luni, 18 ianuarie 2010

Grigore Vieru, Învăţătorul, Patriarhul, Profetul

Un articol de Boris Vieru, scris la 20 ianuarie 2009 şi publicat în "Natura"

Despre el se poate spune: „Era cel mai blând om de pe lume”, ca şi despre Moise. Era blând şi smerit, ca şi însăşi Basarabia. Mielul de jertfă de la 1940. Mielul de jertfă de la 1941. Mielul de jertfă de la 1947-1949, închis în vagonul de marfă, însângerat, exilat în „siberiile de gheaţă”, la celălalt capăt al lumii. Mielul de jertfă ridicat pe crucea Basarabiei în toate sfintele zile cât a ţinut Dumnezeu vie suflarea românească în anii robiei comuniste. Mielul de jertfă şi după - când mergeam doar pe poduri de flori şi de cer şi de lumină către fraţii noştri după care ne mistuiam de dor. Asta a fost, asta era – jertfă şi rugăciune care pururea se urcă spre Cer în fapt de sară, implorând îndurare pentru neamul său din robia străină.

Făptură delicată şi fragilă, avea totuşi un har uriaş, în care a cuprins întregul neamului românesc, cel împlinit deja teritorial. Iar harul său nu în cuvânt stătea, ci în dragoste. El ne iubea întregiţi teritorial, prin harul şi iubirea sa nu trecea sârma ghimpată a Prutului.

Avea revelaţia dumnezeiască a esenţelor şi a trăit-o în tot cuvântul scris: Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi – este o rostire de anvergură biblică.

Ne-a zidit şi rezidit în tiparele veşnice ale sufletului românesc – asta a fost lucrarea şi misiunea lui de Învăţător şi de Patriarh. Acum, încă nu ne dăm sama de cuprinderea uriaşă a lucrării sale, care şi-a pus semnul pe fruntea, pe inima a tot noi şi noi generaţii de români, le-a re-întemeiat mintea şi sufletul în duhul adevărului şi al iubirii şi al dreptăţii. Şi tocmai aceste tipare-seminţe vor rodi şi visul pe care îl va vedea împlinit de acolo unde a plecat – revenirea Basarabiei în România, unirea românilor într-o singură ţară şi un singur neam. Iar după, dacă îl vom păstra între noi, lucrarea sa se va întinde în timpuri viitoare şi va fi aşa că ne va feri neamul de multe boli ale veacului şi ale lumii către care ne îndreptăm.

La fel ca şi Moise, păstrând proporţiile, ne-a condus din robia egipteană a comunismului, prin deşertul necredinţei, prin pustia înstrăinării, a minciunii care lucra înstrăinarea, către Ţara Făgăduinţei – Grădina Maicii Domnului. Dacă Moise le-a dat vechilor evrei legile lui Dumnezeu, înscrise pe tablele de piatră, Grigore Vieru a scris „pe tablele de carne” ale inimilor noastre tiparul veşnic, icoana şi chipul fiinţei româneşti şi creştine a basarabeanului. Un nou neam de români basarabeni se va naşte – şi s-a şi născut - din aceste tipare şi icoane şi va împlini visul său şi visul nostru de aur.

A plecat dintre noi şi cu unele amărăciuni. Şi-ar fi dorit să fim mai viteji, mai demni, să nu ne plecăm capul în faţa sabiei străine. I-a înfierat fără cruţare pe aceia dintre noi care pururea se uitau înapoi, la „cărnurile din Egipt” ale imperiului apus, pururea cârteau că nu ar fi bună Ţara către care ne ducea Grigore Vieru, pururea nărăveau să se reîntoarcă în robia faraonică a lui Lenin, şi unii mai nărăvesc şi astăzi.

Răutatea, pizma, ura, dezbinarea dintre fraţii români - l-au uimit, l-au îndurerat, l-au sfârşit.

Este tulburător că şi-a prorocit sfârşitul – Ştiu, cândva, la miez de noapte, Ori la răsărit de soare, Stinge-mi-s-or ochii mie,Tot deasupra cărţii Sale (Eminescu).

Moise a fost chemat la Dumnezeu când se sfârşiseră cei patruzeci de ani de rătăcire prin pustiu, murise generaţia ieşită din Egipt, iar poporul cel tânăr şi nou stătea la hotarele Ţării Canaanului, gata să o ia în stăpânire. Am văzut la înmormântarea Poetului neamul cel nou de oameni pe care el l-a zidit – de la cei mai fragezi până la bătrânii venerabili care mai poartă în oasele lor frigul Siberiei. Un popor de oameni noi şi înnoiţi sufleteşte, pe care moartea celui mai iubit fiu al Basarabiei i-a ridicat şi i-a unit în suferinţa uriaşei pierderi.

Să fie oare acesta – moartea Învăţătorului, Patriarhului, Profetului – un semn că vremea este aproape, pentru neamul cel nou al Basarabiei, născut după robia faraonică a comunismului sovietic?

Autor: Boris Vieru

20 ianuarie 2009

Foto: Alecu Reniţă, Grigore Vieru, Boris Vieru, la redacţia revistei „Natura”, în 2005

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului