miercuri, 17 februarie 2010

Cuceriri comune, abordate ca abţibild de partid (despre inaugurarea podului Rădăuţi-Lipcani)



Inaugurarea, la 15 februarie, a podului Rădăuţi-Lipcani, punct vamal care face legătura între nordul Republicii Moldova şi România, a fost îmbrăcată în culoarea electorală a PLDM, partid condus de premierul Vlad Filat.
Panglica aleasă pentru ceremonia de inaugurare a podului ce leagă două state cu acelaşi drapel (albastru-galben-roşu) n-a fost tricoloră, dar verde.


Fără îndoială, simbolismul pentru respectiva culoare poate fi şi de “undă verde”, “liberă trecere”, dar, totuşi, în Republica Moldova este asociată cu PLDM, mai ales la un eveniment dominat de liderul acestui partid, alias prim-ministrul. Rămâne doar să ghicim către ce simboluri i-a zburat gândul ministrului român al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, care a tăiat panglica împreună cu Vlad Filat. De altfel, premierul moldovean a ţinut să reîmprospăteze în memoria publicului că anume partidul său, cu doi ani în urmă, a organizat o acţiune de protest pe podul de la Lipcani, cerând redeschiderea acestuia. Şi în acel caz a fost forţată nota: protestul a fost prezentat ca unul împotriva guvernării comuniste, dar, în realitate, darea în exploatare a podului a fost tergiversată din vina părţii române, după cum au recunoscut chiar reprezentanţi ai Guvernului de la Bucureşti. Pentru presa de la Chişinău, faptul a fost confirmat la 29 ianuarie 2009 de ministrul român al IMM-urilor Constantin Niţă, dar medii importante de informare au preferat să treacă sub tăcere declaraţia acestuia, probabil, pentru a menaja imaginea PLDM.
Pentru proiectul Rădăuţi-Lipcani, Uniunea Europeană a alocat 11 milioane de euro. Panglica putea fi albastră, în culoarea drapelului UE, dacă tot nu s-a dorit una în culorile tricolorului românesc.

După ceremonia de inaugurare a punctului vamal, Filat l-a invitat pe Blaga să participe, în imediata apropiere a podului, la o “acţiune simbolică” de demontare a sârmei ghimpate instalată, în 1940, de sovietici de-a lungul frontierei dintre Republica Moldova şi România.
Scoaterea sârmei ghimpate (360 de km) a început la 10 februarie, fără o mediatizare amplă, întrucât premierul Filat a dispus ca acţiunea să aibă loc “fără tăieri de panglici sau acţiuni de acest gen”.

Analiştii Nicolae Negru şi Petru Bogatu au apreciat, într-o emisiune a “Vocii Basarabiei”, moderată de Valeriu Saharneanu, că evenimentul merita o atenţie mult mai mare, sârma ghimpată de la frontiera moldo-română fiind “zidul berlinez de pe Prut”. Era şi mai este un bun prilej pentru meditaţii şi discuţii publice referitoare la efectul psihologic şi rolul pe care l-a avut sârma cu ghimpi în istoria românilor. Demontarea zidului merita un cadru mai memorabil, cu participarea mai multor oficiali, persoane publice, istorici şi oameni de cultură. Bucuria că scăpăm de ghimpii sovietici trebuia să fie pe măsura tragediei resimţite în 1940 de înaintaşii noştri.

Chiar dacă regizase iniţial un eveniment “fără tăieri de panglici sau acţiuni de acest gen”, premierul Filat a reuşit să iasă în faţă şi cu prilejul demontării sârmei ghimpate.
Se pare că preocuparea excesivă pentru imagine începe să-i joace feste dlui premier.

Eleonora Lisnic

(Scris pentru „Capitala” din 17.02.2010)
Foto: Vocea Basarabiei

3 comentarii:

  1. mda, e clar ce intelege e intre cele patru partide, incep sa devina cam ridicole. iar daca citim si ce zice constantin tanase... jenant. imaginea care mi s-a ivit in minte citindu-i articolasul a fost una a unui filat muncit, extenuat, cu chip de Mantuitor al neamului moldav si mainile sangerande de la ghimpii sarmei pe care de atata vreme lupta sa o scoata.
    Dar n-am inteles de ce de exemplu nu a participat si ministrul transportului, era totusi domeniul sau; practic filat a primit verde sa-si atribuie toate meritele. Nu mi se pare ca putem vorbi de feste ale preocuparii lui filat pentru popularitate, cred ca majoritatea oamenilor nu sunt atat de subtili incat sa-si dea seama cat populism e in multe din gesturile lui filat (iar populismul e un lucru totusi normal pt un politician), dimpotriva mi se pare ca nu a jucat rau deloc. chiar credeti ca oamenii se gandesc din ce cauza nu a fost deschis podul pana acum - doar comunistii sunt rai, de ci bravo filat. bravo filat si pentru ca ai scos sarma- mai ales pentru locuitorii de acolo filat e in modul cel mai real, palpabil, cel care a scos sarma. chiar si gestul cu datul mainii cu cainele are un mesaj.
    problema e ca ceilalti cam dorm in papuci. mai ales pl-ul. de exemplu, ca tot era vorba de caini, chirtoaca nu reuseste sa gestioneze problema eutanasierii cainilor, si s-ar putea sa se arda. practic n-a avut nici o reactie la acuzatiile aduse. pentru ca a spune ca n-am facut noi asta, e trucat, fara sa aduci nici o proba, inseamna practic sa admiti ca esti vinovat. mai nostim - sau prostesc- mi se pare faptul ca intr-adevar ar fi argumente cel putin pentru a demonstra faptul ca filmul nu-i actual. mi se pare ca e sinucidere curata ce face chirtoaca in ultimul timp. practic la nici o problema - c-a fost vorba de protestele pensionarilor, de acuzatiile privind uzina de deseuri, coruptia din primarie privind semafoarele- nu a avut reactie.
    Si mai este o problema privind pl-ul, cel cu presa. Nu stiu daca stireazilei si alte site-uri, televiziuni, ziare chiar sunt influentate in mod direct de filat sau de pldm, dar intr-adevar, dintr-un motiv sau altul, filat profita de o reprezentare mediatica mai buna (poate face si mai putine prostii, mai sunt si alte cauze obiective), in schimb am remarcat de multe ori distorsionari, unele chiar aberante, cand e vorba de primarie- jurnaltv-ul detine recordul, dar nici publika nu-i chiar mai prejos. Nu zic ca ele nu exista si in cazul activitatii guvernului, dar parca e mai putin flagrant. Iar raspunsul din partea primariei e nul- ziarul capitala e privit ca presa de partid, nu are impact, e prost scris- cu mici exceptii. acum m-am uitat pe articolul privind comemorarea lui nicolae costin. e ridicol. in loc sa se puna accentul pe pe personalitatea lui costin, autoarea il citeaza pe chirtoaca< de ce nu pe sotia lui costin? care nici macar nu-i pomenita. pai scuzati dar filat a jucat foarte finut. e adevarat ca a avut grija dom tanase sa strice afacerea, dar nu-i chiar tot aia, pentru ca tanase o face in ziarul lui, care nu-i chiar prost, si, lucru mare, nu-i scris in stilul jenant de provincial al majoritatii articolelor din capitala. ar trebui facut ceva cu ziarul asta ca mai mult rau face decat bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Clar că interacţiunea cu un câine-ofiţer este diferită de cea cu maidanezii.
    Observaţi cât de demn şi reţinut a fost câinele: a ezitat să întindă laba, iar mai apoi a întins-o, blazat, pe cea stângă. :)
    Gestul premierului a fost omenesc, natural şi firesc. De altfel, încă în 2006-2007, Filat a depus în Parlament un proiect de lege cu privire la protecţia animalelor, în care propunea, între altele, amendarea celor care le torturează.
    (Дай, Джим, на счастье лапу мне,
    Такую лапу не видал я сроду. - Сергей Есенин)

    Referitor la articolul din „Capitala”, pot să vă spun că în acelaşi număr a apărut un interviu de o pagină cu Iuliana Gorea-Costin, soţia lui Nicolae Costin. Îl găsiţi şi pe site, la rubrica „Interviu”. (http://capitala.md)
    Pe lângă actualitatea din municipiu, ziarul publică informaţii despre activitatea tuturor instituţiilor statului şi partidelor. Apare de două ori pe săptămână, cu 8 pagini, un tiraj de peste 3.000 de exemplare pe număr, în limbile română şi rusă. (Versiunea în rusă este traducerea celei în română.) Costă doar 1 leu şi am aflat din redacţie că este cumpărat.

    Eu nu fac parte din conducerea „Capitalei”. Anterior, Isaev (de la „Kommunist”) mi-a scris pe blog că ziarul ar promova interese de partid. Am dialogat cu el aici: http://eleonora-lisnic.blogspot.com/2009/06/fiul-avocatului-nagacevschi-fost-batut.html

    RăspundețiȘtergere
  3. da, cainele a fost minunat, a cantarit bine situatia inainte de a da laba. Cred ca gestul lui filat a fost sincer, dar cu atat mai mult transmite un mesaj subtil, pentru ca nu poti sa nu faci totusi o comparatie intre filat- iubitorul de animale si chirtoacam nu stiu cat de (ne)iubitor dar care face gafa dupa gafa in problema asta- cireasa de pe tort a fost conferinta unde numai "sincer pana la capat"- cum ii place lui sa spuna- nu a fost. oricum ideea mea a fost ca filat a jucat bine, Mai degraba populismul i-a jucat feste daca intr-adevar sunt adevarate, sau semi- adevarate acuzatiile privind calatoriile cu avioane inchiriate pt el. asta pt ca de mai multe ori a jucat modestia si economia mergand cu avioane "normale", fara paza de corp etc. Dar daca a facut-o pe banii lui in timpul liber si a ramas in limitele bunului-simt cand a fost in interes de serviciu, il priveste. Oricum o anumita doza de populism nu strica in politica.
    cat despre capitala, nu eu consider ca e ziar de partid, dar, cel putin in anumite medii, aceasta este perceptia. pana acum nu am auzit pe nimeni sa spuna ca e un ziar bun. Din punctul meu de vedere, daca articolele vizand activitatea primariei ar avea alt ton (cel de acum e prea provincial, prea de pe timpuri, prea naiv chiar), perceptia s-ar mai schimba, sau ar fi mai usor de demonstrat contrariul. Daca e citit si apreciat, nu pot decat sa ma bucur. Dar eu consider totusi ca ar trebui sa-si schimbe formatul, sa devina o revista gratuita care sa se axeze pe "descifrarea" unor proiecte privind orasul- ca-i vorba de reforma in transport, programul care va sa fie privind locuintele, amenajarea unor locuri etc- plus accentul pus pe viata culturala, pe anumite personalitati. in fine, asta- alta poveste. intr-adevar, exista niste elemente in acest sens- interviurile care mi s-au parut de la ok la bune, unele chiar peste. Pe cel cu dna Costin nu-l vazusem, multumesc pt semnalare. Mi-a placut ideea cu aleea clasicilor literaturii universale, cred c-ar trebui luata in calcul pt ca ar rezolva cu destul de multa gratie problema lui puskin si ar fi foarte frumos ca un plan al lui nicolae costin sa fie realizat de actuala administratie a capitalei. Ar fi un omagiu adevarat. Poate scrieti un editorial :)

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului