joi, 10 iunie 2010

“Valeriu Pasat suferă de 18-19 boli, majoritatea în formă gravă”, scria presa în 2006



Pesemne, de când se află mai des în compania Mitropolitului Vladimir Cantarean, s-a vindecat în chip miraculos.

Acum, după 4 ani de la diagnosticul înspăimântător adus la cunoştinţa presei de avocaţii săi de atunci, Gheorghe Amihalachioae şi Alexandru Tănase (actualul ministru al Justiţiei), Valeriu Pasat nu se plânge de sănătate.

Fostul şef al serviciilor secrete moldoveneşti (SIS) este pus pe fapte mari: vrea referendum pentru introducerea obligatorie în învăţământ a “Bazelor Ortodoxiei”, promite să le cumpăre poliţe de asigurare medicală tuturor celor 2.000 de preoţi din Mitropolia “întregii Moldove”, îşi face partid în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate din toamnă şi vrea să candideze la preşedinţia Republicii Moldova.

“Starea de sănătate a clientului meu este foarte gravă. Potrivit certificatului eliberat de consiliul medical care l-a consultat pe Pasat la 22 mai curent, el suferă de 19 maladii, majoritatea în formă gravă”, declara avocatul Gheorghe Amihalachioaie, citat de Agenţia “Infotag” la 12 iunie 2006.

“Pasat a fost examinat de 12 medici moldoveni, reprezentanţi ai diferitelor subdiviziuni ale Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. Ei au confirmat că el suferă de 19 boli, majoritatea dintre care evoluează grav şi progresiv. Pericolul principal pentru pacient, în opinia medicilor, îl reprezintă hepatita şi vasculita (boală a vaselor). Medicii i-au recomandat lui Pasat un tratament în staţionar”, relata, la 30 iunie 2006, Agenţia “Novosti-Moldova”, citându-i pe avocaţi.

“Doi medici - din Franţa şi Elveţia - au efectuat un control medical al sănătăţii ex-ministrului Apărării, Valeriu Pasat. Avocatul Alexandru Tănase a declarat că medicii străini au confirmat prezenţa celor 18 boli”, informa TV7 la 26 octombrie 2006.

Aceleaşi lucruri le-au scris toate agenţiile de presă şi toate ziarele de la Chişinău. Citez “Infotag”, “Novosti-Moldova” şi TV7 din simplul considerent că ştirile lor mai pot fi accesate pe Internet şi vă pot oferi linkuri către ele.

Este foarte convenabil să ţi se schimbe starea de sănătate în funcţie de planuri. Candidaţii la preşedinţie, bunăoară, trebuie să prezinte un certificat de sănătate, iar "bolile în formă gravă" nu dau bine pe un asemenea document.

Foto de pe Flux.md

(Preluat de portalul "Unimedia")

2 comentarii:

  1. PENTRU MULTI OM BUN ESTE ACELA CARE NU FACE NIMIC. CUM INCEPI SA FACI CEVA, TI SE PUNE BETE IN ROATE.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea am văzut să fie lăudaţi cei care nu fac nimic. Dar dacă "începi să faci ceva", contează ce anume faci :)

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului