miercuri, 9 iunie 2010

Am dezlegat un mister: insecta neobişnuită se numeşte Sfinx Colibri :)


În unele veri, pe când eram adolescentă, la florile din faţa casei noastre venea o insectă care mă fascinase – nici tu fluture, nici tu bondar. Avea vreo 3 cm, trompă lungă, ochi mari, mutrişoară interesantă – te ducea cu gândul la păsările colibri. Nu era deloc sperioasă. Cât timp plana lângă floare şi-i culegea nectarul, aveam posibilitatea să mă apropii de ea şi s-o privesc îndeaproape.

În una din veri, una a venit la noi zi de zi, timp de două săptămâni. Nici în manualul de biologie, nici în enciclopedie nu găsisem imagini cu ea. Părinţii mei nu-şi aminteau să fi văzut vreodată o asemenea insectă. Eram foarte încântată că a ales anume florile noastre. Ani la rând după aceea mi-am dorit să mai văd o asemenea vietate. Parcă aveam nevoie de o confirmare că mai există. Şi am avut o surpriză: cu trei ani în urmă, una mi-a intrat la balcon.

Astăzi, dintr-o ştire de pe HotNews.md, am aflat cum se numeşte insecta: Sfinx Colibri. Foarte rar poate fi văzută prin părţile noastre. Dacă ştiam cum se numeşte, aş fi căutat mai înainte informaţii despre ea pe Internet.

Zilele trecute, nişte oameni din Ungheni au văzut asemenea insecte, le-au admirat, s-au minunat şi s-au întrebat dacă nu cumva sunt păsări colibri. În Ungheni, exemplare de Sphinx Colibri au fost văzute şi acum doi ani.

Sfinx Colibri (Sphinx Colibri, Molia Colibri, Macroglossum stellatarum) este una dintre cele mai rare specii diurne. Este o insectă migratoare şi poate fi întâlnită şi în ţările cu climă temperată, foarte rar poate fi văzută în Alpi şi Europa, potrivit HotNews.md.

Poza de sus am luat-o de pe Wikimedia.org. Exact de aceste flori (vâzdoage, flori boiereşti, cârciumăriţe) erau interesaţi sfincşii colibri pe care i-am văzut în adolescenţă. Dar nu este o regulă, înţeleg, le plac şi alte flori. Iată o poză de pe Fotonatura.ro

36 de comentarii:

  1. Ce frumos este! :) In Africa sunt niste plante care au flori foarte lungi, dar cu mult nectar si darwin a emis teoria ca daca exista asa flori, inseamna ca exista si o insecta care este capabila sa extraga acest nectar si anume un soi de molie, fluture cu o trompa de 30-50 cm. Recent, o echipa de biologi intrigati au filmat cateva flori cu o camera ascunsa timp de cateva nopti si au fost surprinsi cand a venit intr-adevar o molie cu o trompa "imbobinata", a intins-o si a ajuns delicat la nectar. Teoretic, o insecta atat de mica nu poate duce greutatea acestei trompe, nu tocmai sa o poata controla si sa se hraneasca. Multe animale si insecte minunate exista. Am vazut si eu acest fluture- Sfinx Colibri. Nu mai stiu unde, dar il am undeva, in arhiva personala din creier :) Foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi acest sfinx ţine trompa "bobinată".
    Multe, multe poze cu această insectă găsim aici:
    http://commons.wikimedia.org/wiki/Macroglossum_stellatarum

    Cei care fac filme la Hollywood nici nu au nevoie de multă fantezie pentru a inventa creaturi ciudate şi monştri - e suficient să "mărească" micile vietăţi pe care majoritatea oamenilor nici nu le observă :)

    RăspundețiȘtergere
  3. AM SI EU O ASMENEA INSECTA CARE VINE IN FIECARE SEARA LA PETUNII STA CAM PINA SE INTUNECA E SUPERBA!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Înseamnă că bunicii mei erau nişte oameni foarte buni pentru că vedeam fluturii/insectele respectivi/e în fiecare noapte în grădina lor. La mine în grădină nu le văd atît de des dar le-am văzut şi aici, habar n-aveam că specia se întîlneşte rar.

    RăspundețiȘtergere
  5. nu e o insecta rara... am vazut chiar si in bucuresti prin parcuri si chiar a intrat una in birou la serviciu. Cel mai des la vad in gradina cu flori la bunici la tara. Aici mai multe informatii: http://en.wikipedia.org/wiki/Macroglossum_stellatarum

    RăspundețiȘtergere
  6. am vazuto si eu specia intradevar te fascineaza, e foarte frumos sa o privesti cum culege nectarul
    eu am vazuto in fata casei la Floresti un oras la fel de frumos din Moldova

    RăspundețiȘtergere
  7. extraordinar ! abia acum am aflat cum se numește aceasta ființă superba ! și culmea , din întâmplare ! deși o vad în fiecare vara , de când ma știu, în gradina cu flori a bunicii mele ( lângă Botoșani - România )

    RăspundețiȘtergere
  8. sunt din alba iulia si astazi am avut placuta surpriza sa fotografiez aceasta specie !am album pe sunphoto "lucaria"daca sunteti interesati de frumos va astept!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mulţumesc pentru invitaţie, dar mai bine aţi fi lăsat un link, să găsim albumul :)

    RăspundețiȘtergere
  10. T.
    Azi am pozat si eu un Sfinx Colibri. Pina acum nu am stiut cum se numeste. intradevar ii plac Circiumaritele. Este foarte frumoasa.
    T.

    RăspundețiȘtergere
  11. astazi am vazut si eu una la bunica in gradina (Bacau). superba!

    RăspundețiȘtergere
  12. si la Soroca am vazut una, credeam ca e colibri

    RăspundețiȘtergere
  13. Si eu am surprins week-end-ul acesta de vreo 3 ori aceasta insecta, in zona Campulung Muscel

    RăspundețiȘtergere
  14. Azi am avut si eu aceasta impresie ca vad o pasare colibri... si rapid am inceput sa caut pe net cum e posibil ca o pasare ca ea sa existe in romania... dar rapid am dat de molia colibri... chiar foarte mare asemanarea... pana ce nu am vazut antenele... ma bucur ca am reusit sa vad si eu una la Cluj-Napoca :D

    RăspundețiȘtergere
  15. Salut. Azi dimineata pe la 09:00 am vazut o insecta mare ce se plimba in balcon pe la florile mov. Am luat rapid aparatul foto si am tras o poza. Am crop-uit-o sa se vada mai bine si n-am stiut ce sa cred. Initial am crezut ca este o colibri, dar stiam ca nu se gasesc in partile acestea, plus ca pasarile au cioc si nu trompa retractabila. M-a ajutat o prietena de pe Facebook cu elucidarea misterului. Vedeti poza plasata pe peretele profilului meu : http://www.facebook.com/calin.cimpean.3

    RăspundețiȘtergere
  16. Am vazut si noi (eu si prietena mea) aceasta mini pasare astazi.Este superba din orice punct de vedere si ne bucuram ca am avut privilegiul sa o vedem!

    RăspundețiȘtergere
  17. uite că am avut aceași dilemă ieri. am și postat! :D

    RăspundețiȘtergere
  18. in Rm -Valcea o vedem aproape in fiecare zi la o terasa ,vine la flori

    RăspundețiȘtergere
  19. Minunat. Mersi ca m-ai lamurit. Toata toamna asta faina am vazut-o la florile mele in Floresti, Cluj. Eram convins ca e colibri, pana cand am dat peste post-ul tau.
    Mersi de lamuriri.

    RăspundețiȘtergere
  20. La inceput ma speria,apoi am studiat-o mai bine si am vazut ce atrasa era in special de carciumarese.
    Ma uitam ce munca depune ca sa culeaga ceva nectar,
    este grozava.
    Succes in tot ceea ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  21. Am vazut si vara asta si vara trecuta si chiar astazi la niste muscate in Cluj cart buna ziua. Intr-adevar conform wiki nu e asa rara.Ma mir ca mai apare pe temperaturile astea. Am ajuns aici intrebandu-ma ce e ca mi-era clar ca e insecta dar nu am auzit de ea. Superba in orice caz.

    RăspundețiȘtergere
  22. Mulţumesc mult pentru mesaje! Vă vizitez blogurile cu mare drag, dacă lăsaţi un link. Istorioarele din comentarii sunt minunate - îţi înseninează ziua, pentru că sunt scrise de voi, oameni... care observă până şi o insectă. :)
    Să auzim de bine! Bucurii cât mai multe!

    RăspundețiȘtergere
  23. Am vazut-o si noi ieri in Parcul Copiilor din Timisoara.Fascinanta!Era asa de ocupata cu stransul polenului incat ne-a lasat sa o admiram indelung!

    RăspundețiȘtergere
  24. si la mn e toata vara cat sunt inflorite florile...multumesc celor ce au scris articolul...chiar am cautat-o si nici nu stiam de unde sa incep...acum cautam niste flori boieresti si am vazut-o...e fascinanta

    RăspundețiȘtergere
  25. Ii plac si petuniile din Galati .... deci nu mai e chiar o specie rara daca a fost vazuta in mai multe localitati; si-a facut mutatia in zona noastra...

    RăspundețiȘtergere
  26. si la mn sunt in fiecare seara,toata vara deja de 2 ani le admir,ceva minunat,Edinet

    RăspundețiȘtergere
  27. Exact azi am vazut si eu una la florile din fata casei si nu stiam cum se numeste...multumesc ca m-ati lamurit!

    RăspundețiȘtergere
  28. https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10151806568514917&set=a.10151740720399917.1073741835.569734916&type=1&theater&notif_t=like

    RăspundețiȘtergere
  29. vazuta si fotografiata la Cascada Capra (spre Balea Lac), vreo 1900-2000 m altitudine

    RăspundețiȘtergere
  30. Astazi am reusit sa filmez aceasta insecta e superba m-a fascinat frumusetea ei nu am stiut cum se numeste, acum stiu si toata stima pt cei ce iubesc natura. Timmisoara-Sacalaz

    RăspundețiȘtergere
  31. Am avut ocazia să fotografiez şi să filmez acest hibrid insectă-fluture. Am expus-o pe pagina mea de pe facebook.

    RăspundețiȘtergere
  32. Zilnic o văd zburând la florile din curte la Titeşti jud Vâlcea.

    RăspundețiȘtergere
  33. E superba,am admirato de aproape si e uimitoare.cam 10 minute s-a fatait pe lângă mine,parca nici nu existam.Minunat.�� Am avut un privilegiu nesperat,10 minute magnifice

    RăspundețiȘtergere
  34. Intr-adevar,lucram la o terasa plina cu flori si o vedeam ziua survoland deasupra lor. Este foarte interesanta. Prima oara mi-a atras atentia deoarece am crezut ca este colibri,asemanarea este izbitoare

    RăspundețiȘtergere
  35. O vedeam cand eram copil la poalele varfului Tibles (muntii Rodnei) in gradina bunicii mele. Mereu am vrut sa stiu ce este.

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului