luni, 1 februarie 2010

Sârma ghimpată din actele oficiale


Actuala frontieră dintre România şi Republica Moldova este o creatură sovieto-nazistă, cu o vechime de 70 de ani. O perioadă cât viaţa unui om – suficientă pentru a diminua în memoria colectivă amintirea despre modul şi circumstanţele în care a fost demarcat hotarul.
Linia de graniţă pe care o avem astăzi este cea impusă de Stalin şi Hitler prin Pactul Molotov-Ribbentrop, semnat la 23 august 1939 şi transpus în practică la 28 iunie 1940, când URSS şi-a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Hotarul moldo-român, care a sfâşiat provincia istorică Moldova în două părţi, a fost înlăturat în 1941, când România a declanşat operaţiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS, dar sovieticii şi-au recuperat poziţiile în 1944.


Băsescu spune “nu”


Guvernul de la Chişinău a decis să demonteze sârma ghimpată instalată de URSS de-a lungul fontierei de la Prut, dar, pe de altă parte, liderii unor partide de la guvernare, la fel ca decidenţii din guvernările anterioare, insistă ca România să semneze cu Republica Moldova un acord prin care linia de graniţă instituită prin pactul sovieto-nazist să fie reconfirmată. După aceasta, ei ar dori şi semnarea unui tratat de bază, care să confere o şi mai mare greutate înţelegerii.

Cât de mult contează că scoţi sârma ghimpată de la frontieră, dacă tot insişti să suprapui un al doilea strat în actele oficiale bilaterale, fortificându-l pe cel lăsat de Germania nazistă şi URSS? Este nevoie cu adevărat de o reîmprospătare a înţelegerii dintre Stalin şi Hitler, prin semnăturile politicienilor din actualul context istoric? Realitatea ne arată că nu - hotarul oricum există, funcţionează şi este respectat de cele două părţi, R. Moldova fiind succesoarea semnăturii lăsate de URSS pe actele de demarcare a frontierei cu România.
Lipsa unui acord reînnoit cu privire la frontiera moldo-română pare să-i deranjeze doar pe epigonii lui Hitler şi Stalin de la Chişinău, întrucât România a fost acceptată fără discuţii pe această chestiune şi în NATO, şi în UE. Deşi n-o spun deschis, promotorii ideii de reconfirmare a frontierei ne lasă să înţelegem că-şi doresc un fel de garanţie a faptului că R. Moldova nu se va uni cu România, cel puţin în viitorul apropiat, un fel de reconfirmare a intenţiei lor de a nu admite acest lucru. Documentul, însă, nici nu le poate oferi garanţia – într-un stat democratic, deciziile sunt luate după consultarea cetăţenilor.
Aflat în vizită la Chişinău, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că “România nu va semna niciodată un tratat care să redefinească frontiera dintre România şi R. Moldova”. El a relevat că “România a recunoscut frontierele de stat ale R. Moldova aşa cum ele au fost moştenite de R. Moldova de la fosta Uniune Sovietică”. Preşedintele României este de acord să semneze “un tratat care să vizeze regimul frontierei existente”. Un asemenea document ar stabili modul de trecere a frontierei române de către cetăţenii moldoveni, inclusiv traversarea acesteia către UE, “la standarde mult mai avantajoase”.
“Cine îşi poate imagina că un şef al statului român va semna un tratat prin care să consfinţească Pactul Ribbentrop-Molotov? Numai o minte care nu înţelege ce înseamnă responsabilitatea statului român”, aprecia anterior Traian Băsescu.
În locul redefinirii şi reconfirmării liniei de demarcaţie a frontierei şi a unui “tratat de bază”, preşedintele României propune Chişinăului “un tratat de parteneriat european”, care să susţină integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.


Fără o poziţie unitară


În opinia fruntaşilor din Partidul Comuniştilor, refuzul României de a semna respectivele documente ar demonstra că Bucureştiul percepe R. Moldova ca pe “o provincie a statului român”.
În ajunul vizitei lui Băsescu la Chişinău, Partidul Democrat din Moldova (PDM), al cărui preşedinte este Marian Lupu, iar preşedinte de onoare – Dumitru Diacov, a difuzat o declaraţie “în legătură cu vizita preşedintelui României”. PDM reafirma că pledează pentru semnarea unui tratat de bază şi a unui acord de frontieră între România şi Republica Moldova. De asemenea, premierul Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) s-a pronunţat de mai multe ori pentru semnarea unui acord moldo-român asupra frontierei. Zilele trecute, comentând subiectul pentru presă după ce Băsescu şi-a enunţat poziţia, Filat a fost ceva mai evaziv, declarând că nu contează denumirea documentului, dar conţinutul lui şi că “trebuie găsit un compromis”. Şi liderul Alianţei “Moldova Noastră” (AMN), Serafim Urechean, s-a declarat favorabil semnării unui acord de frontieră. Dintre cele patru partide care formează “Alianţa pentru Integrarea Europeană”, doar conducerea Partidului Liberal (PL) pare să fie pe aceeaşi undă cu Băsescu - Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă au apreciat că Romania a recunoscut frontierele Republicii Moldova şi nu ar mai fi nevoie de un acord de frontieră.
Într-un interviu acordat “Vocii Americii” la 29 ianuarie, Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, s-a referit la “motivele de îngrijorare” pe care le provoacă R. Moldova, enumerând “disputele privind frontiera cu România” de rând cu “prezenţa trupelor ruse”. Secretarul de Stat al SUA nu a explicat caracterul “disputei privind frontiera” şi ce anume provoacă „îngrijorare”. La 23 ianuarie, la Washington, H. Clinton a avut o întrevedere cu premierul Filat, dar din comunicatul oficial nu reiese că interlocutorii au discutat şi despre frontiera moldo-română.

Eleonora Lisnic
(pentru „Capitala”)

Articol preluat pe Unimedia

Pactul Hitler-Stalin, condamnat în Declaraţia de Independenţă

Încă în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, se ia act “de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia”.
În Declaraţie, este condamnată şi stabilirea actualelor hotare ale Republicii Moldova: “fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 18 iunie 1940, precum şi a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcând chiar prerogativele sale constituţionale; a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la URSS”.

5 comentarii:

  1. Buna seara! E un subiect foarte interesant cel privind frontierele. O sa scriu citeva ginduri cu persmisiunea dumneavoastra. In realitate lucrurile sint mult mai complicate decit intr-un discurs pe care inca nu imi permit sa il etichetez, ma refer la cel al Presedintelui T. Basescu. Condamnarea pactului Ribentropp Molotov nu mai are nici o relevanta. Pur si simplu numele celor doi sint foarte cunoscute si fiind facuta referire la respectivul pact, toata lumea stie despre ce e vorba.
    Rasfoind o carte despre conflictele din Europa,dupa 1815, mai recent, am constatat ca lumea in care traim e dupa parerea specialistlor in Geografia Politica si in conflicte (cel putin in Europa), creatia Tratatului de Pace de la Paris din anul 1947.
    Abia acest tratat anuleaza toate cele ce s-au intimplat in Europa incepind cu anul 1937. Aici se include: 1. chestiunea ceha (se stie bine despre cum a fost luata legal in 1938 de Germania). 2. Pierderea de catre Polonia a teritoriilor din est - Vilnius-Lwow. Si primirea unor teritorii in vest pe linia Gdansk-Breslau (Wroclaw). 3. Ungaria pierdea tot ce a cucerit dupa 1937. 4. Romaniei i se restituia Transilvania (abia atunci legal). Si iata ca aici e si toata problema. In acest sistem de documente de la Paris, Romania a semnat si un tratat bilateral cu URSS prin care recunostea Basarabia si Bucovina de nord in componenta URSS. 5. mai sint si multe alte probleme cuprinse acolo - Trieste, disputat de Italia si Iugoslavia,chestiunea Austriei etc.
    La conferinta au participat de asemenea SUA, Marea Britanie cu drepturi egale cu cele ale URSS, si Franta mai mult consultativ.
    Astfel ca ordinea actuala nu are nici o legatura cu Pactul Ribentropp Molotov, decit indirect. La 22 iunie 1941 Germania a incalcat acest pact. Ordinea ale carei consecinte le resimtim si acum, se datoreaza Tratatului de la Paris. Ori cred ca Domnia sa nu avea vreodata curajul sa spuna aceasta. Premierul V. Filat nu stiu daca putem spune ca poarta vina ca a fost atit de moderat.
    Cu toata consideratia, Nichita

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-am amintit de “împărţirea lumii” din 1947, când am scris materialul, dar nu mi-am propus să dezvolt această linie de subiect. „Fundamentul” graniţei rămâne Pactul Molotov-Ribbentrop, documentul prin care URSS şi Germania nazistă îşi delimitau sferele de interese în Finlanda, ţările baltice, Polonia şi România.
    URSS era învingătoarea în război şi asta ar explica de ce nimeni nu a îndrăznit, în 1947, să-i conteste drepturile asupra teritoriilor româneşti anexate.
    În aprilie 1939, Anglia şi Franţa au garantat frontierele României, dar după cel de-al doilea război mondial această garanţie nu a mai contat. URSS recunoscuse toate pierderile teritoriale suportate de Imperiul Ţarist în 1917- 1921, cu excepţia Basarabiei. S-a mers pe mâna URSS şi a fost recunoscută frontiera pe care o avem astăzi. Nu i-a păsat nimănui prea mult de noi.

    Comuniştii de la Chişinău l-au acuzat în anii trecuţi pe Traian Băsescu de faptul că nu ar recunoaşte Tratatul de la Paris din 1947, prin nedorinţa lui de a semna un tratat de frontieră şi un tratat de bază. Au fost o serie de declaraţii, inclusiv de la tribuna Parlamentului. Nu le-a scăpat aspectul.


    Important, completez pentru cei interesaţi de subiect:

    Nu există un acord sau tratat de frontieră prin care România să fi recunoscut, în 1940, graniţa sa cu URSS, în dezacord cu faptul că Tratatul de la Paris din 1947 stabileşte că “Graniţa dintre România şi URSS este graniţa care a fost convenită între România şi URSS în 1940”.

    În 1940 şi până în 1947, România nu a încheiat niciun fel de acord cu URSS în legătură cu o asemenea graniţă, declara ex-ambasadorul român la Chişinău, Filip Teodorescu.
    Faptul că România ar fi acceptat o asemenea graniţă în 1940 este “un fals istoric”, potrivit lui.

    "Este evident că în anul 2007 acceptarea aceluiaşi fals istoric care s-a făcut în 1947 ar fi cu totul de neconceput", adăugase reprezentantul diplomatic al României la Chişinău.

    Ministrul român de Externe de atunci, Adrian Cioroianu, a precizat ulterior că România respectă toate tratatele şi acordurile la care este parte, inclusiv Tratatul de la Paris din 1947.

    Într-o conferinţă de presă ţinută la 28 noiembrie 2007, ambasadorul de atunci al României la Chişinău, Filip Teodorescu, declara că România ar fi interesată să aibă un Tratat de bază şi un Tratat de frontieră cu Republica Moldova, dar că nu poate accepta „insistenţa părţii moldovene de a introduce prevederi şi referiri inacceptabile pentru un stat modern european”.
    Potrivit ambasadorului Teodorescu, Chişinăul insista ca în acordul cu privire la frontieră să fie făcută o referire la Tratatul de Pace de la Paris din 1947.



    Dintr-o declaraţie făcută la Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 decembrie 2001 de deputatul Văsălie Moiş:

    “Frontierele actuale ale României sunt stabilite, totalmente, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact, printr-o notă ultimativă trimisă de către Guvernul URSS la data de 26 iunie 1940, la care Guvernul României n-a dat niciodată nici un răspuns.”

    “Arogantă şi ignorantă în acelaşi timp, Puterea de la Bucureşti n-a ţinut cont de "Declaraţia Parlamentului României privind Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia pentru ţara noastră", adoptată la data de 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi, în care se preciza:
    "În numele Poporului Român, Parlamentul României condamnă acest pact ca fiind ab initio nul şi neavenit. Tot astfel trebuie să fie considerată şi consecinţa directă a acestor înţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forţa la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei, împotriva voinţei populaţiei din aceste străvechi teritorii româneşti, acţiune care a reprezentat o încălcare brutală a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României".

    Stenograma:
    http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5184&idm=1,17&idl=1

    RăspundețiȘtergere
  3. Filip Teodorescu (la conferinţa de presă din 28 noiembrie 2007), citat de NewsIn:

    "Există o singură problemă, legată de faptul că partea moldoveană solicită introducerea în acest acord a unei referiri la Tratatul de la Paris din 1947, document care spune, cu referire la frontiera dintre România şi Uniunea Sovietică: 'Graniţa dintre România şi URSS este graniţa care a fost convenită între România şi URSS în 1940'. Pentru toată lumea este însă clar că în 1940 şi până în 1947 România nu a încheiat niciun fel de acord cu URSS în legătură cu o asemenea graniţă. Deci, e un fals istoric şi, dacă atunci a fost acceptat, este pentru că România era un stat învins şi ocupat şi fără posibilitatea de a-şi apăra interesele sale suverane", a argumentat ambasadorul Teodorescu. "Este evident că în anul 2007 acceptarea aceluiaşi fals istoric care s-a făcut în 1947 ar fi cu totul de neconceput", a adăugat reprezentantul diplomatic al României la Chişinău.

    Teodorescu a explicat că Tratatul de la Paris nu mai are valoare juridică, atât timp cât o serie de prevederi nu mai sunt valabile. Tratatul prevede, de exemplu, restricţii, inclusiv militare, pentru România, care între timp a devenit stat membru NATO - "aspect care dovedeşte că acest document aparţine unei epoci care nu este actuală", a adăugat Teodorescu. Potrivit amabsadorului, frontierele după cel de-al Doilea Război Mondial au fost stabilite prin Actul final de la Helsinki şi la acest document trebuie să se facă referire în acordul cu privire la frontiera cu Republica Moldova.

    "Nu există nici o bază pentru a afirma că România nu doreşte încheierea unui acord privind frontiera şi că poziţia României ar aduce în vreun fel atingere integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Suntem primii interesaţi să avem acest acord, cooperarea la frontieră este fundamentală pentru securizarea graniţei şi pentru împiedicarea contrabandei, a migraţiei ilegale – puncte care constituie un aspect fundamental pentru realizarea acordurilor cu Uniunea Europeană. Vrem să avem un acord care să stabilească şi să confirme încă o dată caracterul deschis al unor relaţii dintre două state suverane, independente şi care îşi respectă reciproc integritatea teritorială”, a mai declarat Ambasadorul României în Republica Moldova.



    După această conferinţă de presă, la 3 decembrie 2007, ambasadorul Teodorescu a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

    "Ambasadorului României i s-a atras atenţia asupra comentariilor făcute referitor la revizuirea prevederilor Tratatului de Pace între Puterile Aliate şi Asociate cu România, semnat la Paris la 10 februarie 1947", precizează comunicatul MAEIE de la Chişinău. Reprezentantului diplomatic al României i s-a spus că "potrivit Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor şi Convenţiei ONU din 23 august 1978 privind succesiunea statelor la tratate, tratatele care stabilesc frontierele între state poartă un caracter nelimitat în timp şi nici una din părţi, în mod unilateral, nu este în drept să revizuiască prevederile lor", arată comunicatul.

    http://www.interlic.md/2007-12-04/3281-3281.html

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc mult pentru precizarea de mai sus. E greu de a scrie un raspuns sau comentariu, pentru ca in Europa de Est, politica si istoria se interpatrund in discurs. Exista o conventie tacita, si istoricii nu pot spune anumite lucruri. Polemica respectiva din anul 2007 e o polemica in care se ciocnesc cap la cap doua discursuri politice, care prezinta fiecare realitatea asa cum ii este convenienta la acel moment. Insa evenimentele care au avut loc in anii 1939-1947 ca istorie obiectiva sint cele care sint, dincolo de discurs. (ce e drept unele aspecte ramin necunoscute noua datorita faptului ca unele fonduri inca mai sint inchise)
    Ambele discursuri tradeaza complexe de inferioritate puternice. Discursul partii 'moldovenesti' se cramponeaza cu o incapatinare inimaginabila in a respinge lucruri evidente, precum ca 28 iunie 1940 a fost o tragedie pentru locuitorii Basarabiei (nu pentru administratia care s-a retras!). Discursul diplomatic 'romanesc' nu are puterea de a-si asuma zilele de 26-28 iunie 1940. De a recunoaste ca in acele zile si-a lasat propriul popor in fata echipelor NKVD. (justificarile plingacioase, nu iarta nici intr-un fel comportamentul las al Bucurestiului in acele zile) Taranii moldoveni au fost lasati in fata echipelor NKVD. (nu o sa inteleg niciodata de ce corpul de 300 de tineri polonezi de la scoala de cadeti din Grodno (azi in Belorusia) a rezistat 3 zile dupa 17 septembrie 1939 in fata Armatei Rosii, murind pina la ultimul, populatia civila fiind masacrata de militarii sovietici dupa aceasta. De ce la altii se poate?)
    Discursurile politice se trec. 28 iunie 1940 e o zi neagra pentru locuitorii R. Moldova (chit ca unii aceasta nu o inteleg) si poate ca va veni si ziua cind va fi reflectata complet in manuale. Important e ca aceasta sa fie facut cu demnitate. Pe linga a condamna pe agresori (semnatarii Pactului din 23 august 1939), trebuie sa fie adaugata si o apreciere obiectiva si rece a actiunilor intreprinse sau neintreprinse de Carol al II-lea si Consiliul de Coroana.
    ps. In ce priveste garantiile Marii Britanii, Romania a renuntat la acestea in martie 1941. Ele nu pot avea nici o valoare din acel moment.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulţumesc pentru comentariu şi detalii. I-am auzit pe istoricii Anatol Petrencu şi Ion Varta spunând la "Vocea Basarabiei" că în iunie 1940 unii ofiţeri nu au suportat umilinţa de a se retrage din Basarabia fără luptă şi s-au sinucis. Mai povesteau că armata era destul de bine echipată şi ar fi rezistat. Dar cât timp, oare? Armata sovietică era şi mai puternică. Istoricii spuneau că decizia retragerii sub dictat fără luptă a fost impusă (sau sugerată ferm) Consiliului de către Regele Mihai.

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului