duminică, 31 ianuarie 2010

Realitatea TV a analizat o nouă teorie conspiraţionistă: Cutremurul din Haiti - fenomen natural sau armă seismică?

Cutremurul din Haiti şi catastrofa umanitară ce a urmat a dat naştere mai multor ipoteze în care se afirmă că nu a fost un fenomen natural şi că Statele Unite ar fi fost la originea unui atac.

Discuţiile cu privire la implicarea Statelor Unite în dezastrul din Haiti au plecat de la o declaraţie a preşedintelui venezuelan, Hugo Chavez, care a “citat” un raport al Flotei de Nord a Rusiei, în care s-ar afirma că dezastrul din Haiti a fost cauzat de un test al SUA cu un sistem care poate crea şi “anomalii climatice, inundaţii, secete şi uragane”, cu ajutorul HAARPA.


O instalaţie americană din Alaska numită HAARPA (High Frequency Active Auroral Research Program) a fost bănuită, timp de mulţi ani, că ar fi de fapt o unealtă a Statelor Unite în producerea de cutremure şi fenomene climatice, deşi guvernul american a negat mereu acest lucru şi chiar a oferit acces oamenilor de ştiinţă interesaţi să afle cu ce se ocupă intalaţia. Principalul instrument folosit de HAARPA este “Ionospheric Research Instrument” sau IRI, un transmiţător pe frecvenţe înalte care este folosit pentru energizarea temporară a unei porţiuni a ionesferei, iar principalul obiectiv al HAARP este al unei modalităţi de folosire a atmosferei pentru telecomunicaţii.


Primele informaţii cu privire la utilizarea în scop militar al HAARP a venit chiar de la unul dintre inginerii care au lucrat la construirea bazei din Alaska, care spunea că Statele Unite încearcă să dezvolte un concept de război geofizic. Mai mult, există zvonuri care spun că în Alaska se încearcă reproducerea unor experimente ale lui Nicola Tesla (1856 – 1943, inventator, fizician, inginer mecanic şi inginer electrician american de origine istro-română).


Toate aceste informaţii ar fi rămas poate la nivelul de conspiraţie, dar o menţiune a lui Vladimir Putin, în 2002, despre HAARPA, în timpul unui discurs din Duma de Stat, a alimentat zvonurile. Chavez a lansat aceste acuzaţii ştiind foarte bine că Putin a făcut referire directă către acest experiment specific.


Nici o putere mondială nu a recunoscut până acum că a avut în vedere experimente cu arme seismice sau că măcar au considerat o asemenea opţiune. Cu toate acestea, pe 10 decembrie 1976, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a aprobat o convenţie care pare să verifice teoriile conspiraţioniste. Aceasta se numeşte “Convenţie asupra interzicerii folosirii în scop militar sau civil a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător”.


O altă teorie care circulă acum pe internet merge chiar mai departe, afirmând că în urma cutremurului produs de SUA, americanii au invadat practic ţara, sub acoperirea ajutorului umanitar, prin trimiterea a 160.000 de trupe. Această ipoteză are însă câteva probleme pentru că Haiti nu are o economie proprie, trâind din ajutoare umanitare din toată lumea, iar Statele Unite au probleme mari financiare, fiindu-le foarte dificil să înghită o altă pseudo-economie, cu tot cu problemele sociale.


Cea mai îndrăzneaţă propunere sugereză, însă, că Haiti a fost doar un test înaintea invaziei americane din Iran, dar nu există dovezi şi nici indicii că Obama va continua politica agresivă a lui George Bush, mai ales după ce a primit Premiul Nobel pentru Pace.


Teste sau fenomen natural, cu un număr estimat de 200.000 de victime, cutremurul din Haiti este cea mai mare catastrofă umanitară din istorie, dacă nu se iau în calcul ultimele războaie mondiale. Dacă, însă, oamenii au reşit să stăpânească o tehnologie care este capabilă să manipuleze o planetă, rămâne de văzut.


Sursa: Realitatea TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului