sâmbătă, 25 septembrie 2010

La Chişinău a fost inaugurat primul teren de sport amplasat într-un parc

chisinau.md
Sâmbătă, 25 septembrie, în scuarul Catedralei din centrul Chişinăului, a fost inaugurat primul teren de sport pentru adulţi în aer liber.

Urmează, potrivit promisiunii făcute de primarul Dorin Chirtoacă la inaugurare, să fie amenajate alte 11 asemenea terenuri de sport, în mai multe parcuri ale municipiului, până la sfârşitul lunii septembrie.

Toţi doritorii pot face sport gratuit. Terenurile sunt dotate cu aparate fitness pentru toate categoriile de persoane, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi fizice.

Pentru realizarea proiectului, Primăria Chişinău a alocat peste 200 de mii de lei. Restul banilor au fost donaţi de ÎM „EFES Vitanta Moldova Brewery, în cadrul unui proiect social.



În parcurile municipiului Chişinău vor fi amenajate 11 terenuri de sport

Serviciul de presă al Primăriei Chişinău precizează că este planificată amenajarea unor locuri de practicare a sportului în aer liber în următoarele parcuri:


1. Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt (str. 31 august 1989)

2. Parcul „Valea Trandafirilor”

3. Scuarul Catedralei Mitropolitane

4. Parcul Râşcani (str. D. Râşcanu)

5. Dendrarium (str. Ion Creangă)

6. Malina Mică (str. Gh. Caşu, în curtea căminelor studenţeşti)

7. Parcul Râşcani (str. N. Dimo colţ cu M. Costin)

8. Parcul Sarmisegetuza (str. Butucului)

9. Scuarul de pe bulevardul Decebal (colţ cu str. Sarmisegetuza)

10. Parcul „La izvor” (plaja din cartierul Sculeni)

11. Sec. Buiucani (str. N. Costin colţ cu O. Ghibu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului