În urma alegerilor anticipate din 29 iulie 2009, 5 partide au acces în Parlament, reuşind să treacă pragul electoral de 5%:

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – 48 mandate;

Partidul Liberal Democrat din Moldova – 18 mandate;

Partidul Liberal – 15 mandate;

Partidul Democrat din Moldova – 13 mandate;

Alianţa “Moldova Noastră" – 7 mandate.

Cele 4 partide care au constituit Alianţa pentru Integrarea Europeană au împreună 53 de mandate, iar comuniştii deţin 48 de mandate.
Cu minim 52 de votui, poate fi ales preşedintele Parlamentului şi instalat Guvernul, în timp ce pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova sunt necesare 61 de voturi. AIE speră să obţină de la comunişti voturile necesare pentru alegerea şefului statului.

Parlamentul Republicii Moldova, unicameral, este compus din 101 deputaţi. Preşedintele Parlamentului este ales prin vot secret, la fel ca preşedintele RM.

Lista deputaţilor aleşi la 29 iulie 2009 în Parlamentul Republicii Moldova

Colaj: Unimedia

După 18 ani, Alexandru Moşanu a citit din nou Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova

Astăzi, exact ca acum 18 ani, Alexandru Moşanu, preşedintele primului parlament al Republicii Moldova, cel care a dat citire Declaraţiei de Independenţă la Marea Adunare Naţională din 27 august 1991, a citit din nou Declaraţia, lângă monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Piaţa Marii Adunări Naţionale. (foto) Momentul a fost reeditat în premieră, în cadrul mitingului organizat în această dimineaţă de Asociaţia „Parlamentul 90”, la care au participat deputaţii din primul parlament (care au votat Declaraţia de Independenţă), actuali deputaţi, numeroşi membri şi simpatizanţi ai partidelor democratice.
Mitingul a început cu rugăciunea “Tatăl Nostru”.
Ziua Independenţei – fără discursuri ale conducerii de vârf şi cu mesaje ale opoziţiei pe fundalul zgomotului de motoare
(După o ştire a Agenţiei Info-Prim Neo)
De Ziua Independenţei, numită oficial “Ziua Republicii”, primii au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Chişinăului preşedintele şi premierul în exerciţiu. În jurul orei 09.00, fără să zăbovească şi fără să facă declaraţii, Vladimir Voronin şi Zinaida Grecianîi au urcat în maşini pentru a se deplasa la Memorialul „Eternitate”, unde au fost urmaţi de miniştri şi alţi oficiali din administraţia centrală.
În scurt timp, lângă monumentul domnitorului şi-au făcut apariţia politicieni din opoziţie, deputaţi din primul Parlament, oameni de cultură şi simpli cetăţeni, pentru a participa la mitingul organizat de Asociaţia „Parlamentul 90”.
La Memorial, conducerea de vârf a fost aşteptată de poliţişti, însoţiţi de familiile lor, dar şi de muncitorii care lustruiau de zor pavajul pe care trebuia să calce preşedintele Voronin. Nici aici nu s-au ţinut discursuri oficiale.
Către ora 10.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale a început ceremonia oficială de inaugurare a Zilei Republicii. În scurt timp s-a dat startul Raliului „Cupa Independenţei”, desfăşurat sub patronajul lui Voronin.
“Bruiaţi” de zgomotul produs de motoarele bolizilor, lângă monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, politicienii din opoziţie au ţinut discursuri.

Aici - un reportaj de 2 minute al Pro TV Chişinău

27 august 1991 – Ziua Proclamării Independenţei Republicii Moldova

Astăzi, 27 august 2009, se împlinesc 18 ani din ziua în care Republica Moldova s-a proclamat stat independent şi a ieşit din componenţa Uniunii Sovietice.
Deocamdată, nu ne-am atins visurile pe care le aveam în 1991 cu privire la democratizare, nivel de trai şi ieşire din sfera de influenţă a Rusiei... Şi, totuşi, este un eveniment ce merită marcat – Proclamarea Independenţei faţă de URSS a fost o mare bucurie şi o mare cucerire a noastră.
Felicitări tuturor şi cele mai frumoase urări de bine şi prosperitate cu prilejul Zilei Independenţei! La Mulţi Ani Fericiţi, Republica Moldova! Scutură-te rapid de rău şi ieşi la Lumină!

Voronin susţine că originalul Declaraţiei de Independenţă a ars la 7 aprilie 2009
La mijlocul lunii iulie, într-o conferinţă de presă, Vladimir Voronin, preşedintele în exerciţiu al RM, a afirmat că originalul Declaraţiei de Independenţă a ars la 7 aprilie 2009, când a fost incendiată clădirea Parlamentului. Potrivit lui, documentul „se păstra în Arhiva Parlamentului, care a ars în proporţie de 80%”, dar „o copie a Declaraţiei este întreagă şi se află la Preşedinţie”.
Mai mulţi politicieni democraţi şi analişti nu cred, însă, că Declaraţia a ars. Alexandru Moşanu, preşedintele primului parlament al RM, cel care a dat citire Declaraţiei la Marea Adunare Naţională din 27 august 1991, spune că dacă documentul ar fi ars cu adevărat, „preşedintele RM, dar şi preşedintele de atunci al legislativului, Marian Lupu, ar fi trebuit să facă o declaraţie publică, să convoace o comisie pentru elucidarea circumstanţelor cazului”.
„În cursul antidemocratic şi antiromânesc promovat pe parcursul a opt ani, comuniştii s-au împiedicat permanent de Declaraţia de Independenţă”, aprecia Alexandru Moşanu într-o declaraţie pentru Info-Prim Neo. “Ostilitatea comuniştilor faţă de Declaraţia de Independenţă îşi găseşte expresie şi în substituirea Zilei Independenţei prin Ziua Republicii, cu scopul de a şterge din memoria poporului un eveniment istoric care îi supără şi pe care îl contestă”, a mai explicat preşedintele primului parlament al Republicii Moldova.

Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova



PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere şi democratice,
AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale;
CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei;
SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru;
LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia” prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991;
SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 18 iunie 1940, precum şi a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcînd chiar prerogativele sale constituţionale; a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la URSS;
REAMINTIND că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;
PORNIND de la Declaraţia suveranităţii Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, şi de la faptul că populaţia Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale URSS, la referendumul asupra menţinerii URSS;
ŢINÎND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa şi în lume de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă:
REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki şi normelor de drept internaţional;
APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvîrşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional,
PROCLAMĂ solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi:
REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.
În calitatea sa de STAT SUVERAN ŞI INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:
SOLICITĂ tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, şi îşi exprimă dorinţa de interes comun cu ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internaţional şi practicii existente în lume în această materie.
ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizaţia mondială şi în agenţiile sale specializate;
DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitînd, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la mecanismele sale:
CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova;
HOTĂRĂŞTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;
GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţii politice ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinînd grupurilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Adoptată la Chişinău, de Parlamentul Republicii Moldova, la 27 august 1991

Voronin părăseşte Condriţa. Democraţii cred că vila prezidenţială trebuie folosită în scopuri mai bune

Acesta este câinele lui Vladimir Voronin, comunistul nr.1 şi preşedintele din ultimii 8 ani al Republicii Moldova. Astăzi, câţelul a aflat o veste proastă: după ce şi-a marcat cu abnegaţie vastul imperiu de peste 500 de hectare al vilei prezidenţiale de la Condriţa, va fi nevoit să se mute în alt loc, pentru că îşi pierde titlul de „câine nr.1 al Republicii Moldova”.
„Jurnal de Chişinău” informează că, în dimineaţa acestei zile de 26 august, familia Voronin a început să-şi evacueze bunurile de la reşedinţa de stat din Condriţa.
Se spune că familia Voronin îşi mută lucrurile de la Condriţa la Molovata, pe malul Nistrului, unde a luat în concesiune o bucată de pădure.

Potrivit unor informaţii oferite sub acoperirea anonimatului de surse din Guvern, peste 170 de angajaţi erau plătiţi din banii statului pentru a-i asigura lui Voronin (foto) un trai de ţar la vila din Condriţa. Este vorba despre bucătari, grădinari, pădurari, îngrijitori de animale, oameni care aveau grijă de curăţenie etc .
Ziarul „Timpul” semnala anterior că între anii 2001 şi 2008 de la Bugetul de Stat au fost alocate 33 de milioane de lei pentru vila din Condriţa. La 33 de milioane de lei se ridică doar cheltuielile oficiale, cele făcute publice şi de care au putut lua act opoziţia şi presa.
În cei 8 ani cât a fost preşedinte, Voronin a prins mare drag de respectiva reşedinţă de stat. Pe lângă drumul de acces, ajustările şi îmbunătăţirile luxoase pe care le-a dispus pe banii Bugetului, a obţinut şi o extindere impresionantă a teritoriului vilei: în 2002, la un an de la învestirea lui Voronin în funcţia de preşedinte al RM, Guvernul Tarlev a emis Hotărârea 666 (!) din 27.05.2002, prin care a transmis în „folosinţa” Complexului „Condriţa" tocmai 507 hectare din fondul forestier al Agenţiei de Stat pentru Silvicultură „Moldsilva". (Cunoaştem că generalul Voronin este pasionat de vânătoare şi pescuit.) Imediat, „pădurea prezidenţială” a fost împrejmuită cu sârmă ghimpată.

„Afacerile Familiei prezidenţiale sunt estimate la miliarde de dolari. Este binecunoscută proverbiala slăbiciune a preşedintelui comunist pentru lux, dovadă fiind reparaţiile şi reutilările de milioane care se fac anual în palatul prezidenţial, precum şi în vila prezidenţială de la Condriţa”, comentează publicaţia „Timpul”.

La mijlocul lunii august, juristul şi deputatul PLDM Alexandru Tănase declara pentru acelaşi ziar: „De mai multă vreme se aud discuţii că V. Voronin ar intenţiona să-şi treacă în proprietate vila de la Condriţa. (...) Ţinând cont de lăcomia proverbială a lui V. Voronin, nu este exclus ca, pe ultima sută de metri, să încerce să pună mâna şi pe acest bun al statului. Vreau să vă asigur că noi nu vom accepta un asemenea târg. Indiferent de intenţiile guvernului, vila de la Condriţa este şi va rămâne proprietate de stat. Problema constă în utilizarea ulterioară a acestui complex. Am spus-o şi în campanie, o spun şi acum: este imoral să cheltuieşti zeci de milioane de lei din banii publici pentru confortul unei singure persoane. Ar fi util ca acest complex să fie transferat la balanţa Ministerului Sănătăţii, pentru înfiinţarea unui centru de tratament a copiilor bolnavi de cancer sau cu alte maladii grave. După instituirea noului guvern, vom veni cu un proiect de lege în acest sens”.

Foto: echo.msk.ru

Agenţia Stratford susţine că strategiile stângiste ale preşedintelui american vor eşua într-o lume tot mai turbulentă

Viorel Patrichi

Strâns cu uşa în Afganistan, Obama eludează drepturile românilor din Republica Moldova sau din Ucraina, dă semne că ar abandona opţiunile Georgiei pentru NATO şi UE, pare să uite de scutul antirachetă din Cehia şi Polonia. Dacă nu luăm în considerare efectele crizei economice mondiale, asemenea gesturi politice din partea lui Obama denotă slăbiciune, în comparaţie cu Bush. Declarativ, Obama a avertizat Moscova că trebuie să renunţe la sferele de influenţă din fostul spaţiu sovietic, dar au rămas doar vorbele. Oamenii din acest lagăr uriaş aşteapta încă gesturi concrete.


Perioada de graţie pentru Barack Obama s-a epuizat, susţine George Friedman, coordonatorul STRATFORD. Americanii nu mai au răbdare să aştepte ieşirea din criza economică, iar politica externă a preşedintelui pare tot mai debilă în faţa unor adversari redutabili ai păcii mondiale.

Barack Obama nu mai este un începător la Casa Albă. Au trecut şi cele o sută de zile de graţie pentru un locatar al Biroului Oval. Moştenirea lui Bush este cumplită, dacă ar fi să ne gândim fie şi numai la dosarul torţionarilor de CIA, care au schingiuit copii sau care ameninţau cu violarea părinţilor în faţa deţinutilor pentru a smulge informaţii. Americanii vor însă fapte, iar sondajele arată că popularitatea “liderului planetar” se află în cădere liberă.
Relansarea economică din Statele Unite întârzie, chiar dacă unii analişti anunţă semne de redresare. Luna septembrie va marca amplificarea bătăliei pentru reforma în domeniul sănătăţii. Dacă, la împlinirea celor 100 de zile de la învestire, încrederea în Barack Obama se situa la 63%, acum s-a prăbuşit la 49%. Majoritatea americanilor se arată îngrijoraţi de derapajele stângiste ale preşedintelui, pentru ei deficitul bugetar fiind o chestiune mult mai stringentă decât reforma din sănătate. “Nimeni nu l-a mandatat pentru un program radical de stânga în plan economic sau în domeniul încălzirii globale”, a spus Carlos Guttieres, fost ministru al comerţului.

Eşecul din Afganistan

Primele luni de mandat pentru orice preşedinte american se consumă în eforturi de stabilire a strategiilor de politică internă, de securitate naţională şi de trasare a noilor repere de politică internaţională. Care nu pot fi chiar atât de noi, deşi Obama a vrut să forţeze realitatea impusă de Administraţia Bush. Patru militari americani din cadrul Forţei internaţionale a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan au fost ucişi pe 25 august de explozia unei bombe. Generalii l-au avertizat pe preşedinte că situaţia din Afganistan este dramatică şi că au prea puţini militari. Chiar dacă Obama tocmai asta făcuse deja: a redus efectivele din Irak şi a crescut numărul luptătorilor din Afganistan. Talibanii controlează vaste regiuni din sudul Afganistanului, iar alegerile prezidenţiale recente au demonstrat dimensiunea dezastrului. Ca să nu voteze de două ori, alegătorilor afgani li se pigmentau degetele arătătoare cu cerneală chiar în secţiile de votare. Talibanii au postat apoi un documentar pe internet în care se arată cum îi verificau pe talibani dacă au votat, iar cine era murdar de cerneală rămânea fără deget. ONU a intervenit pentru anchetarea organizatorilor scrutinului, vinovaţi de corupţie. Obama a menţinut politica lui Bush în Afganistan: trupele vor rămâne acolo până la stabilizarea politică, dar pentru acest lucru trebuie construită o minimă bază economică de subzistenţă. Şi tocmai aici NATO nu poate excela fiindcă nu există interes şi voinţă politică din partea marilor puteri. Obama crede că Afganistanul şi Pakistanul se află în centrul luptei contra Al-Qaida. El a trimis deja în Afganistan alţi 21.000 de soldaţi americani. Generalul Stanley McChrystal, noul comandant în luptele cu talibanii, i-a cerut suplimentarea trupelor. Chiar şi democraţii lui Obama şi-au pierdut răbdarea. “A venit timpul să începem să dezbatem un calendar flexibil pentru ca oamenii din America, din Afganistan şi din restul lumii să vadă că intenţionăm să ne retragem trupele. După opt ani de lupte, nu sunt convins că a trimite mai mulţi soldaţi în Afganistan ar fi o strategie bine gândită”, a spus senatorul Russell Feingold. Senatorul democrat Bob Casey i-a transmis preşedintelui afgan Hamid Karzai că “americanii vor să vadă progrese pe teren şi că răbdarea lor nu este nelimitată”. Generalul McChrystal a precizat că există trei posibilităţi pentru Pentagon în Afganistan: una “de risc ridicat”, dacă s-ar trimite numai 15.000 de soldaţi suplimentari, una “de risc mediu”, dacă s-ar desfăşura 25.000 de militari noi, şi alta “de risc redus”, dacă s-ar trimite în Afganistan 45.000 de noi militari.

Relaţia cu Rusia nu poate fi resetată

Barack Obama a încercat “să reseteze” raporturile cu Moscova, după o expresie proprie preşedintelui internaut. Rusia se simte în formă nouă şi forţeaza realitatea pentru a redeveni principalul partener de putere al Americii. Ca să contezi în lume, trebuie să-ţi studiezi permanent adversarul şi să fii agresiv, folosindu-te chiar şi de forţa lui în anumite împrejurări. Aşa gândeşte judocanul Vladimir Putin noua strategie veche a Kremlinului.
Strâns cu uşa în Afganistan, Obama eludează drepturile românilor din Republica Moldova sau din Ucraina, dă semne că ar abandona opţiunile Georgiei pentru NATO şi UE, pare să uite de scutul antirachetă din Cehia şi Polonia. Dacă nu luăm în considerare efectele crizei economice mondiale, asemenea gesturi politice din partea lui Obama denotă slăbiciune, în comparaţie cu Bush. Declarativ, Obama a avertizat Moscova că trebuie să renunţe la sferele de influenţă din fostul spaţiu sovietic, dar au rămas doar vorbele. Oamenii din acest lagăr uriaş aşteapta încă gesturi concrete.

Marele Orient Mijlociu aşteaptă

În Extremul Orient, americanii nu vor şi nu pot să schimbe nimic. China este principalul creditor al Statelor Unite la vreme de criză şi un partener sigur în eforturile de cuminţire a lui Kim cel Tânăr. “Foaia de parcurs” lansată de George W. Bush pentru împăcarea israelienilor cu palestinienii pare literă moartă până pe la toamnă, când Benjamin Netanyahu trebuie să-i dea un răspuns concret lui Obama privind blocarea colonizărilor din Cisiordania şi din estul Ierusalimului. O asemenea constatare surprinzătoare vine chiar de la Fidel Castro, retras spre meditaţie în umbra lui Raul.
“Obama este născut, a fost educat să facă politică şi să aiba succes în interiorul sistemului capitalist imperial al SUA. El nu vrea şi nici nu poate schimba sistemul de dominaţie capitalistă la nivel mondial. Nu am nici o îndoială că dreapta rasistă va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-l obosi şi pentru a se opune programului său spre a-l scoate din joc într-o manieră sau alta”, adauga El Comandante.
Obama vrea deschidere spre Cuba, aşa cum doreşte un dialog direct cu Iranul. Astfel de disponibilităţi pot părea semne de slăbiciune pentru unii.

Sursa: “Gardianul”

Obama vrea să-i taie împrejur pe toţi băieţii din Statele Unite

Cotidianul “The New York Times” anunţă că toţi băieţeii născuţi în Statele Unite ale Americii vor fi supuşi circumciziei pentru a preveni astfel răspândirea virusului HIV. Este o măsură la care preşedintele Barack Obama ţine foarte mult şi care se va aplica la scară naţională în SUA.
Chestiunea circumciziei într-o ţară unde majoritatea locuitorilor nu este formată de semiţi sau de musulmani a provocat deja numeroase controverse.
Normele pentru tăierea împrejur vor fi elaborate de către Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor. Experţii s-au gândit chiar să extindă procedura de la copii la adulţii heterosexuali, care s-ar putea îmbolnăvi de SIDA.
Este semnificativ că nu vor fi circumcişi bărbaţii din principala categorie expusă la această pandemie: homosexualii.
Specialiştii americani susţin că ar fi scăzut la jumătate numărul bolnavilor de SIDA printre africanii circumcişi. Americanii care se opun arată că băieţii vor fi supuşi unei intervenţii medicale inutile, fără consimţământul lor.

Sursa: Gardianul

Cum ne protejăm de gripa porcină?

Nou: Unele persoane contaminate nu fac febră!
Astăzi, în Republica Moldova a fost anunţat oficial cel de-al 8-lea caz de contaminare cu gripă porcină – un angajat al Vamei Chişinău a contractat virusul.
Pănă astăzi, în municipiul Chişinău au fost înregistrate 31 de cazuri suspecte, în 3 dintre ele fiind confirmat virusul. Pe întreaga republică, situaţia este următoarea: 60 de cazuri suspecte şi doar 8 confirmate. Toţi bolnavii de până acum au fost trataţi cu succes.
Potrivit informaţiilor oficiale, gripa de tip nou a fost "importată" în R. Moldova din SUA şi Portugalia.
Responsabilii din domeniul ocrotirii sănătăţii dau asigurări că Republica Moldova dispune de suficiente medicamente pentru tratarea gripei şi toţi medicii au fost instruiţi. Bolnavii suspectaţi de gripă porcină sunt izolaţi în boxe special amenajate.
Alarmant este că, săptămâna trecută, în Chile, a fost confirmată trecerea gripei porcine la păsări – au fost anunţate două focare, în două crescătorii de curcani. Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii susţin că păsările s-au molipsit de la oameni.
Medicii afirmă că simptomele gripei porcine sunt aceleaşi ca ale gripei obişnuite: tuse, febră bruscă, dureri de cap şi dureri musculare. În cazurile grave, poate duce la pneumonie şi chiar moarte. Perioada de incubare la oameni este între două şi cinci zile. În caz de îmbolnăvire, trebuie să apelăm imediat la medic şi să nu riscăm cu tratamente la întâmplare.
La noi, stresul ar putea creşte considerabil în toamnă, când va începe sezonul virozelor. Orice strănut, răceală sau caz de gripă obişnuită ne-ar putea speria mai mult ca de obicei. Statisticile cu privire la numărul deceselor (aproape 1.500) de pe urma gripei porcine ar speria pe oricine, dar cred că este foarte important să nu intrăm în panică şi să ne păstrăm convingerea că vom rămâne sănătoşi. Suntem sfătuiţi să ne fortificăm imunitatea, să ne spălăm pe mâini cu săpun sau dezinfectanţi din oră în oră, să nu ne atingem ochii, nasul şi gura cu mâinile nespălate, să evităm locurile aglomerate, sărutările de salut şi strângerile de mână. De asemenea, este recomandată folosirea batistelor de unică folosinţă, aerisirea încăperilor, dezinfectarea regulată a clanţelor de la uşi, a robinetelor, paharelor, ochelarilor, telefoanelor şi tastaturii computerelor. Ne putem proteja de virus şi prin purtarea măştilor chirurgicale de protecţie (se vând în farmacii), cum se procedează în alte state. În cazul bolnavilor, măştile chirurgicale împiedică răspândirea picaturilor de salivă infectată şi trebuie schimbate la fiecare patru ore.

Virusul care provoaca gripa porcină este o ramură a virusului H1N1, care conţine gene de pasăre, porc şi umane, într-o combinaţie nemaîntâlnită până acum. Cei mai expusi sunt oamenii cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, al căror sistem imun puternic reacţionează virulent la virus. Studii realizate în Statele Unite au arătat că vârstnicii au “o imunitate naturală la acest virus”.
Consumul de carne de porc nu duce la îmbolnăvirea de gripă porcină, pentru că prepararea cărnii la temperaturi mari elimină virusul.

Informaţii despre felul în care ne putem proteja de gripa obişnuită şi cea porcină sunt postate şi pe site-ul gripa.md. Accesaţi acest site din când în când.

23 august 1939, 23 august 1944

23 august 1939 – a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov

23 august 1944 - România a întors armele împotriva Germaniei

Din 1948 şi până în 1990, 23 august a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României

23 august 1939 - Semnarea pactului Ribbentrop-Molotov

Gabriel Tudor
Unul dintre cele mai surprinzătoare - chiar şi pentru cei ce l-au semnat - şi în acelaşi timp mai perfide tratate încheiate vreodată s-a încheiat la 23 august 1939, la Moscova, între miniştrii de externe ai Germaniei naziste (Ribbentrop) şi Uniunii Sovietice (Molotov). Practic, acest pact de neagresiune între cele două mari puteri stipula, printre rânduri, că fiecare dintre ele era liberă să acţioneze conform propriilor interese politice şi teritoriale, cu condiţia să nu o facă în detrimentul celeilalte părţi.
Practic, prin acest pact germanilor li se dădea undă verde pentru declanşarea celui de-al doilea război mondial, prin invadarea Poloniei, ţară din care însă şi ruşii voiau să smulgă o halcă zdravănă. În schimbul indiferenţei lui Stalin faţă de soarta polonezilor, Hitler se obliga să nu acorde nici un sprijin ţărilor baltice, vizate de Moscova şi alipite ulterior la URSS.
De asemenea, el „închidea ochii” la un eventual conflict sovieto-finlandez, conflict ce se va declanşa nu după multă vreme şi care va însemna pentru Stalin o lovitură umilitoare. Un punct important al tratatului, care din păcate ne afectează şi astăzi, se referea la Basarabia, străvechiul pământ românesc pe care ruşii îl smulseseră în 1812 din trupul Moldovei şi de atunci il considerau, sfidând orice normă legală, teritoriul lor.
„În privinţa sud-estului Europei, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germană se declara total dezinteresată pentru această regiune”, se scria într-una din clauzele secrete ale tratatului.” Până la urmă, însă, ambele părţi semnatare, care doriseră să tragă maximum de foloase din tratat, s-au înşelat. Stalin nu s-a bucurat prea mult de faptul că ţările capitaliste - Germania nazistă şi Aliaţii occidentali - îşi macină forţele între ele, iar în cele din urmă Hitler a plătit cu viaţa tentativa nesăbuită de a-i ataca pe sovietici, la 21 iunie 1941.
Sursa: Revista “Magazin”

Semnificaţii istorice pentru 23 august 1944

La 23 august 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei.
Armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Ion Antonescu (foto), dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor.
Din 1948 şi până în 1990, 23 august a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României.
La 23 august 1944, Regele Mihai I (foto), într-o proclamaţie către ţară, anunţa ieşirea României din războiul contra Naţiunilor Unite, în timp ce mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi erau arestaţi.
La putere era înscăunat un guvern format de noua coaliţie Blocul Naţional Democratic, din care făceau parte ţărăniştii, liberalii, social-democraţii şi comuniştii.
La 23 august 1944, România a intrat în sfera de influenţă a URSS, cu urmările ştiute. Dincolo de implicaţiile politice ale evenimentelor de la 23 august, armata română a jucat un rol determinant, spun unii istorici, în desfăşurarea celui de-al doilea Război Mondial. Alături de sovietici, militarii români au eliberat Transilvania şi au ajuns, luptând împotriva armatei germane, până la porţile Berlinului.

O catastrofă naţională: 23 august 1944

Bogdan I. Stanciu
"Actul de la 23 August a fost opera colectivă a tuturor membrilor oligarhiei tradiţionale, a monarhiei şi a aparatului de stat, toţi luptând să-şi salveze poziţiile avute timp de secole." (C. W. Forester)

23 AUGUST 1944 a însemnat pentru România o mare nenorocire: intrarea ţării în sfera de influenţă a URSS, cu urmările ştiute.
Ceea ce puţină lume ştie, este că la 23 august 1944 regele Mihai a minţit cu bună ştiinţă. În “Proclamaţia către ţară” difuzată în seara acelei zile – şi redactată se pare de Lucreţiu Pătrăşcanu – suveranul a pretins că întoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri şi că România a beneficiat de condiţii acceptabile.
Acest lucru nu este adevărat.
Dimpotrivă, de la începutul anului 1944, Ion şi Mihai Antonescu începuseră tatonări diplomatice atât pe lângă aliaţii occidentali, cât şi cu inamicul numărul unu, URSS. Mihai Antonescu tratase pentru ieşirea României din război la Ankara, Berna, Madrid şi Lisabona. De asemenea, ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, ca trimis al lui Ion Antonescu, purtase discuţii directe cu omologul sovietic Alexandra Kollontay, la Stockholm. Alţi doi diplomaţi, prinţul Barbu Ştirbei şi Constantin Vişoianu negociaseră la Cairo cu aliaţii vestici, trimişi fiind de Iuliu Maniu, cu ştirea şi acordul şefului statului.
Regele Mihai însă, deşi ştia toate acestea, a preferat să angajeze unilateral România într-un armistiţiu – care însemna de fapt o capitulare. El nu a tratat nimic. Mai mult, armistiţiul s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat să pună în gardă armata română aflată în calea bolşevicilor asupra întârzierii ca şi asupra prevederilor reale ale actului, gest ce a dus la căderea în prizonieratul sovietic, între 23 august şi 12 septembrie, a circa 130.000 de soldaţi români, ulterior deportaţi în Siberia.
După încheierea războiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai înaltă deocraţie sovietică, “Ordinul Pobeda”; însă nu cred că în semn de recunoştinţă, ci probabil ironic, în bătaie de joc. “Tătucul popoarelor”, cât era de criminal, îi detesta pe trădători. Tot drept “răsplată” l-a lăsat pe tron până în ultima clipă înainte de a-l sili să abdice, ca să admire în voie noul drum pe care ţara “se angajase” cu ajutorul său.
Se spune că la discuţiile privind “armistiţiul”, între delegaţia română, condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu, şi cea sovietică, având în frunte pe odiosul Comisar al Poporului V. Molotov, Pătrăşcanu ar fi întrebat pe oficialul sovietic care este motivul pentru care condiţiile impuse sunt atât de dure, “când Antonescu avea condiţii mai bune” (cu referire la tatonările diplomatice menţionate anterior). Cu duritatea recunoscută, diplomatul pumnului în masă a dat un răspuns care nu mai lasă loc de nici un comentariu: “Antonescu reprezenta poporul; voi nu reprezentaţi pe nimeni”.
Sursa: Altermedia

 

23 august 1939 şi 23 august 1944

Două date întunecate din istoria României

Acad. Florin Constantiniu

„Lovitura de teatru a acordului germano-sovietic. Socotesc situaţia foarte gravă. S-au înţeles oare la o împărţire a Poloniei şi României?”, consemna Armand Călinescu în jurnalul său personal, la 22 august 1939.

Vizita ministrului de Externe al Reichului, Joachim von Ribbentrop, la Moscova şi semnarea Tratatului de neagresiune germano-sovietic (Pactul Molotov-Ribbentrop), datat 23 august 1939, a provocat stupoare în întreaga lume, chiar dacă Protocolul adiţional secret, care îl însoţea şi prin care cele două părţi îşi delimitau „sferele de interese” în Finlanda, ţările baltice, Polonia şi România rămânea necunoscut, dar existenţa sa era presupusă.

Articolul 3 al Protocolului adiţional secret avea o formulă voit ambiguă pentru a da satisfacţie ambilor semnatari, grăbiţi să ajungă la un acord, într-un moment când atenţia lor era îndreptată, cu precădere, asupra spaţiului central-european: „În privinţa sud-estului Europei, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germană declară totalul dezinteres politic pentru aceste regiuni”. Menţionarea Basarabiei dar folosirea pluralului („aceste regiuni”) făcea amintitul articol al Protocolului adiţional secret susceptibil de două interpretări. Cea dintâi se limita strict la Basarabia: Reichul este de acord cu anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică. Cea de-a doua interpretare viza un spaţiu mai larg: Reichul este dezinteresat politic de Europa de Sud-Est, dar are acolo interese economice, care trebuie avute în vedere de URSS, în cazul altor anexiuni.

La 23 iunie 1940, V. M. Molotov l-a informat pe ambasadorul german la Moscova, contele von der Schulenburg, că URSS va cere României cedarea Basarabiei şi Bucovinei (întregii Bucovine!) şi va utiliza forţa, în cazul în care revedicările ei teritoriale nu vor fi satisfăcute. Dacă Stalin părea să se plaseze pe poziţia celei de-a două interpretări a articolului 3 prin revendicarea Bucovinei, nenominalizată în text, dar putând fi inclusă în „aceste regiuni”, adică sud-estul Europei, Hitler, care dădea articolului amintit prima interpretare, a văzut în revendicarea Bucovinei o încălcare a Pactului Molotov-Ribbentrop, un indiciu că Stalin voia să depăşească „sfera de interese” ce-i fusese recunoscută.

Iritarea lui Hitler, vizibilă în răspunsul german dat Moscovei (Basarabia poate fi anexată, Bucovina este „ceva nou”, nediscutat anterior) l-a determinat pe Stalin să restrângă revendicarea la partea de nord a Bucovinei şi să ceară, prin nota ultimativă adresată României la 26 iunie 1940, Basarabia şi nordul Bucovinei (la 29 iunie 1940, trupele sovietice au ocupat şi ţinutul Herţa, care făcea parte din jud. Dorohoi, adică din Vechiul Regat).

Astăzi, când documentele germane şi sovietice din anii 1939-1940 sunt cunoscute, se constată că, în decizia lui Hitler de a ataca Uniunea Sovietică în primăvara anului 1941 (pregătirile de război trebuia încheiate până la 15 mai 1941), revendicarea Bucovinei - fie şi numai a părţii ei de nord - a cântărit foarte greu. Nu pentru că ea ar fi avut o însemnătate strategică sau economică pentru Germania (exista acolo o minoritate germană, strămutată în Reich, după anexarea Bucovinei de către URSS), ci pentru că Hitler a perceput revendicarea Bucovinei drept ieşirea Uniunii Sovietice din cadrul teritorial fixat în timpul celor două vizite ale lui Ribbentrop la Moscova, în august-septembrie 1939. Pentru a semnala lui Stalin interesul excepţional al Germaniei faţă de România - ca furnizoare de petrol şi cereale - Germania, secondată de Italia, a garantat, după Dictatul de la Viena (30 august 1940), frontierele României (se convenise deja cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, care avea să fie consacrată prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940). Garanţia germano-italiană, acordată fără consultarea prealabilă a Moscovei, a provocat, la rândul ei, iritarea lui Stalin, care a înţeles că ea era îndreptată împotriva URSS (Molotov i-a comunicat lui Schulenburg, imediat după acordarea garanţiei, că ţara sa renunţase numai temporar la sudul Bucovinei şi a cerut lui Hitler, în timpul vizitei sale la Berlin, în noiembrie 1940, să retragă garanţia acordată României, dar Führerul a refuzat).

În 1939-1941, România s-a aflat prinsă între Germania lui Hitler şi Rusia lui Stalin. Marea Britanie şi Franţa, care îi dăduseră şi ele o garanţie, la 13 aprilie 1939 (dar nu a frontierelor, ci doar a independenţei), nu-i puteau fi de nici un ajutor: Franţa, înfrântă la 22 iunie 1940, iar Anglia ameninţată de invazia germană. România a renunţat la garanţia anglo-franceză, în speranţa că va îmbuna Germania, interesată vital în livrările de petrol din România, fără de care tandemul tanc-avion al Wehrmachtului nu putea da randamentul maxim în războiul fulger. Petrolul, care-i preocupa până la obsesie pe germani, a fost scutul protector al României în faţa expansionismului sovietic în anii 1940-1941.

În faţa ameninţării sovietice, România a căutat protecţia în cooperarea politică, economică şi militară cu Germania. Ion Antonescu a crezut că, pe această cale, putea reface România Mare, dispărută în 1940. Preţul era participarea la războiul din Est. A fi rămas pe Nistru era o imposibilitate politică şi strategică: lupta continuă până când adversarul este înfrânt, cere pace sau este anihilat. Aşa cum armata română nu s-a oprit, în octombrie 1944, la frontiera de vest, ci a luptat în Ungaria, Cehoslovacia şi chiar în  Austria, aşa cum România a trimis trupe în Irak şi Afghanistan, tot astfel, în 1941, interesul de stat a cerut ca soldaţii români să ajungă, un an mai târziu, la Stalingrad şi în Caucaz.

După bătălia de la Kursk (5 iulie-23 august 1943), devenise evident că Germania nu mai putea câştiga războiul din Est. Separarea de Reich era acum imperios necesară pentru România. Cu excepţia extremei drepte (legionarii), întreg spectrul politic din ţară, inclusiv mareşalul Ion Antonescu, se pronunţa pentru desprinderea de Reich, dar modalităţile de realizare erau văzute diferit. Mareşalul nu concepea ruptura fără discuţii prealabile cu Hitler, ceea ce, evident, ar fi făcut ca Antonescu însuşi să fie înlăturat, aşa cum avea să se întâmple cu Horthy, la 15 octombrie 1944, când a anunţat intenţia sa de a încheia armistiţiu.

23 august 1944 a fost o necesitate tragică. Interesul naţional primează - oricât ar fi de dureros sau de… cinic! - asupra considerentelor de loialitate în alianţă (de precizat că România nu a avut un tratat bilateral de alianţă cu Germania, fapt declarat în două rânduri de Antonescu germanilor, dar „frăţia de arme româno-germană” a existat în 1941-1944!). Actul de la 23 august 1944 a evitat transformarea României într-un câmp de bătălie între Armata Roşie şi Wehrmacht şi a destrămat întregul sistem militar german din Europa de Sud-Est, precipitând astfel prăbuşirea celui de-al treilea Reich.

Nu actul de la 23 august 1944 a fost cauza instaurării regimului comunist în România; cu sau fără el, Armata Roşie ar fi sfârşit prin a ocupa ţara noastră, întrucât nici trupele germane, nici cele române nu mai erau capabile de o rezistenţă îndelungată (poate doar pe linia Carpaţilor, dacă, evident, ar fi continuat cooperarea şi ar fi menţinut-o, zăvorând trecătorile).

Ocupaţia sovietică şi acordul anglo-americanilor ca URSS să deţină, după război, o sferă de influenţă în Europa de Est (definirea ei era însă deosebită la Moscova, Londra şi Washington) au fost factorii decisivi ai comunizării/sovietizării României. De reţinut că, la 9 octombrie 1944, Churchill a fixat cu mâna lui în infamul acord de procentaj, încheiat cu Stalin, influenţa sovietică în România la 90%. Între 23 august 1944 şi 6 martie 1945 este un raport de succesiune, nu de cauzalitate.

Atât de diferite în conţinutul lor, 23 august 1939 şi 23 august 1944, rămân două date întunecate în istoria României.

Sursa: artlitera.ro

După 70 de ani de Pact Hitler-Stalin

Dan Dungaciu

„A aniversa anul 1989 înseamnă a ne aminti şi de anul 1939!" Aşa sună ideea principală a unei Declaraţii semnată de aproape 100 de personalităţi publice din Germania, foşti disidenţi est-germani, istorici, publicişti şi scriitori.

De câte ori a fost condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov? De multe ori. Şi în multe locuri. De fiecare dată când a existat şansa unui protest antisovietic sau de fiecare dată când populaţiile ocupate de regimul comunist au dorit să-şi marcheze ferm despărţirea de Imperiul Roşu. Pactul Ribbentrop-Molotov este un reper pe care încă nu îl putem evita.

Pactul a fost condamnat la 24 decembrie 1989 de către Congresul deputaţilor poporului din URSS, ulterior de către Parlamentul României, dar şi în în Declaraţia de Independenţă a R. Moldova din 27 august 1991 - unde scrie că „Parlamentele multor state... consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia". Cu ocazia implinirii a 65 de ani de la anexarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei, Traian Băsescu a condamnat oficial Pactul, iar în 2007 îl condamnă din nou, în faţa Parlamentului de data asta (după ce, în 2006, a condamnat comunismul). În mai 2009, într-o declaraţie publică în faţa reprezentanţilor autorităţilor locale de pe ambele maluri ale Prutului, preşedintele român mai invocă o dată Pactul din 1939 ca definitoriu pentru relaţia României cu R. Moldova. Să mai adaugăm că, la şcoală de vară „Comunităţi româneşti şi identitate europeană" desfăşurată zilele acestea la Eforie Sud, Traian Băsescu îşi întâmpina oaspeţii cu aceste cuvinte: "Dragi copii şi tineri, bun venit în România! Aveţi posibilitatea să cunoaşteţi ţara mamă. Pactul Ribbentrop - Molotov ne-a despărţit fără ca să vrem."

Prima replică atunci când vine vorba despre Tratatul de neagresiune ruso-german este legată de statutul documentului. Juridic, este inutilizabil. Tratatul a fost nul de la început, dar devine caduc prin agresiunea Germaniei împotriva URSS, din 22 iunie 1941, iar Tratatul de pace de la Paris, de la 10 februarie 1947, plus alte documente bilaterale semnate de România cu URSS, îl fac inoperant.

Ceea ce nu poate fi contestat. Dar acestă abordare juridică este exactă, dar nu e advărată. Pentru că dacă lucrurile ar sta numai aşa, devine greu de înţeles de unde atâta indignare împotriva celor care repudiază acest tratat, oricum caduc din punct de vedere juridic? Dacă Pactul e caduc, de ce îl mai invocăm sau de ce îl mai contestăm?

O ştim cu toţii, chiar dacă nu o rostim de fiecare dată: de acolo a început totul.

Dincolo de faptul că a revelat, odată în plus, cinismul sferelor de influenţă şi faptul că Rusia rămâne Rusia, chiar şi în tricoul roşu al URSS, este evident că Pactul a dat sugestii limpezi pentru viitoarea arhitectură geopolitică a continentului. De acolo s-au inspirat cei care, prin 1944-45, au redesenat hărţile la finele războiului mondial, adică ruşii, englezii şi americanii. Iar duhul lui 1939 a învăluit evident şi indecent Tratatul de pace de la Paris din 1947. Alura frontierelor statelor din regiune este direct determinată de înţelegerea Hitler-Stalin. Sovieticii au surprins toată lumea - inclusiv ziarul Pravda! - când au decis, la 2 august 1940, că noua RSS Moldovenească, „fabricată" în spiritul acordului din 1939, va cuprinde doar jumătate din fosta RASS Moldovenească, şi doar partea centrală a Basarabiei. Moscova ştia ce face: dincolo de lobby-ul ucrainean, era interesul ei ca nou creata republică - locuită de români moldoveni, nu de slavi! - să fie cât mai mică şi dependentă posibil. Şi în nici un caz să controleze gurile Dunării sau strategicul port de la Odesa. Odată constituită, RSSM devine, după 1944, parte a URSS, iar după căderea URSS devine R. Moldova de azi.

Dincolo de toate, Pactul Hitler-Stalin este viu şi pentru că e vie ideologia absurdă care l-a generat. Nu în zadar la Chişinău, până mai ieri, preşedintele Voronin repeta papagaliceşte, oriunde se ducea: „Pactul nu are nimic cu R. Moldova şi cu zona geografică numită, în România, Basarabia... Această zonă a fost unită cu forţa de către regimul din Bucureşti de atunci şi până în 1940 a fost sub ocupaţie. La 1940 a fost eliberată Moldova, care a fost ocupată de România. Aceasta e istoria, cum n-ar dori aceleaşi forţe unioniste s-o întoarcă şi s-o sucească. Eu le-am explicat aceasta istorie şi ruşilor şi lui Putin...".

Românii mai au un motiv să discute anul 1939 şi consecinţele Acordului dintre Hitler şi Stalin. Căci e o discuţie despre ei, despre o parte decupată a conştiinţei lor de sine, indiferent pe ce mal al Prutului s-ar afla astăzi. Avertismentele lui Iorga din acel Consiliu fatidic - să nu se cedeze Basarabia fără luptă - au fost corecte. Mesajul istoricului nu viza atât strategia militară, cât memoria noastră colectivă. A ceda fără luptă înseamnă a învăţa să uiţi. După faimosul ordin din 22 iunie 1941, România a revenit relativ repede în Basarabia şi Bucovina, dar aceast episod nu a mai avut posibilitatea să fie digerat de metabolismul conştiinţei naţionale. Mareşalul Antonescu, aliatul nemţilor, a fost eliminat din discursul public şi din manualele de istorie după ocupaţia comunistă, împreună cu tot dosarul Basarabia. După '90, recalibrarea memoriei colective pe acest dosar s-a făcut greu, inclusiv pentru că Mareşalul Antonescu este tot la index, tot fără drept de a deveni reper naţional asumat... Dacă ar fi putut cineva să recupereze relaţia simbolică cu Basarabia după 1989, aceasta ar fi fost Casa Regală. Dar ea s-a ferit, în realitate, de această sarcină, ratând o enormă posibilitate de recuperare şi acreditare publică a înseşi simbolisticii monarhice. E greu de clădit când ai asemenea handicap, de aceea, condamnarea repetată a Pactului din 1939 are, pentru români, şi o funcţie curativă.

(Editorial scris pentru Radio Vocea Basarabiei)
Bucureşti, 22 august 2009

Voronin nu doreşte să cedeze puterea în stat – aşa interpretează democraţii tactica Partidului Comuniştilor

Cele 4 partide care au constituit Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) refuză să discute separat cu comuniştii. O asemenea propunere a avansat astăzi, 22 august, plenara Partidului Comuniştilor.

Iată ce relatează Agenţia românească NewsIn: “Miza comuniştilor pare a fi ruperea din AIE a Partidului Democrat şi coalizarea cu acesta – 48 de mandate plus cele 13 deţinute de PD pot asigura exact 61 de voturi necesare alegerii şefului statului şi menţinerii la guvernare a comuniştilor pentru încă patru ani”.

Comuniştii nu vor reuşi să creeze o ruptură în cadrul Alianţei, afirmă liderii democraţilor, care spun că atitudinea PCRM nu-i intimidează. Ei îşi menţin mesajul pe o notă optimistă şi se arată siguri că vor reuşi preluarea puterii în stat.
În această seară, postul de radio „Vocea Basarabiei” a consacrat o emisiune de peste 3 ore anunţatului dialog dintre democraţi şi comunişti şi posibilelor evoluţii pe arena politică. Prin telefon, şi-au expus părerile lideri şi deputaţi din Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat, Alianţa „Moldova Noastră” şi Partidul Democrat.
Poziţia politicienilor democraţi a rămas neschimbată: Alianţa pentru Integrarea Europeană îi invită pe comunişti la dialog pe data de 25 august, ora 11.00, în incinta Palatului Republicii, pentru a conveni „asupra soluţiilor de formare a noilor organe ale puterii centrale” şi declară că PCRM-ului i se vor respecta „drepturile pe care le are ca partid de opoziţie” şi i se va oferi o „parte din funcţiile de conducere din Legislativ”.
În cadrul emisiunii (moderată de Valeriu Saharneanu şi Petru Bogatu), propunerea comuniştilor a fost comentată de Vlad Filat, Alexandru Tănase (PLDM), Leonid Bujor (AMN), Anatol Şalaru (PL), Marian Lupu, Dumitru Diacov, Igor Klipii, Oleg Serebrian (PDM).
Vlad Filat a subliniat în mod special faptul că cele patru partide democrate dispun împreună de 53 de mandate, un număr suficient pentru alegerea preşedintelui Parlamentului la 28 august, în şedinţa de constituire a noului legislativ.
Oleg Serebrian (PDM) şi-a exprimat temerea că unele voturi din tabăra democraţillor ar putea migra către comunişti, în virtutea faptului că alegerile preşedinţilor Parlamentului şi statului sunt secrete, în cabina de vot. Întrebat de moderatori dacă se referă la situaţia din PDM, Serebrian a spus că le are în vedere pe toate cele 4 partide.
Majoritatea covârşitoare a vorbitorilor a apreciat că Vladimir Voronin şi Partidul Comuniştilor nu pot accepta ideea plecării de la guvernare şi fac încercări disperate de a se menţine la conducerea statului. A răsunat şi părerea potrivit căreia Voronin încearcă în fel şi chip să obţină una dintre cele trei funcţii importante în stat.
Serebrian şi Klipii au presupus că la întâlnirea din 21 august, de la Soci (foto), preşedintele rus, Dmitri Medvedev, i-ar fi garantat sprijin total lui Vladimir Voronin. Pe de altă parte, Filat, Tănase şi Şalaru au apreciat că, dimpotrivă, întâlnirea a avut un rezultat negativ pentru liderul comuniştilor moldoveni, el nereuşind să obţină sprijinul Federaţiei Ruse.


În cadrul emisiunii, moderatorii şi-au exprimat temerea că, nedorind să cedeze puterea în stat, comuniştii ar putea provoca destabilizări în societate, „de felul celei din 7 aprilie”. Îngrijorarea lor a fost împărtăşită şi de mulţi dintre politicieni, inclusiv Vlad Filat şi Alexandru Tănase.
După ce au reamintit despre puciul sovietic din 1991, în finalul emisiunii, moderatorii de la „Vocea Basarabiei” au făcut un apel la „vigilenţă şi informare” către societate, anunţând că şi postul de radio va activa într-un regim mai special până la 28 august - ziua în care societatea aşteaptă să aibă certitudinea că forţele democratice au preluat guvernarea.

Pe comunişti îi şochează anticomunismul (O scurtă trecere în revistă a evenimentelor politice de ultimă oră)

Foto: europalibera.org

Comuniştii sunt şocaţi de anticomunism, aşa a declarat astăzi, 21 august, deputatul comunist Maria Postoico (foto) pentru „Europa Liberă”, într-un interviu referitor la anunţatul dialog dintre democraţi şi comunişti. Iată declaraţia exactă: “Asta cel mai mult îi şochează pe toţi - anticomunismul şi atât. (…) Oricum, totuşi mă miră faptul că noi trăim în veacul XXI şi noi încă ne temem de o denumire”.

Astăzi, parlamentarii aleşi la 29 iulie 2009 şi-au ridicat legitimaţiile de deputat, în cadrul unei ceremonii organizate de Comisia Electorală Centrală în incinta Casei Guvernului. (foto 1)

Spre deosebire de anii precedenţi, nu s-a servit şampanie. După alegerile din 5 aprilie 2009, parlamentarii democraţi au boicotat ceremonia de înmânare a legitimaţiilor, spunând că nu doresc să bea şampanie cu comuniştii care au fraudat alegerile. „Şocată de anticomunism”, guvernarea comunistă n-a mai pregătit şampanie pentru astăzi.

Tot „şocat de anticomunism”, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a refuzat să primească personal invitaţia la dialog din partea celor patru partide liberal-democrate. „Jurnal de Chişinău” relatează că după ceremonia de înmânare a legitimaţiilor de parlamentar, liderul PLDM, Vlad Filat, s-a apropiat de Voronin pentru a-i oferi invitaţia în scris semnată de cei patru lideri ai „Alianţei pentru Integrarea Europeană” (AIE). “Vă rog să i-o daţi lui Mândru”, a fost răspunsul lui Voronin, care a refuzat să primească foaia. Problema e că nimeni nu ştia cine o fi „Mândru”. Filat a spus că invitaţia va fi transmisă printr-un curier şi că democraţii îi invită pe comunişti la dialog pe data de 25 august, ora 11.00, în incinta Palatului Republicii.
AIE îi invită pe comunişti la dialog pentru a conveni „asupra soluţiilor de formare a noilor organe ale puterii centrale”, declară că PCRM-ului i se vor respecta „drepturile pe care le are ca partid de opoziţie” şi i se va oferi o „parte din funcţiile de conducere din Legislativ”.


Comuniştii vor decide mâine, 22 august, dacă doresc un dialog cu democraţii. Declaraţia a fost făcută de deputatul comunist Mark Tkaciuk. „Şocat de anticomunism”, dacă e s-o credem pe Postoico, Tkaciuk (foto de astăzi) şi-a lăsat mustăţi şi barbă.

„Încă un pic şi se transformă în Che Guevara”, am auzit comentariul cuiva. (Che Guevara (foto), pe numele lui adevărat Ernesto Rafael Guevara de la Serna (1928 – 1967), a fost un revoluţionar de stânga, lider al regimului comunist cubanez şi insurgent sud-american.)

Presupuneri despre scopul întâlnirii Voronin-Medvedev

După ce şi-a ridicat legitimaţia de parlamentar, Vladimir Voronin, liderul comuniştilor şi preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, a plecat la Soci, pentru a se întâlni cu preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev.
Analistul Oazu Nantoi crede că discuţia lor va viza strategia şi tactica Partidului Comuniştilor în contextul constituirii noului parlament de la Chişinău, alegerii preşedintelui şi formării guvernului. De aceeaşi părere este şi analistul Anatol Ţăranu: „Voronin şi PCRM îşi pregătesc terenul pentru discuţiile cu AIE. Vrea să afle dacă Moscova este gata să-i garanteze spatele”. Ţăranu nu exclude că Voronin se gândeşte şi la varianta atragerii de partea comuniştilor a unor deputaţi democraţi. (P.S.: Presa rusă relatează că Voronin şi Medvedev au discutat timp de două ore, cu "uşile închise".)

În urma alegerilor anticipate din 29 iulie 2009, 5 partide au acces în Parlament, reuşind să treacă pragul electoral de 5%:
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – 706.732 voturi, 48 mandate;
Partidul Liberal Democrat din Moldova – 262.028 voturi, 18 mandate;
Partidul Liberal – 232 108 voturi, 15 mandate;
Partidul Democrat din Moldova – 198.268 voturi, 13 mandate;
Alianţa “Moldova Noastră" – 116.194 voturi, 7 mandate.

Cele 4 partide care au constituit "Alianţa pentru Integrarea Europeană" au împreună 53 de mandate, iar comuniştii deţin 48 de mandate.

Cu minim 52 de votui, poate fi ales preşedintele Parlamentului şi instalat Guvernul, în timp ce pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova sunt necesare 61 de voturi. AIE speră să obţină de la comunişti voturile necesare pentru alegerea şefului statului.

Parlamentul Republicii Moldova, monocameral, este compus din 101 deputaţi. Prima şedinţă a noului legislativ va avea loc la 28 august.

Vedeţi aici lista deputaţilor din noul parlament.

16 august - «Duminica migranţilor români», sărbătorită în întreaga Patriarhie Română

Reunit în şedinţă de lucru sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la reşedinţa patriarhală, în zilele de 25-26 februarie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât instituirea „Duminicii migranţilor români”, în prima duminică după 15 august, în Patriarhia Română, informează Basilica.

În ziua de 16 august 2009, pentru prima oară la nivelul întregii Patriarhii Române, va fi marcată „Duminica migranţilor români”.
Începând cu anul 2006, la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, prima duminică după sărbătoarea împaratească a Adormirii Maicii Domnului (15 august) a fost dedicată românilor care traiesc peste hotare. Anul trecut, iniţiativa Preafericirii Sale a fost extinsă şi în Arhiepiscopia Bucureştilor. Astfel, în ziua de 17 august 2008, a fost sărbătorită „Duminica migranţilor”. În toate parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştilor, în timpul Sfintei Liturghii, la ectenia întreită, au fost înalţate rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, rugăciuni de cerere şi de ajutor de la Dumnezeu pentru păstrarea credinţei ortodoxe, pentru sănătate şi spor în viaţă, pentru înmulţirea dragostei între părinţi şi copii, între soţ şi soţie, între membrii familiei plecaţi din România şi cei rămaşi acasă, precum şi rugăciuni pentru călătorie şi bună înţelegere cu cetăţenii ţărilor în care lucrează sau studiază românii plecaţi în străinătate, cultivând deodata identitatea lor românească şi prietenia cu alte popoare. La sfârşitul Sfintei Liturghii s-au ţinut cuvinte pastorale, în care s-a subliniat că Biserica nu-i uită pe fiii ei plecaţi la muncă sau la studii peste hotare. De asemenea, au fost organizate convorbiri pastorale cu muncitorii şi studenţii români din străinătate, care acum s-au reîntors în România pentru a petrece acasă concediul de odihnă sau vacanţa de vară.
Dumitru Manolache, „Gardianul”

Adormirea Maicii Domnului - 15/28 august

Analist american: Influenţa Rusiei în Balcani este în creştere, în lipsa intereselor SUA

Statele Unite ale Americii (SUA) vor rămâne prezente în Balcani, dar mai mult prin intermediul Uniunii Europene (UE), decât prin implicare directă, în timp ce influenţa Rusiei în Serbia şi în regiune va creşte, consideră Gregory Copley, editorul şef al publicaţiilor americane Defense şi Foreign Affairs, informează Tanjug.
Este o realitate că SUA, confruntate cu probleme mai mari în Orientul Mijlociu, în Iran, în Afganistan, în Pakistan şi în alte locuri, nu mai au nici interesul şi nici voinţa politică de a se ocupa de Balcani. Washingtonul îşi va menţine prezenţa în această regiune, dar în principal prin UE sau împreună cu ea, a afirmat Copley la postul de radio Vocea Americii.
Pe de altă parte, susţine analistul american, influenţa Rusiei în regiune va creşte odată cu avansul construcţiei gazoductului său (South Stream) prin Serbia şi Bulgaria, iar cele două state balcanice vor fi nevoite să se apropie tot mai mult de Moscova.
Într-o asemenea situaţie, singurele lucruri pe care Statele Unite le-ar putea oferi ţărilor balcanice pentru a contrabalansa eforturile ruseşti ar fi relaxarea presiunilor americane asupra Serbiei şi iniţierea de tentative de a convinge Belgradul să adâncească cooperarea în domeniile militar şi politic, a conchis Gregory Copley.
Sursa: Agerpres

Grupările de extremă dreapta, tot mai numeroase în SUA

Grupările de extremă dreapta, care nu au asimilat, în continuare, alegerea primului preşedinte de culoare al Statelor Unite, au devenit tot mai numeroase în această ţară, după un deceniu în care au înregistrat un declin, potrivit unui studiu publicat miercuri, 12 august.
Având o ideologie rasistă, antiguvernamentală şi împotriva imigraţiei, grupările americane extremiste, care au cunoscut o perioadă de dezvoltare în anii '90, când au avut loc numeroase atacuri teroriste sângeroase, sunt în prezent în plină dezvoltare, potrivit Southern Poverty Law Center (SPLC), o asociaţie de analiză a extremei drepte.
"Este cea mai importantă dezvoltară la care am asistat de 10 sau 12 ani", a declarat un reprezentant al poliţiei, citat de SPLC în studiul său, intitulat " Al doilea val: revenirea miliţiilor".
"Nu este nevoie decât de o scânteie. Nu este decât o problemă de timp până la apariţia ameninţărilor şi violenţelor", a declarat acest oficial a cărui identitate nu a fost precizată.
Cea mai sângeroasă faptă armată orchestrată de un american în propria ţară datează din 1995 şi aparţine unui militant al extremei drepte.
În aprilie 1995, Timothy McVeigh, un fost militar care a ajuns militant împotriva Guvernului federal american, a aruncat în aer un camion, distrugând parţial o clădire din Oklahoma City (Oklahoma, sud) şi ucigând astfel 168 de persoane.
McVeigh a fost executat în 2001 într-o închisoare din Indiana (nord), aproximativ în perioada în care republicanul George W. Bush se instala la Casa Albă. În timpul primului său mandat, violenţa extremei drepte înregistrează o diminuare din cauza investigaţiilor judiciare declanşate, conform analistului Mark Potok din cadrul SPLC.
Dar, în prezent, această tendinţă s-ar putea schimba, continuă raportul.
Aceasta deoarece "Guvernul federal, care este obiectul urii în cadrul grupărilor de extremă dreapta, este condus de un Negru". Acest lucru ar putea intensfica furia latentă a susţinătorilor supremaţiei rasei albe.
Potrivit datelor publicate de SPLC în februarie, numărul grupărilor rasiste americane a crescut cu 54 la sută în perioada 2000-2008, de la 602 la 926.
Aceste date provin dinaintea intrării în funcţie a preşedintelui democrat (în ianuarie 2009). Iar studiul conchide că alegerea unei persoanei de culoare are o legătură cauzală directă cu creşterea numărului de poliţişti ucişi de la începutul anului.
Larry Keller, din cadrul SPLC, citează exemplul unui bărbat pe care "alegerea unui Negru l-a înnebunit de furie şi l-a împins la elaborarea unei «bombe murdare» radioactive".
Un alt exemplu furnizat de Keller este al unui bărbat "care şi-a ieşit din minţi din cauza alegerii lui Obama şi care este suspectat că ar vrea să intre în rândul unei grupări paramilitare, care a ucis doi adjuncţi de şerif în Florida (sud-est)".
La începutul anului, un raport intern al Guvernului federal avertiza că dificultăţile economice şi alegerea lui Barack Obama ar constitui un teren foarte propice pentru recrutarea de noi militanţi.
Dezvoltarea Internetului, teama că administraţia Obama ar putea modifica legislaţia privind portul de armă şi revenirea în ţară a militarilor staţionaţi în Irak sau în Afganistan, "ar putea provoca emergenţa grupurilor teroriste sau a unor lunetişti capabili să planifice atentate", a averizat Departamentul pentru Securitate Internă.
Sursa: Mediafax, AFP
13.08.2009