luni, 1 martie 2010

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei s-a pomenit pe “lista neagră” a regimului separatist transnistrean


Preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, semnalează că, în timp ce se afla în drum spre Ucraina, în dimineaţa zilei de 27 februarie, grănicerii transnistreni i-au interzis accesul în stânga Nistrului, pe teritoriul controlat de regimul separatist de la Tiraspol.
Academicianul a fost oprit şi legitimat la postul de grăniceri de la Dubăsari, instituit unilateral (ilegal) de către administraţia transnistreană.


"DECLARAŢIE
privind acţiunile abuzive ale regimului anticonstituţional de la Tiraspol

Subsemnatul, cetăţean al Republicii Moldova, semnalez opiniei publice naţionale şi internaţionale un nou abuz comis de regimul anticonstituţional de la Tiraspol, care, în 1992, ne-a ocupat prin forţa armelor o parte a teritoriului naţional, ne-a luat ostatici peste o jumătate de milion de concetăţeni şi care, afişându-şi armele din dotare pe la pretinsele puncte de trecere de pe Nistru, are obrăznicia să ne înjosească şi să ne impună interdicţii în propria ţară.

În dimineaţa zilei de 27 februarie 2010, în timp ce mă deplasam cu propriul automobil într-o vizită privată în Ucraina, mi-a fost interzis accesul în partea stângă a Nistrului.
La aşa-numitul post de grăniceri de la Dubăsari, instituit ilegal de forţele paramilitare transnistrene, după prezentarea paşaportului, am fost întrebat ce funcţie am şi mi s-a spus să aştept. Peste vreo jumătate de oră, „grănicerul” mi-a declarat că „avem indicaţie să nu permitem preşedintelui AŞM să intre în rmn” şi că trebuie să mă întorc „v svoiu Moldovu”. La întrebarea mea care este motivul interdicţiei, nu mi s-a dat nicio explicaţie.

Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât, în 22 februarie 2010, din dorinţa de a contribui la sporirea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului, Consiliul miniştrilor de externe al UE, la demersul Chişinăului, a decis suspendarea interdicţiei de circulaţie în spaţiul comunitar pentru liderii separatişti de la Tiraspol, trei dintre aceştia fiind scoşi anterior din respectiva listă a Bruxelles-ului.

Observ, cu regret, că gestul de bunăvoinţă din partea Chişinăului n-a fost înţeles şi apreciat, iar separatiştii continuă să se întărească şi să întocmească “liste negre” contra cetăţenilor Republicii Moldova, urmărindu-se în acest mod compromiterea eforturilor naţionale şi internaţionale de reintegrare a populaţiei de pe cele două maluri ale Nistrului.

În calitatea mea de membru al Guvernului Republicii Moldova, am adus acest revoltător incident la cunoştinţa prim-ministrului Vladimir Filat, a viceprim-minsitrului responsabil de reintegrarea ţării, Victor Osipov, rezervându-mi dreptul de a informa despre aceasta mass-media şi diplomaţii străini.

Este greu sa treci peste o asemenea umilinţă, la care am fost supus în propria ţară…

În calitatea mea de cetăţean liber al acestui stat cu vocaţie europeană, situat în centrul Europei, condamn cu vehemenţă acţiunile ilegale ale regimului anticonstituţional de la Tiraspol, prin care se încalcă flagrant drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor Republicii Moldova.

Solicit membrilor formatului de negocieri 5+2 să ia atitudine şi măsuri hotărâte ce se impun.

acad. Gheorghe DUCA
preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2004),
membru al Societăţii Chimiştilor din SUA (1997), membru de onoare al Academiei Române (2007), membru al Academiei Central-Europene de Ştiinţe şi Arte (2008), membru de onoare al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei (2009)"

Sursa: asm.md


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului