marți, 26 ianuarie 2010

Voronin pleacă la Moscova în timpul vizitei lui Băsescu la Chişinău


Fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin a anunţat că va pleca miercuri, 27 ianuarie, la Moscova, pentru a se întâlni cu patriarhul Kirill, şi nu va avea nici o întrevedere cu Traian Băsescu în timpul vizitei acestuia la Chişinău, informează portalul Moldova Azi.

Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a precizat că nu va avea nici o întrevedere cu preşedintele român, care se va afla miercuri şi joi la Chişinău, precizează sursa citată, care preia o ştire a agenţiei Info-Prim Neo.

Voronin a apreciat, de altfel, că vizita lui Traian Băsescu la Chişinău nu este oportună.

"Cred că domnul Băsescu ar trebui să-şi caute de treabă acasă, în România. Vizita lui nu este la timp. În ţară avem o situaţie de aşa natură, încât nu trebuie să fie chemaţi oaspeţii în ospeţie. Nici preşedinte nu avem, dar numai o situaţie tensionată din toate părţile", a spus Voronin.

Întrebat de ce merge să se întâlnească cu patriarhul rus, Vladimir Voronin a răspuns că, în primul rând, în calitate de credincios, face gestul în speranţa că va deveni un bun prieten al patriarhului Moscovei. "Mă întâlnesc cu patriarhul nostru în calitate de credincios, apoi vom discuta şi alte probleme. Întrevederea noastră era programată chiar după întronarea patriarhului, dar din cauza evenimentelor dintr-o parte şi din alta s-a cam tărăgănat. Acum este ocazia să se petreacă acest eveniment şi eu cu o deosebită plăcere am să merg la Moscova ca să mă întâlnesc cu patriarhul nostru", a spus el.

Vladimir Voronin a mai declarat că în timpul vizitei din Rusia are programate şi alte întrevederi la nivel politic, fără să ofere alte detalii.

Traian Băsescu se va afla la Chişinău miercuri şi joi şi, conform programului publicat de Preşedinţia moldoveană, va fi însoţit de miniştrii Vasile Blaga, Adriean Videanu, Teodor Baconschi, Elena Udrea, Radu Berceanu, Teodor Baconschi şi Cătălin Predoiu.


Sursa: Mediafax

Foto presidency.ro: 10 decembrie 2005 - Vizita de lucru în România a preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin.


3 comentarii:

  1. Eleonora ; A impressão que tenho como estrangeiro que não conhece a política da Moldavia ,é que Voronin está fugindo de Basescu .
    É isso mesmo ou estou enganado ?

    Beijos

    RăspundețiȘtergere
  2. "... patriarhul nostru".

    Mda.

    E mai aproape Moscova de Chişinău decât Bucureştiul când priveşti prin prisma de evaluare a dlui Voronin.

    RăspundețiȘtergere
  3. O văzurăm și p'asta!
    Un lider comunist se duce glonț la spovedanie la păstorul turmei de creștini, amețiti de drogul "religie".
    Vladimir Ilici, cum ți-au întinat ăștia micii mărețele idealuri!!!

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului