sâmbătă, 17 aprilie 2010

O scurtă trecere în revistă a relaţiilor de prietenie moldo-polonă

„Stimaţi colegi,
La iniţiativa preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care are
o simpatie deosebită faţă de poporul polonez, vă expediem ataşat o
trecere în revistă a relaţiilor moldo-polone (1300-prezent),
pregătită de istoricul Ion Jarcuţchi şi ziariştii Luminiţa
Dumbrăveanu şi Vlad Pohilă.
Credem că este o informaţie utilă pentru toţi jurnaliştii care reflectă evenimentele legate de marea dramă prin care trece poporul polonez.”


Sursa: Centrul Media
al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Sediul central: bd Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1MD-2001, Chişinău, Republica Moldova
Tel: 27-41-93, 27-23-37

Foto: Mediafax

O scurtă trecere în revistă a relaţiilor de prietenie moldo-polonă

Destinul istoric a închegat de-a lungul secolelor relaţii de vecinătate şi bună înţelegere, de toleranţă şi prietenie între Moldova şi Polonia.
Semne ale unor legături ale populaţiei din spaţiul est-carpatic cu polonezii sunt atestate încă până la constituirea Ţării Moldovei. În anul 1300, polonezii şi nemţii au pus temelia oraşului Baia, care a devenit ulterior prima capitală a Moldovei. În anii 1325-1326, “vlahii” de la est de Carpaţi, alături de polonezi, ruteni şi lituanieni, au participat la expediţiile regelui Poloniei, Vladislav Lokietek împotriva Marcgrafului de Brandenburg.

Aceste bune relaţii s-au cristalizat în timp şi s-au respectat atât la nivel oficial cât şi în relaţiile personale, de la om la om. Începând cu Bogdan I şi până la Dimitrie Cantemir, de la Kazimierz cel Mare până la Jan Sobieski, relaţiile moldo-polone - de suzeranitate şi vasalitate, militare şi comerciale, dinastice şi culturale, de mariaj şi spirituale - au fost menţinute şi îmbunătăţite, extinse şi aprofundate.

Raporturile politice oficiale dintre Ţara Moldovei şi Polonia îşi au începutul în anul 1387, timp în care domnul Ţării Moldovei, Petru Muşat a depus regelui Poloniei Wladyslaw Jagiello un act de omagiu. Acest act reprezenta primul act politic ce vizează relaţiile de vasalitate-suzeranitate dintre Moldova şi Polonia. Prin acest document s-a fixat delimitarea teritorială, „graniţa veşnică”, între Ţara Moldovei şi Uniunea Polono-Lituaniană, s-a pus temelia alianţei politico-militare moldo-polone, creându-se astfel condiţii favorabile unei dezvoltări reciproc avantajoase a relaţiilor economice, politice şi culturale între ambele ţări.
În baza acestei alianţe militare cu Polonia unităţile moldovene au participat cot la cot cu oştirile poloneze în luptele cu ordinul cavalerilor teutoni la Grunwald (1410) şi la Marienburg (1422).

Pe timpul domniei lui Laţcu Vodă, fiul lui Bogdan I, în târgul Siretului a fost creată prima episcopie catolică, în fruntea ei aflându-se un episcop de origine poloneză, Andrzej de Krakow.

Prin intermediul cunoscutului drum comercial moldovenesc, care unea oraşele polone cu porturile dunărene şi cele de la Marea Neagră, s-au stabilit relaţii comerciale între negustorii moldoveni şi polonezii din Lwow şi Krakow, locuitorii altor centre de la frontiera moldo-polonă. Mulţi dintre negustorii moldoveni deţineau aşa-numitul indigenat, un fel de dublă cetăţenie.

Un loc aparte la consolidarea relaţiilor dintre curtea domnească a Ţării Moldovei şi cea a regilor polonezi revine înrudirii familiilor domnitoare. Între anii 1387-1432, aproape toţi domnii Moldovei stabiliseră relaţii de rudenie cu regii polonezi: Petru Muşat (1375-1391) fusese căsătorit cu o rudă a regelui Wladyslaw al II-lea; Anastasia, soţia domnului Roman I (1391-1394), era o rudă apropiată a regelui polon; Domnul Ştefan I (1394-1399), fusese căsătorit cu una dintre rudele lui Jagiello, iar Alexandru cel Bun se căsătorise cu Ryngalla-Ana, sora lui Witold, mare cneaz al Lituaniei şi vară lui Jagiello. Toate cele patru fiice ale lui Eremia Movilă s-au căsătorit cu marii nobili polonezi.

Să reţinem şi faptul că în Polonia şi-au făcut studiile marii noştri cărturari: Mitropolitul Kievului Petru Movilă, Mitropolitul Moldovei Dosoftei (trecut la Domnul la Zolkiew, pe pamant polonez), primul cronicar al Moldovei Grigore Ureche, care fiind mare sfetnic la Curtea Domnească, a promovat în politica externă ideea polonofilă de izbăvire a Moldovei de turci numai în alianţă cu Polonia creştină. Alte personalităţi ale noastre, ale tuturor românilor, instruite de şcolile poloneze, sunt cronicarii Miron şi Nicolae Costin, dinastia Hâjdău-Haşdeu – Boleslav, Thadeu, Alexandru Hâjdău, ultimul fiind tatăl academicianului român de origine basarabeană, Bogdan Petriceicu Haşdeu. Notăm aici şi faptul că toţi bunicii şi străbunicii lui Bogdan Petriceicu Haşdeu pe linia Petriceicu au fost polonofili şi au optat nu numai pentru o alianţă creştină cu Polonia, dar chiar pentru unirea Moldovei cu Polonia. Ataşat de marea cultură şi istorie poloneză au fost domnitorul Moldovei, scriitorul şi filozoful Dimitrie Cantemir, care vorbea fluent limba polonă, şi marele nostru poet clasic şi diplomat Vasile Alecsandri, care în poemul său Pohod na Sibir a deplâns surghiunirea în Siberia a marilor conducători a celei de-a treia răscoale a polonezilor, înăbuşită în sânge de Rusia ţaristă în anul 1864. Legat de Polonia este şi un important document al culturii româneşti: marele logofăt Luca Stroici, care se refugiase la Krakow (Cracovia), unde îşi făcuse, de altfel, şi studiile, a scris pentru prima dată Tatăl Nostru în limba română, cu grafie latină, considerat unul dintre primele documente româneşti de importanţă majoră scrise cu alfabet latin.

În mai multe momente de grele încercări pentru Ţara Moldovei, Polonia intervenea în favoarea Moldovei, contribuind la menţinerea integrităţii teritoriile şi suveranităţii Ţării Moldovei. Domnitorul Ştefan cel Mare a acordat o atenţie prioritară îmbunătăţirii relaţiilor dintre Moldova şi Polonia, fiind confirmat protectoratul Poloniei asupra Moldovei şi apărarea ei de uneltirile expansioniste ale altor state vecine. La marea bătălie de la Vaslui (1475) împotriva oştirilor otomane, alături de ostaşii moldoveni, au participat şi 2000 de polonezi. Pe pământul Moldovei a căzut vitejeşte în lupta cu otomanii hatmanul Poloniei Stanislaw Zolkiewski (1620). Un an mai târziu, la nordul Moldovei, în satul Berezovca, fiul bravului comandant de oşti a ridicat în memoria tatălui său unul dintre cele vechi monumente istorice de pe teritoriul Republicii Moldova: un obelisc din piatră, cu memorabila inscripţie „Oricine-ai fi, învaţă să mori frumos şi plin de pasiune pentru Patrie”. După mai multe distrugeri, monumentul a fost restabilit în anul 2003, locul din jurul obeliscului fiind declarat spaţiu sacru. Diaspora poloneză organizează aici, în fiece an, manifestări culturale şi spirituale.
Politica de apropriere a Moldovei de Polonia a fost promovată, în special, de domnitorii Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Vasile Lupu. Anume în sec. XVI - XVII relaţiile comerciale şi culturale dintre aceste două state au cunoscut un avânt extraordinar.

Comunitatea destinului istoric al Moldovei şi Poloniei din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea este marcată de dezintegrarea teritorială a lor, ambele ţări fiind împărţite între marile puteri europene de atunci. În aceste condiţii, contactele directe între Moldova şi Polonia au slăbit considerabil. Adoptarea primei Constituţii poloneze din 3 mai 1791 a avut o influenţă benefică asupra fruntaşilor vieţii publice din Moldova. În momentele grele pentru istoria Poloniei, insurgenţii polonezi, participanţi la răscoalele polonezilor din 1794, 1830-1831 şi 1864, îşi găseau adăpost în Moldova, salvându-şi viaţa de prigoana autorităţilor ţariste.

Un contingent considerabil de polonezi au emigrat pe teritoriul Basarabiei, unde au format un şir de localităţi populate preponderent de locuitori de origine poloneză: Stârcea (Glodeni), Duruitoarea Nouă (Râşcani), Hârtop (Făleşti), Raşcov, Slobozia-Raşcov (Camenca), Grigorăuca, Petropavlovca, Coada Iazului (Sângerei) etc. O însemnată diasporă a polonezilor a fost atestată la Chişinău, Bălţi, Tighina, Tiraspol, Râbniţa, Orhei, ceea ce le-a permis polonezilor să-şi conserve limba, tradiţiile naţionale şi să practice cultul catolic.

Menţionăm în mod special faptul că diaspora poloneză a susţinut mişcarea de eliberare naţională a moldovenilor din Basarabia, aspiraţiile populaţiei majoritare. Astfel, Feliks Dudkiewicz, membru al Comitetului Naţional al polonezilor din Basarabia, deputat în Sfatul Ţării, s-a pronunţat în favoarea autodeterminării culturale şi teritorial-politice a Basarabiei, a susţinut cu ardoare declaraţia de Independenţă a Republicii Democratice Moldoveneşti. La şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918, Feliks Dudkiewicz, a rostit un discurs memorabil, manifestând o atitudine onestă şi un model de comportament civic, plin de devotament faţă de Moldova (Basarabia).

Feliks Dudkiewicz a declarat următoarele: „E foarte greu să vorbesc în limba poporului care i-a asuprit atâţia ani pe moldovenii din Basarabia, aşa cum i-a asuprit pe poloni. Aş vorbi în limba mea, dar nu m-aţi înţelege Dvs. Aş vorbi în limba Dvs., dar nu o cunosc. În numele naţiunii poloneze susţin unirea aşa cum o cer moldovenii – stăpâni de drept ai acestei ţări. M-am ridicat la această tribună doar ca să arăt bucuria noastră, a polonezilor, pentru actul istoric săvârşit, prin care actualizaţi dreptul popoarelor de a-şi hotărî soarta, realipindu-vă la sânul maicii de la care aţi fost rupţi cu de-a sila acum mai bine de 100 de ani. Doresc neamului românesc viitorul frumos pe care îl meritaţi.”

Reprezentaţi ai diasporei poloneze au devenit cunoscuţi oameni de ştiinţă, cultură, au avut activităţi publice şi militare. Între aceştia, menţionăm pe generalul-locotenent Marcelin Olszewski, care la începutul secolului al XX-lea a fost comandant militar al oraşului Tighina, unde a deschis o şcoală gimnazială cu predare în limba polonă, a ctitorit o biserică romano-catolică, unde a şi fost înmormântat. O relaţie specială de prietenie l-a legat pe cunoscutul om politic şi de cultură român, Constantin Stere, originar din Basarabia, de preşedintele Poloniei Jozef Pilsudski, ambii fiind trimişi în surghiun în Siberia pentru activitatea revoluţionară, unde s-au şi cunoscut.

Cu polonezii şi popoarele baltice suntem fraţi de suferinţă, victime ale Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, care a avut un impact dramatic asupra integrităţii teritoriale şi suveranităţii Poloniei, României (raptul teritorial al Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa) şi Ţărilor Baltice. Precizăm, totodată, că circa 12 mii de moldoveni au plătit cu preţul vieţii eliberarea Poloniei de sub ocupaţia fascistă.

Perioada contemporană, de după 1991, reprezintă o etapă semnificativă în cadrul evoluţiei istorice a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Polonia. Polonia a fost printre primele ţări care au recunoscut Independenţa Republicii Moldova (1991). La numai câteva luni de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă a RM, în februarie 1992, a fost semnat Tratatul moldo-polon de cooperare economică, iar în anul 1994 – Tratatul de prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Republica Polonia, precum şi alte acorduri interguvernamentale. Polonia a susţinut în mod hotărât independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldovei, eforturile statului nostru în procesul de soluţionare a diferendului transnistrean, de integrare în comunitatea europeană şi în diverse organisme internaţionale. Să nu uităm şi faptul că polonezii, împreună cu suedezii, sunt iniţiatorii Parteneriatului Estic, proiect care ne-a deblocat în mod real drumul spre Uniunea Europeană, oportunitate pe care o valorifică în prezent Alianţa pentru Integrare Europeană din Republica Moldova. Acest proiect strategic, dar şi creditul de 15 mln dolari, acordat recent de statul polonez Guvernului AIE, în condiţii avantajoase, sunt doar două dintre faptele concrete pe care le-a făcut pentru Republica Moldova PREŞEDINTELE POLONIEI LECH KACZYNSKI, victimă a catastrofei aviatice de lângă Smolensk (10 aprilie 2010).

Să recunoaştem în context, că Polonia face parte dintre avocaţii sinceri, dezinteresaţi în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeana, alături de România, Lituania, Estonia, Letonia şi alte state care au suportat regimul comunist de tip sovietic şi care înţeleg perfect aspiraţia Republicii Moldova de revenire în familia europeană.

Un rol important în cadrul relaţiilor moldo-polone îl au relaţiile din domeniul ştiinţei. O încercare îndrăzneaţa de revigorare a colaborării dintre oamenii de ştiinţă din Polonia şi Republica Moldova s-a operat în anul 1995, prin organizarea în or. Lublin a simpozionului Polonezii în Moldova. În anul 1997, Guvernul Republicii Moldova şi Guvernului Republicii Polonia semnează Acordul de colaborare culturală şi ştiinţifică, completat ulterior prin semnarea unor acorduri de colaborare între Academia de Ştiinţe a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice şi instituţiile similare din Polonia. În cadrul instituţiilor academice au avut loc un şir de manifestări ştiinţifice comune, consacrate relaţiilor istorice moldo-polone, personalităţilor marcante din Polonia şi Moldova, între care comemorarea hatmanului Stanislaw Zolkiewski (2003), evocarea dinastiei Movileştilor (2005) ş. a.

O contribuţie substanţială la extinderea şi aprofundarea relaţiilor moldo-polone revine diasporei polone din Republica Moldova. După proclamarea suveranităţii Republicii Moldova, în anul 1990, a fost fondată Societatea Culturală Poloneză, primul preşedinte al acestei organizaţii fiind ales academicianul Tadeusz Malinowski. Ceva mai târziu au fost create Casele Poloneze la Chişinău şi Bălţi, precum şi alte organizaţii culturale ale diasporei poloneze de la noi. Un rol aparte în consolidarea relaţiilor moldo-polone îl are Centrul de Susţinere a Antreprenoriatului, Exportului şi Tehnologiilor Avansate, care reprezintă interesele oamenilor de afaceri din cele două state prietene.

În mai multe situaţii de criză pentru Republica Moldova, poporul polonez a sărit să ajute moldovenii. E suficient să amintim aici că Polonia, alături de România, ne-a fost alături cu ajutoare concrete atât după marea secetă din vara anului 2007, cât şi după dezastruoasele inundaţii din iulie-august 2008. De asemenea, în anul 2006, după declanşarea de către Rusia a „războiului vinului”, Polonia, iarăşi alături de România, şi-a deschis pieţele de desfacere pentru vinurile moldoveneşti. Prietenii la nevoie se cunosc!

* * *

Câteva repere legate de mândria naţională a polonezilor de pretutindeni

De numele polonezilor este legat începutul sfârşitului comunismului de tip sovietic. În septembrie 1980, la Gdansk, a fost constituită federaţia sindicală Solidaritatea (în polonă Solidarnosc), care a însemnat de fapt o mişcare anticomunistă fără precedent în spaţiul controlat de URSS. Primul lider al acestei mişcări a fost Lech Walesa, ales ulterior Preşedinte al Poloniei Libere, care, în cadrul activităţii la Solidaritatea a fost consiliat de un alt viitor Preşedinte al Poloniei, Lech Kaczynski.

Naţiunea polonă a dat umanităţii două mari personalităţi care au săpat decenii în şir groapă comunismului şi au contribuit decisiv, prin activitatea lor, la prăbuşirea comunismului din Europa. Aceşti mari şi demni polonezi sunt: Papa Ioan Paul al II (Karol Wojtyła, episcop de Cracovia în anul 1980), care are şi rădăcini româneşti şi politologul Zbigniew Brzejinski, care a consiliat trei preşedinţi ai SUA.

Polonezii au dat lumii mari savanţi şi scriitori, distinşi cu Premiul Nobel, între care menţionăm: Marie Sklodowska-Curie, savantă, prima femeie căreia i-a fost acordat acest prestigios Premiu, singurul om de ştiinţă căruia i s-a acordat Premiul Nobel de două ori, pentru domenii ştiinţifice diferite – fizica şi chimia, a fost soţia fizicianului francez Pierre Curie, deţinător al Premiului Nobel şi mama scriitoarei Irene Joliot-Curie, care s-a bucurat, de asemenea, de Premiul Nobel; Henryk Sienkiewicz, scriitor; Wladyslaw Reymont, scriitor; Czeslaw Milosz, scriitor; Wislawa Szymborska, scriitoare.


Fii vrednici ai poporului polonez sunt şi compozitorii clasici, cu renume mondial: Fryderyk Franciszek Chopin şi Michal Kleofas Oginski, care a fost şi un mare diplomat, luptător pentru idealurile de secole ale polonezilor.

Polonezi sunt şi marii regizori de film: Andrzej Wajda, Krzysztof Zanussi, Jerzy Kawalerowicz şi Roman Polanski.

Un nume de referinţă în cultura mondială este şi omul de teatru, regizorul polonez, Jerzy Grotowski, fondatorul legendarului Teatru Laborator, reformatorul teatrului modern.

Revenind la personalităţile Republicii Moldova, puţini cunosc, probail, faptul că marea noastră cântăreaţă de muzică uşoară şi populară Nina Crulicovschi are, pe linia tatălui său, viţă poloneză. Bunicul ei Simion Krulikowski, născut în Polonia, a fost mare gospodar, proprietar de pământuri şi lacuri în judeţul Orhei. A fost deportat în Siberia, împreună cu soţia sa Ana şi cu fiul Constantin, tatăl cântăreţei, care a fost ulterior şi deţinut politic. Străbunicul Ninei Crulicovschi - Franz Krulikowski a fost un nobil polonez, diplomat, însărcinat cu afaceri externe ale Poloniei.

Am decis ca şi prin această scurtă trecere în revistă a relaţiilor moldo-polone, să fim alături de poporul polonez, care trăieşte în aceste zile o cumplită dramă naţională, o suspectă decapitare a statului polonez de elita sa politică, în frunte cu Preşedintele temerar Lech Kaczynski şi Prima Doamnă – Maria, om de ştiinţă.

Poporul polon ne este un popor-frate întru Credinţă şi Libertate. Durerea polonezilor este şi durerea noastră. Ne exprimăm toată admiraţia şi recunoştinţa pentru această naţiune mândră, cultă, sufletistă.

Dumnezeu sa întărească şi să binecuvânteze Polonia!


Cu drag şi suflet,

Ion Jarcuţchi, doctor în istorie, Academia de Ştiinţe a Moldovei
Luminiţa Dumbrăveanu, jurnalist, scriitor
Vlad Pohilă, scriitor, lingvist, traducător de proză din limba polonă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului